ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 777/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, reclamanta SC C.F. SA Cluj prin lichidator judiciar C.I.T. SPRL, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a

solicitat obligarea acestuia să elibereze în favoarea SC C.F. SA certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului situat în Cluj-Napoca,

str. T., nr. 204, jud. Cluj potrivit prevederilor H.G. nr. 834/1991.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că a întocmit documentația în conformitate cu

H.G. nr. 834/1991, pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului în litigiu prin parcurgerea tuturor etapelor și,

deși ulterior, prin Adresa nr. 3874 din 09 martie 2010 a răspuns solicitărilor

pârâtului, comunicându-i diferite informații referitoare la SC C.F. SA, nici

până în prezent acesta nu a înțeles să răspundă solicitării sale.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a solicitat respingerea

acțiunii, arătând în primul rând, că pretențiile formulate au rămas fără

obiect, iar în al doilea rând că petenta, aflată în procedură de faliment, nu

justifică utilitatea terenului pentru realizarea obiectului său de activitate,

considerente pentru care apreciază că nu poate fi obligat la eliberarea actului

ce face obiectul litigiului.

Prin Sentința nr. 177

din 16 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. C.F.

SA Cluj prin lichidator judiciar C.I.T. SPRL, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția invocată

de pârât nu poate fi reținută și, mai mult decât atât, este discutabil în ce

măsură considerentele invocate în susținerea acesteia sunt de natură să ducă la

concluzia că, în esență, este vorba despre un incident cu efect dirimant, și nu

despre poziția pe care pârâtul o adoptă pe fondul cauzei.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că prin H.G. nr. 834/1991, legiuitorul a

stipulat, în mod explicit, care sunt condițiile în care se determină terenurile

pentru care urmează a se obține certificatul de atestare a dreptului de proprietate,

în cauză nefiind contestat faptul că reclamanta îndeplinește toate celelalte

cerințe, disputa fiind generată doar de împrejurarea dacă terenul în litigiu

poate fi considerat ca fiind necesar în vederea desfășurării activității

petentei.

Prin urmare, prima

instanță a constatat că apărările formulate de către reclamantă nu sunt de

natură să contrazică susținerile pertinente ale pârâtului, potrivit cărora nu

mai este posibilă reintegrarea în circuitul comercial al unei societăți care a

intrat în faliment, conform prevederilor art. 3 pct. 23 și art. 132 din Legea

nr. 85/2006.

Din analiza

dispozițiilor art. 3 și art. 132 din Legea nr. 85/2006, instanța de fond a

constatat că rezultă în mod clar că nu se mai poate discuta despre o

"supraviețuire" a persoanei juridice, chiar dacă ar rezulta sume

reziduale în urma derulării procedurii și valorificării activului, acestea ar

reveni asociaților/acționarilor, neputând fi utilizate în maniera preconizată

de către petentă.

Cu referire la

hotărârea judecătorească depusă la dosar, prin care a fost dispusă intrarea

reclamantei în procedura de faliment, instanța de fond a reținut că, deși nu

poate fi negat faptul că ar fi în interesul masei credale ca bunurile

societății să fie valorificate, într-o procedură clară și previzibilă, sub

controlul judecătorului sindic, în comparație cu cea prevăzută de art. 4 din

H.G. nr. 834/1991, în condițiile în care creditorul majoritar este D.G.F.P.

Cluj, totuși, toate aceste aspecte nu sunt de natură să ducă la o concluzie

contrară, prin raportare la împrejurarea că este vorba despre texte imperative,

cu caracter special, în baza cărora trebuie evaluată situația prezentă și

viitoare a reclamantei.

A mai reținut prima

instanță că deși reclamanta afirmă că refuzul eliberării certificatului de

atestare a dreptului de proprietate se constituie într-o restrângere de

drepturi inadmisibilă în lipsa unei stipulații legale exprese, totuși aceasta

omite să amintească faptul că această situație este imputabilă exclusiv

organelor de conducere ale reclamantei, care, deși au avut la dispoziție un

interval de circa 20 de ani, nu au luat măsuri în sensul reglementării

situației patrimoniale ale societății, inclusiv prin solicitarea de emitere a

actului ce face obiectul acțiunii.

exercitată

Împotriva Sentinței

nr. 177 din 16 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC C.F. SA Cluj prin

lichidator judiciar C.I.T. SPRL, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

pct. 9 coroborate cu art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, în argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta menționează că instanța de fond a interpretat greșit

dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, în sensul că pentru eliberarea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate este obligatoriu ca

terenul să fie necesar desfășurării obiectului de activitate al societății la

data solicitării certificatului, deși această cerință se impunea a fi

îndeplinită la data înființării societății comerciale cu capital de stat și nu

neapărat la data solicitării emiterii certificatului de atestare a dreptului de

proprietate a terenului menționat în cauză.

În opinia recurentei,

interdicția în sensul obținerii titlului de proprietate echivalează cu o

restrângere de drepturi ce ar trebui să fie reglementată în mod expres și nu să

reiasă dintr-o interpretare forțată a textelor de lege.

Se mai menționează și

faptul că deși societatea se află în lichidare judiciară, este posibilă

reintegrarea acesteia în circuitul civil și continuarea obiectului de

activitate în măsura în care datoriile acesteia sunt acoperite din patrimoniu,

astfel că lichidarea judiciară nu are drept consecință automată radierea

societății și ieșirea din circuitul civil.

De asemenea, se mai

susține că există și avantaje chiar și în ipoteza în care valorificarea

terenului în litigiu nu ar duce la acoperirea în întregime a pasivului SC

"C.F." SA, constând în faptul că D.G.F.P. își va recupera cu prioritate

creanța, sumele mergând la bugetul național, însă dacă terenul rămâne

nevalorificat este posibil să ajungă în proprietatea unor persoane interpuse,

fapt care va duce indirect la prejudicierea Statului Român.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile depuse la

dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente,

apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea este lipsită

de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii"

este nefondat.

Astfel cum rezultă

din expunerea rezumativă prezentată anterior, instanța de fond a reținut, în

esență, că nu există un refuz nejustificat al autorității pârâte în ceea ce

privește emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

solicitat în cauza dedusă judecății întrucât nu s-a dovedit că este întrunită

condiția referitoare la necesitatea terenului pentru îndeplinirea obiectului de

activitate al societății, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 din H.G. nr.

834/1991, cât și cele ale Legii nr. 15/1990, adoptate cu intenția transformării

fostelor unități economice de stat în societăți comerciale viabile care să

contribuie la realizarea unei economii de piață.

De asemenea,

necontestat este faptul că recurenta se află în procedura insolvenței

judiciare, conform Legii nr. 85/2006.

Problema de a cărei

dezlegare depinde soluționarea cauzei deduse judecății, este aceea dacă

recurenta, aflată în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006,

îndeplinește condițiile pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate pentru terenul situat în Cluj-Napoca str. T. nr. 204 județul

Cluj, potrivit prevederilor H.G. nr. 834/1991.

Potrivit art. 1 din

H.G. nr. 834/1991, "Terenurile aflate în patrimoniul societăților

comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare

desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină,

pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către

organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort,

iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului

administrației locale de stat, de către autoritatea administrativă publică

județeană".

Conform art. 5 din

același act normativ "Organele care, potrivit legii, îndeplinesc

atribuțiile ministerului de resort, precum și autoritățile administrative publice

județene vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de

organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de

publicitate imobiliară".

Din cuprinsul

dispozițiilor menționate anterior, rezultă că se va elibera certificat de

atestare a dreptului de proprietate în scopul desfășurării activității

societății conform obiectului de activitate și nicidecum pentru îndestularea

creditorilor din procedura falimentului, astfel că susținerile recurentei sunt

nefondate.

De asemenea, critica

ce vizează faptul că această cerință se impunea a fi îndeplinită la data

înființării societății comerciale cu capital de stat și nu neapărat la data

solicitării emiterii certificatului în cauză, nu are acoperire legală, fiind

contrară scopului adoptării H.G. nr. 834/1991, astfel cum în mod corect a

reținut instanța de fond.

Susținerile

recurentei în sensul că îndeplinește această cerință sunt nefondate cu atât mai

mult cu cât, potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, "De la data

intrării în faliment debitorul va putea desfășura doar activitățile ce sunt

necesare derulării operațiunilor lichidării", fiind necontestat faptul că

în prezent recurenta nu mai desfășoară activitate conform obiectului său de

activitate.

În consecință,

terenul în cauză nu este necesar desfășurării activității societății

solicitante, în cauza de față nejustificându-se eliberarea unui certificat de

atestare a dreptului de proprietate în raport cu prevederile legale. Situațiile

menționate de recurentă ca posibile argumente în favoarea emiterii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul menționat

nu pot fi reținute ca reprezentând o justificare temeinică și legală care să

conducă la admiterea acțiunii.

Față de toate

considerentele expuse, se apreciază că soluția instanței de fond este temeinică

și legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

coroborat cu art. 304

1

C. proc. civ.

Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de SC C.F. SA Cluj prin lichidator judiciar C.I.T. SPRL împotriva

Sentinței nr. 177 din 16 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2012.