ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 714/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava la data de 18 martie 2010, reclamantul N.I. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.500.000 euro, în echivalent în lei la cursul din ziua plății, cu titlu de daune pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat lui și familiei sale. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1 – art. 5 din Legea nr. 221/2009, reclamantul a arătat că în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955 a fost strămutat împreună cu familia sa, având domiciliu obligatoriu în localitatea Satul Nou (Jegalia Nouă), ce a fost anexată după anul 1955 com.

Perișoru, jud. Călărași, fiind privat de condiții normale de viață și nevoit să trăiască în lipsuri, fără hrană, apă și medicamente, în condiții vitrege, precare și în imposibilitatea de a avea o pregătire profesională în licee sau școli de calificare corespunzătoare. Prin sentința civilă nr. 1154 din 22 iunie 2010 a Tribunalului Suceava, s-a admis acțiunea reclamantului și s-a dispus obligarea pârâtului să-i plătească reclamantului, în nume propriu și ca moștenitor al defuncților săi părinți, N.N. și N. suma de 250.000 euro, cu titlul de despăgubiri morale.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, în speță, prin Hotărârea nr. 904/1991 emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului - Lege nr. 118/1990 a județului Suceava s-a reținut că, în perioada sus menționată, reclamantului și familia sa au fost deportați și li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în Jegalia Nouă, beneficiind de drepturi sub forma unei indemnizații lunare, în cuantum de 822 lei, perioada domiciliului forțat fiind considerată vechime în muncă, iar prin Decizia nr. 1687 din 24 octombrie 2002, reclamantului i s-a acordat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

S-a considerat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri, pentru prejudiciul suferit ca urmare a dovedirii condițiilor vitrege în care, acesta și familia sa au trăit, fiind privați de condiții normale de existență și prin atingerea gravă adusă unor valori legate de dreptul la viață privată, libertate, onoare, demnitate, dar s-a apreciat că suma de 250.000 euro, ce a fost acordată reprezintă o satisfacție suficientă și echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant și familia sa. Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, prin motivele sale de apel, pârâtul a susținut că raționamentul instanței de fond nu a avut la bază un suport probator temeinic pentru acordarea despăgubirilor, pe care le-a apreciat într-un cuantum excesiv, apelantul-pârât criticând faptul că tribunalul nu a avut în vedere și măsurile reparatorii deja acordate reclamantului în baza Decretului - Lege nr. 118/1990, motiv pentru care a solicitat schimbarea sentinței, respingerea acțiunii și, în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul respectării O.U.G. nr. 62/2010. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant N.I. a solicitat suspendarea cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. l și ale art. II din O.U.G.

nr. 62/2010 și respingerea apelului declarat de pârât, pe considerentul că prejudiciul acordat a fost dovedit. La termenul din 7 septembrie 2010, judecata apelului a fost suspendată, în temeiul art. 29 pct. 5 din Legea nr. 47/1992, iar ulterior, la 13 ianuarie 2011, cauza a fost repusă pe rol. Prin decizia nr. 37 din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P., a schimbat în tot sentința tribunalului și a respins acțiunea reclamantului. Pentru a pronunța decizia menționată, instanța de apel a reținut, în esență că, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel că nu mai există temei pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnările cu caracter politic.

S-a considerat că, în lipsa intervenției Parlamentului în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of. conform art. 147 din Constituție, în vederea adoptării unor dispoziții legale compatibile cu Constituția, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, acțiunile întemeiate pe art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt lipsite de fundament juridic. S-a apreciat că deși Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la 15 noiembrie 2010, aceasta se aplică și proceselor în curs, întrucât efectele sale juridice nu pot fi asimilate efectelor unei legi noi care modifică sau abrogă o dispoziție legală. Împotriva deciziei nr. 37 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că, în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu mai există temei juridic pentru acordarea de daune morale.

Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamantul a criticat decizia, ca nelegală, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând inaplicabilitatea în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, în condițiile în care recunoașterea dreptului său la despăgubiri și consacrarea acestui drept printr-o hotărâre judecătorească de primă instanță, i-a creat o speranță legitimă, ce intră în sfera noțiunii de „bun”, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.A.D.O.L.F. S-a susținut că argumentele din motivarea deciziei Curții Constituționale nu se pot substitui aprecierii instanțelor de judecată în nicio situație în care sunt invocate încălcări ale unor drepturi, din perspectiva art. 14 Protocolul 12 din C.E.D.O.

Examinând criticile invocate prin motivele de recurs ale reclamantului, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curtea va constata că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate cauzei supuse soluționării, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010). Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea în M. Of.

a deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval reclamantul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat, se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul art. 31 din Legea nr. 47/1992, referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege, prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat, încă, o cerere.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii (publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011), dată la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 alin. (4) C. proc. civ. Astfel, s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Or, în speță, la data publicării în M. Of. a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu se pronunțase, în apel, decizia atacată, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv.

Nu se poate reține că, întrucât acțiunea era promovată la un moment la care erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, efectele acestui text de lege s-ar întinde pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional, guvernat de regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba de o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității. Întrucât norma tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi înlăturată, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea ce legea fundamentală refuză în mod categoric.

În speță, reclamantul nu este titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E.D.O. câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul. În cauză, nu se poate constata că ar fi vorba de o intervenție a legiuitorului, ci a Curții Constituționale, care potrivit statutului său, este o autoritate publică independentă și al cărei scop îl constituie garantarea supremației Constituției.

Curtea va reține, totodată că, problema de drept examinată a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Pentru considerentele expuse se va respinge, ca nefondat, recursul reclamantului, în temeiul art. 312 alin. (l) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarate de reclamantul N. I. împotriva deciziei nr. 37 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică^astăzi 07 februarie 2012.