ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3276/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3.380 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă

excepția de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect daune morale,

anulându-se în consecință acest capăt de cerere. A fost respinsă excepția

prescrierii dreptului la acțiune ca nefondată, admițându-se acțiunea principală

formulată de reclamanta M.L. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. A fost obligat

pârâtul să stabilească o dată a depunerii de către reclamantă a cererii de

redobândire a cetățeniei române, în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, precum și la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 254,3 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut, în ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, că potrivit

prevederii art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care

se solicită recunoașterea dreptului pretins se pot introduce în termen de 6

luni de la data expirării termenului legal de soluționare.

Pe fondul cauzei, reținând incidența art. 10 din

Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea convenției europene asupra cetățeniei, prima

instanță a apreciat că în raport cu data depunerii cererii, față de reclamantă

a fost depășit un termen rezonabil de soluționare, amânarea stabilirii datei la

care reclamanta va fi invitată să depună cererea de redobândire a cetățeniei

române reprezentând un refuz nejustificat în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea nr. 554/2004.

În ce privește capătul de cerere relativ la daunele

morale solicitate, prima instanță a reținut că deși i s-a pus în vedere

reclamantei, prin apărător, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 39

lei și timbrul judiciar de 0,3 lei aferente, aceasta a arătat că nu înțelege să

îndeplinească obligația stabilită în sarcina sa.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.A.E.,

criticând soluția pronunțată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Criticând concluzia nerespectării termenului

rezonabil, recurentul a susținut că răspunsul transmis nu încorporează un refuz

și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca exprimând o

restricționare a unui drept.

Pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea de

fapt obiectivă invocată de M.A.E., deși tocmai aceasta a determinat, într-o

legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare

în discuție.

Motivele obiective invocate, care nu au fost

valorificate drept cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o importanță

esențială, din moment ce actul de organizare a activității M.A.E. în Republica

Moldova nu a aparținut integral deciziei luate la nivelul instituției acestuia,

așa cum o pot face celelalte autorități administrative române de pe cuprinsul

țării în gestionarea atribuțiilor ce le revin.

În opinia recurentului, nu se poate pune semnul

echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al

imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii

Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire și pentru

procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.

Or, în lipsa unei culpe administrative, instituția

pârâtă nu putea fi obligată, în baza legii contenciosului administrativ, să

schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului.

Totodată, susține recurentul, în lipsa unui termen

legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii legislative

în a edicta termenele de primire a cererilor, dereglând activitatea secției

consulare a ambasadei Române la Chișinău.

Pe de altă parte, durata termenului rezonabil,

decantată în jurisprudența C.E.D.O., se aplică numai în cazurile expres specificate,

respectiv atunci când solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o

solicită, putându-li-se limita drepturile față de celelalte persoane în

mijlocul cărora trăiesc în mod statornic și care se bucură de plenitudinea

beneficiilor oferite de statutul de cetățean.

Mai mult, durata termenului rezonabil de procesare a

unor astfel de solicitări trebuie determinată în funcție de toate

circumstanțele relevante, noțiunea de termen rezonabil nefiind sinonimă celei

de termen scurt.

S-a precizat, de asemenea, că, raportat la numărul

mare (peste 300.000) al cererilor de programare, criteriul cronologic fixat

deja în practica autorității a dobândit un deplin suport legal și, mai mult,

are un caracter obligatoriu atât față de autoritate cât și față de petenți

Examinând sentința recurată, în raport cu criticile

formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor

fi expuse în continuare

.

Instanța de control judiciar constată că, în cauză,

nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a

realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greșita aplicare de

către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de

soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991,

persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea

de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc

îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile

consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată comisiei

pentru cetățenie.

Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este

legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile

de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior arătat,

rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, urmează

a se face aplicarea prevederilor art. 10 din convenția europeană pentru cetățenie,

adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă

astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen

rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii

stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat

într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei

proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se

face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate

fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate

rezonabile.

Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă

de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata

procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este

precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de

timp cuprins între data formulării cererii, 25 septembrie 2006 și data

soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul

dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu

poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de

cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției consulare a ambasadei,

întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru

respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în

discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și

criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de

fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinței

civile nr. 3.380 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2010.