ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2965/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin sentința civilă

nr. 1607 din 31 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis,

în parte,

acțiunea reclamantei SC Q.C. SRL, formulată în contradictoriu cu pârâții

Autoritatea Națională a Vămilor, Biroul Vamal Botoșani și Direcția Regională

Iași, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.173.046,23 lei,

compusă din suma de 28.046,23 lei, reprezentând dobânda legală calculată la

nivelul dobânzii practicate de BNR, potrivit O.G. nr. 9/1998/2000 și a sumei de

500.000 Euro, respectiv 3.145.000 lei, calculată la cursul BNR de 4,29 ron/1 Euro,

sumă ce urma a fi recalculată la data plății, cu titlu de daune morale și

materiale.

Instanța de fond a obligat

Autoritatea Națională a Vămilor la plata către reclamantă a sumei de 28.046,23 lei,

reprezentând dobânda legală calculată potrivit O.G. nr. 9/2000, a respins

capătul de cerere privind plata de daune morale și materiale, ca neîntemeiat și

a respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, ca fiind nedovedit.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că p

rin

sentința civilă nr. 1262 din 15 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, autoritatea

vamală a fost obligată la restituirea către societatea reclamantă a sumei de

777.944,50 lei.

S-a reținut că, urmare a

cererii de restituire formulată de SC Q.C. SRL cu nr. 3077 din 18 iulie 2007,

înregistrată la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale cu nr.

3139 din 25 iulie 2007, autoritatea vamală a aplicat procedura de restituire a

sumelor de la buget prevăzută de O.M.F.P. nr. 1899 din 22 decembrie 2004 și

O.M.F.P. nr. 1939 din 15 noiembrie 2006.

Conform O.M.F nr. 1939 din 15

noiembrie 2006, Anexa 1, cap. 1, pct. 3 autoritatea vamală trebuia să

soluționeze cererea de restituire în 45 de zile de la data înregistrării, iar

conform pct. 4 alin. 4 acest termen se prelungește, conform legii, cu perioada

de timp cuprinsă între data la care s-a comunicat contribuabilului titular al

operațiunii vamale solicitarea de furnizare a datelor suplimentare relevante

soluționării acesteia și data primirii acestor informații de către autoritatea

vamală competentă.

Instanța de fond a reținut că,

deși pârâta, prin direcția vamală teritorială, cunoștea suma datorată printr-o

hotărâre judecătorească irevocabilă, fiind parte în proces, D.J.A.O.V. Botoșani

a solicitat reclamantei, cu adresa nr. 3252 din 27 iulie 2007, conform pct. 3

alin. (2) din O.M.F. nr. 1899/2004, copii legalizate ale documentelor în baza

cărora se solicita restituirea, iar reclamanta a confirmat primirea adresei mai

sus menționată în data de 01 august 2007 și a prezentat documentele solicitate

cu adresa nr. 3417 din 09 august 2007.

S-a constatat că, începând cu

data de 28 septembrie 2007, așa cum rezultă din Ordinele de plată depuse la

dosarul instanței și comunicate și reclamantei, Direcția Județeană pentru

Accize și Operațiuni Vamale Botoșani a restituit către reclamantă întreaga sumă

la care au fost obligate prin sentința nr. 1262 din 15 mai 2007 și anume

777.844,50 lei.

Instanța de fond a apreciat că

este de necontestat faptul că autoritatea vamală nu s-a conformat imediat

dispozițiilor instanței de judecată, chiar dacă, așa cum susține pârâta,

cererea de restituire formulată de SC Q.C. SRL cu nr. 307/18 iulie 2007, a fost

înregistrată de DJAOV cu nr. 3139 din 25 iulie 2007, depunând întreaga

documentație în data de 09 august 2007, o asemenea procedură fiind în

contradicție cu ordinul precizat.

Astfel, Curtea de Apel a

constatat că autoritatea vamală nu și-a îndeplinit efectiv și în termen obligațiile

de restituire a sumei de 777.844,50 lei.

S-a constatat că la data

introducerii acțiunii autoritatea vamală mai avea de restituit suma de

20.549,25 lei, sumă care a produs un prejudiciu ireparabil ce ar fi putut duce

la falimentul reclamantei, aceasta aflându-se deja în lichidare.

Instanța a reținut că

îndeplinirea parțială și necorespunzătoare a obligației impuse autorității a

obligat reclamanta ca, la data de 23 iunie 2008, să înainteze Tribunalului

București o cerere de deschidere a procedurii de insolvență cu solicitarea de

reorganizare a societății.

2.Motivele de recurs

înfățișate de recurent

Împotriva hotărârii

instanței de fond în termen legal a declarat recurs pârâta Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în nume propriu și în numele

Autorității Naționale a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, prin

motivele de recurs formulate, recurenta – pârâtă a susținut, în contextul reluării

situației de fapt că reclamanta a indus în eroare instanța iar cu referire la

cuantumul dobânzii legale a susținut că aceasta ar fi putut fi datorată însă

numai de la data de 17 septembrie 2007, ce reprezintă termenul scadent pentru restituirea

solicitată și nu calculată de la 15 mai 2007, cum s-a acordat prin hotărârea pronunțată.

A mai arătat

recurenta că în realitate nu s-a refuzat restituirea sumei pe care contribuabilul

a plătit-o pe nedrept, dobânda pretinsă de reclamantă, ce ar trebui plătită din

bani publici, fiind total neavenită, mai ales în contextul crizei economice.

3.Soluția și

considerente instanței de recurs

Recursul nu este fondat.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, ce pot fi circumscrise

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în

raport de prevederile legale incidente din materia supusă examinării, incluzând

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu sunt

întemeiate motivele de recurs înfățișate de recurenta – pârâtă în considerarea

celor în continuare arătate.

Soluționând acțiunea

formulată de reclamanta

SC Q.C. SRL, pe care a admis-o

numai în parte, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor

hotărârii, de mai sus,

judecătorul fondului cu temei a reținut, raportat

la probele administrate în cauză, că autoritatea vamală nu și-a îndeplinit corespunzător

și integral obligațiile de plată stabilite prin hotărâre judecătorească

irevocabilă, astfel că la data introducerii acțiunii reclamantei, mai exista o

sumă de restituit în cuantum de 20.549,25 lei, situație care de altfel a și

produs un prejudiciu semnificativ societății.

Așa fiind, executarea

necorespunzătoare și cu întârziere a obligațiilor impuse în sarcina pârâtelor –

recurente prin hotărârea nr. 1262 din 15 mai 2007 a Curții de Apel București, a

generat dobânzi legale pe care societatea intimată le-a calculat conform O.G.

nr. 9/2000, luând în calcul ca termen de pornire chiar data acestei hotărâri judecătorești

prin care s-a constatat suma totală la a cărei restituire era îndreptățită

reclamanta, respectiv 15 mai 2007.

Este neîntemeiată critica,

de altfel extrem de sumară a recurentei, în sensul că, nivelul dobânzii de

referință a BNR se impune a fi calculat potrivit art. 3 din O.G. nr. 9/2009

începând cu 17 septembrie 2007 în condițiile în care în mod corect instanța de

fond a reținut data stabilirii pe cale judecătorească a sumelor cuvenite societății

intimate, respectiv 15 mai 2007, ca punct de pornire în calculul dobânzii aferente,

neavând incidență în cauză prevederile invocate de recurentă, în raport de care

s-a susținut de către aceasta că termenul scadent ar fi 17 septembrie 2007.

Concluzionând pe

acest aspect și reținând că și la data de 25 februarie 2009 (data introducerii

acțiunii de față), recurenta mai avea de restituit suma de 47.081,35 RON din

totalul de 777.844,50 RON stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă din

anul 2007, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a apreciat

asupra dobânzilor legale calculate de către reclamantă potrivit O.G. nr.

9/2000, raportat la tranșele primite (fila 4 dosar de fond) în cuantum de 28.046,23

lei, mai cu seamă că intimata recurentă nici nu a contestat în principiu solicitarea

de acordare a dobânzilor ci numai cuantumul indicat.

Față de cele mai sus

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge așadar ca

nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în nume propriu și

în numele Autorității Naționale a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 1607

din 31 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2011.