ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.03.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1035/2008

HOTĂRÂRE
13.03.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1035/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2154 din 17 septembrie 2007,

Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță

președințială formulată de reclamantul R.R. în contradictoriu cu pârâții J.D.C.

și I.G.P.F. București, având ca obiect interdicția părăsirii teritoriului

României a pârâtei J.D.C., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond

ce formează obiectul Dosarului nr. 1368/2/2007, iar în subsidiar, obligarea

pârâtului I.G.P.F. București de a dispune în regim de maximă urgență, toate

măsurile necesare pentru informarea tuturor punctelor de frontieră despre

măsura interdicției părăsirii țării în privința pârâtei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că pentru admiterea unei astfel

de cereri se cer a fi îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv, urgența,

caracterul vremelnic al măsuri solicitate precum și neprejudecarea fondului

cauzei prin măsura luată, condiții care nu sunt însă întrunite în cauză.

Instanța de fond a reținut

din cuprinsul cererii de ordonanță președințială că reclamantul este fostul soț

al pârâtei J.D.C. care, după divorț, a recurs la măsura extremă de scoatere din

țară a minorei A.K.R., astfel că tatăl reclamant invocă încălcarea dreptului

său de a avea legături personale cu minora și de a-și exercita drepturile

părințești.

Acțiunea de fond ce formează

obiectul Dosarului nr. 1368/2/2007 vizează tocmai cererea reclamantului de

constatare a caracterului ilicit al permiterii ieșirii din țară a minorei și

acordarea de daune morale.

S-a mai reținut că

necesitatea admiterii probei cu interogatoriul pârâtei, după cum a indicat

reclamantul, nu poate fi încadrată în situațiile prevăzute de art. 581 C. proc.

civ.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul R.R. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs

dezvoltate, după o scurtă prezentare a situației de fapt, recurentul a susținut

că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ

condițiile impuse de dispozițiile privind instituția ordonanței președințiale,

urgența fiind justificată, prin faptul că efectele hotărârii Curții de Apel se

răsfrâng asupra unui copil care crește privat fiind de prezența tatălui său.

În ceea ce privește

vremelnicia măsurii, recurentul consideră că și această condiție este

îndeplinită, interdicția având caracter temporar, respectiv numai până la

pronunțarea hotărârii irevocabile în dosarul ce are ca obiect fondul cauzei

nefiind antamat în vreun fel nici fondul cauzei, în mod evident.

În fine, recurentul a mai

arătat că, în opinia sa, instanța de fond greșit a apreciat că respingerea cererii

de față nu echivalează cu restrângerea dreptului său de a produce probe în

apărare în dosarul de fond, câtă vreme chiar intimata - pârâtă se sustrage de

la administrarea anumitor probe, cum ar fi cea cu interogatoriul.

Intimata J.D.C., prin

apărător ales, a formulat o întâmpinare față de motivele de recurs ale

recurentului, susținând că în mod corect și pe deplin motivat, instanța de fond

a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială a

recurentului-reclamant, având ca obiect instituirea interdicției părăsirii

teritoriului de către intimată până la soluționarea fondului cererii sale, ce

formează obiectul unui alt dosar, cu obligarea corelativă a I.G.P.R. de a

dispune în regim de urgență măsurile necesare pentru informarea tuturor

punctelor de frontieră despre respectiva interdicție.

A considerat intimata că

măsurile solicitate de recurent nu au caracter vremelnic, nefiind posibilă

restrângerea dreptului fundamental la liberă circulație în vreun mod.

În fine, intimata a mai

arătat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 248/2005, reclamantul nici

nu are calitate procesuală activă pentru formularea unor astfel de cereri pe

cale de ordonanță președințială, o astfel de solicitare putând fi eventual

formulată numai de I.G.P.F. București.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte examinând

actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente,

incluzând art. 304

1

reclamant ca și de apărările intimaților, apreciază că soluția instanței de

fond este corectă și se impune a fi menținută, în considerarea celor în

continuare arătate.

În raport de obiectul

cererii de ordonanță președințială formulată, Înalta Curte reține că în mod

judicios prima instanța a reținut că nu este întemeiată excepția de inadmisibilitate

a cererii, invocată de pârâți, în raport de dispozițiile art. 14 și art. 15 din

Legea nr. 554/2004, întrucât acestea nu sunt incidente în cauză în condițiile

în care, nu s-a solicitat, pe calea procedurii speciale a contenciosului

administrativ, suspendarea vreunui act administrativ.

Practica constată a Înaltei

Curți în sensul că, în materia contenciosului administrativ, este inadmisibilă

cererea de ordonanță președințială vizează exclusiv cererile de suspendare a

executării actului administrativ, justificat de existența unei reglementări cu

caracter derogatoriu în această materie (art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004)

ceea ce obligă la urmarea procedurii reglementate prin acest act normativ și nu

a celei de drept comun, prevăzută în C. proc. civ.

Înalta Curte reține totodată

că nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant vizând îndeplinirea

cumulativă în cauză a cerințelor art. 581 C. proc. civ.

După cum corect s-a apreciat

și de către instanța de fond, cele 3 condiții ce se cer a fi întrunite pentru

admiterea unei cereri de ordonanță președințială, respectiv urgența, caracterul

vremelnic al măsurii solicitate, precum și neprejudecarea fondului, nu sunt

îndeplinite în prezenta cauză, formulată pe calea contenciosului administrativ

dată fiind natura administrativă a cererii principale, privind așa - zisul

refuz de a se emite un act în condițiile Legii nr. 554/2004.

Corect a apreciat instanța

de fond, raportat atât la împrejurările invocate de reclamantul recurent, cât

și la situația de fapt descrisă, că necesitatea administrării probei cu

interogatoriul pârâtei-intimate, nu se încadrează în categoria drepturilor ce

s-ar păgubi prin întârziere, în sensul art. 581 alin. (1) C. proc. civ.,

prevederile art. 223 din C. proc. civ. reglementând expres modalitatea în care

se administrează proba cu interogatoriul unei persoane ce nu are domiciliul în

România, cum este și cazul pârâtei intimate.

Nefondate sunt și celelalte

critici ale recurentului, în condițiile în care instanța a făcut o justă

interpretare a prevederilor art. 581 C. proc. civ. și în ceea ce privește

celelalte două cerințe ale textului precitat, măsura ce s-a solicitat a fi

dispusă, respectiv interdicția părăsirii teritoriului României, chiar și numai

până la momentul indicat, neavând un caracter vremelnic și fiind evident de

natură a afecta (limita) dreptul la libera circulație a persoanei, în afara

cazurilor exprese prevăzute de Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate și a cadrului legal prevăzut de

acest act normativ, cu efect așadar și în ceea ce privește acțiunea de fond.

Nici unul dintre cazurile

privind restrângerea exercitării dreptului la libera circulație sau suspendarea

acestuia, prevăzute în art. 38 și art. 40 din Legea nr. 248/2005 nu este

incident în cauză, astfel că solicitarea recurentului - reclamant, formulată în

condițiile art. 581 C. proc. civ. nu poate fi primită.

Față de toate cele mai sus

arătate în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca

nefondat recursul de față, cu aplicarea art. 272 C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de R.R. împotriva sentinței

civile nr. 2154 din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul să

plătească suma de 4.164 lei intimatei J.D.C., reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 13 martie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată, la data de 23 aprilie 2009, reclamantul R.R., în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.F., a solicitat instanței de contencios administr
ÎCCJ 2006-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3938/2006
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 4 aprilie 2006, reclamantul R.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectora
ÎCCJ 2008-06-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2482/2008
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data d
ÎCCJ 2009-02-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 949/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2976 din 21 noiembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată a
ÎCCJ 2007-05-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2572/2007
ă, dată fiind măsura de returnare dispusă și imposibilitatea executării ei în 24 de ore, lipsa documentelor valabile de trecere a frontierei atrăgând incidența dispozițiilor art. 87 alin. (2) din ordonanță, cu atât mai mult cu cât reclamant
Sursă