ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3947/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul C.R.A.D.A.I., C.R.E.D.I.D.A.M., a chemat în judecată pe pârâta SC G.C.D. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata remunerației compensatorii pentru copia privată, în conformitate cu dispozițiile art. 107 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, începând cu decembrie 1997 și până la soluționarea litigiului. Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1556 din 5 noiembrie 2002, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 81.425.200 lei reprezentând remunerație compensatorie pentru perioada decembrie 1997-30 aprilie 2002, sumă reactualizată.

Prin decizia civilă nr. 362 din 23 iunie 2003, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC G.C.D.G. SA București împotriva sentinței civile nr. 1556 din 5 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că potrivit art. 16 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 49 din 24 septembrie 1999 emis de O.R.D.A., reclamantul are dreptul să solicite de la fabricanți și importatori, informații privind situația vânzărilor și respectiv a importurilor de suporturi și aparate și să controleze exactitatea acestora. Pârâta este importator de suporturi și aparate ce permit reproducerea operelor audiovizuale, astfel că, în conformitate cu art. 107 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, datorează remunerația compensatorie de 5% din valoarea înscrisă în documentele normale referitoare la procedura respectivă, ce se colectează de reclamant conform deciziei nr. 5 din 5 iulie 1999, fiind desemnat de O.R.D.A.

în această calitate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.C.D.G. SA București, susținând în esență că dispozițiile art. 34 și art. 107, 109 din Legea nr. 8/1996 ce prevăd plata unei remunerații, aduc atingere Constituției, greșit fiind înlăturată și apărarea formulată în sensul că potrivit art. 108 din lege, remunerația nu se plătește în cazul în care suporturile se comercializează en-gross. Recursul nu este fondat. Din motivarea recursului rezultă în mod evident că pârâta contestă de fapt însăși normele legale, menționate, care prevăd obligația de plată a remunerației, nefiind de acord cu aplicarea acestora. Or, dacă așa este, evident nu pe această cale se poate stabili constituționalitatea sau neconstituționalitatea textelor respective – art. 34 alin. (2), art. 107, art. 109 din Legea nr. 8/1996, situație în care recursul trebuie respins.

De altfel, raportat la prevederile legale (contestate astfel de recurentă) citate, art. 107 și art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 instanța de apel a apreciat corect asupra existenței obligației de plată a remunerației compensatorii în sarcina pârâtei, ca importatoare de suporturi și aparate ce permit reproducerea operelor audiovizuale, în scop de comercializare. Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G.C.D.G. SA București împotriva deciziei nr. 362/A din 23 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2005.