ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1579/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1579/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față reține

următoarele:

Prin cererea

înregistrată, la data de 06 decembrie 2005, pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta O. –

S.G.C.D.A., a solicitat

instanței de

judecată, în contradictoriu cu pârâta SC D.

R.

SRL, să fie obligată aceasta la plata sumei totale de 10 049

427 694 Rol, reprezentând diferența procentului

de 5 %, aferentă

importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor

fixate pe

suport grafic sau analog,

efectuate în perioada 06 decembrie 2002 - 14 iunie 2005,

conform

evidențelor organelor vamale transmise de către O.R.D.A.,

sumă pe care o solicită actualizată la nivelul

dobânzii legale a B.N.R.,

potrivit O.G. nr. 9/2000.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că

pârâta este o societate

care are în obiectul de activitate importul și

comercializarea de

echipamente electronice,

iar în perioada 06 decembrie 2002 - 14 iunie 2005, a importat aparate ce permit

reproducere operelor scrise pe suport grafic

sau analog, prevăzute la art. 109 din Legea nr. 8/1996, fiind obligată

la

plata procentului legal de 5 % din

valoarea operațiunilor de import a

aparaturii

destinate reproducerii operelor scrise fixate pe suport grafic

sau analog, în sumă de 10 748 260 053 Rol, din

care a achitat doar 698

832 359 Rol,

rămânând de-achitat o diferență, menționată în petitul

cererii. A mai arătat reclamanta că a notificat

pârâta prin mai multe adrese în 2005, pentru a face plata remunerația

compensatorii pentru

copia privată, dar aceasta a achitat doar parțial

obligația către

reclamanta care este

organism de gestiune colectivă a drepturilor de

autor desemnat prin

decizia O.R.D.A. nr. 8/1997 și decizia nr. 1477/2005.

În drept, s-a invocat de către reclamantă

dispozițiile art. 109, 139,

pct. 4 din Legea nr. 8/1996, aceasta

solicitând proba cu înscrisuri,

interogatoriul

pârâtei fi expertiză tehnică judiciară contabilă, în ipoteza în care pârâta

refuză să depună li instanță documentele proprii privind importurile de aparate

ce permit reproducerea în perioada menționată

prin acțiune.

Prin sentința

civilă nr. 1676 din 14 decembrie 2007 Tribunalul București,

secția a lll-a civilă, a admis acțiunea și a

obligat pârâta la plata sumei

de

1004942,77 lei RON reprezentând remunerație pentru copia privată

aferentă perioadei 06 decembrie 2002 - 14 iunie 2005,

plus dobândă în cuantum de

276818,93

lei RON, suma totală fiind de 1.281.761,70 lei RON.

Curtea de Apel București, secția a

IX-

a civilă și pentru cauze

privind

proprietatea intelectuală, învestită cu soluționarea apelului declarat de pârât

împotriva sentinței sus-arătate, prin decizia civilă

nr. 176/ A din 8 iulie 2008, a respins calea de atac,

ca nefondată, pentru

motivele ce urmează.

Curtea a reținut că reclamanta a solicitat prin

plata remunerației cuvenită până la data de 14 iunie 2005, deci anterior

intrării în vigoare a

Hotărârii

arbitrale publicată (M. Of. 501/14.06.2005). Prin urmare,

cert este

faptul că pentru aparatele ce permit reproducerea operelor fixate pe suport

grafic sau analog procentul ce trebuie plătit de

importatorii sau fabricanții unor astfel de aparate este de 5 %,

conform

art. 109 coroborat cu art. 154

alin. (3) din Legea nr. 8/1996, nefiind

aplicabile retroactiv dispozițiile Hotărârii arbitrale în ceea ce

privește

cuantumul remunerației.

Cercetând problematica aparatelor pentru care

pârâta trebuia să

plătească remunerație pentru perioada vizată în

acțiune, Curtea a

reținut următoarele:

Dispozițiile legale incidente sunt prevăzute la art.

109 din Legea

nr. 8/1996 care prevăd

obligația plății unei de remunerații de 5 % din

valoarea importului de „aparate ce permit reproducerea operelor scrise

pe

suport grafic sau analog”.

În ceea ce privește tipurile de aparate ce ar

permite reproducerea

unor astfel de

opere, pentru perioada vizată în acțiune, nu a existat nici

o reglementare legală care să enumere aceste

tipuri de aparate.

În consecință,

în cazul unui litigiu între părți cu privire la

întinderea înțelesului acestei sintagme, revine instanței judecătorești

rolul de a interpreta dispozițiile legale și de a

stabili, în funcție de

circumstanțe,

pentru care aparate trebuie să se plătească remunerația.

În hotărâre s-a

făcut referire la hotărârea arbitrală, dar nu în

sensul aplicării în litigiu, ci în sensul unui argument de interpretare

a

textului art. 109 din Legea nr. 8/1996.

Se arată că în ceea ce privește înțelesul

sintagmei „aparate ce

permit

reproducerea” operelor scrise pe suport grafic sau analog, acesta

urmează

a fi stabilit de instanță.

Curtea a remarcat faptul că, chiar părțile din

prezentul litigiu au

considerat la

momentul încheierii Protocolului din 17 octombrie 2003 că în

sfera

noțiunii de „aparate ce permit reproducerea” intră doar

copiatoarele și scanerele. Acest lucru rezultă cu evidență din clauza de

la pct. 8 a acestui Protocol prin care s-a stabilit cuantumul obligației de

plată pentru perioada 01 septembrie 2002 - 01 iulie 2003, suma referindu-se

doar

la valoarea importurilor de

copiatoare și scanere. De asemenea, chiar

reclamanta a afișat pe site-ul

său situația firmelor care au plătit

remunerația,

printre acestea figurând pentru anii 2003 și 2004 și pârâta.

Este cert însă că pârâta a plătit remunerația

stabilită prin Protocol doar

prin aplicarea procentului de 5 % din

valoarea importurilor a două tipuri de aparate: copiatoare și scanere.

Curtea a reținut că nici o probă din prezentul

dosar nu converge

către ideea că

părțile ar fi cunoscut că în categoria aparatelor ce permit reproducerea intră

și altele decât cele la care s-au raportat la momentul

încheierii

Protocolului.

În aceste condiții, Protocolul încheiat între acestea

nu poate fi considerat ca exprimând manifestarea de voință fermă a părților de

a

renunța la plata

I

remunerației pentru alte aparate decât cele la care s-

au raportat la momentul încheierii acestui act și,

prin urmare, este nefondată critica apelantei în ceea ce privește încălcarea

dispozițiilor

art. 969 C. civ.

Cât privește încadrarea aparatelor imprimantă și

multifuncțională

în categoria celor

la care se referă art. 109 din Legea nr. 8/1996, Curtea a reținut că în mod

corect prima instanță a reținut că aceste aparate

permit reproducerea operelor fixate grafic sau

analog, întrucât funcția

de reproducere a aparatului este aceea care

determină aplicarea

dispozițiilor legale

citate, independent de modul de funcționare a

aparatului respectiv, și

indiferent de împrejurarea că aparatul

funcționează

în mod autonom sau prin conexiune cu alte aparate și

indiferent dacă reproducerea se face prin procedee

optice sau prin

prelucrarea informațiilor digitale, atâta timp cât

rezultatul este sau

poate fi acela al

realizării unor copii, pentru uzul personal sau pentru

cercul normal al

unei familii. In consecință, Curtea a reținut că și

anterior Hotărârii arbitrale din 2005 atât imprimanta, cât și aparatul

multifuncțional făceau parte din categoria

aparatelor care permit reproducerea operelor fixate grafic sau analog, iar

obligarea pârâtei la

plata

remunerației și pentru aceste aparate este legală.

Împotriva

deciziei a declarat recurs pârâta întemeiat pe dis art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de modificare se arată

că instanța a

încălcat prevederile art. 969 C. civ., atunci când a

reținut că

protocolul încheiat între părți

nu poate fi considerat ca exprimând

manifestarea de voință fermă a

părților de a renunța la plata

remunerației

pentru alte aparate decât cele la care s-au raportat la

momentul

încheierii acestui act.

Protocolul este

valabil încheiat, nu a fost denunțat, a fost

executat,

având valoare de lege pentru părțile contractante.

Reclamanta, prin acțiune, încearcă să acrediteze

ideea, întemeiată

indirect pe

dispozițiile hotărârii arbitrale din 2005, că cele 2 aparate ce

nu au

făcut obiect al protocolului ar fi singurele ce permit

reproducerea, lucru fals câtă vreme există și alte aparate care permit

reproducerea operelor scrise: camera web, camera

video, fax-ul, ș.a.

Instanțele de

fond au încălcat art. l C. civ. și art. 15 din Constituție întrucât s-au

aplicat retroactiv dispozițiile Hotărârii arbitrale din 23 mai 2005.

Admițând că, așa cum susține instanța de apel,

părțile-organismul

de gestiune

colectivă și importatorii nu au cunoscut ori au considerat

în mod greșit

că se datorează remunerația compensatoare numai

pentru două tipuri de aparate în loc de patru, înseamnă că toate

părțile

s-au aflat în eroare, or

eroarea comună valorează drept, principiu de

drept ce a fost ignorat.

Concluzia care

trebuia trasă din existența convenției și

îndeplinirea

obligației de plată a remunerației compensatorii era aceea

că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii

civile delictuale pentru a fi

antrenată răspunderea pe temeiul legii.

Reclamanta, prin întâmpinarea formulată, solicită

respingerea

recursului cu motivarea

că diferența de remunerație solicitată are ca

sursă situația importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor

fixate pe suport grafic sau analog și

dispozițiile prevăzute de art. 107 și

109 din Legea nr. 8/1996, nemodificată.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma

criticilor formulate, a

probatoriilor

administrate și a dispozițiilor legale incidente cauzei, va

constata

caracterul fondat al recursului în limitele și pentru argumentele ce succed.

Perioada de referință supusă judecății prin

cererea formulată la

6 decembrie 2005

este 6 decembrie 2020 - 14 iunie 2005, ceea ce semnifică incidența a

două reglementări în materie: dispozițiile art. 109

din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe în

forma inițială și

dispozițiile art. 107 din

Legea nr. 8/1996, modificată și completată prin

Legea nr. 285/2004

intrată în vigoare la 30 iulie 2004.

Potrivit art. 109 alin. (4), (5), (6) și (9) din

această din urmă lege, lista

suporturilor

și a aparatelor pentru care se datorează remunerația

compensatorie se

negociază anual, negociere convocată de O.R.D.A.

în prima decadă a lunii ianuarie a anului calendaristic pentru care se

negociază, urmând ca organismele de gestiune

colectivă și asociațiile

fabricanților și importatorilor să facă

propuneri privind lista

suporturilor și

aparatelor, precum și cuantumurile remunerațiilor ce

urmează a fi

negociate.

Procedura legală arătată s-a materializat prin

hotărârea arbitrală

publicată în M.

Of. la 14 iunie 2005, deci la o dată ce excede

perioadei de referință dedusă judecății și, prin urmare, neaplicabilă în

cauză.

Curtea de Apel nu și-a întemeiat soluția pe

conținutul hotărârii

arbitrale, așa

cum reiese din expunerea conținutului deciziei recurate, ci

prin

analizarea voinței părților astfel cum rezultă din Protocolul încheiat între

părți la 16 octombrie 2003.

Drept urmare

critica referitoare la încălcarea prevederilor art. l C. civ. și art. 15 alin.

(2) din Constituție referitoare la neretroactivitatea legii civile este vădit

nefondată.

Conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în

forma anterioară modificării prin Legea nr. 285/2004, pentru suporturile pe

care se pot

realiza înregistrare,

sonor sau audiovizual, cât și pentru aparatele ce

permit reproducerea acestora, în situația

prevăzută la alin. (l) se va plăti

o remunerație stabilită conform

prevederilor acestei legi. În forma actuală, introdusă prin Legea nr. 285/2004,

în vigoare la data introducerii acțiunii, 6 decembrie 2005, alin. (2) al art. 34

dispune plata remunerației compensatorii stabilită prin negociere.

Așadar, înainte de modificarea prin Legea nr. 284/2004,

Legea

nr. 8/1996, nu stabilea care

sunt aparatele pentru care se datorează

remunerație compensatorie și nici faptul că lista acestora se stabilește

prin negociere între părți.

În absența unei

interpretări legale a noțiunii de „aparate ce

permit

reproducerea” organismul de gestiune colectivă și debitorii

remunerației compensatorii au stabilit că

remunerația se datorează doar

pentru copiatoare și scanere.

Curtea de Apel și-a întemeiat soluția prin

interpretarea voinței părților contractante astfel cum rezultă din conținutul

actului intitulat

A „Protocol”,

ajungând la concluzia că părțile nu și-au exprimat voința de a renunța la plata

remunerației pentru alte aparate.

Interpretarea dată este contrară voinței comune a

părților câtă

vreme reclamanta este

cea care a propus încheierea „Protocolului” a

stabilit care este lista

aparatelor pentru care s-a convenit plata

remunerației

compensatorii prevăzute de lege, iar pârâta, astfel cum

rezultă din informațiile publice furnizate de

reclamantă și-a îndeplinit

obliga|ia contractuală

de a colecta și vira remunerația compensatorie.

Înalta Curte, având în vedre dispozițiile art. 969,

971, 982 și 983

C. civ., reține că

voința reală a părților la încheierea actului juridic a

fost aceea de a

include în noțiunea de „aparate care permit reproducerea” doar pe cele două

sus-arătate și nu și aparatele

imprimantă și

multifuncțională ce au fost negociate a fi incluse în listă

abia prin

hotărârea arbitrală din 23 mai 2005.

Pentru cele ce

preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (l), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul și va

modifica

decizia în sensul admiterii apelului recurentei. Drept

consecință, sentința va fi schimbată în tot în sensul că acțiunea va fi

respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC D.R.

SRL. împotriva

deciziei nr. 176/ A din 8 iulie 2008 a Curții de Apel

București, secția a

IX-

a

civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Modifică decizia în sensul că admite apelul

declarat de pârâtă

împotriva sentinței civile nr. 1676 din 14 decembrie 2007

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Schimbă în tot sentința în sensul că respinge

acțiunea formulată

de C. – S.G.C.D.A., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 martie

2010.