ÎCCJ, Decizia nr. 159/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; La data de 24 iunie 2010, reclamantul C.V. a declarat recurs împotriva Sentinței civile nr. 1854 din 21 aprilie 2010, prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal i-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, având ca obiect anularea Deciziei nr. 5080 din 9 iunie 2008 de încadrare în grad de handicap. Recursul a fost înregistrat spre soluționare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, formând obiectul dosarului nr. 5626/2/2009, primul termen de judecată fiind fixat la data de 24 februarie 2011. Recurentul a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată astfel stabilit.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 21 octombrie 2010, pronunțată în dosarul menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de preschimbare a termenului, reținând în considerentele hotărârii că aceasta nu întrunește cerințele prevăzute de art. 153 alin. (3) C. proc. civ., nefăcându-se dovada vreunui motiv temeinic, în sensul prevederilor legale indicate. Împotriva încheierii menționate, la data de 28 octombrie 2010, a declarat recurs petentul C.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând exclusiv considerente legate de fondul cauzei. În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, în raport cu soluția pronunțată fiind de prisos analizarea altor cereri sau susțineri.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs. Prin recursul declarat, este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menționate, în considerarea de către recurent a caracterului autonom al acesteia. Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile date în cursul judecății. Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul.

Excepția de la regula generală, statuată de textul legal menționat, este dată de dispozițiile art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecății, text de lege care, însă, la rândul său, exceptează în mod expres încheierile pronunțate în recurs, situația în speță. Cu privire la încheierile prin care se dispune respingerea cererii de preschimbare a termenului, legea procesual civilă nu prevede calea de atac a recursului. Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 304/2004, republicată, a fost stabilită competența secțiilor de a judeca recursurile determinate de C. proc. civ., iar prin art. 22 același act normativ a fost reglementată competența secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă instanță procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei. Din coroborarea textelor legale menționate, rezultă că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în cazurile arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.

Așadar, cum recursul nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci o încheiere a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în etapa procesuală a recursului, iar decizia ce se va pronunța în cauză va fi o hotărâre irevocabilă, este evident, că nu sunt întrunite cerințele art. 24 din Legea nr. 304/2004. Ca atare, în raport cu dispozițiile legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit acestei legi speciale. Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca fiind întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva Încheierii din 21 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 5626/2/2009. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011. Procesat de GGC - N