ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3455/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamații B.V.A., B.S.A., b. ( p. ) t. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia să le primească de îndată cererea de redobândire a cetățeniei române, precum și la a-i despăgubi pentru prejudiciile cauzate prin tergiversarea neîntemeiată a rezolvării petițiilor lor și atitudinea discriminatorie manifestată față de ei.

Î n motivarea acțiunii lor, reclamanții au învederat instanței că, în aprilie 2009, s- au adresat Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, solicitând prin cereri scrise, primirea cererilor lor de redobândire a cetățeniei și a actelor doveditoare, și să le fie comunicată data la care urmau să depună actele, însă nu au fost invitați nici până în momentul introducerii acțiunii Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4384 din 9 decembrie 2009, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, dispunând obligarea pârâților să primească de îndată cererile acestora de redobândire a cetățeniei române, precum și actele doveditoare.

Totodată, a respins restul pretențiilor reclamanților. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că termenul de mai bine de 6 luni cât a trecut de la formularea cererii și până în momentul pronunțării prezentei hotărâri poate fi considerat mai mult decât rezonabil în accepțiunea art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificata de România prin Legea nr. 396/2002, „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea păstrarea; pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie. Or, această obligație de soluționare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii, cât timp aceasta din urmă e condiționată de anumite proceduri și termene.

Referitor la pretențiile reclamanților privind plata de despăgubiri, instanța a reținut că acestea sunt nefondate, deoarece pe de o parte, reclamanții nu și-au cuantificat nivelul pretențiilor solicitate cu acest titlu, iar pe de altă parte, promovarea acțiunii s-a făcut la o lună de la formularea cererilor lor, expirarea termenul rezonabil de 6 luni, apreciat ca atare de instanță, realizându-se pe parcursului soluționări prezentei cauze, astfel că pretențiile reclamanților de despăgubire sunt vădit nefondate. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Arată recurentul că a răspuns la cererea intimatului, în sensul că aceasta va fi soluționată favorabil la momentul la care urmează să fie procesate și cererile similare ale altor petenți, depuse în aceeași perioadă.

De asemenea, recurentul a reluat susținerea, făcută și în fața instanței de fond, în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric, cele peste 360.000 de cereri înregistrate cu acest obiect, care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil. În opinia recurentului, instanța de fond trebuia să evalueze exact situația specifică a derulării activității în exteriorul României și gradul în care Ministerul Afacerilor Externe își poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor. În concluzie, recurentul arată că, în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei, conform definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. C ritica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare , adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „ Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen rezonabil ”. Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

În speță, Înalta Curte apreciază că termenul de mai bine de 6 luni cât a trecut de la formularea cererii și până la momentul pronunțării hotărârii este un termen rezonabil în accepțiunea art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002. Referitor la cererea reclamanților privind plata de despăgubiri, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acesteia ca nefondată, pe considerentul că reclamanții nu și-au cuantificat nivelul pretențiilor solicitate pe de o parte, iar pe de altă parte expirarea termenului rezonabil de 6 luni s-a realizat pe parcursul soluționării cauzei.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”, care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/ Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate . Așa fiind, răspunsul primit de intimat la data de 27 aprilie 2009 constituie, de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care acesta va fi invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei române, reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 4384 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.