ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3276/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3.380 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect daune morale, anulându-se în consecință acest capăt de cerere. A fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune ca nefondată, admițându-se acțiunea principală formulată de reclamanta M.L. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. A fost obligat pârâtul să stabilească o dată a depunerii de către reclamantă a cererii de redobândire a cetățeniei române, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 254,3 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, că potrivit prevederii art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită recunoașterea dreptului pretins se pot introduce în termen de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluționare. Pe fondul cauzei, reținând incidența art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea convenției europene asupra cetățeniei, prima instanță a apreciat că în raport cu data depunerii cererii, față de reclamantă a fost depășit un termen rezonabil de soluționare, amânarea stabilirii datei la care reclamanta va fi invitată să depună cererea de redobândire a cetățeniei române reprezentând un refuz nejustificat în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În ce privește capătul de cerere relativ la daunele morale solicitate, prima instanță a reținut că deși i s-a pus în vedere reclamantei, prin apărător, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbrul judiciar de 0,3 lei aferente, aceasta a arătat că nu înțelege să îndeplinească obligația stabilită în sarcina sa. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.A.E., criticând soluția pronunțată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticând concluzia nerespectării termenului rezonabil, recurentul a susținut că răspunsul transmis nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca exprimând o restricționare a unui drept. Pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea de fapt obiectivă invocată de M.A.E., deși tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare în discuție.

Motivele obiective invocate, care nu au fost valorificate drept cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o importanță esențială, din moment ce actul de organizare a activității M.A.E. în Republica Moldova nu a aparținut integral deciziei luate la nivelul instituției acestuia, așa cum o pot face celelalte autorități administrative române de pe cuprinsul țării în gestionarea atribuțiilor ce le revin. În opinia recurentului, nu se poate pune semnul echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.

Or, în lipsa unei culpe administrative, instituția pârâtă nu putea fi obligată, în baza legii contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului. Totodată, susține recurentul, în lipsa unui termen legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii legislative în a edicta termenele de primire a cererilor, dereglând activitatea secției consulare a ambasadei Române la Chișinău. Pe de altă parte, durata termenului rezonabil, decantată în jurisprudența C.E.D.O., se aplică numai în cazurile expres specificate, respectiv atunci când solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, putându-li-se limita drepturile față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiesc în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean.

Mai mult, durata termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări trebuie determinată în funcție de toate circumstanțele relevante, noțiunea de termen rezonabil nefiind sinonimă celei de termen scurt. S-a precizat, de asemenea, că, raportat la numărul mare (peste 300.000) al cererilor de programare, criteriul cronologic fixat deja în practica autorității a dobândit un deplin suport legal și, mai mult, are un caracter obligatoriu atât față de autoritate cât și față de petenți Examinând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare . Instanța de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată. Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române. Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, urmează a se face aplicarea prevederilor art. 10 din convenția europeană pentru cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii, 25 septembrie 2006 și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției consulare a ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinței civile nr. 3.380 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2010.