ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 155/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 155/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ

și fiscal, la data de 16 noiembrie 2009, reclamantul Consiliul Național Pentru

Studierea Arhivelor Securității a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S.M.M.

să se constate calitatea de colaborator al Securității, a acestui pârât.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul ocupă funcția de Consilier Județean

în cadrul Consiliului Județean Sibiu și că în conformitate cu prevederilor art.

3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza II din O.U.G. nr. 24/2008,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică din oficiu, sub aspectul

stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității, persoanele

care candidează sau ocupă demnități sau funcții prevăzute la art. 3 lit. b) - h

1

).

Astfel cum rezultă

din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/I/1120 din 08 aprilie 2009, precum

și al înscrisurilor atașate acțiunii, pârâtul a fost recrutat „pentru

acoperirea informativă a preoților din cadrul Eparhiei Sibiu” și a colaborat

sub numele conspirativ „CRAINIC”.

Reclamantul arată că

în dosarul fond rețea nr. R292349 al cărui titular este pârâtul, nu există

Angajament, lipsa acestuia fiind justificată de ofițeri prin funcția înaltă pe

care o ocupă în ierarhia bisericii ortodoxe însă, în opinia reclamantului,

lipsa acestui angajament este total lipsită de importanță deoarece legiuitorul

a înțeles să condiționeze constatarea calității de colaborator de stricta

furnizare de date și informații organelor de Securitate și nu de existența unui

angajament scris.

La data de 18 mai

2010, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii

în constatare ca neîntemeiată arătând că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute în mod cumulativ de art. 2 lit. b) din O U G  nr. 24/2008,

că nu a semnat niciodată Angajament de colaborare cu Securitatea și că în

realitate, a fost victimă a Securității și nicidecum colaborator. A solicitat

și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din

ședința publică de la data de 19 octombrie 2010, pârâtul a depus o cerere prin

care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

La termenul din

ședința publică de la data de 15 martie 2011, pârâtul, prin avocat, a arătat că

renunță la susținerea excepției inadmisibilității acțiunii având în vedere

avizul juridic negativ al Direcției juridice din cadrul instituției reclamante,

depus la dosarul cauzei în ședință publică.

Soluția instanței de

fond

Prin Sentința nr.

2040 din 15 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că reclamantul nu a fost în măsură să prezinte

nici angajament scris de pârât, nici note scrise de acesta, nici note scrise de

organele de securitate în care să se consemneze declarațiile pe care

reclamantul le-ar fi dat acestor organe în perioada în care se afirmă că a

colaborat cu fosta Securitate.

Singurele acte pe

care se întemeiază acțiunea sunt note prin care organele de securitate au

caracterizat activitatea de „colaborator” a pârâtului.

Curtea a reținut că

potrivit acestor note reclamantul ar fi furnizat informații cu privire la

persoane din cadrul clerului și că este „atașat de organele noastre, rezolvă

întotdeauna sarcinile care i se dau, și în același timp s-a dovedit a fi și

sincer”.Cu toate acestea nu s-a precizat, ce informații s-au furnizat, ce

sarcini i s-au dat și care au fost manifestările concrete privind atașamentul

față de organele de securitate. Afirmația că aceste rapoarte pe care organul de

securitate le-a întocmit s-ar bucura de prezumția de veridicitate este cel

puțin surprinzătoare în condițiile în care se procedează la punerea în aplicare

a unei legi prin care se încearcă condamnarea activității Securității în

perioada regimului totalitar comunist. Curtea a apreciat că dimpotrivă, în lipsă

de date concrete nu se poate trage decât concluzia că organul de securitate

care a întocmit respectiva notă încearcă să își prezinte activitatea proprie

într-o lumină favorabilă, prezentând activitatea colaboratorilor pe care îi are

în coordonare de o manieră „pozitivă” chiar dacă informațiile furnizate de

acești colaboratori sunt inexistente sau neutile pentru aparatul represiv al

statului.

Prima instanță a mai

constatat că, într-o altă notă, reclamantul a mai precizat că pârâtul ar fi

furnizat un număr de 8 note informative despre persoane din atenția noastră,

note informative care s-au exploatat atât în dosare personale pentru studiu,

cât și la alte sarcini sau probleme, fără însă ca aceste note să poată fi

prezentate.

Or, a stabilit

Curtea, pentru a decide că o persoană a fost colaboratoare a Securității nu

este suficient să se constate că aceasta a furnizat organelor de securitate

informații cu privire la diverse persoane (deși este incertă chiar furnizarea

celor 8 note informative de către pârât în condițiile în care actele nu s-au

regăsit în arhivele Securității) ci trebuie verificat, în raport de

dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. 24/2008, dacă informațiile se referă la

activități sau atitudini anticomuniste și dacă au vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Legat de contactele

pe care familia pârâtului le-a avut cu N.C., Curtea a constatat că informațiile

pretins a fi furnizate de reclamant în procesul de recrutare sunt lipsite de

orice relevanță (chiar organul de securitate evidențiază lipsa de „interes

operativ”) și nu există nicio certitudine cu privire la modul în care pârâtul a

furnizat aceste informații, așa irelevante cum erau ele, fiind foarte probabil

să fie vorba de informații furnizate în cadrul unor proceduri de anchetare a

sa.

Recursul

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, s-au arătat în esență următoarele:

- Față de aspectul

potrivit căruia recrutarea pârâtului s-a făcut fără semnare de angajament, se

arată că acesta nu constituie un caz de exonerare a constatării calității de

colaborator al securității - în accepțiunea art. 2 lit. b), teza II și III din

O.U.G. nr. 24/2008. Această ipoteză nu cuprinde și evocarea de către persoana

verificată a unor situații de opozant sau chiar victimă a regimului comunist.

- Cu privire la forma

sub care s-au păstrat informațiile furnizate, se arată că sintagma „indiferent

sub ce formă” - se referă la faptul că legiuitorul a dat o forță probantă egală

atât „notele olografe” provenite de la persoana verificată cât și „relatările

verbale consemnate de lucrătorii Securității.

- Instanța de fond a

fost în eroare atunci când a stabilit că intimatul ar fi furnizat informațiile

respective „în cadrul unor proceduri de anchetare a sa”.

Se arată de recurent

că intimatul-pârât nu a fost șantajat nici cu pierderea funcției înalte în

ierarhia ortodoxă, nici cu condamnarea tatălui său. Urmărirea sa de către

securitate a intervenit în anul 1987 și ca urmare a abandonării sale pentru

nesinceritate. De altfel, se arată că o parte din notele informative au fost

furnizate chiar după data de încetare a colaborării, rămânând în contactul securității

pentru dezinformare.

- Consideră

recurentul că este relevant contextul și modul în care pârâtul a furnizat

informații, potrivit scopului recrutării, anume „acoperirea informativă a

preoților din cadrul Eparhiei Sibiu”. Unul din rolurile intimatului-pârât în

activitatea sa de colaborator a fost folosit pentru influențarea unor diferende

„ca să nu se ajungă la acte cu caracter protestatar”.

Arată recurentul că

intimatul-pârât a furnizat informații cu lux de amănunte, relatând tot ce știa

despre un fost condamnat politic - N.C. - cu care familia sa avea legături.

Aceste informații erau relatate cu prilejul recrutării și nu sub anchetă.

Ofițerul recrutor le-a menționat ca lucruri importante dar cunoscute de

Securitate; ele reprezentând un argument puternic al sincerității candidatului

la recrutare.

În fine, mai arată

recurentul este îndeplinită prima condiție care se referă la denunțarea unor

atitudini potrivnice regimului comunist cât și cea de-a doua condiție

referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - intimatul putea

și trebuie să conștientizeze posibilele urmări ale informației furnizate.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Întâmpinarea

Pârâtul intimat

S.M.M. a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

A arătat

intimatul-pârât că în cauză nu sunt întrunite cele 3 condiții cumulative

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Așa-zisul „dosar de

colaborator” este compus din note informative date de alte persoane despre

pârât și din rapoartele privind familia acestuia și relația acesteia cu

profesorul de teologie N.C.

Probele administrate

în cauză dovedesc faptul că intimatul-pârât a avut calitatea de urmărit și nu

de colaborator al Securității.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat pentru considerentele următoare:

- Constată Înalta

Curte că într-adevăr nu are relevanță în aprecierea îndeplinirii condițiilor

prevăzute de art. 2 lit. b) - din O.U.G. nr. 24/2008, semnarea angajamentului

de către persoana candidat la recrutare - în vederea colaborării cu organele de

Securitate, însă acest element are conotație juridică în raport cu toate

celelalte probe administrate.

În cauză, nu a

existat un angajament semnat de intimatul-pârât și nici alte documente din care

să rezulte calitatea de colaborator al securității.

- Nici aprecierile

recurentei în ceea ce privește aceeași forță probantă a „notelor olografe” ale

persoanei verificate și a „relatărilor verbale consemnate de ofițerii

securității”, nu constituie, concret în speță, un motiv fondat de recurs.

Recurenta, în nota de

constatare, depusă la dosar, a arătat că „informatorul a furnizat un număr de 8

note informative despre persoane din atenția noastră, note informative care

s-au exploatat atât la persoanele pentru studiu, cât și la alte sarcini sau

probleme”.

Recurenta însăși

recunoaște că nu există aceste note informative, iar cele relatate prezintă o

mare generalitate care nefiind coroborate cu niciun alt document - nu au

relevanță din perspectiva art. 2 lit. b) nu demonstrează nimic despre nimeni,

cine le-a dat, despre cine, ce urmări au avut, scopul urmărit etc.

- În ceea ce privește

probele administrate în cauză de către recurent, acestea nu dovedesc calitatea

de colaborator al Securității a pârâtului-intimat.

Aprecierile

recurentei sunt contradictorii și nedovedite. Arată recurenta că așa zisa

recrutare nu s-a făcut prin șantaj ci pe bază de sentimente patriotice.

Din nota de

constatare a recurentului în 1978 reiese că s-a abordat problema fostului

legionar N.C., care a fost găzduit de către tatăl său.

Prin Decizia penală

pronunțată în dosarul cauzei nr. 5082 din 22 decembrie 1948 de Curtea de Apel

București, secția a III-a penală, tatăl pârâtului S.I. a fost condamnat

politic, la 3 ani detențiune simplă, 5 ani interdicție corecțională și

confiscarea întregii averi, pentru că l-a găzduit în casa din comuna Cerghidul

Mare, județul Mureș între 30 aprilie și 24 mai 1947 pe N.C. condamnat de

Tribunalul Poporului, în contumancie, la detențiune pe viață, pentru crimă de

război”

Conform Hotărârii nr.

63/1997 a Comisiei de aplicare a prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1980,

rezultă că intimatul-pârât, împreună cu familia sa, a fost strămutat din

localitatea de domiciliu, în localitatea Iclandul Mare - Județul Sibiu din 15

septembrie 1947 - 1 iulie 1951.

Având în vedere

aceste evenimente din familia pârâtului, este greu de crezut că acesta era

sincer și devotat organelor de securitate, mai credibile fiind acele note de

analiză care arată că „este necesar să fie instruit și dirijat corespunzător pentru

a-i crește pasiunea pentru munca informativă” (martie 1981) „menționăm că le

furnizează numai la cererea noastră” (20 iulie 1982) „materialele informative

sunt puține și cuprind mai mult date de caracterizare” (10 februarie 1987).

Se arată că, pârâtul

a furnizat cu lux de amănunte tot ce știa despre N.C., însă nu este relevant,

întrucât și ofițerul de securitate a arătat că sunt lucruri cunoscute deja și

nu se coroborează cu nimic, fiind contradictorie ca atitudine cu cele descrise

ulterior - în notele de analiză - întâlnirile se fac la 3 sau 5 luni,

informatorul nu este verificat (martie 1981).

Împrejurarea că

pârâtul-intimat făcea referate și caracterizări - de altfel nedovedite - doar

relatate cu caracter foarte general în notele de analiză - se încadra în

atribuțiile sale de serviciu - în calitate de consilier administrativ

bisericesc la Centrul Eparhial Sibiu.

Se mai reține că

notele informative pe care recurentul consideră că pârâtul le-a dat nu sunt

depuse la dosarul cauzei, iar din avizul negativ al Direcției juridice din

Cadrul CNSAS - rezultă că documentele prezentate în nota de constatare, nu se

circumscriu noțiunii de colaborator al securității, așa cum a fost definită de

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte constată

că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru constatarea calității

de colaborator al Securității, intimatul-pârât nu a furnizat informații prin

care să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și

aceste informații să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În consecință,

neexistând motive care să atragă modificarea sau casarea sentinței de fond, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva

Sentinței nr. 2040 din 15 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Obligă

recurentul-reclamant la cheltuielile de judecată către intimatul-pârât S.M.M.

în cuantum de 6540 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2012.