ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2805/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Comercial Cluj, înregistrată la data de 2 aprilie 2009, reclamanta SC A.H.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.R.D. - G.S.G. SA, sucursala Cluj, să constate ca fiind abuzivă clauza referitoare la rata dobânzii cuprinsă în contractul de credit bancar imobiliar nr. J 1264 din 17 decembrie 2007, pe care l-a încheiat, în calitate de împrumutat, garant ipotecar, cu pârâta și să dispună anularea acestei clauze; să oblige pe pârâtă să-i restituie sumele achitate în plus față de rata dobânzii convenționale și să plătească dobânda legală de referință a sumelor de bani datorate, începând cu data notificării și până la achitarea integrală a acestora, cu cheltuieli de judecată.

La data de 8 iunie 2009 reclamanta a depus la dosar o cerere prin care și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să solicite anularea parțială a contractelor de ipotecă nr. 1265 și nr. 1264 din 14 decembrie 2007, doar cu privire la cuantumul dobânzii și nu al dobânzii efective, în sensul ca, atât în contractele de ipotecă cât și în contractele de credit imobiliar să fie inserată clauza privind dobânda de 7,5 p.a. fixă și indexabilă EURIBOR 3 M + 2 p.p. începând cu anul 2 de creditare. Reclamanta a evaluat obiectul patrimonial al cererii de chemare în judecată la suma de 219.250 lei, reprezentând diferența dintre cuantumul dobânzii BUBOR și EURIBOR pe perioada de creditare.

Tribunalul Comercial Cluj a admis, în parte, cererea precizată, formulată de reclamantă, a dispus anularea parțială a contractului de ipotecă nr. 1265/CJ din 14 decembrie 2007, încheiat între părți, în ceea ce privește clauza referitoare la dobânda BUBOR 3 M + 2 p.p./an, indexabilă, dobândă pe care reclamanta în calitate de garant ipotecar s-a obligat să o achite pârâtei, și a anulat, ca netimbrată, cererea precizată având ca obiect anularea parțială a contractului de ipotecă nr. 1264/CJ din 14 decembrie 2007, obligând pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 5.105 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în conformitate cu precizarea cererii formulată de reclamantă, instanța a fost învestită cu anularea parțială contractului de ipotecă nr. 1265/CJ din 14 decembrie 2007, în conformitate cu care dobânda la împrumutul acordat reclamantei era BUBOR 3 M + 2 p.p./an indexabilă, în condițiile în care în cuprinsul contractului de credit, având același număr, părțile au negociat o dobândă EURIBOR; că, odată menționat în contractul de credit indicele EURIBOR în funcție de care dobânda urma să fluctueze, banca era obligată, conform art. 969 C. civ., să respecte convenția și să calculeze dobânda la soldul împrumutului rămas neachitat pe întreaga perioadă a creditului raportat la acest indice; că menționarea în cuprinsul contractului de ipotecă a dobânzii BUBOR 3 M + 2 p.p./an începând cu anul 2 de creditare este nelegală, întrucât ipoteca este un drept real, accesoriu ce conferă creditorului ipotecar dreptul de a urmări imobilul ipotecat în stăpânirea oricui s-ar afla și de a fi plătit cu prioritate față de ceilalți creditori din prețul acelui bun; că, prin contractul de ipotecă, nu poate fi garantată o obligație superioară ca și cuantum celei stabilite prin contractul de credit și că modul de calcul al dobânzii pentru care pârâta a emis graficele de rambursare a creditului, raportat la indicele BUBOR,

s-a făcut cu nerespectarea prevederilor contractuale și a convenției părților, conform art. 4.3.3 și art. 4.3.4. din contractul de credit. Prima instanță a înlăturat susținerile pârâtei în sensul că menținerea dobânzii fluctuante raportat la indicele EURIBOR s-a făcut din greșeală, cu motivarea că aceasta nu poate să-și invoce propria culpă în derularea obligațiilor ce-i incumbă, iar atunci când există un dubiu cu privire la obligațiile unui debitor, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă conform art. 983 C. civ., apreciind că dispozițiile art. 2 pct. 9 din O.U.G. nr. 174/2008, invocate de pârâtă, nu impun cu obligativitate aplicarea dobânzii BUBOR la creditele acordate în lei și a celei EURIBOR la cele acordate în euro, modificarea dobânzii putându-se face numai prin-un act adițional.

Apelul declarat de pârâtă împotriva încheierii din data de 18 martie 2010 și a sentinței comerciale pronunțate în cauză de tribunal a fost respins de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 191, pronunțată la data de 9 decembrie 2010. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că tribunalul, în mod corect, a respins excepția lipsei procedurii prealabile, prin încheierea pronunțată la data de 18 martie 2010, având în vedere că reclamanta a încercat soluționarea amiabilă a litigiului, astfel cum rezultă din schimbul adrese ce a existat între părți, iar, pe fond, respingând criticile apelantei vizând regulile de interpretare a contractelor menționate de art. 977, art. 979, art. 980 și art. 983 C. civ., a considerat că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât clauzele contractuale nu sunt susceptibile de două înțelesuri, iar practica bancară poate fi invocată doar în cazul dispozițiilor îndoielnice, apreciind că pentru modificarea clauzei contractului de credit privind dobânda este aplicabil principiul forței obligatorii a contractului.

Cu referire la contractul de ipotecă nr. 1265 din 14 decembrie 2007 instanța de control judiciar a reținut că acesta privește garantarea obligației din contractul de credit ce nu a fost modificată, iar ipoteca, fiind un drept real accesoriu, însoțește obligația pe care o are debitorul și împărtășește integral soarta acestuia, neputându-se modifica, prin contractul de ipotecă, contractul de credit cu privire la dobândă, întrucât modificarea dobânzii trebuia prevăzută expres, și nici stabili o altă dobândă în contractul de ipotecă față de cea prevăzută în contractul de credit, dat fiind caracterul accesoriu al acestuia, iar o astfel de clauză, ce a condus la o extindere a garanției și la aplicarea unilaterală de către bancă a unei alte dobânzi decât cea avută în vedere de părți la încheierea contractului de credit, se poate asocia cu ideea de cauză ilicită, sancțiunea fiind nulitatea absolută, conform art. 966 și art. 968 C. civ., cum a considerat și instanța de fond, chiar dacă nu a menționat motivul de nulitate.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs, atât apelanta reclamantă, cât și apelanta pârâtă. Recurenta reclamantă a invocat în susținerea recursului motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în principal, în dezvoltarea acestui motiv, că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea prin neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată, stabilind în echitate doar un onorariu de 2.000 lei, față de valoarea obiectului dedus judecății și complexitatea cauzei. Recurenta pârâtă a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ., arătând în motivarea recursului, în esență, că hotărârea instanței de apel nu cuprinde considerentele care au determinat instanța să stabilească lipsa negocierii contractului de ipotecă, dintre părți; că instanța de apel, reținând în sarcina sa reaua-credință, a încălcat dispozițiile art. 1899 alin. (2) C. civ., a confundat dolul cu cauza ilicită și a încălcat dispozițiile art. 960 C. civ., în lipsa unei motivări în ce privește dolul, refuzând să aplice regulile de interpretare a contractelor prevăzute de art. 977, art. 978, art. 979, art. 980, art. 981, art. 982 și art. 983 C. civ. în stabilirea voinței părților. Recursurile sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau muncii îndeplinită de avocat. Este de remarcat că instanța de apel reducând onorariul de avocat a avut în vedere criteriile prevăzute de precitatul text legal, așa încât nu se justifică critica de nelegalitate invocată de recurenta reclamantă, iar aspectele de netemeinicie referitoare la aprecierea proporționalității onorariului cu valoarea pretențiilor deduse judecății sau a complexității cauzei nu se pot verifica în această cale de atac. Examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că instanța de apel a arătat argumentele de fapt și de drept care au fundamentat soluția pronunțată, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., inclusiv cele pentru care a confirmat cauza de nulitate parțială a contractului de ipotecă în ce privește clauza referitoare la dobândă în raport cu cea stipulată în contractul de credit și cu regimul legal al ipotecii, așa încât nu se poate reține incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cum stabilirea bunei sau relei-credințe este o chestiune de fapt la suverana apreciere a instanțelor de fond nu se poate reține nelegalitatea deciziei atacate în raport cu dispozițiile art. 1899 alin. (2) C. civ. Întrucât instanța de apel examinând cauza nulității, nu a avut în vedere dolul, cum greșit susține recurenta – pârâtă, nu poate fi primită critica încălcării art. 960 C. civ., iar regulile de interpretare a contractelor stabilite în art. 977 – 985 C. civ.

se aplică termenilor susceptibili de două înțelesuri sau clauzelor obscure sau îndoielnice ale contractului, cum corect a reținut instanța de apel. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile formulate de reclamanta SC A.H.M. SRL Cluj-Napoca și de pârâta B.R.D. – G.S.G. S.A., sucursala Cluj , împotriva deciziei Curții de Apel Cluj nr. 191 din 9 decembrie 2010, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2011.