ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 245/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

187 din 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția prescripției

ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.S., în

contradictoriu cu pârâtul M.A.E., a obligat pârâtul la stabilirea datei de

primire a cererii de redobândire a cetățeniei într-un termen de maxim 6 luni de

la rămânerea irevocabilă a hotărârii și a obligat pârâtul la plata sumei de 1

leu, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a

solicitat să se

constate refuzul

nejustificat al pârâtului, de soluționare a cererii privind stabilirea datei

pentru primirea actelor de redobândire a cetățeniei române și obligarea

acestuia de a-i primi de îndată cererea.

Motivația

demersului în instanță al reclamantului a fost refuzul nejustificat al

pârâtului de soluționare a cererii formulată inițial la data de 6 septembrie 2006,

și ulterior la 30 iunie 2008, pentru care nu a primit un răspuns favorabil,

revenind cu o cerere la data de 1 august 2008.

Excepția

prescripției dreptului material la acțiune invocată de

autoritatea

publică pârâtă, a fost motivată pe împrejurarea că reclamanții au

depășit termenul de 6

luni reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004, în raport cu cererea depusă

la data de 6 septembrie 2006.

Curtea de Apel a

apreciat excepția ca neîntemeiată, întrucât reclamantul a solicitat să se

constate refuzul nejustificat de soluționare, în

raport de ultima cerere adresată

autorității publice

la data de 30 iunie 2008

, astfel încât,

în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, reclamanții au sesizat

în termen instanța.

Pe fondul cauzei,

instanța a apreciat că pârâtul nu a dovedit în

niciun fel existența unui număr mare de scrisori de intenție în raport cu

capacitatea de procesare a acestora și prin urmare nu poate reține această

apărare, iar răspunsul secției Consulare a Ambasadei României din Republica

Moldova din data de 4 august 2008 și comunicat reclamantului, prin care era

informat

că

la momentul în

care se va ajunge la procesarea cererii sale, ambasada va trimite pe cale

poștală invitația împreună cu lista actelor necesare dosarului este unul

obiectiv, însă nu poate aduce atingere dreptului petentului de a obține

soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei într-un termen rezonabil.

În

conformitate cu dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei,

adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, ratificată de România prin Legea nr.

396/2002: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un

termen rezonabil cererea privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei

sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

Din

aceste dispoziții legale instanța de fond a reținut obligația statului de a

analiza cererea de redobândire într-un termen rezonabil.

Curtea a mai

constatat că motivele de ordin administrativ, organizatoric invocate de pârât,

nu pot justifica refuzul de primire a cererii și actelor necesare.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul arată că prima instanță a interpretat în mod greșit legea când a

respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune.

Pe acest aspect,

recurentul susține că intimatul a invocat refuzul nejustificat al instituției

abilitate de a soluționa cererea adresată în luna iunie 2006, motiv pentru

care, în raport de prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004,

modificată, acțiunea este prescrisă.

Pe de altă parte,

recurentul arată că prima instanță a interpretat în mod greșit legea când a

reținut refuzul său nejustificat de a soluționa cererea intimaților de redobândire

a cetățeniei române.

În acest sens,

recurentul arată că a transmis solicitantului două răspunsuri, prin care l-a

încunoștiințat pe reclamant de faptul că cererea sa va fi soluționată

favorabil, la momentul în care urmau să fie procesate cererile similare ale

altor cetățeni moldoveni, depuse în aceeași perioadă.

În aceste condiții,

consideră că nu sunt întrunite condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și h) din

Legea nr. 554/2004, pentru a se reține refuzul nejustificat de soluționare a cererilor

reclamanților.

De asemenea,

recurentul a reluat susținerea, făcută și în fața instanței de fond, în sensul

că există motive de ordin administrativ, organizatoric care au făcut imposibilă

rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil, iar durata acestui termen

rezonabil a fost decantată numai în jurisprudența C.E.D.O. și nu se aplică

decât în cazuri expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt

rezidenți în țara a cărei cetățenie se solicită, ipoteză în care nu se regăsesc

intimații.

Intimatul a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 16

- 21 dosar).

Analizând sentința

recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în

cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte reține

ca fiind nefondată critica recurentului privind greșita soluționare de către

instanța de fond a excepției prescripției dreptului material la acțiune, având

în vedere că intimatul-reclamant a solicitat instanței să constate refuzul

nejustificat de soluționare, în raport de ultima cerere trimisă autorității

publice la data de 30 iunie 2008, întrucât situația solicitată a fi rezolvată

de către recurent, atât prin cererile anterioare, cât și prin ultima cerere, a

rămas actuală și nerezolvată până în prezent.

Intimatul - reclamant

a investit instanța de contencios administrativ la data de 20 octombrie 2008,

înlăuntrul termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 554/2004, modificată.

Înalta Curte reține

ca fiind nefondată critica recurentului privind greșita aplicare a dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește

noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, pentru următoarele

motive:

Potrivit art. 12 alin.

(3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau

reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române,

însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la

misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile

vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

În urma demersurilor

repetate întreprinse de intimatul - reclamant din luna iunie 2006, secția Consulară

a Ambasadei României la Chișinău a comunicat acestuia, la data de 4 august 2008,

că se fac eforturi constante pentru procesarea solicitărilor de programări

formulate în ultimii ani și că în momentul în care cererea depusă de reclamant

va intra în faza de procesare, ambasada va trimite invitația pe cale poștală în

vederea depunerii documentelor.

Acest răspuns a fost

apreciat de intimatul-reclamant ca reprezentând un refuz nejustificat de

soluționare a cererii sale.

Problema care se

impune a fi rezolvată în speța de față este legată de termenul în care

autoritățile române trebuie să soluționeze depunerea cererilor de redobândire a

cetățeniei române.

Din lecturarea

textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a

stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa

unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10

din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6

noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit

căruia: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un

termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei

sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a

arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate

fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în

mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «civilă»,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea

jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența

sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul

reclamantului și cel al autorităților competente.

În speța dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data

formulării primei cereri - iunie 2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi

considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul

că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de

procesare a secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale

trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității,

care guvernează materia aflată în discuție.

Prin urmare,

răspunsul primit de intimatul - reclamant la data de 4 august 2008 constituie,

de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care acesta va fi

invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei române, reprezentând un

refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea contenciosului administrativ, modificată.

În baza dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul - pârât M.A.E. va fi obligat la

plata sumei de 300 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată.

În consecință, din

cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să

poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului

administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.A.E., împotriva sentinței civile nr. 187 din 20 ianuarie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurentul la

plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2010.