ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3340/2011

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul M.O. – C.L.M. Orăștie a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P.

– O.P.C.P. anularea procesului-verbal de constatare nr. 632707 din 22 iulie 2010

și a Deciziei nr. 98 din 16 septembrie 2010 emise de către pârât, precum și

suspendarea executării acestor acte, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii, reclamantul a

susținut că în mod nelegal s-a constatat de către pârât existența unor nereguli

în implementarea proiectului „Parteneriate pentru succes în elaborarea și

implementarea strategiei de dezvoltare locală a M.O.”, finanțat din fonduri

nerambursabile, în speță în procedura de atribuire a contractului de achiziție

publică „Sistem de prezentare conferințe cu stație de amplificare”, și a

criticat imputarea, prin procesul-verbal contestat, a sumei de 10.673,97 Euro

ca reprezentând o cheltuială neeligibilă.

Prin Sentința civilă nr. 279/ CA/2010

din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale,

invocată din oficiu și a constatat că, în speță, competența de soluționare a

cauzei revine Tribunalului Hunedoara.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea a reținut că temeiul legal al dispunerii restituirii de către reclamantă

a sumei de 10673, 97 euro, prin procesul-verbal de constatare nr. 632707 din 22

iulie 2010, este O.G. nr. 79 din 28 august 2003 privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate ne corespunzător, iar potrivit dispozițiilor legale

incidente, acest titlu de creanță fiind asimilat actului administrativ fiscal.

În aceste condiții, a arătat Curtea,

întrucât prezenta acțiune în justiție privește un act administrativ fiscal, și

cum din interpretarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că în

cazul litigiilor privind taxe, impozite și contribuții, competența se

stabilește prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul

instituției emitente a actului fiscal atacat, având în vedere că valoarea obiectului

cererii se situează sub pragul de 500.000 lei prevăzut de articolul menționat,

litigiul nu este de competența de primă instanță a curții de apel, ci a

tribunalului.

La rândul său, prin sentința civilă nr.

410/ CA/2011 din 22 februarie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale

materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a

cauzei în către Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a

apreciat că litigiul de față privește o sumă de bani acordată de către pârât

reclamantului, cu titlul de participație din fonduri P. la realizarea unei

investiții, având deci ca obiect anularea unui act administrativ și nu o

„contribuție”, „impozit” sau „taxă” în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

condiții în care, actul fiind emis de către o autoritate publică centrală,

competența de soluționare a cauzei revine curții de apel.

Constatând existența conflictului

negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C.

proc. civ., Tribunalul Hunedoara a decis înaintarea cauzei la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea

soluționării conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul negativ de

competență, Curtea va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și

dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține

Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Analizând actele dosarului, Înalta

Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă

anularea, respectiv suspendarea executării procesului verbal de constatare nr. 632707

din 22 iulie 2010 și a deciziei nr. 98 din 16 septembrie 2010, emise de M.F.P. –

O.P.C.P., prin care reclamantul a fost obligat să returneze suma de 10.673,97

Euro reprezentând cheltuieli neeligibile angajate în cadrul contractului P. RO

2005/017-553 ianuarie 03.06 HD 489 -„Parteneriate pentru succes în elaborarea și

implementarea strategiei de dezvoltare locală a M.O”.

Procesul verbal de constatare

contestat 6 martie 2010 menționează, la secțiunea 13 faptul că reprezintă titlu

de creanță, executoriu, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) și art.

10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor

comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate

necorespunzător, cu modificările și completările

ulterioare.

Art. 9 din O.G. nr. 79/2003 privind

controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de

cofinanțare aferente utilizate necorespunzător arată că sumele provenite din

asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană,

precum și din fondurile de cofinanțare care sunt rezultatul unor nereguli sau

fraude reprezintă creanțe bugetare, a căror constatare urmează procedura din

legislația în vigoare privind contestarea de plată a creanțelor bugetare.

În conformitate cu dispozițiile art. 10

alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte reține că Legea

contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a

cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două

criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul

și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de

față, care privește o creanță bugetară, rezultată din nereguli privind

utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența de soluționare a

cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei

stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 de lei, indiferent

dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare

în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Hunedoara, secția contencios

administrativ, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe reclamantul M.O. – C.L.M. Orăștie în contradictoriu cu

pârâtul M.F.P. – O.P.C.P., având ca obiect anulare act administrativ, în

favoarea Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

8 iunie 2011.