ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1579/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față reține următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 06 decembrie 2005, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta O. – S.G.C.D.A., a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâta SC D. R. SRL, să fie obligată aceasta la plata sumei totale de 10 049 427 694 Rol, reprezentând diferența procentului de 5 %, aferentă importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, efectuate în perioada 06 decembrie 2002 - 14 iunie 2005, conform evidențelor organelor vamale transmise de către O.R.D.A., sumă pe care o solicită actualizată la nivelul dobânzii legale a B.N.R., potrivit O.G.

nr. 9/2000. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta este o societate care are în obiectul de activitate importul și comercializarea de echipamente electronice, iar în perioada 06 decembrie 2002 - 14 iunie 2005, a importat aparate ce permit reproducere operelor scrise pe suport grafic sau analog, prevăzute la art. 109 din Legea nr. 8/1996, fiind obligată la plata procentului legal de 5 % din valoarea operațiunilor de import a aparaturii destinate reproducerii operelor scrise fixate pe suport grafic sau analog, în sumă de 10 748 260 053 Rol, din care a achitat doar 698 832 359 Rol, rămânând de-achitat o diferență, menționată în petitul cererii. A mai arătat reclamanta că a notificat pârâta prin mai multe adrese în 2005, pentru a face plata remunerația compensatorii pentru copia privată, dar aceasta a achitat doar parțial obligația către reclamanta care este organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor desemnat prin decizia O.R.D.A.

nr. 8/1997 și decizia nr. 1477/2005. În drept, s-a invocat de către reclamantă dispozițiile art. 109, 139, pct. 4 din Legea nr. 8/1996, aceasta solicitând proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei fi expertiză tehnică judiciară contabilă, în ipoteza în care pârâta refuză să depună li instanță documentele proprii privind importurile de aparate ce permit reproducerea în perioada menționată prin acțiune. Prin sentința civilă nr. 1676 din 14 decembrie 2007 Tribunalul București, secția a lll-a civilă, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 1004942,77 lei RON reprezentând remunerație pentru copia privată aferentă perioadei 06 decembrie 2002 - 14 iunie 2005, plus dobândă în cuantum de 276818,93 lei RON, suma totală fiind de 1.281.761,70 lei RON.

Curtea de Apel București, secția a IX- a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluționarea apelului declarat de pârât împotriva sentinței sus-arătate, prin decizia civilă nr. 176/ A din 8 iulie 2008, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru motivele ce urmează. Curtea a reținut că reclamanta a solicitat prin plata remunerației cuvenită până la data de 14 iunie 2005, deci anterior intrării în vigoare a Hotărârii arbitrale publicată (M. Of. 501/14.06.2005). Prin urmare, cert este faptul că pentru aparatele ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog procentul ce trebuie plătit de importatorii sau fabricanții unor astfel de aparate este de 5 %, conform art. 109 coroborat cu art. 154 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, nefiind aplicabile retroactiv dispozițiile Hotărârii arbitrale în ceea ce privește cuantumul remunerației.

Cercetând problematica aparatelor pentru care pârâta trebuia să plătească remunerație pentru perioada vizată în acțiune, Curtea a reținut următoarele: Dispozițiile legale incidente sunt prevăzute la art. 109 din Legea nr. 8/1996 care prevăd obligația plății unei de remunerații de 5 % din valoarea importului de „aparate ce permit reproducerea operelor scrise pe suport grafic sau analog”. În ceea ce privește tipurile de aparate ce ar permite reproducerea unor astfel de opere, pentru perioada vizată în acțiune, nu a existat nici o reglementare legală care să enumere aceste tipuri de aparate. În consecință, în cazul unui litigiu între părți cu privire la întinderea înțelesului acestei sintagme, revine instanței judecătorești rolul de a interpreta dispozițiile legale și de a stabili, în funcție de circumstanțe, pentru care aparate trebuie să se plătească remunerația.

În hotărâre s-a făcut referire la hotărârea arbitrală, dar nu în sensul aplicării în litigiu, ci în sensul unui argument de interpretare a textului art. 109 din Legea nr. 8/1996. Se arată că în ceea ce privește înțelesul sintagmei „aparate ce permit reproducerea” operelor scrise pe suport grafic sau analog, acesta urmează a fi stabilit de instanță. Curtea a remarcat faptul că, chiar părțile din prezentul litigiu au considerat la momentul încheierii Protocolului din 17 octombrie 2003 că în sfera noțiunii de „aparate ce permit reproducerea” intră doar copiatoarele și scanerele. Acest lucru rezultă cu evidență din clauza de la pct. 8 a acestui Protocol prin care s-a stabilit cuantumul obligației de plată pentru perioada 01 septembrie 2002 - 01 iulie 2003, suma referindu-se doar la valoarea importurilor de copiatoare și scanere.

De asemenea, chiar reclamanta a afișat pe site-ul său situația firmelor care au plătit remunerația, printre acestea figurând pentru anii 2003 și 2004 și pârâta. Este cert însă că pârâta a plătit remunerația stabilită prin Protocol doar prin aplicarea procentului de 5 % din valoarea importurilor a două tipuri de aparate: copiatoare și scanere. Curtea a reținut că nici o probă din prezentul dosar nu converge către ideea că părțile ar fi cunoscut că în categoria aparatelor ce permit reproducerea intră și altele decât cele la care s-au raportat la momentul încheierii Protocolului. În aceste condiții, Protocolul încheiat între acestea nu poate fi considerat ca exprimând manifestarea de voință fermă a părților de a renunța la plata I remunerației pentru alte aparate decât cele la care s- au raportat la momentul încheierii acestui act și, prin urmare, este nefondată critica apelantei în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ.

Cât privește încadrarea aparatelor imprimantă și multifuncțională în categoria celor la care se referă art. 109 din Legea nr. 8/1996, Curtea a reținut că în mod corect prima instanță a reținut că aceste aparate permit reproducerea operelor fixate grafic sau analog, întrucât funcția de reproducere a aparatului este aceea care determină aplicarea dispozițiilor legale citate, independent de modul de funcționare a aparatului respectiv, și indiferent de împrejurarea că aparatul funcționează în mod autonom sau prin conexiune cu alte aparate și indiferent dacă reproducerea se face prin procedee optice sau prin prelucrarea informațiilor digitale, atâta timp cât rezultatul este sau poate fi acela al realizării unor copii, pentru uzul personal sau pentru cercul normal al unei familii.

In consecință, Curtea a reținut că și anterior Hotărârii arbitrale din 2005 atât imprimanta, cât și aparatul multifuncțional făceau parte din categoria aparatelor care permit reproducerea operelor fixate grafic sau analog, iar obligarea pârâtei la plata remunerației și pentru aceste aparate este legală. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta întemeiat pe dis art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin dezvoltarea motivelor de modificare se arată că instanța a încălcat prevederile art. 969 C. civ., atunci când a reținut că protocolul încheiat între părți nu poate fi considerat ca exprimând manifestarea de voință fermă a părților de a renunța la plata remunerației pentru alte aparate decât cele la care s-au raportat la momentul încheierii acestui act.

Protocolul este valabil încheiat, nu a fost denunțat, a fost executat, având valoare de lege pentru părțile contractante. Reclamanta, prin acțiune, încearcă să acrediteze ideea, întemeiată indirect pe dispozițiile hotărârii arbitrale din 2005, că cele 2 aparate ce nu au făcut obiect al protocolului ar fi singurele ce permit reproducerea, lucru fals câtă vreme există și alte aparate care permit reproducerea operelor scrise: camera web, camera video, fax-ul, ș.a. Instanțele de fond au încălcat art. l C. civ.

și art. 15 din Constituție întrucât s-au aplicat retroactiv dispozițiile Hotărârii arbitrale din 23 mai 2005. Admițând că, așa cum susține instanța de apel, părțile-organismul de gestiune colectivă și importatorii nu au cunoscut ori au considerat în mod greșit că se datorează remunerația compensatoare numai pentru două tipuri de aparate în loc de patru, înseamnă că toate părțile s-au aflat în eroare, or eroarea comună valorează drept, principiu de drept ce a fost ignorat. Concluzia care trebuia trasă din existența convenției și îndeplinirea obligației de plată a remunerației compensatorii era aceea că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru a fi antrenată răspunderea pe temeiul legii.

Reclamanta, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului cu motivarea că diferența de remunerație solicitată are ca sursă situația importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog și dispozițiile prevăzute de art. 107 și 109 din Legea nr. 8/1996, nemodificată. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale incidente cauzei, va constata caracterul fondat al recursului în limitele și pentru argumentele ce succed.

Perioada de referință supusă judecății prin cererea formulată la 6 decembrie 2005 este 6 decembrie 2020 - 14 iunie 2005, ceea ce semnifică incidența a două reglementări în materie: dispozițiile art. 109 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe în forma inițială și dispozițiile art. 107 din Legea nr. 8/1996, modificată și completată prin Legea nr. 285/2004 intrată în vigoare la 30 iulie 2004. Potrivit art. 109 alin. (4), (5), (6) și (9) din această din urmă lege, lista suporturilor și a aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie se negociază anual, negociere convocată de O.R.D.A. în prima decadă a lunii ianuarie a anului calendaristic pentru care se negociază, urmând ca organismele de gestiune colectivă și asociațiile fabricanților și importatorilor să facă propuneri privind lista suporturilor și aparatelor, precum și cuantumurile remunerațiilor ce urmează a fi negociate.

Procedura legală arătată s-a materializat prin hotărârea arbitrală publicată în M. Of. la 14 iunie 2005, deci la o dată ce excede perioadei de referință dedusă judecății și, prin urmare, neaplicabilă în cauză. Curtea de Apel nu și-a întemeiat soluția pe conținutul hotărârii arbitrale, așa cum reiese din expunerea conținutului deciziei recurate, ci prin analizarea voinței părților astfel cum rezultă din Protocolul încheiat între părți la 16 octombrie 2003. Drept urmare critica referitoare la încălcarea prevederilor art. l C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituție referitoare la neretroactivitatea legii civile este vădit nefondată.

Conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 285/2004, pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrare, sonor sau audiovizual, cât și pentru aparatele ce permit reproducerea acestora, în situația prevăzută la alin. (l) se va plăti o remunerație stabilită conform prevederilor acestei legi. În forma actuală, introdusă prin Legea nr. 285/2004, în vigoare la data introducerii acțiunii, 6 decembrie 2005, alin. (2) al art. 34 dispune plata remunerației compensatorii stabilită prin negociere. Așadar, înainte de modificarea prin Legea nr. 284/2004, Legea nr. 8/1996, nu stabilea care sunt aparatele pentru care se datorează remunerație compensatorie și nici faptul că lista acestora se stabilește prin negociere între părți.

În absența unei interpretări legale a noțiunii de „aparate ce permit reproducerea” organismul de gestiune colectivă și debitorii remunerației compensatorii au stabilit că remunerația se datorează doar pentru copiatoare și scanere. Curtea de Apel și-a întemeiat soluția prin interpretarea voinței părților contractante astfel cum rezultă din conținutul actului intitulat A „Protocol”, ajungând la concluzia că părțile nu și-au exprimat voința de a renunța la plata remunerației pentru alte aparate. Interpretarea dată este contrară voinței comune a părților câtă vreme reclamanta este cea care a propus încheierea „Protocolului” a stabilit care este lista aparatelor pentru care s-a convenit plata remunerației compensatorii prevăzute de lege, iar pârâta, astfel cum rezultă din informațiile publice furnizate de reclamantă și-a îndeplinit obliga|ia contractuală de a colecta și vira remunerația compensatorie.

Înalta Curte, având în vedre dispozițiile art. 969, 971, 982 și 983 C. civ., reține că voința reală a părților la încheierea actului juridic a fost aceea de a include în noțiunea de „aparate care permit reproducerea” doar pe cele două sus-arătate și nu și aparatele imprimantă și multifuncțională ce au fost negociate a fi incluse în listă abia prin hotărârea arbitrală din 23 mai 2005. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (l), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul și va modifica decizia în sensul admiterii apelului recurentei. Drept consecință, sentința va fi schimbată în tot în sensul că acțiunea va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC D.R. SRL. împotriva deciziei nr. 176/ A din 8 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX- a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1676 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Schimbă în tot sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de C. – S.G.C.D.A., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 martie 2010.