ÎCCJ, Decizia nr. 159/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

La data de 24 iunie 2010, reclamantul C.V. a

declarat recurs împotriva Sentinței civile nr. 1854 din 21 aprilie 2010, prin

care Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal i-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată în contradictoriu cu

pârâtele Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Comisia

Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, având ca obiect

anularea Deciziei nr. 5080 din 9 iunie 2008 de încadrare în grad de handicap.

Recursul a fost

înregistrat spre soluționare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, formând obiectul dosarului nr.

5626/2/2009, primul termen de judecată fiind fixat la data de 24 februarie

2011.

Recurentul a formulat

cerere de preschimbare a termenului de judecată astfel stabilit.

Prin încheierea din

camera de consiliu de la 21 octombrie 2010, pronunțată în dosarul menționat,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal a respins cererea de preschimbare a termenului, reținând în

considerentele hotărârii că aceasta nu întrunește cerințele prevăzute de art.

153 alin. (3) C. proc. civ., nefăcându-se dovada vreunui motiv temeinic, în

sensul prevederilor legale indicate.

Împotriva încheierii

menționate, la data de 28 octombrie 2010, a declarat recurs petentul C.V.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând exclusiv

considerente legate de fondul cauzei.

În temeiul

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție, completul de 9 judecători va examina cu prioritate admisibilitatea

căii de atac cu care este învestită, în raport cu soluția pronunțată fiind de

prisos analizarea altor cereri sau susțineri.

Recursul este

inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9

judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri

pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, ca instanță de recurs.

Prin recursul

declarat, este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii

menționate, în considerarea de către recurent a caracterului autonom al

acesteia.

Însă, caracterul

autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (2)

C. proc. civ., cu referire la hotărârile date în cursul judecății.

Pe de altă parte,

potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același

cod, încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul.

Excepția de la regula

generală, statuată de textul legal menționat, este dată de dispozițiile art.

244

1

alin. (1) C. proc. civ., cu referire la încheierile prin care

s-a suspendat cursul judecății, text de lege care, însă, la rândul său,

exceptează în mod expres încheierile pronunțate în recurs, situația în speță.

Cu privire la

încheierile prin care se dispune respingerea cererii de preschimbare a

termenului, legea procesual civilă nu prevede calea de atac a recursului.

Pe de altă parte,

potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborate cu cele ale

art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. XXV alin. (3) din Legea nr.

202/2010, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva

hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Totodată, prin art.

21 din Legea nr. 304/2004, republicată, a fost stabilită competența secțiilor

de a judeca recursurile determinate de C. proc. civ., iar prin art. 22 același

act normativ a fost reglementată competența secției penale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă instanță procesele

penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.

Din coroborarea

textelor legale menționate, rezultă că secția de contencios administrativ și

fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de

altfel, cu excepția secției penale în cazurile arătate, pronunță hotărâri

irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.

Așadar, cum recursul

nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci o

încheiere a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, dată în etapa procesuală a recursului, iar decizia ce se

va pronunța în cauză va fi o hotărâre irevocabilă, este evident, că nu sunt

întrunite cerințele art. 24 din Legea nr. 304/2004.

Ca atare, în raport

cu dispozițiile legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi

privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit acestei

legi speciale.

Prin urmare, față de

cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al

egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina

căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de

exercitare stabilite de legea procesuală și a respinge, ca inadmisibilă, orice

cale de atac neconformă acestora.

Or, în cauză, aceste

cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca

fiind întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Înalta Curte va

respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva Încheierii din 21

octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 5626/2/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.

Procesat

de GGC - N