ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8526/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1079 din 21 iunie 2010 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. și în consecință a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 20.000 euro, echivalent în RON la data plății reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că în intervalul 2 iunie 1951 - 27 iulie 1955, din dispoziția organelor de represiune ale regimului comunist, reclamantul împreună cu familia sa au fost dislocați din zona frontierei de vest și li s-a stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Vădeni, județul Brăila, pe motiv că sunt de origine macedoneană.

Conform art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic și împotriva cărora s-au luat măsuri administrative cu caracter politic pot solicita în termen de 3 ani acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că suma de 20.000 euro este rezonabilă în raport cu suferințele pe care le-a îndurat reclamantul. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul C.I., pârâtul Statul Român prin M.F.P. și M. P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 139 A din 14 februarie 2011 a respins apelul declarat de reclamantul C.I.

împotriva Sentinței civile nr. 1079 din 21 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, și a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului București și de M.P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul București. A schimbat sentința apelată în tot, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele considerente: Apelurile declarate împotriva sentinței atacate vizau legalitatea și temeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, iar cu ocazia concluziilor asupra fondului, M.P. a invocat problema încetării efectelor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în urma admiterii excepției de neconstituționalitate.

Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, sunt neconstituționale. Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 are de la data publicării, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, caracter general și putere numai pentru viitor. Principiul neretroactivității se aplică doar acelor situații care și-au epuizat efectele, definitiv și complet, înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rezultate din constatarea neconstituționalității articolului menționat, nu și acelora care, deși au luat naștere sub legea veche, își vor produce o parte sau toate efectele numai după ieșirea din vigoare a acesteia.

În consecință, reclamantul nu avea la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, un " bun " în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe care trebuia să-l prezerve sau să-l confirme prin declanșarea procesului, ci doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească pe care o putea executa după momentul rămânerii ei definitive în apel. În speță, Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a fost pronunțată și publicată anterior pronunțării deciziei în apel, situație în care aceasta, având caracter obligatoriu, trebuie avută în vedere la soluționarea litigiului.

Constatând că dispoziția legală referitoare la obținerea despăgubirilor solicitate de reclamant a fost anulată pe calea controlului de constituționalitate al acesteia, curtea de apel a reținut că, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamantului nu mai subzistă, încetându-și efectele juridice. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul C.I. invocând cazurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

în dezvoltarea cărora a susținut următoarele critici de nelegalitate: Încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, întrucât la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată, s-a născut dreptul la acțiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, astfel că, legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. În lumina dispozițiilor dreptului fundamental reprezentat de principiul neretroactivității, însuși textul art. 147 alin. (4) din Constituția României trebuie interpretat în sensul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, doar pentru acele raporturi juridice care nu au fost deduse judecății.

În măsura în care s-ar considera că efectele deciziei Curții Constituționale se aplică retroactiv, s-ar aduce atingere dreptului recunoscut reclamantului de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. O altă critică adusă deciziei constă în aprecierea eronată a conținutului probelor și interpretarea temeiurilor de drept pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea. Sub acest aspect, recurentul - reclamant a invocat Rezoluția nr. 1096/1996 și art. 5, 6 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care au prioritate în raport cu legea internă, respectiv art. 20 din Constituție.

Recurentul - reclamant a mai susținut că, în speță, sunt încălcate prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și cele din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994. În acest sens, recurentul a invocat cauzele Fredin împotriva Suediei și Stubbingas contra Marea Britanie. Că, în reaprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere existența prejudiciului moral complex, care este o consecință directă a măsurilor abuzive la care a fost supus și nu a se limita să-și motiveze respingerea apelului pentru deciziile Curții Constituționale.

A mai susținut recurentul că, în favoarea sa, a fost stabilit un drept subiectiv patrimonial, drept care se subsumează noțiunii de " bun " în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Cetățenești. Față de cele expuse, recurentul - reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea în parte a Sentinței civile nr. 1079 din 21 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, în sensul admiterii cererii introductive așa cum a fost formulată. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză va fi respins pentru considerentele ce succed: Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie acestei ipoteze. Criticile formulate de recurentul - reclamant aduc în discuție o singură chestiune și anume aceea a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010 prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reglementau dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Astfel, în ceea ce privește efectele deciziilor Curții Constituționale, pronunțate în control a posteriori de constituționalitate, art. 147 din Constituția României și art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicată, prevăd că de la data publicării lor în M. Of. al României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Potrivit acelorași reglementări, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau, după caz, Guvernul, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Din economia textelor legale evocate rezultă că, efectele deciziilor Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unui act normativ sau a unei dispoziții legale constau în încetarea efectelor actului normativ sau dispoziții legale declarate neconstituționale, respectiv aplicarea ex nunc (numai pentru viitor). Art. 147 alin. (1) din Constituția României impune termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul să pună de acord dispoziția neconstituțională cu prevederile Constituției, sub sancțiunea încetării efectelor juridice ale dispoziției constatate ca fiind neconstituțională.

Față de efectul ex nunc al deciziilor Curții Constituționale urmează a se reține că prezumția de constituționalitate a legii atacate este înlăturată odată cu publicarea deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României. Problema de drept ce se ridică în speță este aceea dacă declararea ca neconstituțională a textului de lege în discuție, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 produce efecte juridice și asupra proceselor aflate în curs de judecată la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României. Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Este adevărat că art. 148 alin. (2) din Constituție consacră principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul intern, dar nu este mai puțin adevărat că instanța de apel nu are posibilitatea să analizeze conformitatea unei prevederi din dreptul național, declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională cu anumite dispoziții comunitare care nici nu au fost invocate în fața primei instanțe.

Pe de altă parte, nu se poate susține că recurentul - reclamant era titularul unui " bun " în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1458 din 21 octombrie 2010 nu exista o hotărâre definitivă care să îi confere acest drept. Speranța reclamantului de a i se recunoaște un " bun " în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, se referă la existența bunului în patrimoniul părții la data la care se pretinde protecția dreptului european, ori la existența unei hotărâri judecătorești definitive. În ceea ce privește criticile recurentului - reclamant referitoare la încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Rezoluției nr. 1096/1996, acestea sunt neîntemeiate.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, nici Convenția și nici Rezoluția nr. 1096/1996 nu impun statului nicio obligație specifică de reparare a nedreptăților ci Statul Român și-a propus să acorde despăgubiri pentru persoanele care au fost condamnate politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În raport cu cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva Deciziei nr. 139/A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2011.