ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2156/2012

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

București în data de 29 ianuarie 2010, reclamantul C.D. a chemat în judecată pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să fie obligat la plata

sumei de 59.832 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data efectuării plății,

reprezentând drepturi pentru prejudiciul moral suferit în perioada 30 iulie 1952-27

iulie 1995 ca urmare a măsurii cu caracter politic dispusă prin decizia nr. 200/1951

a M.A.I.

Familia reclamantului a fost obligată să

părăsească localitatea de domiciliu, fiind strămutată forțat pe o durată de 4 ani,

în acest interval, respectiv în data de 30 iulie 1952 s-a născut reclamantul, care

a fost nevoit să suporte alături de familia sa condiții mizere de trai, inumane

și degradante, care i-au marcat existența atât din punct de vedere psihic, dar și

sub aspectul stării de sănătate.

Prin sentința civilă nr. 1077 din 21 iunie

2010, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a admis în parte acțiunea și

a obligat pârâtul la plata sumei de 20.000 euro, echivalent în RON la data plății,

cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral suferit.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut privațiunile și suferințele de ordin fizic și psihic la care a fost supus

reclamantul pe perioada măsurii de dislocare cu caracter abuziv luată de către organele

fostei miliții din regimul anterior.

Prin decizia civilă nr. 830/A din 31 octombrie

2011, secția a IV-a civilă a Curții de Apel București a respins ca nefondat apelul

formulat de apelantul-reclamant C.D. împotriva sentinței primei instanțe, a admis

apelurile formulate de apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, și apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, a schimbat în tot sentința în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut că, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională

a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009, cu modificările

și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

Principiul neretroactivității se aplică

doar acelor situații care și-au epuizat efectele, definitiv și complet, înainte

de intrarea în vigoare a legii noi, rezultate din constatarea neconstituționalității

art. menționat, nu și acelora care, deși au luat naștere sub legea veche, își vor

produce o parte sau toate efectele numai după ieșirea din vigoare a acesteia.

Raportul juridic obligațional stabilit

în cauzele având ca obiect despăgubiri pretinse în temeiul Legii nr. 221/2009 urma

să își producă efectele la data soluționării apelului.

În

speță, Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a fost pronunțată și publicată anterior pronunțării deciziei în apel,

situație în care aceasta, având caracter obligatoriu, trebuie avută în vedere la

soluționarea litigiului.

Art. 5 alin. (1) Iit. a) din Legea nr.

221/2009, temeiul juridic al acțiunii reclamantului, nu mai poate constitui o bază

legală pentru acordarea despăgubirilor solicitate.

Conform deciziei Înaltei Curți de Casație

și Justiție nr. 12/2011 pronunțată în recursul în interesul legii, dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 și-au

încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate

definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional.

Împotriva deciziei din apel a formulat

recurs reclamantul C.D.

Recurentul a arătat, în esență, că instanța

de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 5 pct. 5, ale art. 6 și ale art. 14 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu raportare la art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009, a încălcat principiul neretroactivității legii, principiul

nediscriminării în fața legii și instanțelor judecătorești și dreptul la un proces

echitabil.

Recursul este nefondat.

Aspectul care se impune a fi analizat cu

prioritate vizează lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010.

Problema de drept care se pune în speță

nu este cea a faptului dacă reclamantul este sau nu îndreptățit la acordarea daunelor

morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, raportat la

măsurile reparatorii de care eventual a beneficiat deja ori putea beneficia în baza

altor acte normative edictate în scopul reparării abuzurilor săvârșite de statul

comunist, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă

soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale,

își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale,

dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții

fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede

că Deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României,

sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se

și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În

raport cu această reglementare, constituțională și legală,

s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin Decizie

a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică

și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere

în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată

prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea

recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată

la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această

dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele

și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M.

Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase

în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării

respectivei decizii.

Nu se poate spune, așadar, că acțiunea

fiind promovată la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă

pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența

unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus

regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație

juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru

normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării

sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei

generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act

neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut

niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu

constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce

atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

Concluzionând, prin intervenția instanței

de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul

a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea

neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și

ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura

făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost

determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității

juridice.

Rezultă că, raportat la aceste considerente,

care înlocuiesc motivarea din decizia recurată, soluția din această decizie privind

respingerea acțiunii reclamantului este corectă, impunându-se a fi menținută față

de lipsa temeiului juridic al acțiunii, ca efect al Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010.

În

consecință, pentru acest motiv recursul reclamantului se va

respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat

de reclamantul C.D., împotriva deciziei civile a secției a IV-a civilă a Curții

de Apel București nr. 830/A din 31 octombrie 2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

26 aprilie 2012.