ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4642/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 3 aprilie 2007 sub nr. 11958/3/2007, reclamanta C.S.G.C.D.A. a chemat în judecată pe pârâta SC M.D.

SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 1.014.838,83 lei, reprezentând diferența procentului de 5 % aferentă importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog efectuate în perioada 1 iunie 2004 - 14 iunie 2005, sumă actualizată la nivelul dobânzii legale a Băncii Naționale a României În motivare, reclamanta a arătat că pârâta are ca obiect de activitate importul și comercializarea de echipamente electronice, iar în perioada 1 iunie 2004 - 14 iunie 2005 a importat aparate ce permit reproducerea operelor scrise pe suport grafic sau analog, revenindu-i astfel obligația de plată a procentului de 5 % prevăzut de art. 109 din Legea nr. 8/1996.

Din suma totală de 1.142.710,27 lei, calculată potrivit evidențelor organelor vamale, pârâta a efectuat o plată parțială de 127.871,44 lei pentru copiatoare, fotocopiatoare, scannere, imprimante și multifuncționale cu/fără funcție de reproducere. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 109 și 139 pct. 4 din Legea nr. 8/1996 și pe dispozițiile O.G.

nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești - art. 3 alin. (3) și art. 5. Prin sentința civilă nr. 349 din 11 martie 2009, a fost admisă în parte cererea; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 108.484 lei, reprezentând remunerație compensatorie pentru copia privată în ceea ce privește toate aparatele importate, în cuantum de 5 % pentru perioada 1 iunie 2004 - 30 iulie 2004 și de 0,5 %/1,5 % pentru perioada 30 iulie 2004 - 14 iunie 2005 și la plata dobânzii legale la nivelul dobânzii de referință a BNR de la data scadenței până la data plății efective a debitului; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței s-a reținut că legitimarea procesuală activă a reclamantei rezultă din dispozițiile art. 123 și urm. ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe și din Decizia nr. 147 din 13 iulie 2005 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin care C. a fost desemnată ca organism de gestiune colectivă, drept colector unic al remunerației compensatorii cuvenite titularilor de drepturi pentru copia privată - opere reproduse de pe hârtie. Obligația de plată a remunerației compensatorii pentru copia privată în cuantum de 5% datorată în temeiul art. 109 din Legea nr. 8/1996 a fost asumată de pârâta SC M.D. SRL și prin Protocolul încheiat la data de 27 martie 2002 cu reclamanta (a cărei fostă denumire era Fondul Literar).

Așa cum au precizat și părțile în protocol, obligația pârâtei este una legală, iar nu contractuală, protocolul fiind încheiat doar pentru stabilirea modalității de plată. Perioada în litigiu, pentru care reclamanta a formulat pretenții în baza art. 109 din Legea nr. 8/1996, este de la 1 iunie 2004 la 14 iunie 2005, perioadă de timp în care a intrat în vigoare Legea nr. 285/2004, respectiv la data de 30 iulie 2004, conform art. 2 din lege. Prin această lege au fost abrogate expres dispozițiile ari. 109 din Legea nr. 8/1996. În forma sa inițială, art. 109 prevedea că „(1) Autorii și editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remunerație compensatorie pentru copia privată efectuată în condițiile art. 34 din prezenta lege.

(2) Remunerația prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remunerația se va plăti în momentul punerii în circulație pe teritoriul național a acestor aparate și va reprezenta 5% din prețul de vânzare al aparatelor fabricate în țară, respectiv 5% din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aparatele importate”. În consecință, pentru perioada 1 iunie 2004 - 30 iulie 2004, pârâta datora procentul legal de 5 % din valoarea înscrisă în documentele vamale ale aparatelor importate, aspect care nu a fost contestat de pârâtă sub aspectul cuantumului, ci numai sub aspectul categoriilor de aparate supuse acestei remunerații.

Sub acest aspect, nu au fost contestate de pârâtă ca aparate pentru care se datorează remunerația pentru copia privată următoarele: scanere, copiatoare și multifuncționale, pârâta contestând numai faptul că datorează această remunerație pentru imprimante, mini-imprimante care tipăresc exclusiv bonuri fiscale și cititoare de coduri de bare.

În ceea ce privește imprimantele, având în vedere definiția reproducerii dată de art. 14 din Legea nr. 8/1996, respectiv „realizarea uneia sau mai multor copii prin orice mijloc și sub orice formă” și având în vedere că, cu ajutorul imprimantei, conținutul unei pagini aflate în memoria calculatorului poate fi redată ca și al unei pagini „reproduse de pe hârtie”, tribunalul a constatat că acestor aparate le sunt aplicabile dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 („Pentru suporturile pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum și pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii, în situația prevăzută la alin. (1), se va plăti o remunerație compensatorie”).

În ceea ce privește mini-imprimantele, dacă acestea ar fi destinate exclusiv tipăririi de bonuri fiscale, și cititoarele de coduri de bare, tribunalul a constatat că, sub rezerva dovedirii celor afirmate de către pârâtă, aceste două tipuri de aparate nu sunt apte de reproducerea unei opere în sensul Legii nr. 8/1996. Însă, cum reclamanta susținându-și pretențiile pe baza declarațiilor vamale de import a făcut dovada că toate aparatele importate de pârâtă au fost identificate prin atribuirea a trei coduri vamale: 84716040000, 84716090000 și 90091200000, rezultă că pârâta nu a făcut proba contrară, raportat la art. 1169 C. civ., în ceea ce privește destinația acestor aparate, respectiv imposibilitatea ca ele să fie folosite pentru reproducerea de creații artistice.

Or, cum chiar expertul a arătat în concluziile sale că a reținut categoria de mini-imprimante și cititoare de coduri de bare exclusiv pe baza afirmațiilor pârâtei (anexa 8 - fila 458), tribunalul a înlăturat această apărare. În consecință, pentru perioada 1 iunie 2004 - 30 iulie 2004, pârâta datorează procentul de 5 % din valoarea rezultată cu privire la toate articolele evidențiate în expertiza efectuată.

Pentru perioada 30 iulie 2004 - 14 iunie 2005, după intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2004, Tribunalul a constatat că art. 109 din Legea nr. 8/1996 care prevedea procentul de 5% a fost abrogat expres, stabilindu-se în art. 107, cu privire la remunerația pentru copia privată, următoarele: „ (4) Lista suporturilor și a aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată, precum și cuantumul acestei remunerații se negociază, anual, între organismele de gestiune colectivă care reprezintă fiecare categorie de beneficiari și asociațiile importatorilor și fabricanților de suporturi sau aparate. (.) (7) Remunerațiile negociate de părți sunt procentuale și trebuie să se înscrie între următoarele limite: (.) B. pentru aparate: de la 0,5% la 1,5%.

(8) Remunerația compensatorie pentru copia privată se calculează la valoarea în vamă, în cazul importurilor (.)”. De asemenea, în articolul următor s-a prevăzut că pentru întârzierile la plată de până la șase luni, părțile care au negociat remunerațiile compensatorii pot conveni penalități. Reclamanta și-a întemeiat pretențiile pentru acordarea procentului de 5% pe dispozițiile art. IV, teza a II-a din această lege. În lipsa unor liste negociate, până la aprobarea noilor metodologii, se aplică remunerațiile stabilite prin actele normative în vigoare.

Tribunalul, nu a primit ca întemeiată susținerea că în condițiile în care art. 109 a fost abrogat expres, s-a stabilit că remunerația este între 0,5 și 1,5 %, cotă inferioară celei de 5 %. Ulterior, inclusiv perioadei deduse judecății, a fost adoptată Hotărârea arbitrală din 23 mai 2005 a Comisiei arbitrale a Oficiului Român pentru Drepturi de Autor prin care s-a stabilit cuantumul remunerației pentru copia privată în funcție de aparat după cum urmează: fotocopiatoare - 1 %, imprimante, scanere și aparate multifuncționale cu sau fără funcție de fotocopiere - 0,5 %. Fără a da efecte retroactive acestei hotărâri, având în vedere faptul că aceasta are putere executorie de la data publicării în M. Of.- 14 iulie 2005, însă pentru aceleași argumente referitoare la procentele practicate pe plan european (pe care tribunalul le-a preluat mutatis mutandis) și având în vedere că pârâta nu a contestat procentele arătate pentru perioada ulterioară abrogării art. 109 din Legea nr. 8/1996 și anterioară hotărârii arbitrale, tribunalul a apreciat că aceste procente sunt echitabil a fi aplicate în prezenta cauză.

Tribunalul a constatat că pârâta datorează dobândă legală la nivelul dobânzii de referință a B.N.R., potrivit art. 3 din O.G. 9/2000 fiind pusă de drept în întârziere, raportat la dispozițiile art. 43 raportat la art. 56 și 4 C. com. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de ambele părți, prin Decizia nr. 165A din 24 iunie 2010 a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, a admis apelul apelantei pârâte și, drept consecință, a schimbat în tot sentința în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată pentru considerentele ce urmează. 1. Cu privire la apelul formulat de apelanta-reclamantă, într-un prim motiv de apel se invocă faptul că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicare greșită a Legii nr. 8/1996, deoarece, în esență, a fost aplicat un alt procent de calculare a remunerației decât cel legal.

Curtea a constatat că, în fapt, reclamanta a pretins obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.014.838,83 lei, reprezentând diferența procentului de 5 % aferentă importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog efectuate în perioada 1 iunie 2004 - 14 iunie 2005, sumă actualizată la nivelul dobânzii legale a BNR. Prin sentința apelată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 108.484 lei, reprezentând remunerație compensatorie pentru copia privată în ceea ce privește toate aparatele importate, în cuantum de 5 % pentru perioada 1 iunie 2004 - 30 iulie 2004 și de 0,5 % / 1,5 % pentru perioada 30 iulie 2004 - 14 iunie 2005. Curtea a constatat că prima instanță a aplicat în mod corect procentele de calculare a remunerației, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În drept, potrivit prevederilor art. 109 din Legea nr. 8/1996, în forma inițială, „autorii și editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remunerație compensatorie pentru copia privată efectuată în condițiile art. 34 din prezenta lege. Remunerația prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remunerația se va plăti în momentul punerii în circulație pe teritoriul național a acestor aparate și va reprezenta 5 % din prețul de vânzare al aparatelor fabricate în țară, respectiv 5 % din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aparatele importate. Remunerația prevăzută la alin. (1) se repartizează prin intermediul organismelor de gestiune colectivă a dreptului de autor, în mod egal, între autor și editor.

Colectarea sumelor datorate în temeiul alin. (1) se face de către un singur organism de gestiune colectivă pentru fiecare domeniu, desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Procedura repartizării acestor sume între beneficiari se va stabili printr-un protocol negociat între aceștia.” Prin Legea nr. 285 din 23 iunie 2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în M. Of. nr. 587 din 30 iulie 2004 (și intrată în vigoare la 30 de zile de la data publicării, conform art. 2, deci la 30 august 2004), art. 109 a fost abrogat.

Prin același act normativ modificator, la art. 107 s-au prevăzut următoarele: „Autorii operelor reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum și cei ai operelor reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport, au dreptul, împreună cu editorii, producătorii și cu artiștii interpreți sau executanți, după caz, la o remunerație compensatorie pentru copia privată, efectuată în condițiile prevăzute la art. 34 alin. (2). Dreptul la remunerația compensatorie pentru copia privată nu poate face obiectul unei renunțări din partea beneficiarilor. Remunerația compensatorie pentru copia privată se plătește de către fabricanții și importatorii de suporturi sau aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2), indiferent dacă procedeul folosit este unul analog sau digital.

Importatorii și fabricanții de suporturi și aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2), sunt obligați să se înscrie la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în Registrul Național al Copiei Private, și pot desfășura activitățile respective de import sau de producție numai după obținerea de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a Certificatului de înregistrare. Acest certificat se eliberează de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe baza dovezilor privind obiectul de activitate declarat legal și a Certificatului unic de înregistrare la registrul comerțului. Lista suporturilor și a aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată, precum și cuantumul acestei remunerații se negociază, anual, între organismele de gestiune colectivă care reprezintă fiecare categorie de beneficiari și asociațiile importatorilor și fabricanților de suporturi sau aparate.

Negocierea prevăzută la alin. (4) se desfășoară în cadrul unei comisii constituite prin decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă, din oficiu, în prima decadă a lunii ianuarie a anului calendaristic pentru care se negociază. Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se publică în M. Of.

al României, Partea I. Comisia de negociere este constituită din a) câte un reprezentant al organismelor de gestiune colectivă care funcționează pe un domeniu; b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative ale fabricanților și importatorilor de aparate sau, în lipsa acestor structuri, câte un reprezentant al primilor trei importatori sau fabricanți majori din domeniu, stabiliți pe baza cifrei de afaceri În vederea desfășurării negocierilor prevăzute la alin. (5), organismele de gestiune colectivă și asociațiile fabricanților și importatorilor, prevăzute la alin. (4), vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în ultima lună a anului anterior negocierilor, propuneri privind lista suporturilor și aparatelor, precum și cuantumurile remunerațiilor ce urmează a fi negociate.

Remunerațiile negociate de părți sunt procentuale și trebuie să se înscrie între următoarele limite: A. pentru suporturi: a) coli de hârtie pentru copiator, format A4: de la 0,5% la 1%; b) alte suporturi: de la 3% la 7%; B. pentru aparate: de la 0,5% la 1,5% . Remunerația compensatorie pentru copia privată se calculează la valoarea în vamă, în cazul importurilor și, respectiv, la valoarea facturată fără T.V.A., cu ocazia punerii în circulație a produselor de către producători, se menționează distinct pe factură și se plătește în luna următoare datei de facturare.

Negocierile pentru stabilirea cuantumului remunerației compensatorii se convoacă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și se desfășoară potrivit procedurilor prevăzute la art. 131 1 ”. Potrivit art. 4 din Legea nr. 285/2004, „în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, organismele de gestiune colectivă sunt obligate să inițieze procedurile de negociere pentru stabilirea metodologiilor privind remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi. Până la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplică tabelele și metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare.” Conform prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv; abrogările parțiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parțial rămânând în vigoare prin dispozițiile sale neabrogate.

Curtea nu a reținut, ultraactivitatea prevederilor art. 109 în forma anterioară Legii nr. 285/2004, numai motivată de existența, în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 285/2004, a sintagmei „actele normative în vigoare”, deoarece ultraactivitatea, ca excepție de la principiul activității legii civile, trebuie prevăzută în mod expres, cu referire exactă și particularizată la articolul de lege păstrat în vigoare. Or, sintagma mai sus menționată, având o formulare ambiguă, nu poate fi considerată ca fiind o referire exactă și particularizată la articolul 109, necesitând astfel o operă de interpretare juridică cu privire la cuantumul remunerației compensatorii pe această perioadă, situată între abrogarea art. 109 în forma veche și adoptarea noilor metodologii prin negocierea părților.

Singurul text în vigoare după data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004 și care să prevadă cuantumul remunerației compensatorii este art. 107 lit. b), astfel că prevederile art. 4 din Legea nr. 285/2004 nu se pot referi decât la acest text și nu la cel prevăzut de art. 109 din Legea nr. 8/1996, abrogat expres la momentul intrării în vigoare a legii modificatoare. În consecință, pentru perioada 01 iunie 2004 - 30 iulie 2004 (având în vedere și principiul disponibilității procesului civil, reclamanta invocând aplicarea procentului de 5 % numai până la data de 30 iulie 2004, deși legea a intrat în vigoare la data de 30 august 2004, conform prevederilor art. 2), pârâta datorează procentul de 5 % din valoarea rezultată cu privire la toate articolele evidențiate în expertiza efectuată, în temeiul disp.

art. 109 din Legea nr. 8/1996, în forma inițială. Curtea nu a reținut nici retroactivitatea prevederilor Hotărârii arbitrale din 23 mai 2005, în vigoare de la data de 14 iunie 2005, dar a avut în vedere că pe perioada 30 iulie 2004 - 14 iunie 2005 pârâta datora remunerație compensatorie, urmând a fi stabilit pe cale de interpretare modul de calcul al acesteia. Or, fără a face o aplicare retroactivă a hotărârii arbitrale, față de principiul echității, al previzibilității legii, care împiedică „învierea” unui text de lege expres abrogat, față de principiul voinței părților, a cărui expresie ulterioară este conținutul hotărârii arbitrale, față de acordul expres al pârâtei exprimat prin întâmpinare și apelul de față, în lipsa oricăror alte criterii obiective de stabilire a unui procent, aflându-ne de altfel în situația unui vid legislativ, Curtea a reținut ca fiind aplicabil în speță procentul de 1,5 %, respectiv de 0,5 %, în funcție de aparat.

Faptul că organismele obligate să ia inițiativa negocierii au făcut acest lucru abia la 17 ianuarie 2005, nu poate reprezenta un argument activ pentru interpretarea legii și nici un argument în favoarea pârâtei, cât timp aceasta datora remunerația, cuantumul ei urmând a fi stabilit ca urmare a negocierilor. Cât privește conținutul adresei O.R.D.A. nr. 4414 din 03 august 2004, potrivit cu care prin „tabelele și metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare” s-ar înțelege art. 109 din Legea nr. 8/1996 în forma nemodificată, care stabilește procentul de 5 % și care s-ar aplica până la data publicării, în M. Of., a noii metodologii negociate, Curtea nu l-a reținut ca fiind corespunzător realității, față de toate argumentele anterior prezentate.

2. Într-un al doilea motiv de apel, se arată că instanța nu a ținut seama și de plățile efectuate de celelalte firme importatoare, atât prin raportări directe, cât și pe baza hotărârilor instanțelor de judecată depuse de C. la dosarul cauzei, ce au statuat în mod ineluctabil atât aparatele pentru care se datorează remunerație compensatorie pentru copia privată, cât și plata procentului legal de 5% din valoarea importurilor până la intrarea în vigoare a noii metodologii, respectiv 14 iunie 2005. Curtea a constatat că, așa cum a invocat și apelanta-pârâtă, dacă între apelanta-reclamantă și alte firme s-au efectuat alte plăți, pe bază de înțelegeri, tranzacții sau alte forme de concesii reciproce, aceasta nu înseamnă că respectivele plăți sunt opozabile apelantei pârâte.

Cât privește argumentul existenței unei practici judiciare în sensul plății procentului legal de 5% din valoarea importurilor până la intrarea în vigoare a noii metodologii, respectiv 14 iunie 2005, Curtea a constatat că nu s-a făcut dovada unei practici constante și suficient de răspândite, ci la dosarul de fond a fost depusă sentința civilă nr. 1504 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosar nr. 42646/3/2006, cu privire la care nu s-a făcut dovada rămânerii irevocabile, în sensul soluției de primă instanță.

La dosarul de apel, a fost depusă sentința civilă nr. 1118 din 29 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, în Dosar nr. 3585/121/2008 și Decizia civilă nr. 79/ A din 10 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă de respingere a apelului împotriva sentinței menționate anterior, pe lângă aspectul că nu s-a făcut dovada rămânerii irevocabile, cele două hotărâri soluționează doar aspectul categoriei de aparate cu privire la care trebuie aplicată remunerația, iar nu și problema procentului aplicabil, astfel încât nu au relevanță pe acest ultim aspect.

Se mai arată de către apelanta-reclamantă că instanța nu putea să intervină pe perioada 30 iulie 2004 - 14 iunie 2005 prin aplicarea imediată a dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 285/2004 datorită negocierilor, domeniul abordat fiind rezolvabil numai prin negocierile stabilite de lege care să reflecte voința comună a părților, dispoziție expres prevăzută la art. 107 alin. (4), (5) și (6) din Legea nr. 285/2004. De asemenea, instanța nu a ținut seama de rezultatul negocierilor, adică Arbitrajul intervenit între părți în sensul că acesta a statuat aplicarea noilor procente de 0,5% pentru imprimante, scanere și multifuncționale cu sau fără funcție de fotocopiere și 1 % pentru fotocopiatoare începând cu data de 14 iunie 2005, procentele datorate și stabilite de comisia de arbitraj neavând efect retroactiv.

Cu privire la aceste ultime argumente, Curtea a răspuns la punctul anterior, fiind nefondate pentru aceleași considerente.

3. Într-un al treilea motiv de apel, s-a arătat de către apelanta-reclamantă că diferența de remunerație solicitată de apelanta - reclamantă are ca sursă situația importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog transmisă de Autoritatea Națională a Vămilor prin intermediul O.R.D.A., pe baza declarațiilor vamale de import și a facturilor externe de import ale intimatei - pârâte realizate odată cu procedura de vămuire și clasificare a aparatelor pe grupe de produse prin atribuirea de coduri vamale, 84716040000, 84716090000 și 90091200000. Astfel, aparatele ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, respectiv: imprimante, scanere, multifuncționale, copiatoare, prin caracteristicile lor de imprimare, printare, scanare, faximilare ce au ca finalitate reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog conform art. 14 din Legea nr. 8/1996 legitimând plata remunerației compensatorii pentru copia privată încă de la apariția Legii nr. 8/1996 nemodificată.

Se arată că, pentru colectarea cât mai eficientă a acestor remunerații, O.R.D.A. și A.N.V. au încheiat un protocol în baza căruia obțin, în calitatea lor de unic colector al copiei private în domeniul operelor scrise, situația exactă a importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog pentru fiecare subiect obligat la plata remunerației compensatorii pentru copia privată. Pentru respectarea principiului unității hotărârii judecătorești și pentru o mai mare coeziune, acest motiv de apel a fost analizat o dată cu apelul formulat de apelanta-pârâtă, care în esență invocă aceeași problemă de drept. 4. Astfel, în primele 4 motive de apel, apelanta-pârâtă a arătat că, pe perioada anterioară emiterii metodologiilor, nu datorează remunerație compensatorie pentru imprimante.

Curtea a răspuns grupat primelor 4 motive de apel formulate de apelanta-pârâtă, cât și ultimului motiv de apel formulat de apelanta-reclamantă. Prin sentința atacată, s-a reținut că nu au fost contestate de pârâtă ca aparate pentru care se datorează remunerația pentru copia privată: scanerele, copiatoarele și multifuncționalele, pârâta contestând numai faptul că datorează această remunerație pentru imprimante, mini-imprimante care tipăresc exclusiv bonuri fiscale și cititoare de coduri de bare. În ceea ce privește imprimantele, tribunalul a constatat că acestor aparate le sunt aplicabile dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum și pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii, în situația prevăzută la alin. (1), se va plăti o remunerație compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor prezentei legi. Potrivit art. 109 în forma inițială, autorii și editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remunerație compensatorie pentru copia privată efectuată în condițiile art. 34 din prezenta lege. Remunerația prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog.

Remunerația se va plăti în momentul punerii în circulație pe teritoriul național a acestor aparate și va reprezenta 5% din prețul de vânzare al aparatelor fabricate în țară, respectiv 5% din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aparatele importate. Curtea a constatat că, în speță, disputa părților poartă în principal asupra includerii sau nu a imprimantelor în sfera aparatelor pentru care se datora, în baza Legii nr. 8/1996, remunerația compensatorie pentru copia privată în perioada în litigiu. Legii nr. 8/1996 i-a fost adusă o primă modificare prin Legea nr. 285/30 iulie 2004. Prin art. 4 al acestei din urmă legi s-a statuat în sensul că „În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, organismele de gestiune colectivă sunt obligate să inițieze procedurile de negociere pentru stabilirea metodologiilor privind remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi.

Până la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplică tabelele și metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare”. Această reglementare cu caracter tranzitoriu se referă în mod neechivoc la aplicarea tabelelor și metodologiilor din vechea reglementare, până la momentul la care se vor fi finalizat procedurile de negociere (impuse de legea nouă) pentru noile metodologii. Pe cale de consecință, ea duce la amânarea aplicării modificărilor aduse Legii nr. 8/1996 prin Legea nr. 285/2004 exclusiv în privința tabelelor și metodologiilor din legea veche, iar nu și cu privire la alte aspecte ținând de substanța drepturilor conferite titularilor de drepturi de autor, dar și a obligațiilor corelative unor asemenea drepturi, ce au făcut obiect de reglementare al legii noi.

Astfel, dispoziția Legii nr. 285/2004 de abrogare a art. 109 din forma inițială a Legii nr. 8 /1996 și includerea în conținutul art. 107 alin. (1) și (2) din același act normativ pe care l-a modificat și completat, a dreptului la remunerația compensatorie pentru copia privată și-au produs efectele specifice încă de la data intrării în vigoare a legii noi. Potrivit art. 107 alin. (1) și (2) din Legea 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004 „(1) Autorii operelor reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum și cei ai operelor reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport, au dreptul, împreună cu editorii, producătorii și cu artiștii interpreți sau executanți, după caz, la o remunerație compensatorie pentru copia privată, efectuată în condițiile prevăzute la art. 34 alin. (2). Dreptul la remunerația compensatorie pentru copia privată nu poate face obiectul unei renunțări din partea beneficiarilor.

(2) Remunerația compensatorie pentru copia privată se plătește de către fabricanții și importatorii de suporturi sau aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2), indiferent dacă procedeul folosit este unul analog sau digital”. Pe de altă parte, art. 34 alin. (2) din Legea 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004 dispunea în sensul că „Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri grafice ale operelor, precum și pentru aparatele de sine stătătoare, indiferent de modul de funcționare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere, în situația prevăzută la alin. (1), se va plăti o remunerație compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor prezentei legi”.

Din interpretarea sistematică a normelor enunțate reiese în mod evident că, începând cu data modificărilor aduse Legii nr. 8/1996 prin Legea nr. 285/2004, se datora remunerație compensatorie pentru copia privată – aferentă dreptului autorilor operelor reproduse de pe hârtie pe orice alt tip de suport – numai pentru aparatele de sine stătătoare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere. În această nouă reglementare nu se mai face vorbire de dreptul la remunerația compensatorie pentru copia privată a „autorilor și editorilor de opere fixate pe suport grafic sau analog”, ci se includ în categoria titularilor unui astfel de drept „autorii … operelor reproduse de pe hârtie pe orice alt tip de suport”.

Or, aparatele a căror singură funcție este aceea de imprimare nu numai că nu au o existență autonomă, de sine stătătoare, în sensul legii, ele fiind concepute să funcționeze ca atare numai în condițiile în care sunt conectate și comandate de echipamente IT, dar nici nu au aptitudinea de reproducere a operelor de pe hârtie, așa cum cere norma enunțată. O nouă modificare a Legii nr. 8 /1996 a survenit prin efectul O.U.G. nr. 123 din 01 septembrie 2005, deci la un moment ulterior perioadei pentru care s-au formulat pretențiile deduse judecății. Prin menționatul act normativ s-au eliminat din conținutul art. 34 alin. (2) al Legii nr. 8/1996, condiția ca aparatele pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată să aibă o existență de sine stătătoare, iar din conținutul art. 107 alin. (1) al aceleași legi condiția de a se percepe remunerația compensatorie pentru opere reproduse de pe hârtie.

Această din urmă lămurire a fost considerată utilă de către Curte. Față de considerentele expuse, Curtea a constatat că prima instanță a reținut, cu neobservarea modificărilor legislative intervenite, dar și a limitelor aplicării art. 4 din Legea 285/2004, că reclamanta ar fi îndreptățită să obțină de la societatea pârâtă remunerația compensatorie pentru copia privată aferentă imprimantelor pe care aceasta din urmă le-a importat în perioada în discuție. - Intimata-reclamantă a susținut că pentru aceeași perioadă a încasat de la alți importatori/fabricanți remunerația compensatorie pentru copia privată aferentă aparatelor de același tip (imprimante), însă probatoriul administrat nu relevă o atare situație.

Nici hotărârile judecătorești depuse, și nici celelalte acte administrate nu relevă încasarea, sau stabilirea dreptului de a încasa remunerația pentru copia privată pentru imprimante în intervalul de timp anterior adoptării hotărârii arbitrale din data de 23 mai 2005. 5. În motivele V, VI și VII de apel, apelanta-pârâtă a arătat că nu datorează remunerație nici pentru mini-imprimante și cititoare de coduri de bare. Curtea a admis această apărare, față de recunoașterea expresă făcută de apelanta-reclamantă la termenul de judecată din 4 februarie 2010, când instanța a luat act de susținerile apelantei-reclamante, în sensul că recunoaște că, pentru cititoare de coduri de bare și miniimprimante, nu este necesară plata remunerației compensatorii pentru copia privată și nu contestă că aceste aparate nu permit reproducerea.

Față de aceste aspecte, nedatorarea de remunerație pentru imprimante, miniimprimante și cititoare de coduri de bare, Curtea a constatat că, potrivit răspunsului la obiecțiunile reclamantei la raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe (fila 550 dosar fond), expertul a avut în vedere datele cuprinse în declarațiile vamale de import specificate în anexa raportului în mod punctual.

Astfel, conform suplimentului la raportul de expertiză, aflat la fila 464 din dosarul de fond, în situația în care valoarea importurilor de imprimante, miniimprimante și cititoare de coduri de bare nu se include în baza de calcul a remunerației compensatorii pentru copia privată, atunci cuantumul remunerației compensatorii pentru copia privată aferentă valorii importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog efectuate de pârâtă în perioada 01 iunie 2004 - 14 iunie 2005 este de 40 407 lei; diferența înregistrată între cotele calculate și sumele total virate este de 109 277 lei, astfel că pârâta a virat către reclamantă mai mult decât datora, pe această perioadă.

Astfel, Curtea a reținut caracterul neîntemeiat al acțiunii introduse de reclamantă. 6. Cât privește ultimul motiv de apel, prin care apelanta-pârâtă a arătat că prima instanță nu a stabilit corect data de la care trebuie calculată dobânda legală solicitată de reclamanta C., față de considerarea întregii acțiuni ca neîntemeiată, pe motiv că pârâta nu datorează nimic reclamantei, rezultă că nu se datorează nici dobândă, astfel încât criticile legate de modul de calcul al acesteia sunt lipsite de interes. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. Cu privire la motivele de recurs se arată că instanța a considerat greșit că legea aplicabilă perioadei în litigiu, 1 iunie 2004 - 14 iunie 2005 este art. 107 din Legea nr. 285/2004.

Principiul negocierii stabilit prin art. 107 s-a finalizat prin Hotărârea arbitrală din 23 mai 2006 ce a statuat că imprimantele permit reproducerea operelor scrise. Interpretând restrictiv dispozițiile art. 107 din Legea nr. 285/2004, instanța de apel a făcut o aplicare retroactivă a prevederilor legale pentru perioada 1 iunie 2004 - 14 iunie 2005, depășind atribuțiile puterii judecătorești prin imixtiunea în reglementarea situației juridice a noi metodologii. Începând cu 30 iulie 2004 Legea nr. 8/1996 nu a fost abrogată prin Legea nr. 285/2004, așa încât sunt aplicabile metodologiile Legii nr. 8/1996 în forma inițială cuprinsă în art. 109. Instanța trebuia să constate ultraactivitatea legii vechi, conform adresei O.R.D.A.

din 3 august 2004. Instanța a exclus nejustificat imprimantele din categoria aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată față de dispozițiile art. 107 alin. (1) din lege referitoare la reproducerea de pe hârtie a operelor. Intimata, deși avea obligația de a comunica și plăti pentru aparatele ce permit reproducerea nu a comunicat situația imprimatelor. Concluzia instanței referitoare la cititoarele de carduri de bare și mini-imprimante sunt eronate deoarece se bazează pe facturile interne ale intimatei și nu pe declarațiile vamale de import. Intimata, prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succced. Primul motiv de recurs, referitor la depășirea puterii judecătorești este nefondat. Legea nr. 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004 prevede proceduri de negociere a metodologiilor prin care se stabilește atât procentul cât și lista aparatelor pentru care se datorează remunerație compensatorie pentru copia privată. Dar, pentru perioada în litigiu nu a existat nicio metodologie astfel încât instanțele au fost obligate la aplicarea actelor normative în vigoare pe perioada în litigiu.

Instanțele au respins cererea recurentei - reclamante de a face aplicarea art. 109 din Legea nr. 8/1996 după abrogarea expresă intervenită prin Legea nr. 285/2004 la fel cum au respins și aplicarea retroactivă a metodologiei intrate în vigoare ulterior perioadei în litigiu. S-a reținut în decizia recurată că lipsa unei metodologii pentru perioada în litigiu nu poate reprezenta o asimilare a dispozițiilor art. 109 ca și metodologii pentru a face aplicarea acestuia până la negocierea metodologiilor. Abrogarea expresă a art. 109 din Legea nr. 8/1996 conduce la neaplicarea acestuia după data abrogării, conform art. 62. alin. (6) din Legea nr. 24/200 privind tehnica legislativă. După abrogare, nemaifiind act normativ în vigoare, nu se mai poate face aplicarea art. 109 din Legea nr. 8/1996 în forma anterioară modificării.

Singurul text în vigoare după data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004 și care să prevadă cuantumul remunerației compensatorii este art. 107 lit. b), astfel că prevederile art. 4 din legea 285/2004 nu se pot referi decât la acest text și nu la cel prevăzut de art. 109 din Legea nr. 8/1996, abrogat expres la momentul intrării în vigoare a legii modificatoare; Ultraactivitatea unui text de lege trebuie să fie prevăzută în mod expres, pe când în cauza de față avem o abrogare expresă. Respingerea cererii recurentei - reclamante de a face aplicarea art. 109 din legea nr. 8/1996 după abrogarea sa expresă și aplicarea altor prevederi legale considerate incidente nu reprezintă o imixtiune a puterii judecătorești astfel cum a invocat recurenta - reclamantă.

In cauza de fată perioada în litigiu este 01 mai, 2004 - 14 iunie, 2005. Între 01 mai 2004 și 30 iulie 2004 a fost aplicabilă Legea nr. 8/1996 în forma nemodificată. Modificarea Legii nr. 8/1996 a intervenit la data de 30 iulie 2004 prin Legea nr. 285/2004. Între 30 iulie 2004 și 14 iunie 2005 a fost aplicabilă Legea nr. 8/1996 modificată prin Legea 285/2004, în fapt art. 107 din lege. La data de 14 iunie 2005 prin Decizia nr. 123/2005 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor a intrat în vigoare prima metodologie, hotărârea arbitrală din 23 mai 2005. Așadar, anterior perioadei în litigiu cât și pe tot cuprinsul acesteia nu au existat metodologii de calcul, prima intrând în vigoare la 14 iunie 2005. Pe perioada 01 mai 2004 și 30 iulie 2004, în lipsa unor metodologii, s-a aplicat dispozițiile art. 109 coroborat cu art. 34, din Legea nr. 8/1996, procentul fiind fix, de 5%.

Lista aparatelor pentru care s-a datorat acest procent trebuia stabilită prin raportare la definiția legală a acestora pentru aparatele care "permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog". In această definiție nu se încadrau și imprimantele motiv pentru care înainte de modificarea legii recurenta - reclamantă nu a solicitat niciodată o remunerație pentru imprimante.

Pe perioada 30 iulie 2004 și 14 iunie 2005, de asemenea lipsind metodologii și nefiind posibilă asimilarea art. 109 din forma anterioară cu o metodologie era aplicabil art. 107 care prevedea un procent intre 0.5 % și 1.5 % și art. 34 în forma modificată unde, definiția aparatelor pentru care trebuia plătită remunerația compensatorie era modificată aceasta menționând sintagma: „aparate de sine stătătoare indiferent de modul de funcționare concepute pentru realizarea de copii ce permit reproducerea acestor opere". Ultraactivitatea art. 109 din Legea 8/1996 în forma anterioară invocată de recurenta - reclamantă este contrazisă de art. 71 din Legea 285/2004, care prevede expres: "Articolul 109 se abrogă." Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat, pentru următoarele considerente: Pe perioada în litigiu, intimata - pârâtă a plătit recurentei reclamante, astfel cum a reieșit și din raportul de expertiză, un procent de 5% pentru copiatoare, scanere și multifuncționale.

Prin urmare, deși de la 30 iulie 2004 prin art. 107 s-a limitat procentul datorat la maxim 1,5 % intimata - pârâtă a continuat, să achite recurentei - reclamante până la 14 iunie 2005, un procent de 5%, pentru scanere; multifuncționale și copiatoare. Susținerea din motivele de recurs potrivit cărora calculul remunerației datorate trebuia făcut pe baza listelor vamale comunicate de O.R.D.A. în baza protocolului încheiat cu recurentă, este nefondată. Astfel, expertiza contabilă s-a efectuat pe baza facturilor de import și a declarațiilor vamale înregistrate în contabilitatea intimatei - pârâte din care rezultă că imprimantele și miniimprimantele au același C. vam.

respectiv 84716040, coduri ce au fost utilizate în declarațiile vamale de import și că ambele tipuri de scanere, au același cod tarifar respectiv, 84716090. Recurenta invocă drept temei și hotărârea preliminară a Curții europene de justiție cauza C 467/08, Padawan SL vs. Sociedad General privind interpretarea noțiunii de "compensație echitabilă", în baza articolului 5 alin. (2) lit. (b) din Directiva 2001/29/CE.

Răspunzând la întrebările adresate Curtea a stabilit că: "aplicarea fără discernământ a taxei privind copierea privată, în special cu privire la echipamentele de reproducere digitale, dispozitive și mass-media ce nu sunt puse la dispoziția utilizatorilor privați și în mod clar rezervate pentru alte utilizări decât copierea privată, este incompatibilă cu Directiva nr. 2001/29." Față de aceste prevederi se observă că recurenta solicită obligarea intimatei pârâte la plata unui procent fix, în baza unui articol de lege abrogat ce nu era în vigoare pe perioada în litigiu.

Ceea ce pierdut din vedere legiuitorul a fost împrejurarea că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004, în domeniul copiei private nu existau nici tabele și nici metodologii, care să poată fi avute în vedere până la aprobarea celor noi, dar, pentru acest motiv pârâta nu trebuie să suporte consecința plății unui procent cu mult mai mare decât limitele procentuale din legea noua, prevăzut de un text de lege abrogat, pe o durată a negocierilor ce nu putea fi prevăzută, din moment ce legiuitorul nu fixase nici un termen limita al negocierilor.

In atare situație, instanța sesizată cu acțiunea de față nu putea să aibă în vedere procentul de 5% prevăzut de art. 109 din Legea nr. 8/1996 decât pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004 și, respectiv, limitele procentuale cuprinse între 0,5% și 1,5% prevăzute de art. 107 al Legii nr. 8/1996 modificate, pentru perioada dintre intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2004 și până la aprobarea noilor metodologii. În ceea ce privește aparatele.

Art. 109 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prevedea că: (2) Remunerația prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog.(.) Art. 107 alin. (1) din Legea nr. 285/2004 a prevăzut că: Autorii operelor reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum și cei ai operelor reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport, au dreptul, împreună cu editorii, producătorii și cu artiștii interpreți sau executanți după caz, la o remunerație compensatorie pentru copia privată, efectuată în condițiile art. 34 alin. (2). Art. 34 alin. (2) modificat prin Legea nr. 285/2004 prevedea că: „Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri grafice ale operelor, precum și pentru aparatele de sine stătătoare, indiferent de modul de funcționare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere, în situația prevăzută la alin. (1), se va plăti o remunerație compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor prezentei legi." Noua lege s-a referit în mod neechivoc la operele reproduse de pe hârtie, așadar nu de pe orice tip de suport ori de pe suport grafic sau analog, cum prevedea legea în forma inițială.

Sintagma „de pe hârtie" este reluată și în art. 1071 alin. (1), care se referă la colectarea de către organismul de gestiune colector unic pentru operele reproduse de pe acest tip de suport. Prin urmare, pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004, în determinarea aparatelor pentru care se datorează remunerația trebuie să se verifice aptitudinea acestor aparate de a efectua copii ale operelor de pe hârtie și de a fi de sine stătătoare în accepțiunea legii. Recurenta a susținut că imprimanta și scannerul ar avea aceste aptitudini. Condiția ca aparatele sa fie apte a efectua copii de pe hârtie este una expres prevăzută în legea în vigoare în toată perioada de referință.

Abia printr-o nouă modificare a Legii nr. 8/1996, operată prin O.U.G. nr. 123/2005, s-a prevăzut în art. 107 alin. (1) ca operele să fie susceptibile a fi reproduse pe hârtie, direct ori indirect, în condițiile art. 34 alin. (2). Cu aceeași ocazie, s-a modificat și art. 34 alin. (2), în sensul că s-a prevăzut plata remunerației compensatorii „pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii", eliminându-se sintagma „de sine stătătoare" care fusese introdusă cu referire la aceste aparate prin Legea nr. 285/2004. Aceste distincții au mai fost făcute într-o speță similară, prin Decizia nr. 110/ A din 28 mai 2005 a Curții de Apei.

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, irevocabilă prin Decizia nr. 578 din 2 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins recursul declarat de reclamanta C. Așadar, Înalta Curte, pentru cele ce preced, însușindu-și în totalitate considerentele instanței de apel, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.S.G.C.D.A. împotriva Deciziei nr. 165/ A din 24 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.