ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea formulată, la data de
23 aprilie 2009, reclamantul R.R., în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.F., a
solicitat instanței de contencios administrativ să constate că pârâtul a permis
în mod nelegal trecerea frontierei României de către fiica sa, minora A.K.R. în
luna august 2008 și că pârâtul a refuzat în mod nejustificat să-i comunice care
este scopul și perioada ieșirii minorei din România cu obligarea pârâtului la
plata de daune morale în cuantum de 300.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a
arătat, în esență, că pârâtul a permis ieșirea din țară a fiicei sale în
calitate de cetățean străin, creând o situație extrem de gravă, atât raportat
la interesul minorei, cât și la drepturile tatălui.
Curtea de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3928 din 17
noiembrie 2009, a respins acțiunea reclamantului R.R. în contradictoriu cu
pârâtul I.G.P.F. ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a reținut că art. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană
care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de
către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea
în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios
administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins
sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Din coroborarea acestui text de lege
cu prevederile art. 18 alin. (1) potrivit cărora
„instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după
caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige
autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris
sau să efectueze o anumită operațiune administrativă” r
ezultă că pe
calea contenciosului administrativ se poate obține numai cenzura unui act
administrativ sau după caz, a unui act administrativ asimilat, sau obligarea
unei autorități la emiterea unui act administrativ ori a unui înscris.
În nici un caz nu se poate promova
pe calea contenciosului administrativ o acțiune în constatare de genul celei cu
care reclamantul a înțeles să investească instanța.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate,
a reținut că acestea nu pot fi cerute decât în mod accesoriu capetelor de cerere
privind anularea unui act administrativ sau obligarea autorității la emiterea unui
act.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurentul reclamant a susținut în
esență, că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea, ca inadmisibilă,
întrucât i s-a încălcat dreptul la acces liber în justiție și că Înalta Curte
de Casație și Justiție într-o speță anterioară cu identitate de obiect și părți
a soluționat pe fond litigiul.
Înalta Curte, analizând actele și
lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată pe rolul
instanței de contencios administrativ reclamantul R.R. solicitat să se constată
că pârâtul I.G.P.F. a permis în mod nelegal trecerea frontierei României de
către fiica sa, minora A.K. în luna august 2008 și că a refuzat în mod
nejustificat să-i comunice care este scopul și perioada ieșirii minorei din
România.
A mai solicitat de asemenea și
obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 300.000 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din
Legea nr. 554/2004 „o
rice persoană care se consideră
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o
autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în
termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios
administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului
pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
Or, din modul de formulare a
acțiunii reclamantului rezultă că cererea acestuia se circumscrie sferei mai
largi a contenciosului administrativ.
De altfel, prin decizia nr. 949 din 19
februarie 2000, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, s-a pronunțat irevocabil soluționând pe fond cauza
asupra unui litigiu având identitate de obiect și părți ca și prezenta cauză
dedusă judecății.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.
(2) și (4) C. proc. civ., urmează a se admite recursul cu consecința casării hotărârii
atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru judecata pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de R.R.
împotriva sentinței civile nr. 3928 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează hotărârea atacată și trimite
cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 30 iunie 2010.