ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 327/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta la data de reclamanta SC G.H.

SRL a chemat in judecata pe parata RA Exploatarea Domeniului Public si Privat, solicitând instanței să dispună: - constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse in art. 7 din Contractul de asociere in participațiune intervenit la data de 20 august 2004; - obligarea pârâtei la plata sumei de 47.516,56 lei, reprezentând cota de participare de 10% a acesteia la pierderea înregistrată de asociere in anul fiscal 2005; - obligarea paratei la plata sumei de 65.246,36 lei reprezentând suma minima garantata plătită de reclamanta pentru anul fiscal 2005; - obligarea pârâtei la plata sumei de 53.632,89 lei, reprezentând cota de participare de 10% a acesteia la pierderea înregistrată de asociere in anul fiscal 2006; - obligarea pârâtei la plata sumei de 59.037,49 lei reprezentând suma minima garantata plătită de reclamanta pentru anul fiscal 2006; - obligarea pârâtei la plata sumei de 41.964,05 lei, reprezentând cota de participare de 10% a acesteia la pierderea înregistrată de asociere in anul fiscal 2007; - obligarea paratei la plata sumei de 74.014,03 lei reprezentând suma minima garantata plătita de reclamanta pentru anul fiscal 2007; - obligarea pârâtei la plata sumei de 35.029,49 lei, reprezentând cota de participare de 10% a acesteia la pierderea înregistrată de asociere in anul fiscal 2008;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 40.604,81 lei reprezentând suma minima garantata plătita de reclamanta pentru anul fiscal 2008; - obligarea pârâtei la plata dobânzilor comerciale legale aferente sumelor pretinse prin capetele 2-9 de cerere, pe perioada cuprinsa intre scadenta obligației de plata/restituire a fiecăreia dintre sume si data plății efective si integrale a acestora, dobânzi evaluate provizoriu la suma de 61.000 lei; - obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând prejudiciu cauzat societății reclamante prin devalorizarea datorata inflației a sumelor la plata cărora solicita sa fie obligata prin capetele de cerere 2-9, pe perioada cuprinsa intre scadenta obligației de plata/restituire a fiecăreia dintre sume și data plății efective, sume evaluate provizoriu la 73.000 lei; - obligarea pârâtei la plata sumei de 350.000 lei, reprezentând aportul reclamantei la asociere, precum și a dobânzilor comerciale legale aferente acestei sume, precum și a prejudiciului rezultat din devalorizarea monedei naționale, pe perioada cuprinsa între scadența obligației de plata/restituire și data plății efective, sume evaluate provizoriu la 5.000 lei; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata și a celor legate de efectuarea concilierii directe.

În motivarea demersului sau judiciar reclamanta a arătat că la data de 20 august 2004 a încheiat cu pârâta un contract de asociere în participațiune în vederea exploatării spațiului comercial în suprafață de 903/1164 mp situat în C.C.G., că pe perioada de valabilitate a contractului – până la 31 iulie 2008 – singura obligație a pârâtei a fost să pună la dispoziția asocierii spațiul comercial menționat, reclamanta obligându-se la desfășurarea activității de exploatare, la amenajarea, întreținerea, repararea și modernizarea spațiului comercial, suportarea taxelor pentru obținerea autorizațiilor și avizelor necesare renovării spațiului, plata contravalorii utilităților și regularizarea autorizației de construire.

Potrivit art. 7 din contractul de asociere în participațiune, profitul asocierii se repartiza intre părți in proporție de 10%, dar nu mai puțin de 970 Euro/luna + TVA, pentru regie și 90% pentru reclamantă, ulterior suma minimă garantată fiind majorată la 1.250,85 Euro/luna + TVA. Potrivit dispozițiilor art. 251 C. com. ambii asociați aveau obligația de a participa atât la beneficiile, cât și la pierderile asocierii, norma nerespectată prin convenția părților de plata a sumei minime garantate, care este astfel lovită de nulitate. Nulitatea clauzei prin care părțile au convenit asupra cotei minime de participare concluzionează reclamanta, atrage obligația restituirii prestațiilor efectuate in baza acesteia.

A mai arătat reclamanta că potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (2) C. com., asociații au dreptul de a beneficia, la finalizarea contractul de asociere în participațiune, de restituirea contribuției proprii. Prin sentința civilă nr. 6314/COM din 09 noiembrie 2010, Tribunalul Constanța a respins acțiunea comercială, ca nefondată, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 7.300 lei – cheltuieli de judecată, instanța de fond reținând, în esență, că din interpretarea coroborata a clauzelor din contractul de asociere în participațiune nu rezultă însă că pârâta nu s-a obligat la pierderi, ci că părțile au procedat la o limitare a pierderilor suportate de pârâta, în considerarea valorii aportului său.

A mai reținut instanța de fond că, suma minimă garantată este rezultatul acordului de voință al părților, acord întemeiat pe rațiuni economice pe deplin analizate de ambele părți și nu de o neparticipare la pierderi. În ceea ce privește cererea de restituire a aportului adus la asociere, instanța a reținut că, in conformitate cu dispozițiile art. 254 C. com. „participanții nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociațiune, chiar dacă au fost procurate de dânșii. Cu toate acestea, întrucât privește raporturile lor intre dânșii, asociații pot sa stipuleze ca lucrurile ce au adus sa li se restituie în natura, având dreptul, în caz când restituțiunea nu s-ar putea face, la reparațiunea daunelor suferite.

Afară de aceste cazuri, drepturile asociaților se mărginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociațiune și de beneficii și pierderi.” A mai reținut prima instanță că părțile nu au prevăzut restituirea contravalorii îmbunătățirilor aduse spațiului comercial. Așa cum s-a arătat, în considerarea acestor îmbunătățiri reclamanta beneficia de o cota de 90% din profit si avea un drept de preemțiune la cumpărarea spațiului, drept pe care l-a si valorificat. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta. Prima critică a vizat „interpretarea” dată de instanța de fond clauzelor contractului de asociere în participațiune, interpretare care i-a indus concluzia potrivit căreia intimata-pârâtă nu a refuzat participarea la pierderi, ci a limitat aceste pierderi, interpretare făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 977-985 C. civ.

precum și a probatoriilor administrate. O a doua critică vizează, considerentele instanței de fond, care fac trimitere la valoarea considerabilă a aportului intimatei pârâte, acestea fiind rezultatul unei aprecieri absolut subiective, incompatibilă cu actul de justiție. Apelanta a mai precizat că lipsită de suport legal este și aprecierea instanței de fond potrivit căreia clauza care elimină participarea de la pierderi a intimatei pârâte nu este nulă pentru că este rezultatul acordului părților, toate clauzele nule fiind rezultatul acordului părților, iar acest acord, voința părților, nu este de natură a înlătura nulitatea absolută, potrivit regimului nulității absolute.

Cât privește restituirea aportului subscrisei la asociere,s-a arătat că nu există o legătură cu speța a art. 1530 C. civ., în condițiile în care a indicat alt temei al pretențiilor sale și în condițiile în care reglementarea contractului de asociere în participațiune cuprinde o normă expresă aplicabilă pretențiilor reclamantei relative la restituirea aportului la asociere. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 63 din 29 aprilie 2011, a respins, ca nefondat apelul reclamantei. În fundamentarea acestei critici instanța de control judiciar a reținut în esență, legalitatea și temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.H.

SRL, solicitând admiterea recursului și, în principal, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, al modificării în tot a sentinței civile nr. 6413/Com din 9 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 3213/118/2009, al admiterii cererii introductive astfel cum a fost formulată iar, în subsidiar, admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, al modificării în parte a sentinței civile nr. 6413/Com din 9 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 3213/118/2009, respectiv al admiterii cererii introductive de instanță și al obligării intimatei-pârâte la plata sumei totale de 178.944 lei reprezentând cota de participare de 10% a acesteia la pierderea înregistrată de asociere aferentă tuturor celor 4 ani (47.515,7 lei aferentă anului 2005, 53.632,9 lei aferentă anului 2006, 41.964 lei aferentă anului 2007 și 35.829,50 lei aferent anului 2008), la plata sumei de 59.402,08 lei reprezentând dobânzi legale aferente sumei de 178.944 lei calculate până la 28 februarie 2010, la plata dobânzilor legale aferente sumei de 178.944 lei calculate în continuare, cu începere de la data de 1 martie 2010 și până la data plății integrale a debitului principal,

la plata sumei de 418.903,65 lei reprezentând aportul subscrisei la asociere, la plata sumei de 63.894,60 lei reprezentând dobânzi legale aferente sumei de 418.903,65 lei calculate până la data de 28 februarie 2010; la plata dobânzilor legale aferente sumei de 418.903,65 lei calculate în continuare, de la 1 martie 2010 și până la plata integrală a debitului principal și obligării intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului și apelului. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. O primă serie de critici vizează nemotivarea hotărârii recurate, recurenta reproșând instanței de apel că, prin considerentele prezentate, nu și-a dezvăluit raționamentul care a stat la baza soluției pronunțate și nu a indicat temeiurile de drept care i-au format convingerea.

Argumentația adusă în sprijinul acestor critici se raportează exclusiv la probatoriile administrate pe care instanța le-a avut în vedere în pronunțarea deciziei atacate, concluzia finală a recurentei fiind aceea că atât hotărârea instanței de fond, cât și aceea a instanței de apel sunt nefundamentate sub aspect probatoriu cu privire la problemele suspuse analizei acestor instanțe, respectiv cuantificarea aportului intimatei-pârâte, caracterul convențional al clauzei privind suma minimă garantată, și instituirea aportului din asociere. A doua serie de critici vizează interpretarea greșită de către instanța de control judiciar – atât din punct de vedere gramatical cât și sistematic – a clauzei prin care părțile au convenit asupra exonerării intimatei-pârâte de la participarea la pierderi, recurenta-reclamantă reproșând instanței de apel ignorarea voinței interne a părților sub aspectul calificării evocatei clauze.

Argumentând aceste critici, recurenta face trimitere la atitudinea procesuală a intimatei-pârâte pe care o califică drept duplicitară, prezentând situații de fapt din care rezultă, în opinia sa, culpa exclusivă a intimatei-pârâte în lipsa de profit a asocierii. În sprijinul criticii privind nulitatea clauzei înscrisă în art. 7 din contractul de asociere în participațiune recurenta-reclamantă invocă, în temeiul art. 1513 C. civ., caracterul leonin al acesteia, fraudarea legii, clauza ilicită prin raportare la art. 251 C. com., caracterul imoral al cauzei, precum și îmbogățirea fără just temei. Recurenta-reclamantă face ample aprecieri și cu privire la opiniile exprimate de intimata-pârâtă cu privire la aplicabilitatea în cauză a principiului anulării actului subsecvent ca efect al anulării actului principal, a principiului conversiunii actului juridic și a incidenței în speță a art. 978 C. civ.

În finalul cererii de recurs recurenta-reclamantă, revenind la considerentele instanței de apel, apreciază că interpretarea gramaticală și sistemică a unei convenții, cu ignorarea regulilor de interpretare a contractelor reglementate de dispozițiile art. 977 și următoarele C. civ., ignorarea voinței interne a părților, fără nici un fel de precizare a argumentului de interpretare gramaticală sau sistematică, reprezintă o expresie pură a arbitrariului, că trimiterea pe care intimata o face la o practică și o doctrină constantă nu constituie un argument suficient de admitere sau respingere a unei acțiuni. Prin concluziile scrise depuse, intimata-pârâtă RA EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT Constanța a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Prima serie de critici nu poate forma obiectul analizei în cadrul examenului de legalitate întrucât vizează aspecte de netemeinicie, respectiv de interpretare și administrare a probelor ca mijloace de fundamentare a deciziei recurate, acestea excedând limitele controlului de legalitate, astfel cum acestea sunt configurate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. De asemenea, nu vor fi analizate toate acele ample considerațiuni ale recurentei-reclamante cu privire la hotărârea instanței de fond, la poziția procesuală și opiniile intimatei-pârâte, întrucât acestea nu sunt critici de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc.

civ. Ceea ce urmează a fi analizat de această instanță este legalitatea deciziei recurate din punctul de vedere al calificării și interpretării clauzei cuprinse la art. 7 pct. 2 din contractul de asociere în participațiune și numai din perspectiva criticilor ce au format obiectul examenului de temeinicie și legalitate al instanței de control judiciar. Criticile recurentei-reclamante cu privire la interpretarea gramaticală și sistemică a clauzei înscrisă la pct. 7 din contractul de asociere în participațiune nu pot fi primite, dată fiind corecta calificare dată de instanță convenției dintre părți, în raport de voința reală a acestora care a determinat forma, întinderea și condițiile asocierii, în reglementarea art. 251 – 256 C. com.

Art. 251 C. com. invocat de recurentă este impropriu asociat sancțiunii nulității unei convenții, aspect corect reținut de instanța de control judiciar, acest text de lege nefăcând trimitere la nicio sancțiune în caz de nerespectare a condițiilor pe care le reglementează. Clauza privind perceperea unei sume minime garantate nu poate fi interpretată în sensul unei clauze de înlăturare de la pierderi, voința reală a părților fiind exprimată în mod neechivoc în direcția limitării acesteia proporțional cu valoarea aportului adus în asociere, respectiv valoarea folosinței acestuia văzută din perspectiva beneficiilor avute în vedere de asociere. În raport de aceste considerente aserțiunea recurentei-reclamante privind incidența în speță a art. 1513 C. civ.

nu poate fi primită. Clauza înscrisă de părți în art. 7 din contractul de asociere în participațiune este liber consimțită, fiind rezultanta voinței reale a părților, validitatea sa, din perspectiva principiilor aplicabile interpretării convențiilor conform art. 977 – 985 C. civ., fiind examinată în contextul contractual generat de voința internă a părților. Or, nu se poate reține vreo culpă în sarcina instanței cu privire la calificarea clauzei înscrise la art. 7 din contractul de asociere din perspectiva criticilor formulate de recurentă. Pentru prima dată, în fața instanței de recurs, recurenta-reclamantă a invocat drept cauze de nulitate a clauzei înscrisă în art. 7 din contract frauda la lege, cauza imorală și îmbogățirea fără justă cauză, acestea neputând fi analizate, omisso medio , în această fază procesuală.

Și aceasta pentru că, neconstituind obiectul analizei instanței de apel ele nu pot fi supuse examenului de legalitate în prezentul recurs. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă SC G.H. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 63/COM din 29 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 31 ianuarie 2012.