Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.04.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2905/2012

HOTĂRÂRE
30.04.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2905/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată în dosar civil nr. 6775/117/2010, al Tribunalului Cluj, formulată de reclamantul S.S.Î.S.H.T., pentru R.M., împotriva pârâților C.T.V.U.C.T., I.Ș.J.C., C.L.C.T. și P.L.C.T., s-a solicitat obligarea pârâților la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, începând cu 1 octombrie 2008 și până la zi, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data efectivă a plății. Prin sentința civilă nr. 3074/2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Alba raportat la dispozițiile art. 284 C. mun.

care instituie competența instanței în circumscripția căreia își are reclamantul domiciliul sau reședința. Cum reclamanta R.M. domiciliază în județul Alba, s-a apreciat că în speță competent să judece această acțiune este Tribunalul Alba. Prin sentința civilă nr. 5780 din 23 noiembrie 2011 Tribunalul Alba a declinat la rândul său Tribunalului Cluj, reținând următoarele: Reclamant în prezenta cauză este S.S.Î.S.H.T., care a formulat acțiunea în numele numitei R.M. În această situație, competența se stabilește tot potrivit art. 284 C. mun., dar revine Tribunalului Cluj, ca și instanță în circumscripția căreia își are sediul reclamantul sindicat. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, cauza a fost transmisă Înaltei Curți pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Legal învestită, față de dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Cererea ce a învestit instanța de judecată a fost formulată de către S.S.Î.S.H.T., în valorificarea unor drepturi salariale aparținând membrilor de sindicat. Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca raportat la sediul/domiciliul acestora să se stabilească și competența teritorială, conform art. 284 alin. (2) C. mun.

Această dispută jurisdicțională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor sindicale posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele și interesul membrilor lor (în valorificarea așadar, a drepturilor acestora) dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor. Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a fost tranșată însă, prin noua lege a dialogului social (care a abrogat printre altele, și Legea nr. 54/2003). Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor.

De asemenea, se statuează expres (alin. (3) al art. 28) că în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă. Așadar, în determinarea competenței teritoriale în asemenea cauze în care sindicatului i se recunoaște calitatea nu doar de a acționar (de reprezentant), ci legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ține seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. mun., de sediul sindicatului-reclamant. Cum în speță, sediul sindicatului se află în circumscripția Tribunalului Cluj, în favoarea acestei instanțe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competența de soluționare.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 aprilie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6724/2012
"S.N.P.E.", care are sediul în municipiul Ploiești. S-a mai reținut în considerentele respectivei hotărâri faptul că sindicatul are legitimare procesuală activă în temeiul legii, el nefiind doar un reprezentant al membrilor săi, iar compete
ÎCCJ 2012-05-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2012
judecată, a rezultat că domiciliul reclamanților este în județul Alba. Față de acestea, instanța, observând dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii potrivit cărora „Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează insta
ÎCCJ 2026-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 153/2026
le de inflație, precum și a dobânzii legale penalizatoare aferente diferențelor de drepturi salariale, de la data scadenței sumelor cuvenite reclamanților până la achitarea lor efectivă. Prin sentința civilă nr. 903/LM/25.09.2024, Tribunalu
ÎCCJ 2012-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1564/2012
. 3 C. proc. civ. și față de caracterul exclusiv al competenței teritoriale în această materie, a reținut că cererile privind conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul, reședința sau
ÎCCJ 2010-06-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4050/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Alba la 21 martie 2007, reclamanta B.D. a chemat în judecată pe pârâta SC U.M.C. SA, solicitând obligarea acesteia de a-i plăti diferența de pensie calcul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă