ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 578/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Instanța de fond

Prin Sentința nr. 4052 din 7 iunie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul C.V. și a constatat

calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a apreciat că activitatea pe care pârâtul a

desfășurat-o se circumscrie definiției date de legiuitor noțiunii de

colaborator al Securității, reținând, în esență, următoarele:

Pârâtul a fost

recrutat de către Securitate, în calitate de colaborator,

„

pentru supravegherea

elementelor din S.I.G.

"

și a celor din secta

penticostală din comuna Măguri Răcătău, semnând Angajament sub numele

conspirativ

„

D.".

Activitatea

informativă a pârâtului a constat în furnizarea de informații sub forma notelor

informative cu privire la activități sau atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist.

Relevante pentru

activitățile desfășurate de pârât sunt nota informativă furnizată organelor de

securitate la data de 08 mai 1983 cu privire la faptul că

„

preotul D.G. (…) este

interesat în atragerea la biserică atât a persoanelor în vârstă, cât și a

tinerilor, spunând că el crede că nu este nici o greșeală dacă oamenii

frecventează biserica, ne învață sau li se spune să facă numai lucruri bune și

în folosul societății", precum și materialele furnizate de pârât privind

manifestările de nemulțumire ale unui medic din comuna Măguri Răcătău.

Se constată astfel că

informațiile furnizate de pârât au vizat îngrădirea dreptului la viață privată

prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și

Politice și a dreptului la libertatea conștiinței și a religiei prevăzut de

art. 30 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul

Internațional privind Drepturile Civile și Politice, fiind întrunite condițiile

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Se reține că

furnizarea unor informații de asemenea natură a fost făcută conștient de pârât,

având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele analizate în cauză nu

rămâneau fără urmări.

Prima instanță a

înlăturat apărările pârâtului, reținând că materialul probator administrat în

cauză este relevant în privința activităților desfășurate de acesta și că sunt

întrunite cele două condiții cerute de textul legii pentru constatarea

calității de colaborator al securității în ceea ce îl privește pe pârât.

II Instanța de recurs

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C.V. care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța a aplicat greșit legea la

soluționarea cauzei, pronunțând o soluție în contradicție cu probele

administrate, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul

a susținut că din probele administrate a rezultat că nu a furnizat nici un fel

de informații care să pună în pericol drepturile sau libertățile fundamentale

ale unei persoane, ci dimpotrivă, informații banale, neutre, inofensive, în

această categorie încadrându-se și nota din 8 mai 1983 care viza preocuparea

unui preot de a atrage la biserică persoane în vârstă, dar și tineri.

A

subliniat recurentul că frecventarea bisericii la acea dată era legală, libertatea

credinței fiind consfințită de art. 30 din Constituție, astfel că preotul

respectiv nu putea fi expus nici unei urmări din partea organelor represive.

S-a

învederat că nici informațiile privind manifestările de nemulțumire ale unui

medic din comuna Răcătău nu au condus la îngrădirea vreunui drept sau a unei

libertăți a cetățeanului respectiv. S-a concluzionat că instanța nu a examinat

apărările formulate de recurentul-pârât prin întâmpinarea depusă la dosar și a

procedat greșit și excesiv atribuindu-i calitatea de

„

colaborator" al

securității, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2, lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008.

intimatului

Intimatul

prin reprezentantul său în instanță a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, sentința atacată fiind temeinică și legală.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și

lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată

următoarele:

Este

adevărat că recurentul-pârât C.V. a fost recrutat de organele de securitate, în

calitate de

„

colaborator" la

data de 14 aprilie 1975

„

pentru supravegherea

elementelor din SIG" și a celor din secte penticostale din comuna Răcătău,

semnând Angajament sub numele conspirativ

„

D.".

Această

stare de fapt necontestată de recurent nu era însă suficientă pentru

calificarea acestuia drept

„

colaborator"

al securității, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și

completată prin Legea nr. 293/2008, întrucât textul impune furnizarea de

informații sau atitudini potrivnice regimului comunist, care să fie încălcat

drepturi sau libertăți fundamentale ale persoanelor.

Materialul

probator administrat în cauză nu dovedește că informațiile transmise de

recurent sub forma notelor informative, ar fi vizat activități sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist.

Astfel,

nota considerată relevantă de prima instanță, din 8 mai 1983 privește preotul

D.G., despre care s-a arătat că

„

este interesat în atragerea la biserică atât

a persoanelor în vârstă, cât și a tinerilor, spunând că el crede că nu este

nici o greșeală dacă oamenii frecventează biserica, ne învață sau li se spune

să facă numai lucruri bune și în folosul societății" .

Concluziile

primei instanțe cum că aceste informații furnizate de recurentul-pârât ar fi

îngrădit dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional

privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea conștiinței și

religiei consacrat de art. 30 din Constituția României din 1965 în vigoare la

acea dată, coroborat cu art. 18 din Pactul menționat anterior, sunt greșite.

Informațiile

transmise de recurentul-pârât pe baza cărora prima instanță a stabilit

calitatea acestuia din

„

colaborator" al

fostelor organe de securitate au un caracter de maximă generalitate, priveau

activitatea și menirea obișnuită a unui preot, de a se preocupa de atragerea

persoanelor în vârstă, dar și a tinerilor la biserică, în condițiile în care

libertatea credinței avea o reglementare constituțională, iar frecventarea

bisericilor ortodoxe nu era interzisă.

Nici

informațiile privindu-l pe doctorul B.I. prin care organele de securitate au

fost înștiințate cu privire la caracterul acestuia, întrucât era interesat să

cunoască abaterile și greșelile altor salariați pentru a-i putea amenința cu

dezvăluirea acestora în anumite situații (NI din 29 iunie 1984, Referatul din 4

iulie 1984) sau că era nemulțumit de felul cum se păstra curățenia în

localurile de alimentație publică (Raport informativ din 27 februarie 1986) sau

că scria un roman ce viza modul cum a contribuit la apărarea patriei în

perioada 141 - 144 (raport informativ din 17 mai 1985) nu erau de natură să

aducă atingere unor drepturi sau libertăți fundamentale.

Se

poate spune că unele informații furnizate de recurentul-pârât chiar aveau

menirea de a transmite organelor de securitate semnale de liniște, conformare

și obediență din partea persoanelor din anturajul recurentului.

Astfel

în nota informativă din 19 iunie 1988 se arată

„

nu s-a constatat să fie cadre didactice care

să audieze posturi de radio străine, iar aceste stări să fie difuzate în rândul

celorlalte cadre sau cetățeni. Starea de spirit a cadrelor se referă mai mult

la problemele de aprovizionare, cu produse agroalimentare, de exemplu mezeluri,

brânzeturi, carne".

În

nota din 26 iunie 1985 menționa că

„

M.I. este mai mult bolnăvicios, însă totuși

se ocupă de gospodărie sau creșterea animalelor (…) am dedus că nu prezintă

nemulțumiri și nu face comentarii negative în ceea ce privește politica

Partidului" iar în nota informativă din 04 august 1982 apreciază că

„

deși am urmărit

starea de spirit a populației, nu am stabilit concret despre nici o persoană

care să se manifeste prin nemulțumiri cu referire la faptul de apariție și

aplicare a recentelor reglementări legale".

Cu

privire la profesorul M.C. în notele informative din 09 martie 1982 și 14

martie 1982 recurentul arată că

„

nu am putut desprinde nimic în felul de a fi,

discuții și activități în ce privește faptul că avea intenții de evaziune sau

rămânere în străinătate. Dimpotrivă, în compartimentul acestui cadru se observă

o conștiință ridicată, manifestând dragoste și pasiune față de profesia sa și

de gradul de educare a copiilor. Este stimat și apreciat de colectivul din care

face parte".

Rezultă

deci că prin informațiile furnizate de recurent fostelor organe de securitate

nu s-au denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist, care să fi vizat îngrădirea drepturilor sau libertăților

fundamentale, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de

„

colaborator" al

securității în accepțiunea textului menționat anterior.

Curți asupra recursului

Astfel

fiind, constatând că prima instanță a aplicat greșit legea la soluționarea

cauzei, respectiv art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care reglementează

condițiile legale pentru constatarea calității de

„

colaborator" al

fostei Securități, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul pârâtului și va modifica în tot sentința, în sensul că va

respinge acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de pârâtul C.V. împotriva sentinței nr. 4052 din 7 iunie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2012.