ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 156/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 156/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 134 din 23 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea, ca

neîntemeiată a cererii de revizuire formulată de petiționarul-revizuient J.R.I.

A obligat revizuientul

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința penala

nr. 402 din 16 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

în dosarul nr. 29563/3/2006, definitivă prin decizia penala nr. 5964 din 11

decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția penală,

pentru inculpatul J.R.I. s-a dispus schimbarea de încadrare juridică a faptelor

reținute în sarcina sa din infracțiunile prev. de art. 211 alin. (1) lit. c), alin.

(2)

1

lit. a) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen., art. 217 alin. (4)

C. pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prev. de art.

189 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) și

e) C. pen., art. 26 raportat la art. 180 alin. (2) C. pen., art. 217 alin. (1) C.

pen.

A fost achitat pentru

infracțiunea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., în

temeiul art. 11 pct. 2

lit. a)

raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În temeiul art. 11 pct.

2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea

procesului penal împotriva acestui inculpat sub aspectul infracțiunilor prev.

de art. 26 raportat la art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 26 raportat la art. 217

alin. (1) C. pen., față de lipsa plângerii penale prealabile a părții vătămate.

În

baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., s-a dispus achitarea

aceluiași inculpat sub aspectul infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 208

- 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., aplicându-i-se acestuia o amendă

administrativă în cuantum de 1.000 lei.

Prin decizia penală

nr. 200/A din 23 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

sentinței penale nr. 402/2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

s-a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond în ceea

ce-l privește pe inculpatul J.R.I. s-au înlăturat dispozițiile referitoare la

schimbarea încadrării juridice din sentință și s-a dispus schimbarea încadrării

juridice date faptelor prin rechizitoriu din dispozițiile art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen. și alin. (2)

1

lit. a) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen.

și art. 217 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în

dispozițiile art. 211 alin. (2)

lit. c)

și alin. (2)

1

lit. a), art. 189 alin. (2) și art. 217 alin. (1) C.

pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen., inculpatul J.R.I. a fost

condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 189 alin.

(2) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2

lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a

dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin.

(1) C. pen.

In baza art. 33

lit. a)

- art. 34 lit. b) C. pen.,

inculpatul urmează să execute pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în

detenție.

Prin decizia penală

nr. 5964 din 11 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

s-au respins ca nefondate, recursurile declarate, inclusiv cel al

revizuientului împotriva deciziei penale nr. 200/A/2007 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, soluția rămânând astfel definitivă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanțele au avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul București au fost trimiși în judecată inculpatul N.F.V.

pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit.

c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen., infracțiunea de lipsire de libertate

în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) din același cod, infracțiunea de

distrugere, prev. de art. 217 alin. (4) C. pen.; inculpatul N.A.S., pentru

aceleași infracțiuni și inculpatul J.R.I., pentru aceleași infracțiuni.

În faza cercetării

judecătorești, instanța a reținut ca, in ziua de 7 august 2006, A.G.M. se afla

în incinta Autogării Militari din sectorul 6 al Capitalei, aici

îndeletnicindu-se cu oferirea, spre vânzare, a unor aparate foto achiziționate

din Complexul Europa.

Spre amiază, N.F.V.

și N.A.S., aflați în același loc, au cumpărat de la o persoană, un aparat foto,

pentru care primul ar fi achitat suma de 80 de lire sterline. După acest

moment, cei doi l-au contactat telefonic pe J.R.I. și i-au cerut să vină cu un

autoturism pentru a-i prelua. Odată realizat acest fapt, inculpații s-au

îmbarcat în vehicul, imediat, N.F.V. spunându-i lui

J.R.I.

să întoarcă și să parcheze în zona autogării, el motivând

că a fost înșelat. Ca atare N.F.V. și J.R.I. au coborât și au pornit în

căutarea vânzătorului.

În incintă, J.R.I. l-a

depistat pe A.G.M., pe care, împreună cu N.F.V., l-au urcat în vehicul spunându-i

că-l vor duce la Secția 21 Poliție pentru a-l reclama că a refuzat să le spună

cine i-a înșelat prin vinderea aparatului foto, în realitate acesta fiind o

jucărie - obiectul având o singură utilizare.

Pe traseu, N.F.V.,

i-a cerut lui J.R.I. să conducă autoturismul spre Secția 20 Poliție, dar, la un

moment dat, pretextând că zona este aglomerată, i-a indicat să urmeze drumul

prin parcul Universității Politehnice.

Ajunși aici, N.F.V.

i-a cerut aceluiași inculpat să se îndrepte spre calea din stânga parcului,

traseu înfundat.

Ajungând în spatele

sediului Facultății de Energetică, același inculpat i-a cerut Iui J.R.I. să

oprească vehiculul, după care l-a debarcat pe A.G.M., toți l-au condus lângă

zidul clădirii și i-au solicitat să se dezbrace.

Înainte de a coborî

din vehicul, tânărului i-a fost luată și indisponibilizată, în mașină, o plasă

în care se găsea un aparat foto.

A.G.M. s-a supus

cererilor, după care N.A.S. i-a dat foc hainelor. în continuare, N.F.V. a rupt

o creangă din copac, l-a obligat pe A.G.M. să o curețe cu dinții, l-a culcat la

pământ cu fața în jos și l-a lovit peste spate, după care, abandonându-l, cei

trei au părăsit zona.

I.G. și M.R.,

lucrători într-un atelier de reparații ce-și avea sediul în respectivul parc,

văzându-l pe A.G.M., imediat după incident, i-au dat haine și au apelat

poliția, primul sesizând urmele de lovituri de pe spatele victimei.

Victima a spus

poliției numărul de înmatriculare a vehiculului, astfel ajungându-se la

proprietar, M.M.M., martor care a declarat că împrumutase mașina cunoscutului

lui, J.R.I., acesta restituindu-i-o fără a-i spune ce se întâmplase.

Odată identificați

cei trei, victima a recunoscut că J.R.I., este cel care a condus vehiculul și

i-a cerut să se dezbrace, N.F.V. l-a lovit, iar N.A.S. i-a dat foc hainelor,

incidentul având loc în prezența celor trei inculpați.

Certificatul medico -

legal a reținut că victima a prezentat leziuni ce au necesitat pentru vindecare

11-12

zile de îngrijiri medicale.

Instanța de fond a

arătat ca, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, s-a procedat la

audierea martorului A.M., tatăl părții vătămate, și semnatarul scrisorii depusă

la dosarul de revizuire la filele 15 - 17, evaluată ca și înscris nou, ca temei

al acestei cereri.

In declarația luată

în condiții de publicitate și contradictorialitate, tatăl părții vătămate a

arătat că a participat la procesul penal în care fiul său a avut această

calitate și, de la acesta, a aflat că revizuientul nu l-a lovit, ci doar

ceilalți coinculpați. Totodată, martorul arată că a conceput această scrisoare

întrucât i-a fost milă de revizuient.

Instanța a menționat

ca revizuirea este un remediu procesual împotriva erorilor judiciare care pot fi

cuprinse în hotărârile penale definitive, iar prin finalitatea sa proprie, revizuirea

înlătura eroarea judiciara sub orice forma s-a produs: achitarea neîntemeiată a

unei persoane, care a săvârșit o faptă penală sau condamnarea unei persoane

nevinovate, trasă pe nedrept la răspundere penală.

În atare situație, tribunalul

a constatat că cele ce se doresc a fi demonstrate cu acel înscris nou,

respectiv scrisoarea înaintată de tatăl părții vătămate nu se circumscriu, în

esență, scopului urmărit de această cale extraordinară de atac.

Astfel, s-a constatat

că depoziția martorului audiat nu modifică esențial situația de fapt, cu atât

mai mult cu cât trebuie avut în vedere că acesta nu este un martor direct și că

tot ceea ce a declarat a fost preluat din discuțiile cu fiul său. S-a observat,

de altfel, că declarația acestui martor este într-o anumită măsură

contradictorie în condițiile în care acesta declară că este de acord cu

declarațiile făcute de fiul său (citite de judecător în ședință publică) și

totuși, afirmă împrejurarea că știe din aceeași sursă că J. nu l-a lovit.

La fila

39 din dosarul de

fond, din declarația părții vătămate luată în aceleași condiții pe care le

presupune cercetarea judecătorească, partea vătămată a declarat că toți cei

trei inculpați i-au solicitat să coboare din mașină și inculpatul J., chiar

dacă nu l-a lovit, l-a insultat și l-a filmat cu telefonul mobil, cum era

bătut. S-a reținut, de asemenea, că inculpatul N. i-a dat foc la haine, la

îndemnul lui N. și J.

In atare situație s-a

constatat că cele declarate de martorul audiat în calea revizuirii nu sunt

elemente de natură a modifica esențial, substanțial situația de fapt în așa fel

încât să se ajungă la o soluție diametral opusă celei pronunțate în cauză și la

care s-a ajuns prin coroborarea întregului material probator.

Mai mult, tribunalul

a constatat că, susținerea revizuientului, în sensul schimbării încadrării

juridice a faptelor, așa cum s-a realizat cu ocazia judecării în fond, nu poate

fi primită în această cale extraordinară de atac, motivat de aceea că, oricum,

nu s-ar ajunge la o soluție diametral opusă.

Materialul probator

pe care instanțele de judecată, în cele trei cicluri procesuale, l-au

administrat susține soluția, așa cum a rămas ea definitivă, iar elementele noi

învederate pot fi apreciate doar ca aspecte pur subiective, de percepție

indirectă și care nu modifică situația de fapt, în condițiile în care partea

vătămată a declarat în cursul cercetării judecătorești că J. nu l-a lovit, dar

a realizat alte acte materiale pe care judecătorii le-au apreciat ca fiind

suficiente pentru a se constitui în elementele materiale ale infracțiunilor

pentru care revizuientul a fost condamnat.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond a declarat apel revizuientul J.R.I., solicitând

admiterea acestuia, desființarea sentinței și în rejudecare, admiterea cererii

de revizuire.

Prin decizia penală

nr. 164/AI din 29 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea, ca

nefondat a apelului declarat de revizuientul J.R.I.

A obligat apelantul

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În esență, instanța

de apel a reținut că chiar dacă în calea de atac a revizuirii s-ar fi relevat

un element nou care ar fi condus, pentru revizuientul J.R.I. la o schimbare a

încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt, nu

s-ar fi impus admiterea cererii, întrucât nu s-ar fi impus adoptarea unei

soluții de achitare a revizuientului, pronunțată definitiv împotriva sa.

Sub aspectul

infracțiunii de lipsire de libertate, instanța de apel a reținut că în

realitate, revizuientul a urmărit o reinterpretare a materialului probator.

Audiată fiind, în

calea extraordinară de atac a revizuirii, partea vătămată A.G.M. a arătat că își

menține declarațiile date cu prilejul judecării cauzei pe fond, iar precizările

făcute nu au relevat fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță în

soluționarea cauzei.

Împotriva ambelor

hotărâri a declarat recurs revizuientul J.R.I., solicitând casarea ambelor

hotărâri și în rejudecare, admiterea cererii de revizuire.

În susținerea

recursului, recurentul condamnat a arătat că situația de fapt reținută în căile

ordinare de atac nu este corectă, că faptei i s-a dat o încadrare juridică

greșită și că prin probele administrate în revizuire au fost prezentate

împrejurări noi, necunoscute.

Înalta Curte de

Casație și Justiție examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar și

din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen. combinat

cu art. 385/6 alin. (1) C. proc. pen. și art. 385/7 C. proc. pen., constată că

acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a da

activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate s-a statuat că

hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au autoritate de lucru

judecat.

Activitatea de lucru

judecat - non bis in idem – este considerat ca un principiu care nu mai permite

declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană,

dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care există o hotărâre

definitivă.

În virtutea acestui

principiu, hotărârea judecătorească este considerată ca o expresie a adevărului

(

res judicata pro veritate habetur

).

Revizuirea, ca și

cale extraordinară de atac este îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești

definitive, scopul acesteia fiind îndreptarea erorilor judiciare, aceasta

neputându-se realiza decât prin analiza hotărârii care a consacrat eroarea

judiciară și înlocuirea ei cu o altă hotărâre care să reflecte adevărul.

Potrivit

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. – caz de revizuire invocat

în speța analizată – revizuirea poate fi cerută când „s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”.

Punctul 2 al aceluiași

articol stabilește că acest caz constituie motiv de revizuire dacă pe baza

faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi „netemeinicia hotărârii de

achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare”.

Din analiza celor

două texte rezultă că acest caz de revizuire subzistă numai dacă sunt

îndeplinite două condiții și anume:

a) sunt descoperite

fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) faptele sau

împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de

încetare a procesului penal sau de condamnare.

În cauza dedusă

judecății, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile expuse

anterior și din această perspectivă, în mod corect a fost respinsă cererea de

revizuire formulată de condamnatul J.R.I.

Instanța de fond în

calea ordinară de atac a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea

infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin.

(2) C. pen. și distrugere prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen.

Hotărârea de

condamnare a rămas definitivă prin decizia penală nr. 5964 din 11 decembrie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind respinse recursurile declarate

de inculpați, inclusiv de inculpatul J.R.I.

În calea de atac a

revizuirii nu este permisă nici schimbarea încadrării juridice, astfel cum a

solicitat revizuientul-condamnat – nici prelungirea probatoriului și nici

reaprecierea acestuia ci doar, pronunțarea unei hotărâri diametral opuse –

atunci când sunt îndeplinite cerințele legii - în speță achitarea inculpatului J.R.I.

În condițiile în

care, pe de o parte, împrejurările invocate nu sunt noi, iar pe de altă parte,

cum acestea nu pot conduce la pronunțarea unei soluții de achitare, hotărârile

pronunțate în cauză sunt legale și temeinice.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat

J.R.I. împotriva deciziei penale nr. 164/A din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat J.R.I. împotriva

deciziei penale nr. 164/A din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 19 ianuarie 2011.