ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 578/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond Prin Sentința nr. 4052 din 7 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul C.V. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a apreciat că activitatea pe care pârâtul a desfășurat-o se circumscrie definiției date de legiuitor noțiunii de colaborator al Securității, reținând, în esență, următoarele: Pârâtul a fost recrutat de către Securitate, în calitate de colaborator, „ pentru supravegherea elementelor din S.I.G.

" și a celor din secta penticostală din comuna Măguri Răcătău, semnând Angajament sub numele conspirativ „ D.". Activitatea informativă a pârâtului a constat în furnizarea de informații sub forma notelor informative cu privire la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Relevante pentru activitățile desfășurate de pârât sunt nota informativă furnizată organelor de securitate la data de 08 mai 1983 cu privire la faptul că „ preotul D.G. (…) este interesat în atragerea la biserică atât a persoanelor în vârstă, cât și a tinerilor, spunând că el crede că nu este nici o greșeală dacă oamenii frecventează biserica, ne învață sau li se spune să facă numai lucruri bune și în folosul societății", precum și materialele furnizate de pârât privind manifestările de nemulțumire ale unui medic din comuna Măguri Răcătău.

Se constată astfel că informațiile furnizate de pârât au vizat îngrădirea dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și a dreptului la libertatea conștiinței și a religiei prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, fiind întrunite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Se reține că furnizarea unor informații de asemenea natură a fost făcută conștient de pârât, având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele analizate în cauză nu rămâneau fără urmări. Prima instanță a înlăturat apărările pârâtului, reținând că materialul probator administrat în cauză este relevant în privința activităților desfășurate de acesta și că sunt întrunite cele două condiții cerute de textul legii pentru constatarea calității de colaborator al securității în ceea ce îl privește pe pârât.

II Instanța de recurs 1. Criticile pârâtului Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C.V. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei, pronunțând o soluție în contradicție cu probele administrate, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut că din probele administrate a rezultat că nu a furnizat nici un fel de informații care să pună în pericol drepturile sau libertățile fundamentale ale unei persoane, ci dimpotrivă, informații banale, neutre, inofensive, în această categorie încadrându-se și nota din 8 mai 1983 care viza preocuparea unui preot de a atrage la biserică persoane în vârstă, dar și tineri.

A subliniat recurentul că frecventarea bisericii la acea dată era legală, libertatea credinței fiind consfințită de art. 30 din Constituție, astfel că preotul respectiv nu putea fi expus nici unei urmări din partea organelor represive. S-a învederat că nici informațiile privind manifestările de nemulțumire ale unui medic din comuna Răcătău nu au condus la îngrădirea vreunui drept sau a unei libertăți a cetățeanului respectiv. S-a concluzionat că instanța nu a examinat apărările formulate de recurentul-pârât prin întâmpinarea depusă la dosar și a procedat greșit și excesiv atribuindu-i calitatea de „ colaborator" al securității, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2, lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. 2. Apărările intimatului Intimatul prin reprezentantul său în instanță a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentința atacată fiind temeinică și legală. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Este adevărat că recurentul-pârât C.V. a fost recrutat de organele de securitate, în calitate de „ colaborator" la data de 14 aprilie 1975 „ pentru supravegherea elementelor din SIG" și a celor din secte penticostale din comuna Răcătău, semnând Angajament sub numele conspirativ „ D.". Această stare de fapt necontestată de recurent nu era însă suficientă pentru calificarea acestuia drept „ colaborator" al securității, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 modificată și completată prin Legea nr. 293/2008, întrucât textul impune furnizarea de informații sau atitudini potrivnice regimului comunist, care să fie încălcat drepturi sau libertăți fundamentale ale persoanelor. Materialul probator administrat în cauză nu dovedește că informațiile transmise de recurent sub forma notelor informative, ar fi vizat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Astfel, nota considerată relevantă de prima instanță, din 8 mai 1983 privește preotul D.G., despre care s-a arătat că „ este interesat în atragerea la biserică atât a persoanelor în vârstă, cât și a tinerilor, spunând că el crede că nu este nici o greșeală dacă oamenii frecventează biserica, ne învață sau li se spune să facă numai lucruri bune și în folosul societății" . Concluziile primei instanțe cum că aceste informații furnizate de recurentul-pârât ar fi îngrădit dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea conștiinței și religiei consacrat de art. 30 din Constituția României din 1965 în vigoare la acea dată, coroborat cu art. 18 din Pactul menționat anterior, sunt greșite.

Informațiile transmise de recurentul-pârât pe baza cărora prima instanță a stabilit calitatea acestuia din „ colaborator" al fostelor organe de securitate au un caracter de maximă generalitate, priveau activitatea și menirea obișnuită a unui preot, de a se preocupa de atragerea persoanelor în vârstă, dar și a tinerilor la biserică, în condițiile în care libertatea credinței avea o reglementare constituțională, iar frecventarea bisericilor ortodoxe nu era interzisă. Nici informațiile privindu-l pe doctorul B.I.

prin care organele de securitate au fost înștiințate cu privire la caracterul acestuia, întrucât era interesat să cunoască abaterile și greșelile altor salariați pentru a-i putea amenința cu dezvăluirea acestora în anumite situații (NI din 29 iunie 1984, Referatul din 4 iulie 1984) sau că era nemulțumit de felul cum se păstra curățenia în localurile de alimentație publică (Raport informativ din 27 februarie 1986) sau că scria un roman ce viza modul cum a contribuit la apărarea patriei în perioada 141 - 144 (raport informativ din 17 mai 1985) nu erau de natură să aducă atingere unor drepturi sau libertăți fundamentale. Se poate spune că unele informații furnizate de recurentul-pârât chiar aveau menirea de a transmite organelor de securitate semnale de liniște, conformare și obediență din partea persoanelor din anturajul recurentului.

Astfel în nota informativă din 19 iunie 1988 se arată „ nu s-a constatat să fie cadre didactice care să audieze posturi de radio străine, iar aceste stări să fie difuzate în rândul celorlalte cadre sau cetățeni. Starea de spirit a cadrelor se referă mai mult la problemele de aprovizionare, cu produse agroalimentare, de exemplu mezeluri, brânzeturi, carne". În nota din 26 iunie 1985 menționa că „ M.I. este mai mult bolnăvicios, însă totuși se ocupă de gospodărie sau creșterea animalelor (…) am dedus că nu prezintă nemulțumiri și nu face comentarii negative în ceea ce privește politica Partidului" iar în nota informativă din 04 august 1982 apreciază că „ deși am urmărit starea de spirit a populației, nu am stabilit concret despre nici o persoană care să se manifeste prin nemulțumiri cu referire la faptul de apariție și aplicare a recentelor reglementări legale". Cu privire la profesorul M.C.

în notele informative din 09 martie 1982 și 14 martie 1982 recurentul arată că „ nu am putut desprinde nimic în felul de a fi, discuții și activități în ce privește faptul că avea intenții de evaziune sau rămânere în străinătate. Dimpotrivă, în compartimentul acestui cadru se observă o conștiință ridicată, manifestând dragoste și pasiune față de profesia sa și de gradul de educare a copiilor. Este stimat și apreciat de colectivul din care face parte". Rezultă deci că prin informațiile furnizate de recurent fostelor organe de securitate nu s-au denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să fi vizat îngrădirea drepturilor sau libertăților fundamentale, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru constatarea calității de „ colaborator" al securității în accepțiunea textului menționat anterior. 4. Soluția Înaltei Curți asupra recursului Astfel fiind, constatând că prima instanță a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei, respectiv art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care reglementează condițiile legale pentru constatarea calității de „ colaborator" al fostei Securități, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului și va modifica în tot sentința, în sensul că va respinge acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâtul C.V. împotriva sentinței nr. 4052 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012.