ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 245/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 187 din 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția prescripției ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.S., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E., a obligat pârâtul la stabilirea datei de primire a cererii de redobândire a cetățeniei într-un termen de maxim 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și a obligat pârâtul la plata sumei de 1 leu, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului, de soluționare a cererii privind stabilirea datei pentru primirea actelor de redobândire a cetățeniei române și obligarea acestuia de a-i primi de îndată cererea.

Motivația demersului în instanță al reclamantului a fost refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii formulată inițial la data de 6 septembrie 2006, și ulterior la 30 iunie 2008, pentru care nu a primit un răspuns favorabil, revenind cu o cerere la data de 1 august 2008. Excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de autoritatea publică pârâtă, a fost motivată pe împrejurarea că reclamanții au depășit termenul de 6 luni reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004, în raport cu cererea depusă la data de 6 septembrie 2006. Curtea de Apel a apreciat excepția ca neîntemeiată, întrucât reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat de soluționare, în raport de ultima cerere adresată autorității publice la data de 30 iunie 2008 , astfel încât, în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, reclamanții au sesizat în termen instanța.

Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că pârâtul nu a dovedit în niciun fel existența unui număr mare de scrisori de intenție în raport cu capacitatea de procesare a acestora și prin urmare nu poate reține această apărare, iar răspunsul secției Consulare a Ambasadei României din Republica Moldova din data de 4 august 2008 și comunicat reclamantului, prin care era informat că la momentul în care se va ajunge la procesarea cererii sale, ambasada va trimite pe cale poștală invitația împreună cu lista actelor necesare dosarului este unul obiectiv, însă nu poate aduce atingere dreptului petentului de a obține soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei într-un termen rezonabil.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererea privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie". Din aceste dispoziții legale instanța de fond a reținut obligația statului de a analiza cererea de redobândire într-un termen rezonabil. Curtea a mai constatat că motivele de ordin administrativ, organizatoric invocate de pârât, nu pot justifica refuzul de primire a cererii și actelor necesare. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că prima instanță a interpretat în mod greșit legea când a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune. Pe acest aspect, recurentul susține că intimatul a invocat refuzul nejustificat al instituției abilitate de a soluționa cererea adresată în luna iunie 2006, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, acțiunea este prescrisă. Pe de altă parte, recurentul arată că prima instanță a interpretat în mod greșit legea când a reținut refuzul său nejustificat de a soluționa cererea intimaților de redobândire a cetățeniei române.

În acest sens, recurentul arată că a transmis solicitantului două răspunsuri, prin care l-a încunoștiințat pe reclamant de faptul că cererea sa va fi soluționată favorabil, la momentul în care urmau să fie procesate cererile similare ale altor cetățeni moldoveni, depuse în aceeași perioadă. În aceste condiții, consideră că nu sunt întrunite condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și h) din Legea nr. 554/2004, pentru a se reține refuzul nejustificat de soluționare a cererilor reclamanților. De asemenea, recurentul a reluat susținerea, făcută și în fața instanței de fond, în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil, iar durata acestui termen rezonabil a fost decantată numai în jurisprudența C.E.D.O.

și nu se aplică decât în cazuri expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie se solicită, ipoteză în care nu se regăsesc intimații. Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 16 - 21 dosar). Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte reține ca fiind nefondată critica recurentului privind greșita soluționare de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că intimatul-reclamant a solicitat instanței să constate refuzul nejustificat de soluționare, în raport de ultima cerere trimisă autorității publice la data de 30 iunie 2008, întrucât situația solicitată a fi rezolvată de către recurent, atât prin cererile anterioare, cât și prin ultima cerere, a rămas actuală și nerezolvată până în prezent. Intimatul - reclamant a investit instanța de contencios administrativ la data de 20 octombrie 2008, înlăuntrul termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Înalta Curte reține ca fiind nefondată critica recurentului privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, pentru următoarele motive: Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

În urma demersurilor repetate întreprinse de intimatul - reclamant din luna iunie 2006, secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău a comunicat acestuia, la data de 4 august 2008, că se fac eforturi constante pentru procesarea solicitărilor de programări formulate în ultimii ani și că în momentul în care cererea depusă de reclamant va intra în faza de procesare, ambasada va trimite invitația pe cale poștală în vederea depunerii documentelor. Acest răspuns a fost apreciat de intimatul-reclamant ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale. Problema care se impune a fi rezolvată în speța de față este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze depunerea cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit căruia: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”. Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte.

Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - iunie 2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Prin urmare, răspunsul primit de intimatul - reclamant la data de 4 august 2008 constituie, de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care acesta va fi invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei române, reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, modificată. În baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul - pârât M.A.E. va fi obligat la plata sumei de 300 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinței civile nr. 187 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.