ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 777/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta SC C.F. SA Cluj prin lichidator judiciar C.I.T. SPRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a solicitat obligarea acestuia să elibereze în favoarea SC C.F. SA certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului situat în Cluj-Napoca, str. T., nr. 204, jud. Cluj potrivit prevederilor H.G. nr. 834/1991. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a întocmit documentația în conformitate cu H.G. nr. 834/1991, pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu prin parcurgerea tuturor etapelor și, deși ulterior, prin Adresa nr. 3874 din 09 martie 2010 a răspuns solicitărilor pârâtului, comunicându-i diferite informații referitoare la SC C.F.

SA, nici până în prezent acesta nu a înțeles să răspundă solicitării sale. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a solicitat respingerea acțiunii, arătând în primul rând, că pretențiile formulate au rămas fără obiect, iar în al doilea rând că petenta, aflată în procedură de faliment, nu justifică utilitatea terenului pentru realizarea obiectului său de activitate, considerente pentru care apreciază că nu poate fi obligat la eliberarea actului ce face obiectul litigiului. Prin Sentința nr. 177 din 16 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. C.F. SA Cluj prin lichidator judiciar C.I.T.

SPRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția invocată de pârât nu poate fi reținută și, mai mult decât atât, este discutabil în ce măsură considerentele invocate în susținerea acesteia sunt de natură să ducă la concluzia că, în esență, este vorba despre un incident cu efect dirimant, și nu despre poziția pe care pârâtul o adoptă pe fondul cauzei. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că prin H.G. nr. 834/1991, legiuitorul a stipulat, în mod explicit, care sunt condițiile în care se determină terenurile pentru care urmează a se obține certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în cauză nefiind contestat faptul că reclamanta îndeplinește toate celelalte cerințe, disputa fiind generată doar de împrejurarea dacă terenul în litigiu poate fi considerat ca fiind necesar în vederea desfășurării activității petentei.

Prin urmare, prima instanță a constatat că apărările formulate de către reclamantă nu sunt de natură să contrazică susținerile pertinente ale pârâtului, potrivit cărora nu mai este posibilă reintegrarea în circuitul comercial al unei societăți care a intrat în faliment, conform prevederilor art. 3 pct. 23 și art. 132 din Legea nr. 85/2006. Din analiza dispozițiilor art. 3 și art. 132 din Legea nr. 85/2006, instanța de fond a constatat că rezultă în mod clar că nu se mai poate discuta despre o "supraviețuire" a persoanei juridice, chiar dacă ar rezulta sume reziduale în urma derulării procedurii și valorificării activului, acestea ar reveni asociaților/acționarilor, neputând fi utilizate în maniera preconizată de către petentă.

Cu referire la hotărârea judecătorească depusă la dosar, prin care a fost dispusă intrarea reclamantei în procedura de faliment, instanța de fond a reținut că, deși nu poate fi negat faptul că ar fi în interesul masei credale ca bunurile societății să fie valorificate, într-o procedură clară și previzibilă, sub controlul judecătorului sindic, în comparație cu cea prevăzută de art. 4 din H.G. nr. 834/1991, în condițiile în care creditorul majoritar este D.G.F.P. Cluj, totuși, toate aceste aspecte nu sunt de natură să ducă la o concluzie contrară, prin raportare la împrejurarea că este vorba despre texte imperative, cu caracter special, în baza cărora trebuie evaluată situația prezentă și viitoare a reclamantei.

A mai reținut prima instanță că deși reclamanta afirmă că refuzul eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate se constituie într-o restrângere de drepturi inadmisibilă în lipsa unei stipulații legale exprese, totuși aceasta omite să amintească faptul că această situație este imputabilă exclusiv organelor de conducere ale reclamantei, care, deși au avut la dispoziție un interval de circa 20 de ani, nu au luat măsuri în sensul reglementării situației patrimoniale ale societății, inclusiv prin solicitarea de emitere a actului ce face obiectul acțiunii. 2. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 177 din 16 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC C.F.

SA Cluj prin lichidator judiciar C.I.T. SPRL, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborate cu art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, în argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta menționează că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, în sensul că pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este obligatoriu ca terenul să fie necesar desfășurării obiectului de activitate al societății la data solicitării certificatului, deși această cerință se impunea a fi îndeplinită la data înființării societății comerciale cu capital de stat și nu neapărat la data solicitării emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate a terenului menționat în cauză.

În opinia recurentei, interdicția în sensul obținerii titlului de proprietate echivalează cu o restrângere de drepturi ce ar trebui să fie reglementată în mod expres și nu să reiasă dintr-o interpretare forțată a textelor de lege. Se mai menționează și faptul că deși societatea se află în lichidare judiciară, este posibilă reintegrarea acesteia în circuitul civil și continuarea obiectului de activitate în măsura în care datoriile acesteia sunt acoperite din patrimoniu, astfel că lichidarea judiciară nu are drept consecință automată radierea societății și ieșirea din circuitul civil. De asemenea, se mai susține că există și avantaje chiar și în ipoteza în care valorificarea terenului în litigiu nu ar duce la acoperirea în întregime a pasivului SC "C.F." SA, constând în faptul că D.G.F.P.

își va recupera cu prioritate creanța, sumele mergând la bugetul național, însă dacă terenul rămâne nevalorificat este posibil să ajungă în proprietatea unor persoane interpuse, fapt care va duce indirect la prejudicierea Statului Român. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii" este nefondat.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, instanța de fond a reținut, în esență, că nu există un refuz nejustificat al autorității pârâte în ceea ce privește emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate solicitat în cauza dedusă judecății întrucât nu s-a dovedit că este întrunită condiția referitoare la necesitatea terenului pentru îndeplinirea obiectului de activitate al societății, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, cât și cele ale Legii nr. 15/1990, adoptate cu intenția transformării fostelor unități economice de stat în societăți comerciale viabile care să contribuie la realizarea unei economii de piață. De asemenea, necontestat este faptul că recurenta se află în procedura insolvenței judiciare, conform Legii nr. 85/2006.

Problema de a cărei dezlegare depinde soluționarea cauzei deduse judecății, este aceea dacă recurenta, aflată în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006, îndeplinește condițiile pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul situat în Cluj-Napoca str. T. nr. 204 județul Cluj, potrivit prevederilor H.G. nr. 834/1991. Potrivit art. 1 din H.G.

nr. 834/1991, "Terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea administrativă publică județeană". Conform art. 5 din același act normativ "Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, precum și autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară". Din cuprinsul dispozițiilor menționate anterior, rezultă că se va elibera certificat de atestare a dreptului de proprietate în scopul desfășurării activității societății conform obiectului de activitate și nicidecum pentru îndestularea creditorilor din procedura falimentului, astfel că susținerile recurentei sunt nefondate.

De asemenea, critica ce vizează faptul că această cerință se impunea a fi îndeplinită la data înființării societății comerciale cu capital de stat și nu neapărat la data solicitării emiterii certificatului în cauză, nu are acoperire legală, fiind contrară scopului adoptării H.G. nr. 834/1991, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond. Susținerile recurentei în sensul că îndeplinește această cerință sunt nefondate cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, "De la data intrării în faliment debitorul va putea desfășura doar activitățile ce sunt necesare derulării operațiunilor lichidării", fiind necontestat faptul că în prezent recurenta nu mai desfășoară activitate conform obiectului său de activitate.

În consecință, terenul în cauză nu este necesar desfășurării activității societății solicitante, în cauza de față nejustificându-se eliberarea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate în raport cu prevederile legale. Situațiile menționate de recurentă ca posibile argumente în favoarea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul menționat nu pot fi reținute ca reprezentând o justificare temeinică și legală care să conducă la admiterea acțiunii. Față de toate considerentele expuse, se apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304 1 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de SC C.F. SA Cluj prin lichidator judiciar C.I.T. SPRL împotriva Sentinței nr. 177 din 16 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.