ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4520/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 159 din 1 februarie 2011, Tribunalul Comercial Mureș a admis în parte cererea formulată de reclamantele Ș.A. și V.S., în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA și a obligat pârâta să încheie cu reclamantele un act adițional la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 671/ F din 28 septembrie 2007 în care să se stipuleze dobânda curentă ca fiind formată din Euribor la care se adaugă 1,5 PP pentru perioada 21 iunie 2010 - 3 ianuarie 2011. A fost respins petitul privind obligarea pârâtei de a nu solicita niciun fel de compensație pentru rambursarea anticipată a creditului de către împrumutat către bancă, iar în caz de refuz al pârâtei prezenta hotărâre să țină loc de act adițional la contractul de credit menționat, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art. 37 alin. (a) din O.U.G. nr. 50/2010, modificată prin Legea nr. 288/2010 în contractul de credit cu dobânda variabilă, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referință Euribor/Robor/Libor la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a B.N.R., în funcție de voința creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Întrucât valuta creditului contractat este euro, dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicelui de referință Euribor, având conform O.U.G. nr. 50/2010 o componentă variabilă (indicele Euribor) și o componentă fixă (marja băncii). Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantele, cât și pârâta.

Reclamantele au arătat că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, precum și dispozițiile Legii nr. 288/2010 sunt norme de drept material și nu de procedură, astfel că legea în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. Pe parcursul derulării apelului, pârâta a modificat în mod constant dobânda, prin aplicarea indicelui Euribor la 6 luni marjei fixe de 9.262 aplicând prevederile O.U.G. nr. 50/2010. B.C.R. SA, în motivarea apelului, arată că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010, reclamantele au fost lipsite de protecția dreptului pretins prin acțiune. Astfel, lipsa de interes a existat atât la momentul pronunțării soluției pe fond, cât și la momentul judecării apelului, motiv pentru care se solicită respingerea apelului reclamantelor și respingerea acțiunii ca fiind lipsită de un interes legitim și actual.

Prin decizia nr. 60/ A din 17 octombrie 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul declarat de reclamantele Ș.A. și V.S., a fost admis apelul declarat de SC B.C.R. SA și a fost schimbată în tot sentința atacată în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Ș.A. și V.S. în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Potrivit prevederilor art. 95 alin. (l) din O.U.G. nr. 50/2010, pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile ordonanței.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, iar alin. (5) prevede că, nesemnarea de consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită. Practic, reclamantele nu au așteptat împlinirea termenului legal în care pârâta era obligată să încheie actul adițional la contractul de credit și au înțeles să acționeze în judecată banca, anterior împlinirii acestui termen, într-o acțiune având ca obiect obligarea băncii la încheierea actului adițional la contractul de credit în forma dorită de reclamante. Practic, obligația băncii de încheiere a actului adițional a fost realizată, iar acțiunea în obligația de a face nu poate fi admisă din moment ce obligația s-a realizat.

Instanța, nu poate pe calea acțiunii în obligația de a face să intervină în raporturile juridice dintre părți și să fixeze un cuantum al dobânzii care nu a fost de comun acord convenit de acestea. În condițiile „denunțării” unilaterale a acestui act adițional în temeiul prevederilor art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010, între părți sunt aplicabile prevederile contractului în forma convenită inițial. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantele Ș.A. și V.S., criticând-o sub următoarele motive de nelegal itate. Dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, precum și dispozițiile Legii nr. 228/2010 sunt norme de drept material și nu de procedură, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.

În conformitate cu prevederile ordonanței, dobânda va avea o componentă variabilă, indicele Euribor și o componentă fixă, marja băncii. Prin O.U.G. nr. 50/2010, legiuitorul nu are intenția de a scădea costurile creditării, ci de a transparentiza modul de calcul al dobânzii. Dobânda de referință internă nu poate fi aplicată contractelor de credit în litigiu deoarece aceasta nu îndeplinește condiția unicității pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale băncii. Buna credință a băncii impunea redactarea clară a clauzelor contractuale, aceasta acționând în calitate de profesionist, iar ambiguitatea clauzelor contractuale, lipsa dobânzii variabile de referință, pot primi și interpretarea că s-a dorit de către pârâtă încheierea mai multor contracte de credit în detrimentul concurenței promițând oferte avantajoase, care însă ulterior pot fi interpretate ambiguu și unilateral în detrimentul celor împrumutați.

Recurentele solicită aplicarea unei dobânzi conform prevederilor art. 37 lit. b) și c) din O.U.G. nr. 50/2010. Art. 37 lit. c) din ordonanță arată că banca poate reduce marja aplicată și ulterior să revină la valoarea marjei menționate în contract. În condițiile în care contractul semnat între părți prevede o marjă de 1,5 PP, iar legea dă dreptul băncii doar la reducerea marjei contractuale nu și la majorarea ei, banca nu poate stabili în mod discreționar cuantumul marjei. Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În cauză, intimata B.C.R. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul, ca nefondat, și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Acțiunea formulată de recurente este o acțiune de drept comun prin care s-a solicitat modificarea prețului contractului în temeiul prevederilor O.U.G.

nr. 50/2010 și nu o acțiune specifică materiei protecției consumatorului, prin care se solicită anularea clauzelor cu caracter abuziv. Recurentele nu sunt îndreptățite să obțină modificarea prețului contractului prin intervenția instanței. în mod corect a reținut instanța de apel că nu este îndreptățită să intervină în raporturile juridice dintre părți și să fixeze un cuantum al dobânzii care nu este rezultatul acordului părților. Reclamantele-recurente solicită instanței să intervină în mecanismul contractual în vederea modificării dobânzii comerciale în considerarea prevederilor art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010. Instanța nu poate suplini consimțământul unei părți la încheierea unui act juridic, iar banca nu are obligația legală de încheiere a unui act adițional în sensul celor solicitate de recurentele reclamante.

Intimata B.C.R. SA și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 în forma sa inițială, prin aceea că a propus spre semnare recurentelor un act adițional în vederea conformării cu dispozițiile legale. Termenul de 90 de zile acordat de legiuitor B.C.R. pentru a îndeplini această obligație a expirat la data de 19 septembrie 2012, ulterior datei la care s-a înregistrat prezenta acțiune la Tribunalul Comercial Mureș. Efectul faptului că reclamantele nu au dat curs invitației B.C.R. este dat de art. 95 alin. (5) din O.U.G. nr. 50/2010 și anume acceptarea tacită a actului adițional. În cazul contractului de credit încheiat între părți s-a stabilit ca preț al contractului o dobândă curentă variabilă în funcție de dobânda de referință variabilă, care la rândul ei se poate modifica în funcție de costul resurselor de creditare.

Din cuprinsul art. 5 al contractului de credit rezultă că părțile nu au stabilit ca dobânda contractuală să varieze în funcție de indicele de referință Euribor, ci s-au referit la dobânda de referință variabilă a B.C.R. Recurentele nu sunt îndreptățite la încheierea unui act adițional care să diminueze cuantumul dobânzii agreate de părți prin contractul de credit. Emisă în aplicarea Directivei 48/2008, O.U.G. nr. 50/2010 nu prevede vreo regulă care să ducă la determinarea nivelului dobânzii contractuale potrivit unei formule de calcul în care dobânda de referință a băncii să fie înlocuită cu indicele Euribor, păstrându-se marja fixă din contractul inițial. Atât Directiva, cât și O.U.G. nr. 50/2010 în forma inițială, conțin dispozițiile care atestă faptul că băncile pot prevedea o dobândă care să poată fi modificată în funcție de nivelul costurilor.

Legiuitorul a lăsat la aprecierea băncii determinarea cuantumului marjei fixe, fără a-l constrânge să păstreze cuantumul marjei fixe deja stipulat în contractul de credit. În aplicarea acestei prevederi legale, banca are dreptul de a stabili marja fixă a dobânzii, astfel încât noul nivel al dobânzii contractuale să rămână același față de cel prevăzut în contractul de credit. Din cuprinsul adresei A.N.P.C. nr. 1048 din 29 iulie 2010, trimisă A.R.B., rezultă că modul de calcul al dobânzii ce urmează a fi stabilit în vederea conformării cu dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 în forma inițială nu presupune înlocuirea dobânzii de referință a băncii cu unul dintre indicii Euribor/Libor/Robor și păstrarea marjei fixe din contractul inițial.

Autoritatea confirmă că noua formulă de calcul a dobânzii contractuale nu trebuie să ducă la diminuarea nivelului dobânzii, deci a prețului contractului, băncile având dreptul să mențină nivelul dobânzii agreat de părți prin semnarea contractului de credit inițial. Intervenția instanței în sensul solicitat de recurente ar însemna ca B.C.R. să perceapă o dobândă inferioară dobânzii de finanțare obținută de aceasta și dobânzii acordate de Bancă la depozite, ceea ce duce la o disproporție între contraprestațiile părților și lipsește contractul de credit de cauză juridică. Cauza esențială a contractului este cea privind prețul, adică dobânda agreată de părți. Printr-o intervenție a instanței, dobânda, element negociat, devine element impus cu consecința lipsirii de cauză a contractului.

Instanța de apel a reținut în mod corect că modificările aduse art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 nu pot opera decât de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanță până la data intrării în vigoare a legii de aprobare și ar opera retroactiv. Intimata-pârâtă și-a respectat obligațiile impuse de O.U.G. nr. 50/2010 în redactarea sa inițială, respectiv a propus reclamantelor un act adițional în condițiile prescrise de ordonanță. Practic, obligația băncii de încheiere a actului adițional a fost realizată, iar acțiunea în obligația de a face nu poate fi admisă din moment ce obligația s-a realizat. Corespondența clauzelor acestui act adițional, în privința dobânzii aplicabile, cu prevederile O.U.G.

nr. 50/2010 ar fi putut fi eventual analizată în cadrul unei cereri având ca obiect constatarea nulității absolute a clauzelor contractului, întemeiată pe prevederile art. 95 alin. (4) din O.U.G. nr. 10/2010 (forma sa inițială), clauze considerate de recurente ca fiind abuzive sau în neconcordanță cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de casare sau modificare a deciziei atacate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiile art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. Potrivit dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentele urmează a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele S.A. și V.S. împotriva deciziei nr. 60/ A din 17 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentele-reclamante Ș.A. și V.S. la plata sumei de 1.688 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B.C.R. SA București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 15 noiembrie 2012.