ÎCCJ, decizie (scj.ro #84878)

Act

administrativ fiscal. Suspendare. Neîndeplinirea condițiilor.

Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1)

Cuprins

pe materii: Drept administrativ

Indice

alfabetic: Act administrativ-fiscal. Suspendare

Obligație bugetară

Caz bine justificat

Pagubă

iminentă

Prezumție de legalitate

Simplele susțineri făcute în conținutul cererii

de suspendarea executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente

pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură

actul, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. .2 alin.(1) lit.t) din

Legea nr.554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt

și de drept, iar nu la afirmațiile părților.

Executarea unei obligații bugetare, stabilită

printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de

legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul

art.2 alin.(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, din punct

de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o

pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată

doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Decizia nr. 2537 din 13 mai 2010

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția

contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. ACM S.R.L.

Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția

Generală a Finanțelor Publice Timiș și Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Administrația

Finanțelor Publice Timișoara, suspendarea executării deciziei de

impunere nr.355 din 30 iunie 2009 emisă de A.N.A.F.- D.G.F.P. Timiș

privind obligațiile suplimentare de plată la bugetul statului, în

baza art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii s-a

arătat că prin decizia a cărei suspendare a executării se

solicită s-a reținut în sarcina reclamatei obligația de

plată la bugetul statului a sumei de 1.475.808 lei cu titlu de

obligații fiscale principale, reprezentând TVA, impozit pe profit, impozit

pe veniturile din dividende, impozit pe veniturile obținute în România de

nerezidenți cu obligații fiscale accesorii, instituindu-se și

măsura asiguratorie a popririi conturilor bancare ale reclamantei, precum

și măsura sechestrării bunurilor mobile și imobile ale

acesteia.

S-a mai arătat că împotriva deciziei de impunere

menționate a formulat contestație la data 04.08.2009, susținând,

în esență, că în

cauză fiind îndeplinite condițiile cumulative

prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 și anume „cazul bine

justificat” și „prevenirea unei pagube iminente”.

Prin sentința civilă nr. 369 din 16 noiembrie 2009,

Curtea de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și

fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A.C. Management S.R.L.

în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. Timiș și A.N.A.F. - A.F.P.

Timișoara și a dispus suspendarea executării deciziei de

impunere nr. 355/30.06.2009 emisă de D.G.F.P. până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut că din interpretarea dispozițiilor art.14 din Legea

nr.554/2004 rezultă că situația de excepție a

suspendării executării actului administrativ presupune cu necesitate

îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume

existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

În privința „cazului bine justificat”, prima

instanță a constatat că indiciul de nelegalitate al actului

administrativ - fiscal, în speță este reprezentat de numeroasele

aspecte de fapt și de drept invocate de reclamantă cu privire la

nedatorarea obligațiilor de plată impuse de pârâtă prin decizia

atacată, acestea reliefând o îndoială suficientă asupra

prezumției de legalitate de care se bucură actul atacat.

În acest sens, instanța a invocat și prevederile

Recomandării nr.R(89) 8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri

Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie

a persoanelor, fără a recunoaște totuși eficacitatea

necesară acțiunii administrative.

Referitor la condiția producerii unei pagube iminente,

Curtea de apel a reținut că reclamanta a făcut dovada că

prejudiciul astfel suferit nu este pur financiar, ci tinde să afecteze

întreaga activitate desfășurată de reclamantă atât în

privința relațiilor contractuale cu beneficiarii cu care are

încheiate contracte de servicii de consultanță sau cu furnizorii ce

asigură baza materială pentru funcționarea societății,

dar și în privința relațiilor cu angajații

societății.

A mai reținut prima instanță că,

previzibilitatea cu evidență a pagubei produse prin executarea

imediată a deciziei atacate rezultă astfel, pe lângă cuantumul

datoriei (1475.808 lei) și prin raportare la cifra de afaceri a

reclamantei, ca indicator principal al puterii sale economice (profit în 2008

de 249.679 lei), dar și prin luarea în considerare a faptului că

împotriva reclamantei s-a pornit executarea silită prin emiterea

somațiilor și a titlurilor executorii depuse la dosar și

totodată s-a luat și măsura indisponibilizării conturilor

bancare ale acesteia.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs

Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția

Generală a Finanțelor Timiș care a susținut, în

esență, că instanța de fond a dat o hotărâre cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii – motivul

prevăzut la art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.

În cele două recursuri, se susține că

dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004 au fost aplicate în mod

greșit, cererea de suspendare neîndeplinind cele două condiții,

a existenței unui caz bine justificat și a iminenței producerii

unei pagube, motivarea instanței fiind lapidară și lacunară

în ceea ce privește argumentarea îndeplinirii cerințelor legale

pentru suspendarea unui act administrativ care se bucură de prezumția

de legalitate și este executoriu din oficiu, iar suspendarea acestuia

poate surveni doar în mod excepțional.

Societatea intimată a depus concluzii scrise prin care a

răspuns criticilor din cele două recursuri, a susținut că

soluția instanței de fond este legală și temeinică

și a cerut respingerea recursurilor formulate de autoritățile

fiscale.

Recursurile sunt întemeiate.

Într-adevăr, admițând cererea și dispunând

suspendarea deciziei de impunere nr.355/2009, instanța de fond, așa

cum s-a arătat și în expunerea rezumativă prezentată mai

sus, a reținut, în esență, că cele două condiții

cerute de prevederile art.14 din Legea nr.554/2004 cu modificările și

completările ulterioare, sunt îndeplinite în mod cumulativ de către

cererea formulată de societatea comercială reclamantă.

Astfel, în ceea ce privește prima condiție,

instanța de fond a motivat, în esență, că „numeroasele

aspecte de fapt și de drept invocate de reclamantă cu privire la

nedatorarea obligațiilor de plată impuse de pârâtă prin decizia

atacată”, reprezintă o îndoială suficientă asupra

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ

fiscal, ceea ce este de natură să dovedească „îndeplinirea

condiției cazului bine justificat”.

Potrivit prevederilor art.2 alin.(1) lit.t) din Legea

nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, cazul

bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele

împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt în

măsură să producă instanței o îndoială serioasă

în privința actului administrativ atacat.

Or, instanța de fond a considerat că susținerile

făcute în conținutul cererii de către societatea comercială

reclamantă ar putea constitui motive suficiente pentru înlăturarea

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ

fiscal, ceea ce este lipsit de temei legal, dispozițiile legale citate

referindu-se în mod expres la împrejurări de fapt și de drept, iar nu

la afirmațiile părților.

Referitor la îndeplinirea condiției privind incidența

producerii unei pagube, instanța de fond a considerat în mod greșit

că evidența producerii unei asemenea pagube ar rezulta din raportul

dintre suma reținută ca obligație bugetară și

mărimea profitului la sfârșitul anului 2008, ceea ce este străin

filozofiei prevederilor art.2 alin.(1) lit.ș) din Legea nr.554/2004 care

se referă la un prejudiciu viitor și previzibil.

Oricum, executarea unei obligații bugetare, care a fost

stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de

prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o

pagubă.

Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare

a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere

juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a

patrimoniului.

Or, în cauză, executarea obligațiilor bugetare

suplimentare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se

bucură de o puternică prezumție de legalitate, astfel că

nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege nu este

îndeplinită.

Astfel fiind, recursurile formulate au fost admise, cu

consecința desființării sentinței atacate și,

rejudecându-se cauza, potrivit considerentelor de mai sus, cererea de

suspendare a executării deciziei de impunere a fost respinsă.