ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2482/2008

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

26 aprilie 2007 sub nr. 2905/2/2007, reclamantul R.R. a solicitat instanței, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, (1) să se

constate ca faptele prezentate sunt fapte de discriminare conform art. 2 alin.

(1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 și (2) să se oblige pârâții la plata de daune morale

reclamantului, în solidar, în cuantum de 300.000 RON, ca urmare a discriminării

sistematice pe baza de stare civilă și a consecințelor grave ale acestor fapte asupra

vieții sale de familie cu minora A.K.R. și asupra vieții sale personale, conform

art. 21 alin. (1), (2) din O.G. nr. 137/2000. În motivarea cererii, reclamantul

a arătat că, prin sentința civilă nr. 2629/2000, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca,

s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamant și numita D.C.R., încredințându-se

acesteia din urma spre creștere și educare minora A.K.R., că prin decizia irevocabilă

nr. 1643/2001 a Curții de Apel Cluj-Napoca, s-a stabilit programul de vizitare a

minorei. S-a mai arătat că pârâta Inspectoratul General al Poliției de Frontieră

a săvârșit o serie de fapte de discriminare prin răspunsurile date reclamantului

la datele de 14 iulie 2004 și de 20 decembrie 2004, la adresele depuse de reclamant

la datele de 07 iulie 2004 și de 07 decembrie 2004, prin faptul că a permis trecerea

frontierei de către minora A.K.R. în scop de imigrare, la datele de 4 decembrie

2004, de 02 februarie 2006 și de 23 septembrie 2006, prin modul în care a elaborat

Legea nr. 248/2005 și prin răspunsul dat la 27 septembrie 2006 la cele aproximativ

10 memorii și notificări prealabile trimise de reclamant în perioada iulie 2006

- 22 septembrie 2006, precum și că pârâtul Ministerul Administrației și Internelor

a săvârșit și el fapte de discriminare în privința reclamantului, prin răspunsul

dat la data de 01 februarie 2006. Prin notele de precizare, depuse la data de 02

octombrie 2007, reclamantul a învederat că obiectul acțiunii, formulate în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției

de Frontieră, consta în (1) a se constata că cele două autorități publice - prin

acte administrative și/sau nesoluționarea în termen a cererilor ce le-au fost adresate,

au săvârșit fapte calificate ca fiind de discriminare, conform art. 2 alin. (1)

și alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 și (2) a se obliga în solidar pârâții la plata

de daune morale, în cuantum de 300.000 RON, ca urmare a discriminării sistematice

pe baza de stare civilă și a consecințelor grave ale acestor fapte asupra vieții

sale de familie cu minora A.K.R. și asupra vieții sale personale, conform art. 21

alin. (1), (2) din O.G. nr. 137/2000. Prin sentința civilă nr. 2819 din 13

noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială și a fost declinată

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București,

reținându-se că obiectul acțiunii îl constituie pretențiile împotriva pârâților

ca urmare a constatării caracterului discriminatoriu al acțiunilor acestora, caz

în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 coroborat cu art. 13

alin. (3) și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată

pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 1233/299/2008, iar, la termenul

de judecată din 4 martie 2008, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență

materială a instanței.

Prin sentința civilă

nr. 3263 din 11 martie 2008 a Judecătoriei sectorului 1 București, instanța a admis

excepția invocată, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel București. De asemenea, instanța a constat ivit conflictul negativ de competență

și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție spre soluționare.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că reclamantul

pretinde că a fost victima unor fapte de discriminare săvârșite de pârâții, autorități

publice, prin modul în care au răspuns cererilor ce vizau un drept, respectiv un

interes legitim al reclamantului, prin nesoluționarea în termen legal al unor astfel

de cereri, situație în care devin incidente în cauză prevederile art. 1 și art.

2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004. Învestită cu un conflict negativ de

competență între o Judecătorie și o Curte de Apel, potrivit art. 20 pct. 2, 21 și

22 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, prin obiectul său, cererea de chemare

în judecată vizează calitatea de persoană discriminată și se solicită obligarea

pârâților la plata despăgubirilor pentru refuzul sau pentru nesoluționarea în termenul

legal a unor cereri pe care reclamantul le-a formulat. Despăgubirile sunt solicitate

ca o consecință a refuzului de soluționare a cererilor adresate pârâților, fapte

calificate ca fiind discriminatorii, conform art. 2 alin. (1), (2) din O.G. nr.

137/2000.

Potrivit art. 27

alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000 republicată „persoana care se consideră discriminată

poate formula în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri,

restabilirea situației anterioare discriminări sau anularea situației create prin

discriminare, potrivit dreptului comun”. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul

solicită instanței să se constate că are calitate de persoană discriminată, ca o

consecință a actelor administrative emise de pârâți, autorități publice, respectiv

atât prin modul în care i-au răspuns cererilor cât și prin refuzul de soluționare

a solicitărilor pe care le-a adresat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ dispoziții pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, orice persoană

care se consideră vătămată într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri

se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată.

Art. 2 alin. (2) din lege

asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de rezolvare

a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori după caz, faptul

de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Astfel în cadrul unei acțiuni

în contencios administrativ, recunoașterea sau realizarea unui drept ori a unui

interes legitim nu poate fi solicitată decât o legătură cu un act administrativ

tipic sau asimilat, supus controlului de legalitate exercitat de instanță.

Prin urmare, având în

vedere că reclamantul pretinde că faptele de discriminare sunt săvârșite de pârâți,

autorități publice centrale, prin actele administrative invocate, cu plata despăgubirilor

solicitate, în conformitate cu prevederile art. 10 teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și cu respectarea principiului disponibilității părții

care permite titularului acțiuni să aleagă calea procedurală pentru recunoașterea

dreptului său interesului legitim, urmează ca în temeiul art. 22 alin. (5) din C.

proc. civ. să fie stabilită competența în favoarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competență

de soluționare a litigiului privind pe R.R. și Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, respectiv Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în favoarea

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2008.