ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2817/2016

HOTĂRÂRE
26.10.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2817/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21 martie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL Timișoara a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele:

- anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 36660 din 12 noiembrie 2013 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Decizia de soluționare a contestației") emisă de pârâtă, comunicată societății la data de 20.11.2013 și, pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond să dispună anularea titlului de creanță, respectiv Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 01.10.2013, înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. 31345 din 02 octombrie 2013 și comunicat societății la data de 10.10.2013 (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Procesul-verbal de constare a neregulilor");

- suspendarea, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004. a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor, până la soluționarea definitivă a litigiului.

Prin încheierea din 24 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce formează obiectul prezentului dosar.

Prin sentința civilă nr. 3559 din 19 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SRL Timișoara în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - înființată prin reorganizarea A.P.D.R.P. în temeiul O.U.G. nr. 41/2014 și a anulat Decizia de soluționare a contestației și Procesul-verbal de constatare a neregulilor.

Împotriva încheierii menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâta A.F.I.R., invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă susține că prima instanță a dispus măsura de suspendare a executării cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și ale Regulamentelor Comisiei Europene nr. 65/2011, nr. 1975/2006 și nr. 2988/1995.

În susținerea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă expune argumente în sensul legalității și temeiniciei actului administrativ ce formează obiectul cererii de suspendare a executării.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin încheierea din 22 iunie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 26 octombrie 2016.

Analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă, în raport cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Conform celor expuse anterior, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere având ca obiect anularea și suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea aceluiași act administrativ.

Prin încheierea ce formează obiectul prezentului recurs, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente și a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

În sensul celor expuse anterior, la pct. I.3, prin sentința civilă nr. 3559 din 19 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SRL Timișoara și a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor.

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anularea actului administrativ, care formează obiectul prezentei cereri de suspendare a executării întemeiate pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, conferă consistență concluziei că este îndeplinită condiția cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ. În atare condiții, ca efect pozitiv al lucrului judecat, rezolvarea dată chestiunii litigioase referitoare la legalitatea actului administrativ, tranșată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, nu poate fi contrazisă în cadrul analizei sumare a aparenței dreptului specifică procedurii de suspendare a executării în prezentul litigiu.

În ceea ce privește condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că această condiție are în vedere producerea unui prejudiciu. Or, este necontestat că măsura dispusă de autoritatea publică pârâtă generează o diminuare a patrimoniului reclamantei, iar, în condițiile în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea sa de către instanța învestită cu acțiunea în anulare, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că se consideră a fi îndeplinită și condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente.

În contextul expus, se reține că hotărârea recurată este legală și temeinică sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1) [al art. 15]", care fundamentează soluția ce urmează a fi pronunțată în circumstanțele expuse ale litigiului.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.F.I.R.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția de Finanțare pentru Investiții Rurale împotriva încheierii din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2014, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-03-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 830/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr
ÎCCJ 2017-03-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1315/2017
Decizia nr. 1315/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția d
ÎCCJ 2016-11-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3007/2016
Decizia nr. 3007/2016 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administra
ÎCCJ 2016-10-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2878/2016
Decizia nr. 2878/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administra
ÎCCJ 2016-03-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 596/2016
Decizia nr. 596/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
Sursă