ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 260/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1891 din 05 mai 2009, Curtea de Apel București a admis excepția netimbrării; a

anulat cererea de despăgubiri ca netimbrată; a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul G.V., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E., a obligat

pârâtul la stabilirea datei de primire (înregistrare) a cererii de redobândire

a cetățeniei în maximum 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a solicitat

să se

constate refuzul nejustificat al

pârâtului, de soluționare a cererii privind stabilirea datei pentru primirea

actelor de redobândire a cetățeniei române și obligarea acestuia de a-i primi

de îndată cererea.

Motivația

demersului în instanță al reclamantului a fost refuzul nejustificat al

pârâtului de soluționare a cererii formulată inițial la data de 13 octombrie 2008,

și ulterior la 7 ianuarie 2009, pentru care nu a primit un răspuns favorabil.

Instanța

a apreciat că răspunsul Direcției Consulare din cadrul M.A.E din data de 22

octombrie 2008 și comunicat reclamantului, prin care era informat

că

la

momentul în care se va ajunge la procesarea cererii sale, ambasada va trimite

pe cale poștală invitația împreună cu lista actelor necesare dosarului, constituie

un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale

.

În

conformitate cu dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei,

adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, ratificată de România prin Legea nr.

396/2002: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un

termen rezonabil cererea privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei

sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

Din

aceste dispoziții legale instanța de fond a reținut obligația statului de a

analiza cererea de redobândire într-un termen rezonabil, or, în speță

trecerea unui termen de 7 luni de la data la

care

reclamantul a formulat prima

cerere scrisă

(13 octombrie 2008) nu poate fi considerat rezonabil.

Curtea a mai constatat

că motivele de ordin administrativ, organizatoric invocate de pârât, nu pot

justifica refuzul de primire a cererii și actelor necesare.

S-a constatat că

reclamantul nu a timbrat capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 din Legea nr. 147/1997, astfel încât, a

fost anulat acest capăt de cerere.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul arată că prima instanță a interpretat în mod greșit legea când a

reținut refuzul său nejustificat de a soluționa cererea intimatului având ca

obiect redobândirea cetățeniei române.

În acest sens, recurentul

arată că s-a transmis solicitantului un răspuns administrativ, la data de 22

octombrie 2008, prin care reclamantul a fost încunoștiințat de faptul că

cererea sa va fi soluționată favorabil la momentul în care urmau să fie

procesate cererile similare ale altor cetățeni moldoveni, depuse în aceeași

perioadă.

În aceste condiții,

consideră că nu sunt întrunite condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și h) din

Legea nr. 554/2004, pentru a se reține refuzul nejustificat de soluționare a

cererii reclamantului.

De asemenea,

recurentul a reluat susținerea făcută și în fața instanței de fond, în sensul

că există motive de ordin administrativ, organizatoric care au făcut imposibilă

rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.

Intimatul a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 11 -

17 dosar).

Analizând sentința

recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în

cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte reține

ca fiind nefondată critica recurentului privind greșita aplicare a

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ,

care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, pentru

următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin.

(3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau

reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române,

însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la

misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile

vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

În urma demersurilor

repetate întreprinse de intimatul - reclamant din luna octombrie 2008, secția Consulară

a Ambasadei României la Chișinău a comunicat acestuia, la data de 22 octombrie 2008,

că se fac eforturi constante pentru procesarea solicitărilor de programări formulate

în ultimii ani și că în momentul în care cererea depusă de reclamant va intra

în faza de procesare, ambasada va trimite invitația pe cale poștală în vederea

depunerii documentelor (fila 6 dosar fond).

Acest răspuns a fost

apreciat de intimatul - reclamant ca reprezentând un refuz nejustificat de

soluționare a cererii sale.

Problema care se

impune a fi rezolvată în speța de față este legată de termenul în care

autoritățile române trebuie să soluționeze depunerea cererilor de redobândire a

cetățeniei române.

Din lecturarea

textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a

stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa

unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10

din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6

noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit

căruia: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un

termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei

sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a

arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate

fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în

mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie

«civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența

sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului

și cel al autorităților competente.

În speța dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data

formulării primei cereri - octombrie 2008 - și data soluționării cauzei nu

poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul

că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de

procesare a secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale

trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității,

care guvernează materia aflată în discuție.

Prin urmare,

răspunsul primit de intimatul - reclamant la data de 22 octombrie 2008

constituie, de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care acesta

va fi invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei române,

reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, modificată.

În baza dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul - pârât M.A.E. va fi obligat la

plata sumei de 200 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată.

În consecință, din

cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să

poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului

administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.A.E., împotriva sentinței civile nr. 1891 din 05 mai 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la

plata sumei de 200 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2010.