ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 259/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1725 din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanții J.I. și J.I., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E., a constatat

refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii reclamanților și a

obligat pârâtul să stabilească o dată de primire a actelor necesare

redobândirii cetățeniei române, în termen de 6 luni de la data rămânerii

irevocabile a prezentei hotărâri și a luat act de renunțarea reclamanților la

capătul de cerere privind daunele morale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții au

solicitat să se

constate refuzul

nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii privind stabilirea datei

pentru primirea actelor de redobândire a cetățeniei române și obligarea

acestuia de a-i primi de îndată cererea.

Motivația

demersului în instanță al reclamanților a fost refuzul nejustificat al

pârâtului de soluționare a cererii, formulată inițial la data de 14 noiembrie 2008,

pentru care nu a primit niciun răspuns.

Instanța a apreciat că această atitudine a pârâtului

lipsește de efecte juridice dispozițiile Legii nr. 21/1991 care le conferă

aceste drepturi.

Curtea a mai

constatat că motivele de ordin administrativ, organizatoric invocate de pârât,

nu pot justifica refuzul de primire a cererii și actelor necesare.

S-a luat act de

renunțarea reclamanților la capătul de cerere privind daunele morale.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul arată că prima instanță a interpretat în mod greșit legea când a

reținut refuzul său nejustificat de a soluționa cererea intimatului având ca

obiect redobândirea cetățeniei române.

Consideră că nu sunt

întrunite condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și h) din Legea nr. 554/2004,

pentru a se reține refuzul nejustificat de soluționare a cererii reclamantului.

De asemenea,

recurentul a reluat susținerea făcută și în fața instanței de fond, în sensul

că există motive de ordin administrativ, organizatoric care au făcut imposibilă

rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.

Intimații au formulat

întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele

11 - 18 dosar).

Analizând sentința

recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în

cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte reține

ca fiind nefondată critica recurentului privind greșita aplicare a

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ,

care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, pentru

următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin.

(3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau

reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române,

însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la

misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile

vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

În urma demersurilor

întreprinse de intimații - reclamanți din luna noiembrie 2008, nu au primit

niciun răspuns din partea pârâtului.

Problema care se

impune a fi rezolvată în speța de față este legată de termenul în care

autoritățile române trebuie să soluționeze depunerea cererilor de redobândire a

cetățeniei române.

Din lecturarea

textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a

stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa

unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10

din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6

noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit

căruia: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un

termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei

sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a

arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate

fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în

mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie

«civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența

sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul

reclamantului și cel al autorităților competente.

În speța dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării

primei cereri - noiembrie 2008 - și data soluționării cauzei, nu poate fi

considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul

că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de

procesare a secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale

trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității,

care guvernează materia aflată în discuție.

În consecință, din

cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să

poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului

administrativ, modificată, va respinge recursul.

În baza dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul - pârât M.A.E. va fi obligat la

plata sumei de 200 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.A.E., împotriva sentinței civile nr. 1725 din 22 aprilie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurentul la

plata sumei de 200 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2010.