ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 714/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalul Suceava la data de 18 martie 2010, reclamantul N.I. a chemat în

judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P. solicitând obligarea acestuia la plata

sumei de 1.500.000 euro, în echivalent în lei la cursul din ziua plății, cu

titlu de daune pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat lui și familiei

sale.

În motivarea acțiunii, întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 1 – art. 5 din Legea nr. 221/2009, reclamantul a

arătat că în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955 a fost strămutat împreună

cu familia sa, având domiciliu obligatoriu în localitatea Satul Nou (Jegalia

Nouă), ce a fost anexată după anul 1955 com. Perișoru, jud. Călărași, fiind privat

de condiții normale de viață și nevoit să trăiască în lipsuri, fără hrană, apă

și medicamente, în condiții vitrege, precare și în imposibilitatea de a avea o

pregătire profesională în licee sau școli de calificare corespunzătoare.

Prin sentința civilă nr. 1154 din 22

iunie 2010 a Tribunalului Suceava, s-a admis acțiunea reclamantului și s-a

dispus obligarea pârâtului să-i plătească reclamantului, în nume propriu și ca

moștenitor al defuncților săi părinți, N.N. și N. suma de 250.000 euro, cu

titlul de despăgubiri morale.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că, în speță, prin Hotărârea nr. 904/1991 emisă de Comisia

pentru aplicarea Decretului - Lege nr. 118/1990 a județului Suceava s-a reținut

că, în perioada sus menționată, reclamantului și familia sa au fost deportați

și li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în Jegalia Nouă, beneficiind de

drepturi sub forma unei indemnizații lunare, în cuantum de 822 lei, perioada

domiciliului forțat fiind considerată vechime în muncă, iar prin Decizia nr. 1687

din 24 octombrie 2002, reclamantului i s-a acordat calitatea de luptător în

rezistența anticomunistă.

S-a considerat că reclamantul este

îndreptățit la despăgubiri, pentru prejudiciul suferit ca urmare a dovedirii

condițiilor vitrege în care, acesta și familia sa au trăit, fiind privați de

condiții normale de existență și prin atingerea gravă adusă unor valori legate

de dreptul la viață privată, libertate, onoare, demnitate, dar s-a apreciat că

suma de 250.000 euro, ce a fost acordată reprezintă o satisfacție suficientă și

echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant și familia sa.

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, prin motivele sale de apel,

pârâtul a susținut că raționamentul instanței de fond nu a avut la bază un

suport probator temeinic pentru acordarea despăgubirilor, pe care le-a apreciat

într-un cuantum excesiv, apelantul-pârât criticând faptul că tribunalul nu a

avut în vedere și măsurile reparatorii deja acordate reclamantului în baza

Decretului - Lege nr. 118/1990, motiv pentru care a solicitat schimbarea

sentinței, respingerea acțiunii și, în subsidiar, modificarea hotărârii, în

sensul respectării O.U.G. nr. 62/2010.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimatul-reclamant N.I. a solicitat suspendarea cauzei până la pronunțarea

Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. l și ale art. II din O.U.G. nr. 62/2010 și respingerea apelului

declarat de pârât, pe considerentul că prejudiciul acordat a fost dovedit.

La termenul din 7 septembrie 2010,

judecata apelului a fost suspendată, în temeiul art. 29 pct. 5 din Legea nr. 47/1992,

iar ulterior, la 13 ianuarie 2011, cauza a fost repusă pe rol.

Prin decizia nr. 37 din 22 februarie

2011, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis apelul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P., a schimbat în tot

sentința tribunalului și a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța decizia menționată,

instanța de apel a reținut, în esență că, prin Decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009,

astfel că nu mai există temei pentru acordarea despăgubirilor pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnările cu caracter politic.

S-a considerat că, în lipsa

intervenției Parlamentului în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei

în M. Of. conform art. 147 din Constituție, în vederea adoptării unor

dispoziții legale compatibile cu Constituția, potrivit art. 31 alin. (3) din

Legea nr. 47/1992, acțiunile întemeiate pe art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009

sunt lipsite de fundament juridic.

S-a apreciat că deși Decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la 15 noiembrie 2010,

aceasta se aplică și proceselor în curs, întrucât efectele sale juridice nu pot

fi asimilate efectelor unei legi noi care modifică sau abrogă o dispoziție

legală.

Împotriva deciziei nr. 37 din 22

februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a declarat recurs reclamantul,

criticând-o pentru nelegalitate, în

sensul că, în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu mai există temei

juridic pentru acordarea de daune morale.

Dezvoltând motivele sale de recurs,

reclamantul a criticat decizia, ca nelegală, pentru motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., invocând inaplicabilitatea în cauză a Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, în condițiile în care

recunoașterea dreptului său la despăgubiri și consacrarea acestui drept

printr-o hotărâre judecătorească de primă instanță, i-a creat o speranță

legitimă, ce intră în sfera noțiunii de „bun”, în sensul art. 1 din Primul

Protocol adițional la C.A.D.O.L.F.

S-a susținut că argumentele din

motivarea deciziei Curții Constituționale nu se pot substitui aprecierii

instanțelor de judecată în nicio situație în care sunt invocate încălcări ale

unor drepturi, din perspectiva art. 14 Protocolul 12 din C.E.D.O.

Examinând criticile invocate prin

motivele de recurs ale reclamantului, raportat la motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curtea va constata că acesta

este nefondat pentru considerentele ce succed:

Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate cauzei supuse soluționării, în

condițiile în care au fost declarate neconstituționale printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010 (publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010).

Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1)

din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare își încetează efectele la

45 de zile de la publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale, dacă

în acest interval reclamantul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu

dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat,

se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of.

sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții

regăsindu-se și în textul art. 31 din Legea nr. 47/1992,

referitoare la

organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și

completările

ulterioare.

În raport de

această reglementare, constituțională și legală, s-a

pus problema dacă

declararea neconstituționalității unui text de lege, prin decizie a Curții

Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și

acțiunilor în curs sau numai situației celor

care nu au formulat, încă, o cerere.

Această problemă de drept a fost

dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii (publicată

în

M. Of. nr. 789/7.11.2011), dată la

care a devenit obligatorie pentru instanțe,

potrivit art. 330 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010

a Curții

Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de

judecată

la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția

situației în care la

această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Or, în speță, la

data publicării în M. Of. a deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale nu se pronunțase, în

apel, decizia

atacată,

cauza nefiind, deci, soluționată definitiv.

Nu se poate reține că, întrucât

acțiunea era promovată la un

moment la care

erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

efectele acestui text de lege s-ar întinde pe toată durata desfășurării

procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui

act juridic convențional, guvernat de regula tempus

regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba de o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin

declararea neconstituționalității.

Întrucât norma tranzitorie cuprinsă în

art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine publică,

aplicarea ei

generală și imediată nu poate

fi înlăturată, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea ce

legea

fundamentală refuză în mod categoric.

În speță,

reclamantul nu este titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1

din Protocolul nr. 1 adițional la C.

E.D.O. câtă vreme la data publicării deciziei

Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să îi fi confirmat dreptul.

În cauză, nu se

poate constata că ar fi vorba de o intervenție a

legiuitorului, ci a Curții

Constituționale, care potrivit statutului său, este o autoritate publică

independentă și al cărei scop îl constituie

garantarea supremației Constituției.

Curtea va reține,

totodată că, problema de drept examinată a fost

dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea

recursului în interesul

legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010

a Curții

Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de

judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția

situației în care la această dată era

deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Pentru

considerentele expuse se va respinge, ca nefondat, recursul

reclamantului, în temeiul art. 312 alin.

(l) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarate de reclamantul N.

I. împotriva deciziei nr. 37 din 22

februarie 2011 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică^astăzi 07 februarie 2012.