ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2537/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC A.C.M. SRL Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și

Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Administrația Finanțelor Publice Timișoara, suspendarea

executării deciziei de impunere nr. 355 din 30 iunie 2009 emisă de

A.N.A.F.- D.G.F.P. Timiș privind obligațiile suplimentare de

plată la bugetul statului, în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii s-a arătat

că prin decizia a cărei suspendare a executării se solicită

s-a reținut în sarcina reclamatei obligația de plată la bugetul

statului a sumei de 1.475.808 lei cu titlu de obligații fiscale principale,

reprezentând TVA, impozit pe profit, impozit pe veniturile din dividende,

impozit pe veniturile obținute în România de nerezidenți cu

obligații fiscale accesorii, instituindu-se și măsura

asiguratorie a popririi conturilor bancare ale reclamantei, precum și

măsura sechestrării bunurilor mobile și imobile ale acesteia.

S-a mai arătat că

împotriva deciziei de impunere menționate a formulat contestație la

data 4 august 2009, susținând, în esență, că în cauză

fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004 și anume „cazul bine justificat” și „prevenirea

unei pagube iminente”.

Prin sentința civilă nr. 369

din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC

A.C.M. SRL în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. Timiș și

A.N.A.F. - A.F.P. Timișoara și a dispus suspendarea executării

deciziei de impunere nr. 355 din 30 iunie 2009 emisă de D.G.F.P. până

la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că din interpretarea dispozițiilor art.

14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că situația de excepție a

suspendării executării actului administrativ presupune cu necesitate

îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume

existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

În privința „cazului bine

justificat”, prima instanță a constatat că indiciul de

nelegalitate al actului administrativ - fiscal, în speță este

reprezentat de numeroasele aspecte de fapt și de drept invocate de

reclamantă cu privire la nedatorarea obligațiilor de plată

impuse de pârâtă prin decizia atacată, acestea reliefând o

îndoială suficientă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

actul atacat.

În acest sens, instanța a invocat

și prevederile Recomandării din 13 septembrie 1989 a Comitetului de

Miniștri Consiliului Europei privind protecția

jurisdicțională provizorie a persoanelor, fără a

recunoaște totuși eficacitatea necesară acțiunii

administrative.

Referitor la condiția

producerii unei pagube iminente, Curtea de Apel a reținut că

reclamanta a făcut dovada că prejudiciul astfel suferit nu este pur

financiar, ci tinde să afecteze întreaga activitate

desfășurată de reclamantă atât în privința

relațiilor contractuale cu beneficiarii cu care are încheiate contracte de

servicii de consultanță sau cu furnizorii ce asigură baza

materială pentru funcționarea societății, dar și în

privința relațiilor cu angajații societății.

A mai reținut prima

instanță că, previzibilitatea cu evidență a pagubei

produse prin executarea imediată a deciziei atacate rezultă astfel,

pe lângă cuantumul datoriei (1.475.808 lei) și prin raportare la

cifra de afaceri a reclamantei, ca indicator principal al puterii sale

economice (profit în 2008 de 249.679 lei), dar și prin luarea în

considerare a faptului că împotriva reclamantei s-a pornit executarea

silită prin emiterea somațiilor și a titlurilor executorii

depuse la dosar și totodată s-a luat și măsura indisponibilizării

conturilor bancare ale acesteia.

Împotriva acestei hotărâri au

formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Timișoara

și Direcția Generală a Finanțelor Timiș care a

susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – motivul

prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În cele două recursuri, se

susține că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 au fost

aplicate în mod greșit, cererea de suspendare neîndeplinind cele două

condiții, a existenței unui caz bine justificat și a

iminenței producerii unei pagube, motivarea instanței fiind

lapidară și lacunară în ceea ce privește argumentarea

îndeplinirii cerințelor legale pentru suspendarea unui act administrativ

care se bucură de prezumția de legalitate și este executoriu din

oficiu, iar suspendarea acestuia poate surveni doar în mod excepțional.

Societatea intimată a depus

concluzii scrise prin care a răspuns criticilor din cele două

recursuri, a susținut că soluția instanței de fond este

legală și temeinică și a cerut respingerea recursurilor

formulate de autoritățile fiscale.

Recursurile sunt întemeiate.

Într-adevăr, admițând

cererea și dispunând suspendarea Deciziei de impunere nr. 355/2009,

instanța de fond, așa cum s-a arătat și în expunerea

rezumativă prezentată mai sus, a reținut, în esență,

că cele două condiții cerute de prevederile art. 14 din Legea nr.

554/2004 cu modificările și completările ulterioare, sunt

îndeplinite în mod cumulativ de către cererea formulată de societatea

comercială reclamantă.

Astfel, în ceea ce privește

prima condiție, instanța de fond a motivat, în esență,

că „numeroasele aspecte de fapt și de drept invocate de

reclamantă cu privire la nedatorarea obligațiilor de plată

impuse de pârâtă prin decizia atacată”, reprezintă o

îndoială suficientă asupra prezumției de legalitate de care se

bucură actul administrativ fiscal, ceea ce este de natură să

dovedească „îndeplinirea condiției cazului bine justificat”.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările

ulterioare, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit

din acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt

în măsură să producă instanței o îndoială

serioasă în privința actului administrativ atacat.

Or, instanța de fond a

considerat că susținerile făcute în conținutul cererii de

către societatea comercială reclamantă ar putea constitui motive

suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se

bucură actul administrativ fiscal, ceea ce este lipsit de temei legal,

dispozițiile legale citate referindu-se în mod expres la împrejurări

de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților.

Referitor la îndeplinirea

condiției privind incidența producerii unei pagube, instanța de

fond a considerat în mod greșit că evidența producerii unei

asemenea pagube ar rezulta din raportul dintre suma reținută ca

obligație bugetară și mărimea profitului la sfârșitul

anului 2008, ceea ce este străin filozofiei prevederilor art. 2 alin. (1) lit.

ș) din Legea nr. 554/2004 care se referă la un prejudiciu viitor

și previzibil.

Oricum, executarea unei

obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ

fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui

prin ea însăși o pagubă.

Într-adevăr, din punct de

vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o

pagubă, dar din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar

de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Or, în cauză, executarea

obligațiilor bugetare suplimentare a fost dispusă în baza unui act

administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumție de

legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiție prevăzută

de lege nu este îndeplinită.

Astfel fiind, recursurile formulate

sunt întemeiate și vor fi admise, cu consecința desființării

sentinței atacate și, rejudecând cauza, potrivit considerentelor de

mai sus, cererea de suspendare a executării deciziei de impunere va fi

respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Timiș, împotriva sentinței

civile nr. 369 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și, pe fond, respinge cererea de suspendare formulată de

reclamanta SC A.C.M. SRL Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 mai 2010.