ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5668/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia la stabilirea unui termen rezonabil, scurt, pentru primirea cererii de redobândire a cetateniei române, în maxim 30 de zile. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că septenbrie 2006 s-a adresat Secției Consulare a Ambasadei Romaniei din Chișinău, pentru a depune cererea de redobândire a cetateniei române, dar i-a fost refuzată primirea. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 967 din 23 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.M.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a obligat pârâtul la stabilirea unei date pentru depunerea cererii și actelor într-un termen de maxim 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. 3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenției Europene asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Totodată, prima instanță a reținut că legiuitorul român a statuat, cu caracter general, că cererile adresate autorităților publice se soluționează în 30 de zile, dacă legea (specială) nu prevede alt termen. Împrejurările de ordin general invocate de pârât, care de altfel nu au fost probate, nu pot justifica refuzul de primire a cererii și actelor necesare, iar apărările sale în sensul că dispozițiile art. 10 nu sunt aplicabile decât în cazul persoanelor care domiciliază în mod obișnuit și legal pe teritoriul statului român nu sunt corecte, întrucât potrivit art. 9 din Legea nr. 396/2002, „Fiecare stat parte va facilita, pentru cazurile și în condițiile prevăzute de dreptul său intern, redobândirea cetățeniei de către persoanele care o aveau și care domiciliază în mod obișnuit și legal pe teritoriul său”.

Așadar, dreptul reclamantului de a obține analiza cererii într-un termen rezonabil este recunoscut de lege. Acest drept presupune în mod necesar primirea cererii într-un termen care, împreună cu perioada necesară analizării pe fond a cererii de Comisia pentru Cetățenie, să nu contravină prevederilor Convenției Europene asupra Cetățeniei, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului fiind depășit. 4. Recursul declarat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că prima instanță în mod greșit a constatat că „refuzul pârâtul pârâtului de a stabili o dată pentru primirea cererii la 3 ani și 5 luni de la data exprimării voinței inițiale nu este justificat”.

Potrivit jurisprudenței europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și faptul că numărul mare al cererilor de redobândire a cetățeniei depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău generează în continuare o dificultate în rezolvarea acestor cereri. De asemenea, a mai afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza Legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei.

Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederii depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată în cuprinsul a 6 luni (cât s-a scurs efectiv), trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condițiile de existență ale unui refuz nejustificat. Recurentul-pârât a menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate. Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

Răspunsul adresat petenților care doresc să depună cererea de redobândire a cetățeniei nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără a conține formulări pur potestative din partea autorității publice solicitate în sensul de a nu îndeplini obligația prevăzută de Legea nr. 21/1991. Din perspectiva administrării probatoriului, apreciază că nu se poate pretinde de instanță depunerea la dosar a celor peste 360.000 de cereri de intenție. În legătură cu eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul-pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea situației. Contrar celor reținute de prima instanță. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Înalta Curte reține că reclamantul s-a adresat în luna septembrie 2006 Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, însă i-a fost refuzată primirea. Pornind de la această situație de fapt, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/09.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie. În ceea ce privește criteriile de apreciere caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului. Or, din această perspectivă, instanța de fond a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de 3 ani și 5 luni de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.

Așa fiind, prima instanța a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluționarea în termenul legal a cererii reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 967 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2010.