ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4642/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4642/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față reține

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de

3 aprilie 2007 sub nr. 11958/3/2007, reclamanta C.S.G.C.D.A. a chemat în judecată

pe pârâta SC M.D. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 1.014.838,83 lei, reprezentând

diferența procentului de 5 % aferentă importurilor de aparate ce permit

reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog efectuate în perioada

1 iunie 2004 - 14 iunie 2005, sumă actualizată la nivelul dobânzii legale a

Băncii Naționale a României

În motivare,

reclamanta a arătat că pârâta are ca obiect de activitate importul și

comercializarea de echipamente electronice, iar în perioada 1 iunie 2004 - 14

iunie 2005 a importat aparate ce permit reproducerea operelor scrise pe suport

grafic sau analog, revenindu-i astfel obligația de plată a procentului de 5 %

prevăzut de art. 109 din Legea nr. 8/1996. Din suma totală de 1.142.710,27 lei,

calculată potrivit evidențelor organelor vamale, pârâta a efectuat o plată

parțială de 127.871,44 lei pentru copiatoare, fotocopiatoare, scannere,

imprimante și multifuncționale cu/fără funcție de reproducere.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 109 și 139 pct. 4 din Legea nr. 8/1996 și

pe dispozițiile O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru

obligații bănești - art. 3 alin. (3) și art. 5.

Prin sentința civilă nr.

349 din 11 martie 2009, a fost admisă în parte cererea; a fost obligată pârâta

la plata către reclamantă a sumei de 108.484 lei, reprezentând remunerație

compensatorie pentru copia privată în ceea ce privește toate aparatele

importate, în cuantum de 5 % pentru perioada 1 iunie 2004 - 30 iulie 2004 și de

0,5 %/1,5 % pentru perioada 30 iulie 2004 - 14 iunie  2005 și la plata dobânzii

legale la nivelul dobânzii de referință a BNR de la data scadenței până la data

plății efective a debitului; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a

sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea

sentinței s-a reținut că legitimarea procesuală activă a reclamantei rezultă

din dispozițiile art. 123 și urm. ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor

și drepturile conexe și din Decizia nr. 147 din 13 iulie 2005 a Oficiului Român

pentru Drepturile de Autor, prin care C. a fost desemnată ca organism de

gestiune colectivă, drept colector unic al remunerației compensatorii cuvenite

titularilor de drepturi pentru copia privată - opere reproduse de pe hârtie.

Obligația de plată a

remunerației compensatorii pentru copia privată în cuantum de 5% datorată în

temeiul art. 109 din Legea nr. 8/1996 a fost asumată de pârâta SC M.D. SRL și

prin Protocolul încheiat la data de 27 martie 2002 cu reclamanta (a cărei fostă

denumire era Fondul Literar). Așa cum au precizat și părțile în protocol,

obligația pârâtei este una legală, iar nu contractuală, protocolul fiind

încheiat doar pentru stabilirea modalității de plată.

Perioada în litigiu,

pentru care reclamanta a formulat pretenții în baza art. 109 din Legea nr. 8/1996,

este de la 1 iunie 2004 la 14 iunie 2005, perioadă de timp în care a intrat în

vigoare Legea nr. 285/2004, respectiv la data de 30 iulie 2004, conform art. 2

din lege. Prin această lege au fost abrogate expres dispozițiile ari. 109 din

Legea nr. 8/1996.

În forma sa inițială,

art. 109 prevedea că „(1) Autorii și editorii de opere fixate pe un suport

grafic sau analog au dreptul la o remunerație compensatorie pentru copia

privată efectuată în condițiile art. 34 din prezenta lege. (2) Remunerația

prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate

ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remunerația

se va plăti în momentul punerii în circulație pe teritoriul național a acestor

aparate și va reprezenta 5% din prețul de vânzare al aparatelor fabricate în

țară, respectiv 5% din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aparatele

importate”.

În consecință, pentru

perioada 1 iunie 2004 - 30 iulie 2004, pârâta datora procentul legal de 5 % din

valoarea înscrisă în documentele vamale ale aparatelor importate, aspect care

nu a fost contestat de pârâtă sub aspectul cuantumului, ci numai sub aspectul

categoriilor de aparate supuse acestei remunerații.

Sub acest aspect, nu

au fost contestate de pârâtă ca aparate pentru care se datorează remunerația

pentru copia privată următoarele: scanere, copiatoare și multifuncționale,

pârâta contestând numai faptul că datorează această remunerație pentru

imprimante, mini-imprimante care tipăresc exclusiv bonuri fiscale și cititoare

de coduri de bare.

În ceea ce privește

imprimantele, având în vedere definiția reproducerii dată de art. 14 din Legea nr.

8/1996, respectiv „realizarea uneia sau mai multor copii prin orice mijloc și

sub orice formă” și având în vedere că, cu ajutorul imprimantei, conținutul

unei pagini aflate în memoria calculatorului poate fi redată ca și al unei

pagini „reproduse de pe hârtie”, tribunalul a constatat că acestor aparate le

sunt aplicabile dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 („Pentru

suporturile pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic,

precum și pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii, în situația

prevăzută la alin. (1), se va plăti o remunerație compensatorie”).

În ceea ce privește

mini-imprimantele, dacă acestea ar fi destinate exclusiv tipăririi de bonuri

fiscale, și cititoarele de coduri de bare, tribunalul a constatat că, sub

rezerva dovedirii celor afirmate de către pârâtă, aceste două tipuri de aparate

nu sunt apte de reproducerea unei opere în sensul Legii nr. 8/1996. Însă, cum

reclamanta susținându-și pretențiile pe baza declarațiilor vamale de import a

făcut dovada că toate aparatele importate de pârâtă au fost identificate prin

atribuirea a trei coduri vamale: 84716040000, 84716090000 și 90091200000,

rezultă că pârâta nu a făcut proba contrară, raportat la art. 1169 C. civ., în

ceea ce privește destinația acestor aparate, respectiv imposibilitatea ca ele

să fie folosite pentru reproducerea de creații artistice. Or, cum chiar

expertul a arătat în concluziile sale că a reținut categoria de mini-imprimante

și cititoare de coduri de bare exclusiv pe baza afirmațiilor pârâtei (anexa 8 -

fila 458), tribunalul a înlăturat această apărare.

În consecință, pentru

perioada 1 iunie 2004 - 30 iulie 2004, pârâta datorează procentul de 5 % din

valoarea rezultată cu privire la toate articolele evidențiate în expertiza

efectuată.

Pentru perioada 30

iulie 2004 - 14 iunie 2005, după intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2004, Tribunalul

a constatat că art. 109 din Legea nr. 8/1996 care prevedea procentul de 5% a

fost abrogat expres, stabilindu-se în art. 107, cu privire la remunerația

pentru copia privată, următoarele: „ (4) Lista suporturilor și a aparatelor

pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată, precum

și cuantumul acestei remunerații se negociază, anual, între organismele de

gestiune colectivă care reprezintă fiecare categorie de beneficiari și

asociațiile importatorilor și fabricanților de suporturi sau aparate. (.) (7)

Remunerațiile negociate de părți sunt procentuale și trebuie să se înscrie

între următoarele limite: (.) B. pentru aparate: de la 0,5% la 1,5%. (8)

Remunerația compensatorie pentru copia privată se calculează la valoarea în

vamă, în cazul importurilor (.)”. De asemenea, în articolul următor s-a

prevăzut că pentru întârzierile la plată de până la șase luni, părțile care au

negociat remunerațiile compensatorii pot conveni penalități.

Reclamanta și-a

întemeiat pretențiile pentru acordarea procentului de 5% pe dispozițiile art. IV,

teza a II-a din această lege. În lipsa unor liste negociate, până la aprobarea

noilor metodologii, se aplică remunerațiile stabilite prin actele normative în

vigoare. Tribunalul, nu a primit ca întemeiată susținerea că în condițiile în

care art. 109 a fost abrogat expres, s-a stabilit că remunerația este între 0,5

și 1,5 %, cotă inferioară celei de 5 %.

Ulterior, inclusiv

perioadei deduse judecății, a fost adoptată Hotărârea arbitrală din 23 mai 2005

a Comisiei arbitrale a Oficiului Român pentru Drepturi de Autor prin care s-a

stabilit cuantumul remunerației pentru copia privată în funcție de aparat după

cum urmează: fotocopiatoare - 1 %, imprimante, scanere și aparate

multifuncționale cu sau fără funcție de fotocopiere - 0,5 %.

Fără a da efecte

retroactive acestei hotărâri, având în vedere faptul că aceasta are putere

executorie de la data publicării în M. Of.- 14 iulie 2005, însă pentru aceleași

argumente referitoare la procentele practicate pe plan european (pe care

tribunalul le-a preluat mutatis mutandis) și având în vedere că pârâta nu a

contestat procentele arătate pentru perioada ulterioară abrogării art. 109 din

Legea nr. 8/1996 și anterioară hotărârii arbitrale, tribunalul a apreciat că

aceste procente sunt echitabil a fi aplicate în prezenta cauză.

Tribunalul a

constatat că pârâta datorează dobândă legală la nivelul dobânzii de referință a

B.N.R., potrivit art. 3 din O.G. 9/2000 fiind pusă de drept în întârziere,

raportat la dispozițiile art. 43 raportat la art. 56 și 4 C. com.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de ambele părți,

prin Decizia nr. 165A din 24 iunie 2010 a respins, ca nefondat, apelul

reclamantei, a admis apelul apelantei pârâte și, drept consecință, a schimbat

în tot sentința în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca

neîntemeiată pentru considerentele ce urmează.

apelul formulat de apelanta-reclamantă, într-un prim motiv de apel se invocă

faptul că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicare

greșită a Legii nr. 8/1996, deoarece, în esență, a fost aplicat un alt procent

de calculare a remunerației decât cel legal.

Curtea a constatat

că, în fapt, reclamanta a pretins obligarea pârâtei la plata sumei totale de

1.014.838,83 lei, reprezentând diferența procentului de 5 % aferentă

importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic

sau analog efectuate în perioada 1 iunie 2004 - 14 iunie 2005, sumă actualizată

la nivelul dobânzii legale a BNR.

Prin sentința

apelată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 108.484

lei, reprezentând remunerație compensatorie pentru copia privată în ceea ce privește

toate aparatele importate, în cuantum de 5 % pentru perioada 1 iunie 2004 - 30

iulie 2004 și de 0,5 % / 1,5 % pentru perioada 30 iulie 2004 - 14 iunie 2005.

Curtea a constatat că

prima instanță a aplicat în mod corect procentele de calculare a remunerației,

pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În drept, potrivit

prevederilor art. 109 din Legea nr. 8/1996, în forma inițială, „autorii și

editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o

remunerație compensatorie pentru copia privată efectuată în condițiile art. 34

din prezenta lege.

Remunerația prevăzută

la alin. (1) va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate ce permit

reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remunerația se va

plăti în momentul punerii în circulație pe teritoriul național a acestor

aparate și va reprezenta 5 % din prețul de vânzare al aparatelor fabricate în

țară, respectiv 5 % din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru

aparatele importate.

Remunerația prevăzută

la alin. (1) se repartizează prin intermediul organismelor de gestiune

colectivă a dreptului de autor, în mod egal, între autor și editor.

Colectarea sumelor

datorate în temeiul alin. (1) se face de către un singur organism de gestiune

colectivă pentru fiecare domeniu, desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile

de Autor. Procedura repartizării acestor sume între beneficiari se va stabili

printr-un protocol negociat între aceștia.”

Prin Legea nr. 285

din 23 iunie 2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind

dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în M. Of. nr. 587 din 30 iulie

2004 (și intrată în vigoare la 30 de zile de la data publicării, conform art. 2,

deci la 30 august 2004), art. 109 a fost abrogat.

Prin același act

normativ modificator, la art. 107 s-au prevăzut următoarele:

„Autorii operelor

reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum și cei ai operelor

reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport, au dreptul, împreună cu

editorii, producătorii și cu artiștii interpreți sau executanți, după caz, la o

remunerație compensatorie pentru copia privată, efectuată în condițiile

prevăzute la art. 34 alin. (2). Dreptul la remunerația compensatorie pentru

copia privată nu poate face obiectul unei renunțări din partea beneficiarilor.

Remunerația

compensatorie pentru copia privată se plătește de către fabricanții și

importatorii de suporturi sau aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2),

indiferent dacă procedeul folosit este unul analog sau digital.

Importatorii și

fabricanții de suporturi și aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2), sunt

obligați să se înscrie la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în

Registrul Național al Copiei Private, și pot desfășura activitățile respective

de import sau de producție numai după obținerea de la Oficiul Român pentru

Drepturile de Autor a Certificatului de înregistrare. Acest certificat se

eliberează de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe baza dovezilor

privind obiectul de activitate declarat legal și a Certificatului unic de

înregistrare la registrul comerțului.

Lista suporturilor și

a aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia

privată, precum și cuantumul acestei remunerații se negociază, anual, între

organismele de gestiune colectivă care reprezintă fiecare categorie de

beneficiari și asociațiile importatorilor și fabricanților de suporturi sau

aparate.

Negocierea prevăzută

la alin. (4) se desfășoară în cadrul unei comisii constituite prin decizia

directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă, din

oficiu, în prima decadă a lunii ianuarie a anului calendaristic pentru care se

negociază. Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de

Autor se publică în M. Of. al României, Partea I. Comisia de negociere este

constituită din

a) câte un

reprezentant al organismelor de gestiune colectivă care funcționează pe un

domeniu;

b) câte un

reprezentant al principalelor structuri asociative ale fabricanților și

importatorilor de aparate sau, în lipsa acestor structuri, câte un reprezentant

al primilor trei importatori sau fabricanți majori din domeniu, stabiliți pe

baza cifrei de afaceri

În vederea

desfășurării negocierilor prevăzute la alin. (5), organismele de gestiune

colectivă și asociațiile fabricanților și importatorilor, prevăzute la alin. (4),

vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în ultima lună a anului

anterior negocierilor, propuneri privind lista suporturilor și aparatelor,

precum și cuantumurile remunerațiilor ce urmează a fi negociate.

Remunerațiile

negociate de părți sunt procentuale și trebuie să se înscrie între următoarele

limite:

A. pentru suporturi:

a) coli de hârtie

pentru copiator, format A4: de la 0,5% la 1%;

b) alte suporturi: de

la 3% la 7%;

B. pentru aparate: de

la 0,5% la 1,5% .

Remunerația

compensatorie pentru copia privată se calculează la valoarea în vamă, în cazul

importurilor și, respectiv, la valoarea facturată fără T.V.A., cu ocazia

punerii în circulație a produselor de către producători, se menționează distinct

pe factură și se plătește în luna următoare datei de facturare.

Negocierile pentru

stabilirea cuantumului remunerației compensatorii se convoacă de Oficiul Român

pentru Drepturile de Autor și se desfășoară potrivit procedurilor prevăzute la art.

131

1

”.

Potrivit art. 4 din

Legea nr. 285/2004, „în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei

legi, organismele de gestiune colectivă sunt obligate să inițieze procedurile

de negociere pentru stabilirea metodologiilor privind remunerațiile cuvenite

titularilor de drepturi. Până la aprobarea metodologiilor negociate conform

prevederilor prezentei legi, se aplică tabelele și metodologiile stabilite prin

actele normative în vigoare.”

Conform prevederilor art.

62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, abrogarea unei

dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv; abrogările parțiale

sunt asimilate modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parțial

rămânând în vigoare prin dispozițiile sale neabrogate.

Curtea nu a reținut,

ultraactivitatea prevederilor art. 109 în forma anterioară Legii nr. 285/2004,

numai motivată de existența, în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 285/2004, a

sintagmei „actele normative în vigoare”, deoarece ultraactivitatea, ca excepție

de la principiul activității legii civile, trebuie prevăzută în mod expres, cu

referire exactă și particularizată la articolul de lege păstrat în vigoare.

Or, sintagma mai sus

menționată, având o formulare ambiguă, nu poate fi considerată ca fiind o

referire exactă și particularizată la articolul 109, necesitând astfel o operă

de interpretare juridică cu privire la cuantumul remunerației compensatorii pe

această perioadă, situată între abrogarea art. 109 în forma veche și adoptarea

noilor metodologii prin negocierea părților.

Singurul text în

vigoare după data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004 și care să prevadă

cuantumul remunerației compensatorii este art. 107 lit. b), astfel că

prevederile art. 4 din Legea nr. 285/2004 nu se pot referi decât la acest text

și nu la cel prevăzut de art. 109 din Legea nr. 8/1996, abrogat expres la

momentul intrării în vigoare a legii modificatoare.

În consecință, pentru

perioada 01 iunie 2004 - 30 iulie 2004 (având în vedere și principiul

disponibilității procesului civil, reclamanta invocând aplicarea procentului de

5 % numai până la data de 30 iulie 2004, deși legea a intrat în vigoare la data

de 30 august 2004, conform prevederilor art. 2), pârâta datorează procentul de

5 % din valoarea rezultată cu privire la toate articolele evidențiate în

expertiza efectuată, în temeiul disp. art. 109 din Legea nr. 8/1996, în forma

inițială.

Curtea nu a reținut

nici retroactivitatea prevederilor Hotărârii arbitrale din 23 mai 2005, în

vigoare de la data de 14 iunie 2005, dar a avut în vedere că pe perioada 30

iulie 2004 - 14 iunie 2005 pârâta datora remunerație compensatorie, urmând a fi

stabilit pe cale de interpretare modul de calcul al acesteia.

Or, fără a face o

aplicare retroactivă a hotărârii arbitrale, față de principiul echității, al

previzibilității legii, care împiedică „învierea” unui text de lege expres

abrogat, față de principiul voinței părților, a cărui expresie ulterioară este

conținutul hotărârii arbitrale, față de acordul expres al pârâtei exprimat prin

întâmpinare și apelul de față, în lipsa oricăror alte criterii obiective de

stabilire a unui procent, aflându-ne de altfel în situația unui vid legislativ,

Curtea a reținut ca fiind aplicabil în speță procentul de 1,5 %, respectiv de 0,5

%, în funcție de aparat.

Faptul că organismele

obligate să ia inițiativa negocierii au făcut acest lucru abia la 17 ianuarie

2005, nu poate reprezenta un argument activ pentru interpretarea legii și nici

un argument în favoarea pârâtei, cât timp aceasta datora remunerația, cuantumul

ei urmând a fi stabilit ca urmare a negocierilor.

Cât privește

conținutul adresei O.R.D.A. nr. 4414 din 03 august 2004, potrivit cu care prin

„tabelele și metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare” s-ar

înțelege art. 109 din Legea nr. 8/1996 în forma nemodificată, care stabilește

procentul de 5 % și care s-ar aplica până la data publicării, în M. Of., a noii

metodologii negociate, Curtea nu l-a reținut ca fiind corespunzător realității,

față de toate argumentele anterior prezentate.

motiv de apel, se arată că instanța nu a ținut seama și de plățile efectuate de

celelalte firme importatoare, atât prin raportări directe, cât și pe baza

hotărârilor instanțelor de judecată depuse de C. la dosarul cauzei, ce au

statuat în mod ineluctabil atât aparatele pentru care se datorează remunerație

compensatorie pentru copia privată, cât și plata procentului legal de 5% din

valoarea importurilor până la intrarea în vigoare a noii metodologii, respectiv

14 iunie 2005.

Curtea a constatat

că, așa cum a invocat și apelanta-pârâtă, dacă între apelanta-reclamantă și

alte firme s-au efectuat alte plăți, pe bază de înțelegeri, tranzacții sau alte

forme de concesii reciproce, aceasta nu înseamnă că respectivele plăți sunt

opozabile apelantei pârâte.

Cât privește

argumentul existenței unei practici judiciare în sensul plății procentului

legal de 5% din valoarea importurilor până la intrarea în vigoare a noii

metodologii, respectiv 14 iunie 2005, Curtea a constatat că nu s-a făcut dovada

unei practici constante și suficient de răspândite, ci la dosarul de fond a

fost depusă sentința civilă nr. 1504 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă în Dosar nr. 42646/3/2006, cu privire la care

nu s-a făcut dovada rămânerii irevocabile, în sensul soluției de primă

instanță. La dosarul de apel, a fost depusă sentința civilă nr. 1118 din 29

iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, în Dosar nr. 3585/121/2008

și Decizia civilă nr. 79/ A din 10 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Galați, secția civilă de respingere a apelului împotriva sentinței menționate

anterior, pe lângă aspectul că nu s-a făcut dovada rămânerii irevocabile, cele

două hotărâri soluționează doar aspectul categoriei de aparate cu privire la

care trebuie aplicată remunerația, iar nu și problema procentului aplicabil,

astfel încât nu au relevanță pe acest ultim aspect.

Se mai arată de către

apelanta-reclamantă că instanța nu putea să intervină pe perioada 30 iulie 2004

- 14 iunie 2005 prin aplicarea imediată a dispozițiilor art. 107 alin. (1) din

Legea nr. 285/2004 datorită negocierilor, domeniul abordat fiind rezolvabil

numai prin negocierile stabilite de lege care să reflecte voința comună a

părților, dispoziție expres prevăzută la art. 107 alin. (4), (5) și (6) din

Legea nr. 285/2004. De asemenea, instanța nu a ținut seama de rezultatul

negocierilor, adică Arbitrajul intervenit între părți în sensul că acesta a

statuat aplicarea noilor procente de 0,5% pentru imprimante, scanere și

multifuncționale cu sau fără funcție de fotocopiere și 1 % pentru

fotocopiatoare începând cu data de 14 iunie 2005, procentele datorate și

stabilite de comisia de arbitraj neavând efect retroactiv.

Cu privire la aceste

ultime argumente, Curtea a răspuns la punctul anterior, fiind nefondate pentru

aceleași considerente.

motiv de apel, s-a arătat de către apelanta-reclamantă că diferența de

remunerație solicitată de apelanta - reclamantă are ca sursă situația

importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic

sau analog transmisă de Autoritatea Națională a Vămilor prin intermediul O.R.D.A.,

pe baza declarațiilor vamale de import și a facturilor externe de import ale

intimatei - pârâte realizate odată cu procedura de vămuire și clasificare a

aparatelor pe grupe de produse prin atribuirea de coduri vamale, 84716040000,

84716090000 și 90091200000.

Astfel, aparatele ce

permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, respectiv:

imprimante, scanere, multifuncționale, copiatoare, prin caracteristicile lor de

imprimare, printare, scanare, faximilare ce au ca finalitate reproducerea operelor

fixate pe suport grafic sau analog conform art. 14 din Legea nr. 8/1996

legitimând plata remunerației compensatorii pentru copia privată încă de la

apariția Legii nr. 8/1996 nemodificată.

Se arată că, pentru

colectarea cât mai eficientă a acestor remunerații, O.R.D.A. și A.N.V. au

încheiat un protocol în baza căruia obțin, în calitatea lor de unic colector al

copiei private în domeniul operelor scrise, situația exactă a importurilor de

aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog

pentru fiecare subiect obligat la plata remunerației compensatorii pentru copia

privată.

Pentru respectarea

principiului unității hotărârii judecătorești și pentru o mai mare coeziune,

acest motiv de apel a fost analizat o dată cu apelul formulat de

apelanta-pârâtă, care în esență invocă aceeași problemă de drept.

4 motive de apel, apelanta-pârâtă a arătat că, pe perioada anterioară emiterii

metodologiilor, nu datorează remunerație compensatorie pentru imprimante.

Curtea a răspuns

grupat primelor 4 motive de apel formulate de apelanta-pârâtă, cât și ultimului

motiv de apel formulat de apelanta-reclamantă.

Prin sentința

atacată, s-a reținut că nu au fost contestate de pârâtă ca aparate pentru care

se datorează remunerația pentru copia privată: scanerele, copiatoarele și

multifuncționalele, pârâta contestând numai faptul că datorează această

remunerație pentru imprimante, mini-imprimante care tipăresc exclusiv bonuri

fiscale și cititoare de coduri de bare.

În ceea ce privește

imprimantele, tribunalul a constatat că acestor aparate le sunt aplicabile

dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Potrivit art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 8/1996, pentru suporturile pe care se pot realiza

înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri ale

operelor exprimate grafic, precum și pentru aparatele concepute pentru

realizarea de copii, în situația prevăzută la alin. (1), se va plăti o

remunerație compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor

prezentei legi.

Potrivit art. 109 în

forma inițială, autorii și editorii de opere fixate pe un suport grafic sau

analog au dreptul la o remunerație compensatorie pentru copia privată efectuată

în condițiile art. 34 din prezenta lege.

Remunerația prevăzută

la alin. (1) va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate ce permit

reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remunerația se va

plăti în momentul punerii în circulație pe teritoriul național a acestor

aparate și va reprezenta 5% din prețul de vânzare al aparatelor fabricate în

țară, respectiv 5% din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aparatele

importate.

Curtea a constatat

că, în speță, disputa părților poartă în principal asupra includerii sau nu a

imprimantelor în sfera aparatelor pentru care se datora, în baza Legii nr. 8/1996,

remunerația compensatorie pentru copia privată în perioada în litigiu.

Legii nr. 8/1996 i-a

fost adusă o primă modificare prin Legea nr. 285/30 iulie  2004.

Prin art. 4 al

acestei din urmă legi s-a statuat în sensul că „În termen de 6 luni de la

intrarea în vigoare a prezentei legi, organismele de gestiune colectivă sunt

obligate să inițieze procedurile de negociere pentru stabilirea metodologiilor

privind remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi. Până la aprobarea

metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplică

tabelele și metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare”.

Această reglementare

cu caracter tranzitoriu se referă în mod neechivoc la aplicarea tabelelor și

metodologiilor din vechea reglementare, până la momentul la care se vor fi

finalizat procedurile de negociere (impuse de legea nouă) pentru noile

metodologii.

Pe cale de

consecință, ea duce la amânarea aplicării modificărilor aduse Legii nr. 8/1996

prin Legea nr. 285/2004 exclusiv în privința tabelelor și metodologiilor din

legea veche, iar nu și cu privire la alte aspecte ținând de substanța

drepturilor conferite titularilor de drepturi de autor, dar și a obligațiilor

corelative unor asemenea drepturi, ce au făcut obiect de reglementare al legii

noi.

Astfel, dispoziția

Legii nr. 285/2004 de abrogare a art. 109 din forma inițială a Legii nr. 8

/1996 și includerea în conținutul art. 107 alin. (1) și (2) din același act

normativ pe care l-a modificat și completat, a dreptului la remunerația

compensatorie pentru copia privată și-au produs efectele specifice încă de la

data intrării în vigoare a legii noi.

Potrivit art. 107 alin.

(1) și (2) din Legea 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004 „(1) Autorii

operelor reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum și cei ai

operelor reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport, au dreptul,

împreună cu editorii, producătorii și cu artiștii interpreți sau executanți,

după caz, la o remunerație compensatorie pentru copia privată, efectuată în

condițiile prevăzute la art. 34 alin. (2). Dreptul la remunerația compensatorie

pentru copia privată nu poate face obiectul unei renunțări din partea

beneficiarilor.

(2) Remunerația

compensatorie pentru copia privată se plătește de către fabricanții și

importatorii de suporturi sau aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2),

indiferent dacă procedeul folosit este unul analog sau digital”.

Pe de altă parte, art.

34 alin. (2) din Legea 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004 dispunea în

sensul că „Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau

audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri grafice ale operelor,

precum și pentru aparatele de sine stătătoare, indiferent de modul de funcționare,

concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere, în

situația prevăzută la alin. (1), se va plăti o remunerație compensatorie

stabilită prin negociere, conform prevederilor prezentei legi”.

Din interpretarea

sistematică a normelor enunțate reiese în mod evident că, începând cu data

modificărilor aduse Legii nr. 8/1996 prin Legea nr. 285/2004, se datora

remunerație compensatorie pentru copia privată – aferentă dreptului autorilor

operelor reproduse de pe hârtie pe orice alt tip de suport – numai pentru

aparatele de sine stătătoare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit

reproducerea acestor opere.

În această nouă

reglementare nu se mai face vorbire de dreptul la remunerația compensatorie

pentru copia privată a „autorilor și editorilor de opere fixate pe suport

grafic sau analog”, ci se includ în categoria titularilor unui astfel de drept

„autorii … operelor reproduse de pe hârtie pe orice alt tip de suport”.

Or, aparatele a căror

singură funcție este aceea de imprimare nu numai că nu au o existență autonomă,

de sine stătătoare, în sensul legii, ele fiind concepute să funcționeze ca

atare numai în condițiile în care sunt conectate și comandate de echipamente

IT, dar nici nu au aptitudinea de reproducere a operelor de pe hârtie, așa cum

cere norma enunțată.

O nouă modificare a

Legii nr. 8 /1996 a survenit prin efectul O.U.G. nr. 123 din 01 septembrie 2005,

deci la un moment ulterior perioadei pentru care s-au formulat pretențiile

deduse judecății.

Prin menționatul act

normativ s-au eliminat din conținutul art. 34 alin. (2) al Legii nr. 8/1996,

condiția ca aparatele pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru

copia privată să aibă o existență de sine stătătoare, iar din conținutul art. 107

alin. (1) al aceleași legi condiția de a se percepe remunerația compensatorie

pentru opere reproduse de pe hârtie.

Această din urmă

lămurire a fost considerată utilă de către Curte.

Față de

considerentele expuse, Curtea a constatat că prima instanță a reținut, cu

neobservarea modificărilor legislative intervenite, dar și a limitelor

aplicării art. 4 din Legea 285/2004, că reclamanta ar fi îndreptățită să obțină

de la societatea pârâtă remunerația compensatorie pentru copia privată aferentă

imprimantelor pe care aceasta din urmă le-a importat în perioada în discuție.

- Intimata-reclamantă

a susținut că pentru aceeași perioadă a încasat de la alți

importatori/fabricanți remunerația compensatorie pentru copia privată aferentă

aparatelor de același tip (imprimante), însă probatoriul administrat nu relevă

o atare situație. Nici hotărârile judecătorești depuse, și nici celelalte acte

administrate nu relevă încasarea, sau stabilirea dreptului de a încasa

remunerația pentru copia privată pentru imprimante în intervalul de timp anterior

adoptării hotărârii arbitrale din data de 23 mai 2005.

și VII de apel, apelanta-pârâtă a arătat că nu datorează remunerație nici

pentru mini-imprimante și cititoare de coduri de bare.

Curtea a admis

această apărare, față de recunoașterea expresă făcută de apelanta-reclamantă la

termenul de judecată din 4 februarie 2010, când instanța a luat act de

susținerile apelantei-reclamante, în sensul că recunoaște că, pentru cititoare

de coduri de bare și miniimprimante, nu este necesară plata remunerației

compensatorii pentru copia privată și nu contestă că aceste aparate nu permit

reproducerea.

Față de aceste

aspecte, nedatorarea de remunerație pentru imprimante, miniimprimante și

cititoare de coduri de bare, Curtea a constatat că, potrivit răspunsului la

obiecțiunile reclamantei la raportul de expertiză întocmit în fața primei

instanțe (fila 550 dosar fond), expertul a avut în vedere datele cuprinse în

declarațiile vamale de import specificate în anexa raportului în mod punctual.

Astfel, conform

suplimentului la raportul de expertiză, aflat la fila 464 din dosarul de fond,

în situația în care valoarea importurilor de imprimante, miniimprimante și

cititoare de coduri de bare nu se include în baza de calcul a remunerației

compensatorii pentru copia privată, atunci cuantumul remunerației compensatorii

pentru copia privată aferentă valorii importurilor de aparate ce permit

reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog efectuate de pârâtă în

perioada 01 iunie 2004 - 14 iunie 2005 este de 40 407 lei; diferența

înregistrată între cotele calculate și sumele total virate este de 109 277 lei,

astfel că pârâta a virat către reclamantă mai mult decât datora, pe această

perioadă.

Astfel, Curtea a

reținut caracterul neîntemeiat al acțiunii introduse de reclamantă.

ultimul motiv de apel, prin care apelanta-pârâtă a arătat că prima instanță nu

a stabilit corect data de la care trebuie calculată dobânda legală solicitată

de reclamanta C., față de considerarea întregii acțiuni ca neîntemeiată, pe

motiv că pârâta nu datorează nimic reclamantei, rezultă că nu se datorează nici

dobândă, astfel încât criticile legate de modul de calcul al acesteia sunt

lipsite de interes.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C.

proc. civ.

Cu privire la

motivele de recurs se arată că instanța a considerat greșit că legea aplicabilă

perioadei în litigiu, 1 iunie 2004 - 14 iunie 2005 este art. 107 din Legea nr. 285/2004.

Principiul negocierii stabilit prin art. 107 s-a finalizat prin Hotărârea

arbitrală din 23 mai 2006 ce a statuat că imprimantele permit reproducerea

operelor scrise.

Interpretând

restrictiv dispozițiile art. 107 din Legea nr. 285/2004, instanța de apel a

făcut o aplicare retroactivă a prevederilor legale pentru perioada 1 iunie 2004

- 14 iunie 2005, depășind atribuțiile puterii judecătorești prin imixtiunea în

reglementarea situației juridice a noi metodologii.

Începând cu 30 iulie 2004

Legea nr. 8/1996 nu a fost abrogată prin Legea nr. 285/2004, așa încât sunt

aplicabile metodologiile Legii nr. 8/1996 în forma inițială cuprinsă în art. 109.

Instanța trebuia să

constate ultraactivitatea legii vechi, conform adresei O.R.D.A. din 3 august 2004.

Instanța a exclus

nejustificat imprimantele din categoria aparatelor pentru care se datorează

remunerația compensatorie pentru copia privată față de dispozițiile art. 107 alin.

(1) din lege referitoare la reproducerea de pe hârtie a operelor.

Intimata, deși avea

obligația de a comunica și plăti pentru aparatele ce permit reproducerea nu a

comunicat situația imprimatelor.

Concluzia instanței

referitoare la cititoarele de carduri de bare și mini-imprimante sunt eronate

deoarece se bazează pe facturile interne ale intimatei și nu pe declarațiile

vamale de import.

Intimata, prin

întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită

respingerea recursului.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor

administrate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei reține caracterul

nefondat al recursului pentru argumentele ce succced.

Primul motiv de recurs,

referitor la depășirea puterii judecătorești este nefondat.

Legea nr. 8/1996

modificată prin Legea nr. 285/2004 prevede proceduri de negociere a metodologiilor

prin care se stabilește atât procentul cât și lista aparatelor pentru care se

datorează remunerație compensatorie pentru copia privată. Dar, pentru perioada

în litigiu nu a existat nicio metodologie astfel încât instanțele au fost

obligate la aplicarea actelor normative în vigoare pe perioada în litigiu.

Instanțele au respins

cererea recurentei - reclamante de a face aplicarea art. 109 din Legea nr. 8/1996

după abrogarea expresă intervenită prin Legea nr. 285/2004 la fel cum au

respins și aplicarea retroactivă a metodologiei intrate în vigoare ulterior

perioadei în litigiu. S-a reținut în decizia recurată că lipsa unei metodologii

pentru perioada în litigiu nu poate reprezenta o asimilare a dispozițiilor art.

109 ca și metodologii pentru a face aplicarea acestuia până la negocierea

metodologiilor.

Abrogarea expresă a art.

109 din Legea nr. 8/1996 conduce la neaplicarea acestuia după data abrogării,

conform art. 62. alin. (6) din Legea nr. 24/200 privind tehnica legislativă.

După abrogare, nemaifiind act normativ în vigoare, nu se mai poate face

aplicarea art. 109 din Legea nr. 8/1996 în forma anterioară modificării.

Singurul text în

vigoare după data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004 și care să prevadă

cuantumul remunerației compensatorii este art. 107 lit. b), astfel că

prevederile art. 4 din legea 285/2004 nu se pot referi decât la acest text și

nu la cel prevăzut de art. 109 din Legea nr. 8/1996, abrogat expres la momentul

intrării în vigoare a legii modificatoare;

Ultraactivitatea unui

text de lege trebuie să fie prevăzută în mod expres, pe când în cauza de față

avem o abrogare expresă.

Respingerea cererii

recurentei - reclamante de a face aplicarea art. 109 din legea nr. 8/1996 după

abrogarea sa expresă și aplicarea altor prevederi legale considerate incidente

nu reprezintă o imixtiune a puterii judecătorești astfel cum a invocat

recurenta - reclamantă.

In cauza de fată

perioada în litigiu este 01 mai, 2004 - 14 iunie, 2005. Între 01 mai 2004 și 30

iulie 2004 a fost aplicabilă Legea nr. 8/1996 în forma nemodificată.

Modificarea Legii nr. 8/1996 a intervenit la data de 30 iulie 2004 prin Legea nr.

285/2004. Între 30 iulie 2004 și 14 iunie 2005 a fost aplicabilă Legea nr. 8/1996

modificată prin Legea 285/2004, în fapt art. 107 din lege. La data de 14 iunie

2005 prin Decizia nr. 123/2005 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor a

intrat în vigoare prima metodologie, hotărârea arbitrală din 23 mai 2005.

Așadar, anterior

perioadei în litigiu cât și pe tot cuprinsul acesteia nu au existat metodologii

de calcul, prima intrând în vigoare la 14 iunie 2005.

Pe perioada 01 mai

2004 și 30 iulie 2004, în lipsa unor metodologii, s-a aplicat dispozițiile art.

109 coroborat cu art. 34, din Legea nr. 8/1996, procentul fiind fix, de 5%.

Lista aparatelor pentru care s-a datorat acest procent trebuia stabilită prin

raportare la definiția legală a acestora pentru aparatele care "permit

reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog".

In această definiție

nu se încadrau și imprimantele motiv pentru care înainte de modificarea legii

recurenta - reclamantă nu a solicitat niciodată o remunerație pentru

imprimante.

Pe perioada 30 iulie

2004 și 14 iunie 2005, de asemenea lipsind metodologii și nefiind posibilă

asimilarea art. 109 din forma anterioară cu o metodologie era aplicabil art. 107

care prevedea un procent intre 0.5 % și 1.5 % și art. 34 în forma modificată

unde, definiția aparatelor pentru care trebuia plătită remunerația

compensatorie era modificată aceasta menționând sintagma: „aparate de sine

stătătoare indiferent de modul de funcționare concepute pentru realizarea de

copii ce permit reproducerea acestor opere".

Ultraactivitatea art.

109 din Legea 8/1996 în forma anterioară invocată de recurenta - reclamantă

este contrazisă de art. 71 din Legea 285/2004, care prevede expres:

"Articolul 109 se abrogă."

Al doilea motiv de

recurs este de asemenea nefondat, pentru următoarele considerente:

Pe perioada în

litigiu, intimata - pârâtă a plătit recurentei reclamante, astfel cum a reieșit

și din raportul de expertiză, un procent de 5% pentru copiatoare, scanere și

multifuncționale.

Prin urmare, deși de

la 30 iulie 2004 prin art. 107 s-a limitat procentul datorat la maxim 1,5 %

intimata - pârâtă a continuat, să achite recurentei - reclamante până la 14

iunie 2005, un procent de 5%, pentru scanere; multifuncționale și copiatoare.

Susținerea din

motivele de recurs potrivit cărora calculul remunerației datorate trebuia făcut

pe baza listelor vamale comunicate de O.R.D.A. în baza protocolului încheiat cu

recurentă, este nefondată.

Astfel, expertiza

contabilă s-a efectuat pe baza facturilor de import și a declarațiilor vamale

înregistrate în contabilitatea intimatei - pârâte din care rezultă că

imprimantele și miniimprimantele au același C. vam. respectiv 84716040, coduri

ce au fost utilizate în declarațiile vamale de import și că ambele tipuri de

scanere, au același cod tarifar respectiv, 84716090.

Recurenta invocă

drept temei și hotărârea preliminară a Curții europene de justiție cauza C

467/08, Padawan SL vs. Sociedad General privind interpretarea noțiunii de

"compensație echitabilă", în baza articolului 5 alin. (2) lit. (b)

din Directiva 2001/29/CE.

Răspunzând la

întrebările adresate Curtea a stabilit că:

"aplicarea fără

discernământ a taxei privind copierea privată, în special cu privire la

echipamentele de reproducere digitale, dispozitive și mass-media ce nu sunt

puse la dispoziția utilizatorilor privați și în mod clar rezervate pentru alte

utilizări decât copierea privată, este incompatibilă cu Directiva nr. 2001/29."

Față de aceste

prevederi se observă că recurenta solicită obligarea intimatei pârâte la plata

unui procent fix, în baza unui articol de lege abrogat ce nu era în vigoare pe

perioada în litigiu.

Ceea ce pierdut din

vedere legiuitorul a fost împrejurarea că, la data intrării în vigoare a Legii nr.

285/2004, în domeniul copiei private nu existau nici tabele și nici

metodologii, care să poată fi avute în vedere până la aprobarea celor noi, dar,

pentru acest motiv pârâta nu trebuie să suporte consecința plății unui procent

cu mult mai mare decât limitele procentuale din legea noua, prevăzut de un text

de lege abrogat, pe o durată a negocierilor ce nu putea fi prevăzută, din

moment ce legiuitorul nu fixase nici un termen limita al negocierilor.

In atare situație,

instanța sesizată cu acțiunea de față nu putea să aibă în vedere procentul de

5% prevăzut de art. 109 din Legea nr. 8/1996 decât pentru perioada anterioară

intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004 și, respectiv, limitele procentuale

cuprinse între 0,5% și 1,5% prevăzute de art. 107 al Legii nr. 8/1996

modificate, pentru perioada dintre intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2004 și

până la aprobarea noilor metodologii.

În ceea ce privește

aparatele.

Art. 109 alin. (2)

din Legea nr. 8/1996 prevedea că:

(2) Remunerația

prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate

ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog.(.)

Art. 107 alin. (1)

din Legea nr. 285/2004 a prevăzut că:

Autorii operelor

reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum și cei ai operelor

reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport, au dreptul, împreună cu

editorii, producătorii și cu artiștii interpreți sau executanți după caz, la o

remunerație compensatorie pentru copia privată, efectuată în condițiile art. 34

alin. (2).

Art. 34 alin. (2)

modificat prin Legea nr. 285/2004 prevedea că:

„Pentru suporturile

pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot

realiza reproduceri grafice ale operelor, precum și pentru aparatele de sine

stătătoare, indiferent de modul de funcționare, concepute pentru realizarea de

copii, ce permit reproducerea acestor opere, în situația prevăzută la alin. (1),

se va plăti o remunerație compensatorie stabilită prin negociere, conform

prevederilor prezentei legi."

Noua lege s-a referit

în mod neechivoc la operele reproduse de pe hârtie, așadar nu de pe orice tip

de suport ori de pe suport grafic sau analog, cum prevedea legea în forma

inițială.

Sintagma „de pe

hârtie" este reluată și în art. 1071 alin. (1), care se referă la

colectarea de către organismul de gestiune colector unic pentru operele

reproduse de pe acest tip de suport.

Prin urmare, pentru

perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004, în determinarea

aparatelor pentru care se datorează remunerația trebuie să se verifice

aptitudinea acestor aparate de a efectua copii ale operelor de pe hârtie și de

a fi de sine stătătoare în accepțiunea legii.

Recurenta a susținut

că imprimanta și scannerul ar avea aceste aptitudini.

Condiția ca aparatele

sa fie apte a efectua copii de pe hârtie este una expres prevăzută în legea în

vigoare în toată perioada de referință.

Abia printr-o nouă

modificare a Legii nr. 8/1996, operată prin O.U.G. nr. 123/2005, s-a prevăzut

în art. 107 alin. (1) ca operele să fie susceptibile a fi reproduse pe hârtie,

direct ori indirect, în condițiile art. 34 alin. (2).

Cu aceeași ocazie,

s-a modificat și art. 34 alin. (2), în sensul că s-a prevăzut plata

remunerației compensatorii „pentru aparatele concepute pentru realizarea de

copii", eliminându-se sintagma „de sine stătătoare" care fusese

introdusă cu referire la aceste aparate prin Legea nr. 285/2004.

Aceste distincții au

mai fost făcute într-o speță similară, prin Decizia nr. 110/ A din 28 mai 2005

a Curții de Apei. București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, irevocabilă prin Decizia nr. 578 din 2 februarie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins recursul declarat

de reclamanta C.

Așadar, Înalta Curte,

pentru cele ce preced, însușindu-și în totalitate considerentele instanței de

apel, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta C.S.G.C.D.A. împotriva Deciziei nr. 165/ A din 24

iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 mai 2011.