Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.05.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3133/2011

HOTĂRÂRE
31.05.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3133/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.V.

și SC V. SRL Iași au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, Guvernul României, Administrația Finanțelor Publice a județului Iași, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, solicitând să se constate următoarele: - tratamentele administrative, fiscale, contravenționale și morale discriminatorii aplicate mai multor contribuabili, persoane fizice autorizate și microîntreprinderi, în raport cu alte persoane fizice și juridice favorizate, precizate în plângerile sale prealabile, cu obligarea pârâților a respecta art. 16 din Constituție, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 1 din Protocolul 12 la aceeași Convenție; - încălcarea de pârâte a dreptului de proprietate a reclamantului asupra veniturilor și bunurilor folosite în societate, prin limitarea pretențiilor bănești la maxim 50% din venituri, conform art. 11, 20 și 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului; - încălcarea de autoritățile pârâte a dispozițiilor art. 42 din Constituție și a art. 3 și 4 titlul I din aceeași Convenție; - constatarea nelegalității și neconstituționalității art. 32 din O.U.G.

34/2009, cu exonerarea sa de plata sumelor ce sunt reglementate prin acest act normativ; - constatarea nelegalității și neconstituționalității art. 67 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 571/2003, cu exonerarea SC V. SRL de plata impozitului pe dividendele realizate în anul 2008, dar neridicate în 2009, din cauza crizei economice; - constatarea nelegalității prevederilor art. 84 din Normele de aplicare ale Codului fiscal H.G.

nr. 44/2004 prin raportare la prevederile art. 55 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 și la prevederile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 1 din Protocolul la aceeași Convenție; - obligarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii să modifice și să completeze normele reglementate prin Ordinul nr. 3/2007 de aplicare a Legii nr. 265/2007 și prin Normele RNTR 1, conform art. 12 1 din Legea nr. 265/2007; - constatarea abuzurilor Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în ce privește tematicile de școlarizare prin cursurile de pregătire urmate de examinare și atestare a persoanelor desemnate să coordoneze activitatea CAEN 4932, cu obligarea ca aceste tematici să fie specifice activității CAEN 4932; - încălcarea de Statul Român, prin instituțiile pârâte a Cartei Social Europene, în partea referitoare la raportul dintre salariul minim și cel mediu și obligarea Statului Român a lua măsurile necesare pentru ca acest raport să fie de 60 (50)% din salariul - venitul mediu; - înlăturarea efectelor juridice ce le-au fost produse reclamanților ca urmare a celor contestate, cu acordarea de daune ce vor fi precizate ulterior; - obligarea Ministerului Finanțelor a preciza prin Normele de Aplicare ale Codului Fiscal sau de Procedură fiscală, a duratelor de păstrare la sediile societăților, a actelor contabile,

pe categorii, până la distrugerea lor. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în opinia sa, reglementările interne sunt necorelate și conduc la o fiscalitate excesivă, în dauna contribuabililor, fiind de natură a încălca reglementările europene, dar și Constituția României și Legea nr. 47/1992 ce reglementează activitatea Curții Constituționale sunt considerate ca fiind neconstituționale. Ulterior, prin precizările depuse la dosar, reclamanții au arătat că, date fiind reglementările evocate prin acțiune, pârâtele i-au încălcat dreptul la proprietate asupra veniturilor obținute din activitatea comercială de taximetrie, aceste reglementări aflându-se în contradicție cu dispozițiile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv cu cele prevăzute în Constituție.

Cu privire la excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinări, a solicitat respingerea acestora. Totodată, reclamanții au arătat că renunță la partea referitoare la constatarea neconstituționalității prevăzute de art. 32 din O.U.G. nr. 34/2009, precum și la „partea din capătul de cerere 5, referitoare la constatarea neconstituțională a art. 67 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 571/2009”, situație în care excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României a rămas fără obiect. Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât obiectul acțiunii principale îl constituie constatarea neconstituționalității unor ordonanțe simple sau de urgență.

Pârâții Administrația Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, prin întâmpinare, au invocat excepția necompetenței materiale a instanței, în măsura în care din acțiunea reclamantului s-ar înțelege că acesta contestă și acte emise de Administrația financiară, respectiv titluri executorii și somații, situație în care competența revine instanței de executare. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive. Pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, prin prisma primelor două capete de cerere, întrucât nu a fost urmată procedura prealabilă în legătură cu Ordinul nr. 3/2008 emis de Ministerul Transporturilor, și lipsa calității procesuale pasive a acestui minister, pentru că nu dispune de competențe în materie fiscală, raportat la punctul 1 din acțiune.

În ce privește solicitarea reclamantului de asimilare a societății și întreprinderilor individuale, cu persoana fizică autorizată în materia activității de taximetrie, a considerat pârâta că excede competențelor sale, așa cum exced și capetele de cerere ce vizează legislația fiscală, iar în ce privește daunele invocate, acestea nu pot fi acordate în lipsa procedurii prealabile. Cu privire la Sentința nr. 174/2010 Prin Sentința nr. 174 din 28 iunie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanții A.V. și SC V. SRL în contradictoriu cu pârâții Statul Român, Guvernul României, Administrația Finanțelor Publice a județului Iași, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în speță, nu a fost sesizată de reclamant în condițiile art. 1 și 8 din Legea contenciosului administrativ, întrucât în realitate nu este criticat vreun act administrativ individual, ci legislația internă ce reglementează desfășurarea activităților comerciale și a fiscalităților la care aceasta este supusă, în general, cât și în particular, prin reglementări fiscale specifice activității de taximetrie prestate de reclamanți. Astfel, reclamanții urmăresc anularea și modificarea legislației fiscale identificate prin acțiune, întrucât ar avea, în opinia lor, drept consecință exonerarea implicită a acestora de obligațiile fiscale stabilite prin titlul executoriu din 28 octombrie 2009 - titlu cu privire la cenzurarea căruia reclamantul nu a învestit prezenta instanță.

Totodată, au cerut ca instanța de contencios să constate cadrul legislativ excesiv de stufos și împovărător, instituit pentru reglementarea activității de taximetrie, atât prin legislația fiscală, cât și normele de autorizare și verificare periodică a operatorilor de taxi, iar ca urmare a anulării/modificării acestora în sensul propus de reclamant, ar avea ca rezultat exonerarea acestora de taxele de autoritate și tarifele de verificare auto achitate cu facturile atașate cu titlu exemplificativ. Or, susținerile reclamantului privind eventuala corectare/modificare a acestor norme din lege și ordonanțe intră în competența exclusivă a puterii legiuitoare (Parlamentul României, Guvernul României) puterea judecătorească având obligația doar a veghea asupra aplicării corecte a acestora de subiecții de drept implicați în raporturile juridice guvernate de prevederile legale respective.

Prima instanță a reținut că nici actele administrative normative emise de organele centrale sau locale nu pot fi modificate de instanța judecătorească în sensul dorit de reclamant (în speță hotărârile de guvern și ordonanțele Ministerului Transporturilor și Infrastructurii invocate de reclamant), instanța având doar competența stabilită prin art. 18 din Legea contenciosului administrativ. Referitor la competența instanței de a se pronunța asupra compatibilității legislației interne cu cea a Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului, curtea de apel a reținut că o astfel de măsură poate fi aplicată doar în ipoteza în care acțiunea cu care a fost învestită îndeplinește cerințele prevăzute de art. 1 și 8 din Legea contenciosului administrativ, cerință neîndeplinită însă în cauză.

Totodată, a apreciat că nici pretinsa discriminare evocată de reclamant, ca un capăt principal de acțiune, nu poate fi cercetată de instanța de contencios administrativ, raportat la normele Convenției, în lipsa identificării unui act administrativ individual în cauză. Cu privire la Sentința nr. 220/2010 Prin cererea înregistrată la data de 20 septembrie 2010, reclamanții A.V. și SC V. SRL au solicitat îndreptarea, lămurirea și completarea încheierii din 21 iunie 2010 și a Deciziei 174/CA din 28 iunie 2010, în temeiul art. 281, 281 1 , 281 2 și 281 3 din C. proc. civ., criticând încheierea de ședință din 21 iunie 2010 sub aspectul reținerii incomplete a susținerilor sale orale, cu privire la culpa Ministerului Transporturilor în vătămarea dreptului său de proprietate asupra veniturilor și a exemplificării cu Ordinul nr. 761/1991, O.U.G.

nr. 199/2005 și a Ordinului nr. 3/2007. Totodată, au criticat încheierea și cu privire la renunțarea la calea de atac direct prin excepții de neconstituționalitate a unor dispoziții legale pe care le considera incidente în cauză, dar și referitor la omisiunea înlăturării din citativ a Statului Român, care nu mai avea calitate procesuală pasivă, nefiind consemnată nici modificarea enunțurilor capetelor 4 și 5 din acțiune. Cât privește Sentința nr. 174/CA/2010 reclamanții au cerut să se lămurească care era temeiul de drept al acțiunii sale, dacă unele dispoziții din legi sau ordonanțe se constituie sau nu ca acte administrative, și dacă legislația internă evocată în acțiune nu încalcă prevederile menționate expres din legislația europeană, aplicațiile de drept și prioritar de instanțele de judecată.

Prin Sentința nr. 220/CA din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de îndreptare, lămurire și completare a încheierii din 21 iunie 2010 și a Deciziei civile nr. 174/CA din 28 iunie 2010, formulată de către reclamanții A.V. și SC V. SRL. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, față de dispozițiile art. 281 din C. proc. civ., că este lipsită de relevanță neconsemnarea în totalitate în cuprinsul încheierii de ședință din 21 iunie 2010 a tuturor susținerilor reclamanților, în condițiile în care la dosar acesta a depus numeroase completări la acțiune și care oricum au fost avute în vedere de instanță la adoptarea hotărârii în cauză, neexistând așadar vreo vătămare a drepturilor sale procesuale prin această pretinsă omisiune atâta timp cât astfel de critici pot constitui obiectul unui eventual recurs pe care reclamanții îl pot promova împotriva Sentinței nr. 174/2010.

Cu privire la art. 281 1 C. proc. civ. invocat, a constatat că reclamanții nu au solicitat lămurirea dispozitivului, ci a considerentelor sentinței, sub aspectul extinderii motivării acesteia privind analiza tuturor motivărilor în drept ale acțiunii, însă aceste solicitări nu se încadrează în prevederile textului de lege menționat, ci se pot constitui, de asemenea, doar ca și critici pe care reclamantul le poate formula în calea de atac a recursului. Prima instanță a apreciat că nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 281 2 din C. proc. civ., ce reglementează omisiunea instanței de a se pronunța asupra vreunui capăt de cerere, având în vedere că susținerile reclamanților vizează doar motivarea în drept a soluției adoptate.

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs reclamanții pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., invocându-se următoarele aspecte de nelegalitate și netemeinicie privind Sentința civilă nr. 174 din 28 iunie 2010. Se arată, că printr-o motivare contradictorie instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca atare acțiunea formulată fără a se pronunța pe toate cele 12 capete ale acțiunii astfel cum a fost formulată. Se arată în motivele de recurs că prin sentința atacată și soluționarea greșită pe excepția inadmisibilității, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a ținut cont de drepturile pretins vătămate ale reclamanților.

Se arată că sentința atacată este lipsită de temei legal deoarece, pe de o parte, instanța de fond a refuzat nelegal să verifice conformitatea cu legea a ordonanțelor și ordinelor apreciate de reclamanți ca nelegale și pe de altă parte, a refuzat să recunoască drepturile reclamanților la reparații patrimoniale, fiind încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a dispozițiilor Legii nr. 554/2004. În motivele de recurs se arată că acțiunea formulată, inclusiv excepțiile de nelegalitate invocate sunt admisibile în raport de dispozițiile art. 1, 4 și 20 din Legea nr. 554/2004, aceasta deoarece privesc anularea unor norme legale care reglementează anumite aspecte de natură fiscală și obligațiile care rezultă din acestea privind activitatea operatorilor de taxi.

Aceleași motive de recurs, recurenții le reiterează cu privire la sentința civilă din 4 octombrie 2010 prin care s-a respins cererea de îndreptare, lămurire și completare a încheierii din 21 iunie 2010 și a hotărârii din 28 iunie 2010. În raport de ambele recursuri, recurenții solicită admiterea și casarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru ca instanța să verifice legalitatea actelor contestate și conformitatea lor cu legislația europeană. La dosar, intimatul-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Curtea, analizând recursurile declarate în cauză, pentru următoarele considerente le apreciază ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea nu constată și nu va reține existența unei motivări contradictorii în ceea ce privește soluția dispusă prin Sentința civilă nr. 174 din 28 iunie 2010 prin care acțiunea recurenților a fost apreciată ca inadmisibilă și respinsă ca atare și dispusă prin încheierea din 4 octombrie 2010 prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, ca neîntemeiată. Ambele soluții au fost motivate în fapt și în drept, neputându-se reține existența unei motivări contradictorii, față de ambele hotărâri fiind posibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanța de control judiciar.

Soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă privește faptul că acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulată pe toate capetele de cerere nu se încadrează în dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar cele solicitate nu pot forma obiectul soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ în limitele prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004. Soluția de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale se întemeiază pe faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281 și art. 281 1 C. proc. civ. Ambele soluții recurate sunt legale și temeinice fiind date cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și a dispozițiilor C. proc.

civ., în cauză neputându-se reține încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocate în motivele de recurs. În mod corect instanța de fond, în raport de toată acțiunea formulată, inclusiv pe excepțiile de nelegalitate invocate a pronunțat o soluție de respingere a acțiunii ca inadmisibilă. Aceasta deoarece ce solicită recurenții nu se încadrează în cererile care pot forma obiectul unei acțiuni, în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004. Criticile de neconstituționalitate exced controlului instanței de fond, iar pe cele criticate, legislația internă ce reglementează activitatea de taximetrie prestată de recurenți nu se încadrează în soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, cu respectarea principiului separației puterilor în stat.

În mod corect au fost interpretate dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 pe excepțiile de nelegalitate invocate, care nu pot fi primite în lipsa unui act administrativ individual. Faptul că reclamanții înțeleg să conteste o întreagă legislație fiscală apreciată ca vătămătoare pentru interesele patrimoniale nu determină îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind aplicate corect de instanța de fond dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Soluția dispusă prin încheierea din 21 iunie 2010 este legală și temeinică în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281, 281 1 sau 281 2 C. proc.

civ., neexistând erori materiale, omisiuni de pronunțare, nesoluționarea unor cereri incidentale în condițiile în care acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulată, modificată, precizată și completată a fost apreciată corect ca inadmisibilă și a fost respinsă ca atare. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) și (2) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile, menținând ca legale și temeinice ambele hotărâri recurate.

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.V. și SC V. SRL împotriva Sentinței nr. 174 din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de A.V. și SC V. SRL împotriva Sentinței nr. 220/CA din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2011. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2965/2011
pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, prin motivele de recurs formulate, recurenta – pârâtă a susținut, în contextu
ÎCCJ 2011-10-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4765/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 196 din data de 2 iunie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea fo
ÎCCJ 2013-03-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3575/2013
în baza cărora a încasat deconturile aferente perioadei 1 august 2008 - 30 iunie 2008, astfel încât decizia de a se restitui suma de 2.883.104 RON apare ca neîntemeiată. Prin cererea înregistrată la data de 17 noiembrie 2011, reclamanta SC
ÎCCJ 2011-02-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 734/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 51/CA din 8 martie 2010 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a respins ca neîn
ÎCCJ 2012-12-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5360/2012
-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că în mod nelegal, prin neluarea în considerare a complexității stării de fapt și de drept, prima instanță a admis în parte acțiunea și a reținut că organul fiscal avea la dispoziție 55 de zile
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă