ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 327/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 327/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta la data de reclamanta SC G.H. SRL
a chemat in judecata pe parata RA Exploatarea Domeniului Public si Privat,
solicitând instanței să dispună:
- constatarea
nulității absolute a clauzei cuprinse in art. 7 din Contractul de asociere in
participațiune intervenit la data de 20 august 2004;
- obligarea pârâtei
la plata sumei de 47.516,56 lei, reprezentând cota de participare de 10% a
acesteia la pierderea înregistrată de asociere in anul fiscal 2005;
- obligarea paratei
la plata sumei de 65.246,36 lei reprezentând suma minima garantata plătită de
reclamanta pentru anul fiscal 2005;
- obligarea pârâtei
la plata sumei de 53.632,89 lei, reprezentând cota de participare de 10% a
acesteia la pierderea înregistrată de asociere in anul fiscal 2006;
- obligarea pârâtei
la plata sumei de 59.037,49 lei reprezentând suma minima garantata plătită de
reclamanta pentru anul fiscal 2006;
- obligarea pârâtei
la plata sumei de 41.964,05 lei, reprezentând cota de participare de 10% a
acesteia la pierderea înregistrată de asociere in anul fiscal 2007;
- obligarea paratei
la plata sumei de 74.014,03 lei reprezentând suma minima garantata plătita de
reclamanta pentru anul fiscal 2007;
- obligarea pârâtei
la plata sumei de 35.029,49 lei, reprezentând cota de participare de 10% a
acesteia la pierderea înregistrată de asociere in anul fiscal 2008;
- obligarea pârâtei
la plata sumei de 40.604,81 lei reprezentând suma minima garantata plătita de
reclamanta pentru anul fiscal 2008;
- obligarea pârâtei
la plata dobânzilor comerciale legale aferente sumelor pretinse prin capetele
2-9 de cerere, pe perioada cuprinsa intre scadenta obligației de
plata/restituire a fiecăreia dintre sume si data plății efective si integrale a
acestora, dobânzi evaluate provizoriu la suma de 61.000 lei;
- obligarea pârâtei
la plata sumelor reprezentând prejudiciu cauzat societății reclamante prin
devalorizarea datorata inflației a sumelor la plata cărora solicita sa fie
obligata prin capetele de cerere 2-9, pe perioada cuprinsa intre scadenta
obligației de plata/restituire a fiecăreia dintre sume și data plății efective,
sume evaluate provizoriu la 73.000 lei;
- obligarea pârâtei
la plata sumei de 350.000 lei, reprezentând aportul reclamantei la asociere,
precum și a dobânzilor comerciale legale aferente acestei sume, precum și a
prejudiciului rezultat din devalorizarea monedei naționale, pe perioada
cuprinsa între scadența obligației de plata/restituire și data plății efective,
sume evaluate provizoriu la 5.000 lei;
- obligarea pârâtei
la plata cheltuielilor de judecata și a celor legate de efectuarea concilierii
directe.
În motivarea demersului
sau judiciar reclamanta a arătat că la data de 20 august 2004 a încheiat cu pârâta
un contract de asociere în participațiune în vederea exploatării spațiului
comercial în suprafață de 903/1164 mp situat în C.C.G., că pe perioada de
valabilitate a contractului – până la 31 iulie 2008 – singura obligație a pârâtei
a fost să pună la dispoziția asocierii spațiul comercial menționat, reclamanta
obligându-se la desfășurarea activității de exploatare, la amenajarea,
întreținerea, repararea și modernizarea spațiului comercial, suportarea taxelor
pentru obținerea autorizațiilor și avizelor necesare renovării spațiului, plata
contravalorii utilităților și regularizarea autorizației de construire.
Potrivit art. 7 din
contractul de asociere în participațiune, profitul asocierii se repartiza intre
părți in proporție de 10%, dar nu mai puțin de 970 Euro/luna + TVA, pentru
regie și 90% pentru reclamantă, ulterior suma minimă garantată fiind majorată
la 1.250,85 Euro/luna + TVA.
Potrivit
dispozițiilor art. 251 C. com. ambii asociați aveau obligația de a participa
atât la beneficiile, cât și la pierderile asocierii, norma nerespectată prin
convenția părților de plata a sumei minime garantate, care este astfel lovită
de nulitate. Nulitatea clauzei prin care părțile au convenit asupra cotei
minime de participare concluzionează reclamanta, atrage obligația restituirii
prestațiilor efectuate in baza acesteia.
A mai arătat
reclamanta că potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (2) C. com., asociații au
dreptul de a beneficia, la finalizarea contractul de asociere în
participațiune, de restituirea contribuției proprii.
Prin sentința civilă
nr. 6314/COM din 09 noiembrie 2010, Tribunalul Constanța a respins acțiunea
comercială, ca nefondată, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de
7.300 lei – cheltuieli de judecată, instanța de fond reținând, în esență, că din
interpretarea coroborata a clauzelor din contractul de asociere în
participațiune nu rezultă însă că pârâta nu s-a obligat la pierderi, ci că părțile
au procedat la o limitare a pierderilor suportate de pârâta, în considerarea
valorii aportului său.
A mai reținut
instanța de fond că, suma minimă garantată este rezultatul acordului de voință
al părților, acord întemeiat pe rațiuni economice pe deplin analizate de ambele
părți și nu de o neparticipare la pierderi.
În ceea ce privește
cererea de restituire a aportului adus la asociere, instanța a reținut că, in
conformitate cu dispozițiile art. 254 C. com. „participanții nu au nici un
drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociațiune, chiar dacă au fost
procurate de dânșii. Cu toate acestea, întrucât privește raporturile lor intre
dânșii, asociații pot sa stipuleze ca lucrurile ce au adus sa li se restituie
în natura, având dreptul, în caz când restituțiunea nu s-ar putea face, la
reparațiunea daunelor suferite. Afară de aceste cazuri, drepturile asociaților
se mărginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociațiune și de
beneficii și pierderi.”
A mai reținut prima
instanță că părțile nu au prevăzut restituirea contravalorii îmbunătățirilor
aduse spațiului comercial. Așa cum s-a arătat, în considerarea acestor
îmbunătățiri reclamanta beneficia de o cota de 90% din profit si avea un drept
de preemțiune la cumpărarea spațiului, drept pe care l-a si valorificat.
Împotriva acestei
hotărâri, a declarat apel reclamanta.
Prima critică a vizat
„interpretarea” dată de instanța de fond clauzelor contractului de asociere în
participațiune, interpretare care i-a indus concluzia potrivit căreia
intimata-pârâtă nu a refuzat participarea la pierderi, ci a limitat aceste pierderi,
interpretare făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 977-985 C. civ. precum și
a probatoriilor administrate.
O a doua critică
vizează, considerentele instanței de fond, care fac trimitere la valoarea
considerabilă a aportului intimatei pârâte, acestea fiind rezultatul unei
aprecieri absolut subiective, incompatibilă cu actul de justiție.
Apelanta a mai
precizat că lipsită de suport legal este și aprecierea instanței de fond
potrivit căreia clauza care elimină participarea de la pierderi a intimatei
pârâte nu este nulă pentru că este rezultatul acordului părților, toate clauzele
nule fiind rezultatul acordului părților, iar acest acord, voința părților, nu
este de natură a înlătura nulitatea absolută, potrivit regimului nulității
absolute.
Cât privește
restituirea aportului subscrisei la asociere,s-a arătat că nu există o legătură
cu speța a art. 1530 C. civ., în condițiile în care a indicat alt temei al
pretențiilor sale și în condițiile în care reglementarea contractului de
asociere în participațiune cuprinde o normă expresă aplicabilă pretențiilor
reclamantei relative la restituirea aportului la asociere.
Curtea de Apel
Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ
și fiscal, prin decizia nr. 63 din 29 aprilie 2011, a respins, ca nefondat apelul reclamantei.
În fundamentarea
acestei critici instanța de control judiciar a reținut în esență, legalitatea
și temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamanta SC G.H. SRL, solicitând admiterea
recursului și, în principal, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul
admiterii apelului, al modificării în tot a sentinței civile nr. 6413/Com din 9
noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, în dosarul nr. 3213/118/2009, al admiterii cererii
introductive astfel cum a fost formulată iar, în subsidiar, admiterea
recursului și modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii
apelului, al modificării în parte a sentinței civile nr. 6413/Com din 9 noiembrie
2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal, în dosarul nr. 3213/118/2009, respectiv al admiterii cererii
introductive de instanță și al obligării intimatei-pârâte la plata sumei totale
de 178.944 lei reprezentând cota de participare de 10% a acesteia la pierderea
înregistrată de asociere aferentă tuturor celor 4 ani (47.515,7 lei aferentă
anului 2005, 53.632,9 lei aferentă anului 2006, 41.964 lei aferentă anului 2007
și 35.829,50 lei aferent anului 2008), la plata sumei de 59.402,08 lei
reprezentând dobânzi legale aferente sumei de 178.944 lei calculate până la 28
februarie 2010, la plata dobânzilor legale aferente sumei de 178.944 lei
calculate în continuare, cu începere de la data de 1 martie 2010 și până la
data plății integrale a debitului principal, la plata sumei de 418.903,65 lei
reprezentând aportul subscrisei la asociere, la plata sumei de 63.894,60 lei
reprezentând dobânzi legale aferente sumei de 418.903,65 lei calculate până la
data de 28 februarie 2010; la plata dobânzilor legale aferente sumei de
418.903,65 lei calculate în continuare, de la 1 martie 2010 și până la plata
integrală a debitului principal și obligării intimatei-pârâte la plata
cheltuielilor de judecată aferente fondului și apelului.
Recurenta-reclamantă
își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7,
8 și 9 C. proc. civ.
O primă serie de
critici vizează nemotivarea hotărârii recurate, recurenta reproșând instanței
de apel că, prin considerentele prezentate, nu și-a dezvăluit raționamentul
care a stat la baza soluției pronunțate și nu a indicat temeiurile de drept
care i-au format convingerea.
Argumentația adusă în
sprijinul acestor critici se raportează exclusiv la probatoriile administrate
pe care instanța le-a avut în vedere în pronunțarea deciziei atacate, concluzia
finală a recurentei fiind aceea că atât hotărârea instanței de fond, cât și
aceea a instanței de apel sunt nefundamentate sub aspect probatoriu cu privire
la problemele suspuse analizei acestor instanțe, respectiv cuantificarea
aportului intimatei-pârâte, caracterul convențional al clauzei privind suma
minimă garantată, și instituirea aportului din asociere.
A doua serie de
critici vizează interpretarea greșită de către instanța de control judiciar –
atât din punct de vedere gramatical cât și sistematic – a clauzei prin care
părțile au convenit asupra exonerării intimatei-pârâte de la participarea la
pierderi, recurenta-reclamantă reproșând instanței de apel ignorarea voinței
interne a părților sub aspectul calificării evocatei clauze.
Argumentând aceste
critici, recurenta face trimitere la atitudinea procesuală a intimatei-pârâte
pe care o califică drept duplicitară, prezentând situații de fapt din care
rezultă, în opinia sa, culpa exclusivă a intimatei-pârâte în lipsa de profit a
asocierii.
În sprijinul criticii
privind nulitatea clauzei înscrisă în art. 7 din contractul de asociere în
participațiune recurenta-reclamantă invocă, în temeiul art. 1513 C. civ.,
caracterul leonin al acesteia, fraudarea legii, clauza ilicită prin raportare
la art. 251 C. com., caracterul imoral al cauzei, precum și îmbogățirea fără
just temei.
Recurenta-reclamantă
face ample aprecieri și cu privire la opiniile exprimate de intimata-pârâtă cu
privire la aplicabilitatea în cauză a principiului anulării actului subsecvent
ca efect al anulării actului principal, a principiului conversiunii actului
juridic și a incidenței în speță a art. 978 C. civ.
În finalul cererii de
recurs recurenta-reclamantă, revenind la considerentele instanței de apel,
apreciază că interpretarea gramaticală și sistemică a unei convenții, cu
ignorarea regulilor de interpretare a contractelor reglementate de dispozițiile
art. 977 și următoarele C. civ., ignorarea voinței interne a părților, fără
nici un fel de precizare a argumentului de interpretare gramaticală sau
sistematică, reprezintă o expresie pură a arbitrariului, că trimiterea pe care
intimata o face la o practică și o doctrină constantă nu constituie un argument
suficient de admitere sau respingere a unei acțiuni.
Prin concluziile
scrise depuse, intimata-pârâtă RA EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT
Constanța a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte,
examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că
recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Prima serie de
critici nu poate forma obiectul analizei în cadrul examenului de legalitate
întrucât vizează aspecte de netemeinicie, respectiv de interpretare și
administrare a probelor ca mijloace de fundamentare a deciziei recurate,
acestea excedând limitele controlului de legalitate, astfel cum acestea sunt
configurate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
De asemenea, nu vor
fi analizate toate acele ample considerațiuni ale recurentei-reclamante cu
privire la hotărârea instanței de fond, la poziția procesuală și opiniile
intimatei-pârâte, întrucât acestea nu sunt critici de nelegalitate în sensul
art. 304 C. proc. civ.
Ceea ce urmează a fi
analizat de această instanță este legalitatea deciziei recurate din punctul de
vedere al calificării și interpretării clauzei cuprinse la art. 7 pct. 2 din
contractul de asociere în participațiune și numai din perspectiva criticilor ce
au format obiectul examenului de temeinicie și legalitate al instanței de
control judiciar.
Criticile
recurentei-reclamante cu privire la interpretarea gramaticală și sistemică a
clauzei înscrisă la pct. 7 din contractul de asociere în participațiune nu pot
fi primite, dată fiind corecta calificare dată de instanță convenției dintre
părți, în raport de voința reală a acestora care a determinat forma, întinderea
și condițiile asocierii, în reglementarea art. 251 – 256 C. com.
Art. 251 C. com.
invocat de recurentă este impropriu asociat sancțiunii nulității unei convenții,
aspect corect reținut de instanța de control judiciar, acest text de lege
nefăcând trimitere la nicio sancțiune în caz de nerespectare a condițiilor pe
care le reglementează.
Clauza privind
perceperea unei sume minime garantate nu poate fi interpretată în sensul unei
clauze de înlăturare de la pierderi, voința reală a părților fiind exprimată în
mod neechivoc în direcția limitării acesteia proporțional cu valoarea aportului
adus în asociere, respectiv valoarea folosinței acestuia văzută din perspectiva
beneficiilor avute în vedere de asociere. În raport de aceste considerente aserțiunea
recurentei-reclamante privind incidența în speță a art. 1513 C. civ. nu poate
fi primită.
Clauza înscrisă de
părți în art. 7 din contractul de asociere în participațiune este liber
consimțită, fiind rezultanta voinței reale a părților, validitatea sa, din
perspectiva principiilor aplicabile interpretării convențiilor conform art. 977
– 985 C. civ., fiind examinată în contextul contractual generat de voința
internă a părților.
Or, nu se poate
reține vreo culpă în sarcina instanței cu privire la calificarea clauzei
înscrise la art. 7 din contractul de asociere din perspectiva criticilor
formulate de recurentă.
Pentru prima dată, în
fața instanței de recurs, recurenta-reclamantă a invocat drept cauze de
nulitate a clauzei înscrisă în art. 7 din contract frauda la lege, cauza
imorală și îmbogățirea fără justă cauză, acestea neputând fi analizate,
omisso
medio
, în această fază procesuală. Și aceasta pentru că, neconstituind obiectul
analizei instanței de apel ele nu pot fi supuse examenului de legalitate în
prezentul recurs.
În considerarea celor
ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge
recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
recurenta - reclamantă SC G.H. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 63/COM din
29 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,
maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică,
astăzi 31 ianuarie 2012.