ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 155/2012

Asupra recursului de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 noiembrie 2009, reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S.M.M. să se constate calitatea de colaborator al Securității, a acestui pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul ocupă funcția de Consilier Județean în cadrul Consiliului Județean Sibiu și că în conformitate cu prevederilor art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza II din O.U.G.

nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică din oficiu, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității, persoanele care candidează sau ocupă demnități sau funcții prevăzute la art. 3 lit. b) - h 1 ). Astfel cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/I/1120 din 08 aprilie 2009, precum și al înscrisurilor atașate acțiunii, pârâtul a fost recrutat „pentru acoperirea informativă a preoților din cadrul Eparhiei Sibiu” și a colaborat sub numele conspirativ „CRAINIC”.

Reclamantul arată că în dosarul fond rețea nr. R292349 al cărui titular este pârâtul, nu există Angajament, lipsa acestuia fiind justificată de ofițeri prin funcția înaltă pe care o ocupă în ierarhia bisericii ortodoxe însă, în opinia reclamantului, lipsa acestui angajament este total lipsită de importanță deoarece legiuitorul a înțeles să condiționeze constatarea calității de colaborator de stricta furnizare de date și informații organelor de Securitate și nu de existența unui angajament scris. La data de 18 mai 2010, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în constatare ca neîntemeiată arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în mod cumulativ de art. 2 lit. b) din O U G nr. 24/2008, că nu a semnat niciodată Angajament de colaborare cu Securitatea și că în realitate, a fost victimă a Securității și nicidecum colaborator.

A solicitat și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. La termenul din ședința publică de la data de 19 octombrie 2010, pârâtul a depus o cerere prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii. La termenul din ședința publică de la data de 15 martie 2011, pârâtul, prin avocat, a arătat că renunță la susținerea excepției inadmisibilității acțiunii având în vedere avizul juridic negativ al Direcției juridice din cadrul instituției reclamante, depus la dosarul cauzei în ședință publică. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 2040 din 15 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul nu a fost în măsură să prezinte nici angajament scris de pârât, nici note scrise de acesta, nici note scrise de organele de securitate în care să se consemneze declarațiile pe care reclamantul le-ar fi dat acestor organe în perioada în care se afirmă că a colaborat cu fosta Securitate. Singurele acte pe care se întemeiază acțiunea sunt note prin care organele de securitate au caracterizat activitatea de „colaborator” a pârâtului. Curtea a reținut că potrivit acestor note reclamantul ar fi furnizat informații cu privire la persoane din cadrul clerului și că este „atașat de organele noastre, rezolvă întotdeauna sarcinile care i se dau, și în același timp s-a dovedit a fi și sincer”.Cu toate acestea nu s-a precizat, ce informații s-au furnizat, ce sarcini i s-au dat și care au fost manifestările concrete privind atașamentul față de organele de securitate.

Afirmația că aceste rapoarte pe care organul de securitate le-a întocmit s-ar bucura de prezumția de veridicitate este cel puțin surprinzătoare în condițiile în care se procedează la punerea în aplicare a unei legi prin care se încearcă condamnarea activității Securității în perioada regimului totalitar comunist. Curtea a apreciat că dimpotrivă, în lipsă de date concrete nu se poate trage decât concluzia că organul de securitate care a întocmit respectiva notă încearcă să își prezinte activitatea proprie într-o lumină favorabilă, prezentând activitatea colaboratorilor pe care îi are în coordonare de o manieră „pozitivă” chiar dacă informațiile furnizate de acești colaboratori sunt inexistente sau neutile pentru aparatul represiv al statului.

Prima instanță a mai constatat că, într-o altă notă, reclamantul a mai precizat că pârâtul ar fi furnizat un număr de 8 note informative despre persoane din atenția noastră, note informative care s-au exploatat atât în dosare personale pentru studiu, cât și la alte sarcini sau probleme, fără însă ca aceste note să poată fi prezentate. Or, a stabilit Curtea, pentru a decide că o persoană a fost colaboratoare a Securității nu este suficient să se constate că aceasta a furnizat organelor de securitate informații cu privire la diverse persoane (deși este incertă chiar furnizarea celor 8 note informative de către pârât în condițiile în care actele nu s-au regăsit în arhivele Securității) ci trebuie verificat, în raport de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

24/2008, dacă informațiile se referă la activități sau atitudini anticomuniste și dacă au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Legat de contactele pe care familia pârâtului le-a avut cu N.C., Curtea a constatat că informațiile pretins a fi furnizate de reclamant în procesul de recrutare sunt lipsite de orice relevanță (chiar organul de securitate evidențiază lipsa de „interes operativ”) și nu există nicio certitudine cu privire la modul în care pârâtul a furnizat aceste informații, așa irelevante cum erau ele, fiind foarte probabil să fie vorba de informații furnizate în cadrul unor proceduri de anchetare a sa. Recursul Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat în esență următoarele: - Față de aspectul potrivit căruia recrutarea pârâtului s-a făcut fără semnare de angajament, se arată că acesta nu constituie un caz de exonerare a constatării calității de colaborator al securității - în accepțiunea art. 2 lit. b), teza II și III din O.U.G. nr. 24/2008. Această ipoteză nu cuprinde și evocarea de către persoana verificată a unor situații de opozant sau chiar victimă a regimului comunist. - Cu privire la forma sub care s-au păstrat informațiile furnizate, se arată că sintagma „indiferent sub ce formă” - se referă la faptul că legiuitorul a dat o forță probantă egală atât „notele olografe” provenite de la persoana verificată cât și „relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității.

- Instanța de fond a fost în eroare atunci când a stabilit că intimatul ar fi furnizat informațiile respective „în cadrul unor proceduri de anchetare a sa”. Se arată de recurent că intimatul-pârât nu a fost șantajat nici cu pierderea funcției înalte în ierarhia ortodoxă, nici cu condamnarea tatălui său. Urmărirea sa de către securitate a intervenit în anul 1987 și ca urmare a abandonării sale pentru nesinceritate. De altfel, se arată că o parte din notele informative au fost furnizate chiar după data de încetare a colaborării, rămânând în contactul securității pentru dezinformare. - Consideră recurentul că este relevant contextul și modul în care pârâtul a furnizat informații, potrivit scopului recrutării, anume „acoperirea informativă a preoților din cadrul Eparhiei Sibiu”.

Unul din rolurile intimatului-pârât în activitatea sa de colaborator a fost folosit pentru influențarea unor diferende „ca să nu se ajungă la acte cu caracter protestatar”. Arată recurentul că intimatul-pârât a furnizat informații cu lux de amănunte, relatând tot ce știa despre un fost condamnat politic - N.C. - cu care familia sa avea legături. Aceste informații erau relatate cu prilejul recrutării și nu sub anchetă. Ofițerul recrutor le-a menționat ca lucruri importante dar cunoscute de Securitate; ele reprezentând un argument puternic al sincerității candidatului la recrutare. În fine, mai arată recurentul este îndeplinită prima condiție care se referă la denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist cât și cea de-a doua condiție referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - intimatul putea și trebuie să conștientizeze posibilele urmări ale informației furnizate.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Întâmpinarea Pârâtul intimat S.M.M. a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat intimatul-pârât că în cauză nu sunt întrunite cele 3 condiții cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Așa-zisul „dosar de colaborator” este compus din note informative date de alte persoane despre pârât și din rapoartele privind familia acestuia și relația acesteia cu profesorul de teologie N.C. Probele administrate în cauză dovedesc faptul că intimatul-pârât a avut calitatea de urmărit și nu de colaborator al Securității. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele următoare: - Constată Înalta Curte că într-adevăr nu are relevanță în aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) - din O.U.G. nr. 24/2008, semnarea angajamentului de către persoana candidat la recrutare - în vederea colaborării cu organele de Securitate, însă acest element are conotație juridică în raport cu toate celelalte probe administrate. În cauză, nu a existat un angajament semnat de intimatul-pârât și nici alte documente din care să rezulte calitatea de colaborator al securității. - Nici aprecierile recurentei în ceea ce privește aceeași forță probantă a „notelor olografe” ale persoanei verificate și a „relatărilor verbale consemnate de ofițerii securității”, nu constituie, concret în speță, un motiv fondat de recurs.

Recurenta, în nota de constatare, depusă la dosar, a arătat că „informatorul a furnizat un număr de 8 note informative despre persoane din atenția noastră, note informative care s-au exploatat atât la persoanele pentru studiu, cât și la alte sarcini sau probleme”. Recurenta însăși recunoaște că nu există aceste note informative, iar cele relatate prezintă o mare generalitate care nefiind coroborate cu niciun alt document - nu au relevanță din perspectiva art. 2 lit. b) nu demonstrează nimic despre nimeni, cine le-a dat, despre cine, ce urmări au avut, scopul urmărit etc. - În ceea ce privește probele administrate în cauză de către recurent, acestea nu dovedesc calitatea de colaborator al Securității a pârâtului-intimat.

Aprecierile recurentei sunt contradictorii și nedovedite. Arată recurenta că așa zisa recrutare nu s-a făcut prin șantaj ci pe bază de sentimente patriotice. Din nota de constatare a recurentului în 1978 reiese că s-a abordat problema fostului legionar N.C., care a fost găzduit de către tatăl său. Prin Decizia penală pronunțată în dosarul cauzei nr. 5082 din 22 decembrie 1948 de Curtea de Apel București, secția a III-a penală, tatăl pârâtului S.I. a fost condamnat politic, la 3 ani detențiune simplă, 5 ani interdicție corecțională și confiscarea întregii averi, pentru că l-a găzduit în casa din comuna Cerghidul Mare, județul Mureș între 30 aprilie și 24 mai 1947 pe N.C.

condamnat de Tribunalul Poporului, în contumancie, la detențiune pe viață, pentru crimă de război” Conform Hotărârii nr. 63/1997 a Comisiei de aplicare a prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1980, rezultă că intimatul-pârât, împreună cu familia sa, a fost strămutat din localitatea de domiciliu, în localitatea Iclandul Mare - Județul Sibiu din 15 septembrie 1947 - 1 iulie 1951. Având în vedere aceste evenimente din familia pârâtului, este greu de crezut că acesta era sincer și devotat organelor de securitate, mai credibile fiind acele note de analiză care arată că „este necesar să fie instruit și dirijat corespunzător pentru a-i crește pasiunea pentru munca informativă” (martie 1981) „menționăm că le furnizează numai la cererea noastră” (20 iulie 1982) „materialele informative sunt puține și cuprind mai mult date de caracterizare” (10 februarie 1987). Se arată că, pârâtul a furnizat cu lux de amănunte tot ce știa despre N.C., însă nu este relevant, întrucât și ofițerul de securitate a arătat că sunt lucruri cunoscute deja și nu se coroborează cu nimic, fiind contradictorie ca atitudine cu cele descrise ulterior - în notele de analiză - întâlnirile se fac la 3 sau 5 luni,

informatorul nu este verificat (martie 1981). Împrejurarea că pârâtul-intimat făcea referate și caracterizări - de altfel nedovedite - doar relatate cu caracter foarte general în notele de analiză - se încadra în atribuțiile sale de serviciu - în calitate de consilier administrativ bisericesc la Centrul Eparhial Sibiu. Se mai reține că notele informative pe care recurentul consideră că pârâtul le-a dat nu sunt depuse la dosarul cauzei, iar din avizul negativ al Direcției juridice din Cadrul CNSAS - rezultă că documentele prezentate în nota de constatare, nu se circumscriu noțiunii de colaborator al securității, așa cum a fost definită de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, intimatul-pârât nu a furnizat informații prin care să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și aceste informații să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În consecință, neexistând motive care să atragă modificarea sau casarea sentinței de fond, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței nr. 2040 din 15 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentul-reclamant la cheltuielile de judecată către intimatul-pârât S.M.M. în cuantum de 6540 RON. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.