ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1104/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1104/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 205A din 28

septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul formulat de

apelanta-reclamantă C.- S.G.C.D.A. împotriva Sentinței civile nr. 647 din 28

aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în

contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. O. S.R.L.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr.

36055/3/2005 (număr în format vechi 5267/2005, la data de 4 noiembrie 2005,

reclamanta C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. O. S.R.L., ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei

totale de 2.264.728.085,45 lei, ROL, reprezentând diferența procentului de 5%

aferentă importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe

suport grafic sau analog efectuate în perioada 4 noiembrie 2002 - 14 iunie

2005, conform evidențelor organelor vamale, sumă pe care reclamanta o solicită

reactualizată la nivelul dobânzii legale a Băncii Naționale a României potrivit

O.G. nr. 9/2000.

În motivarea cererii

s-a arătat că în perioada 4 noiembrie 2002 - 14 iunie 2005, pârâta a importat

aparate ce permit reproducerea operelor scrise pe suport grafic sau analog,

conform art. 109 din Legea nr. 8/1996 având obligația de plată către

reclamantă, S.G.C.D.A., a procentului legal de 5% din valoarea operațiunilor de

import.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 109 din Legea nr. 8/1996, art. 139 pct. 4 din Legea

nr. 8/1996 și art. 3 alin. (3) și art. 5 din O.G. nr. 9/2000.

În motivarea

întâmpinării formulată în cauză, pârâta a arătat că până la publicarea în M.

Of. a Deciziei Directorului General al Oficiului Român pentru Drepturile de

Autor nr. 123 din 1 iunie 2005, remunerația compensatorie pentru copia privată

era datorată de către importatori sau fabricanți doar cu privire la copiatoare

și multifuncționale cu funcția de copiatoare, conform înțelegerii dintre cele

două părți. Acest lucru este dovedit de însăși solicitarea reclamantei și,

respectiv, negocierea purtată între aceasta și A., cu privire la introducerea

pe lista aparatelor pentru care este datorată remunerația compensatorie pentru

copia privată și a altor aparate, pe lângă copiatoare și multifuncționale cu

funcția de copiere.

Modul corect în care

pârâta a efectuat importuri de aparate și a calculat și, respectiv, plătit

remunerația compensatorie pentru copia privată, a fost recunoscut și acceptat

chiar și de către reclamantă, care nu a contestat anterior datei de 14 iunie

2005 cuantumul plăților efectuate de către pârâtă, cu titlu de remunerație

compensatorie pentru copia privată.

Schimbarea de optică

a reclamantei a intervenit ulterior publicării în M. Of. nr. 501/14.06.2005 a

Deciziei Directorului O.R.D.A nr. 123 din 1 iunie 2005 de publicare în M. Of. a

Hotărârii arbitrale din data de 23 mai 2005, în baza căreia au fost stabilite

aparatele în raport de care se datorează remunerația compensatorie pentru copia

privată, cu efecte însă numai pentru viitor, nu și pentru trecut.

În intervalul 4

noiembrie 2002 - 14 iunie 2005, pârâta a efectuat plata remunerației

compensatorii în acord cu legea în vigoare și cu înțelegerea intervenită între

reclamantă și A. cu privire la aparatele pentru care se datorează remunerația

compensatorie pentru copia privată.

Suma achitată cu

titlu de remunerație compensatorie pentru copia privată corespunde întru totul

valorii reale a importurilor.

În perioada în

discuție nu s-a datorat și nu se datorează remunerația compensatorie pentru

copia privată și în raport de alte aparate decât copiatoarele și

multifuncționalele cu funcție de copiere.

Prin Sentința civilă

nr. 647 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel prima instanța a reținut următoarele:

În intervalul 4

noiembrie 2002 - 14 iunie 2005, remunerația compensatorie pentru copia privată

era datorată exclusiv în raport de importurile de copiatoare și multifuncționale

fără funcție de copiere.

Imprimantele,

scannerele și aparatele multifuncționale fără funcție de copiere au fost

incluse oficial în lista aparatelor vizate la plata remunerației abia începând

cu data de 14 iunie 2005, când a fost publicată în M. Of. Hotărârea arbitrală

din 23 mai 2005, cu efecte doar pentru viitor.

Legea nr. 8/1996,

atât în forma inițială, cât și în urma modificării și completării aduse prin

Legea nr. 285/2004, nu a identificat în mod expres lista aparatelor cu privire

la care exista obligația legală de plată a remunerației compensatorii pentru

copia privată.

S-a lăsat astfel

posibilitatea creării unei practici și chiar a negocierii listei aparatelor

pentru care era datorată remunerația compensatorie între reclamantă și

asociațiile patronale reprezentative în domeniu (respectiv, A.P.D.E.T.I.C).

Legiuitorul nu a

stabilit lista aparatelor cu privire la care exista obligația de plată a

remunerației compensatorii, însă a prevăzut în mod expres obligația reclamantei

de a avea un rol activ sub aspectul clarificării tuturor aspectelor legate de

această remunerație, prin intermediul tabelelor și metodologiilor ce urmau a fi

negociate cu A.P.D.E.T.I.C.

Reclamanta nu și-a

respectat obligația impusă expres de art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996,

în forma inițială, neelaborând astfel de tabele și metodologii și neinițiind

astfel nicio negociere cu A.P.D.E.T.I.C anterior lunii decembrie 2004.

Prima informare a

pârâtei cu privire la lista aparatelor vizate la plata remunerației

compensatorii s-a făcut prin adresa reclamantei din 2 august 2005, cu trimitere

la dispozițiile Hotărârii arbitrale din 23 mai 2005.

În tăcerea legii și

în contextul neîndeplinirii de către reclamantă a obligațiilor legale mai sus

menționate, s-a creat la nivelul pieței specifice practica generalizată de a

plăti remunerația compensatorie pentru copia privată exclusiv pentru

copiatoarele și multifuncționalele cu funcție de copiere produse sau importate.

În perioada 4

noiembrie 2002 - 14 iunie 2005, remunerația compensatorie s-a plătit doar

pentru cele două produse mai sus amintite, cu excluderea imprimatelor,

scannerelor și multifuncționalelor fără funcție de copiere, iar reclamanta a

fost de acord cu plata remunerației numai pentru aceste doua tipuri de aparate.

Din corespondența

comercială depusă de către pârâtă odată cu întâmpinarea, rezultă în mod evident

că reclamanta a cunoscut permanent situația importurilor efectuate de aceasta

în perioada 4 noiembrie 2002 - 14 iunie 2005, fără însă a-i solicita anterior

publicării în M. Of. a Hotărârii Arbitrale din data de 23 mai 2005 să plătească

remunerație compensatorie și pentru alte aparate importate, nu doar pentru

copiatoare.

Intrarea în medierea

care a dus la pronunțarea Hotărârii arbitrale din data de 23 mai 2005 este o

dovadă că pentru perioada anterioară datei de 14 iunie 2005, remunerația

compensatorie pentru copia privată era datorată doar pentru copiatoare și

multifuncționale cu funcție de copiere.

Existența unei

negocieri sub aspectul includerii și imprimantelor, scannerelor și

multifuncționalelor fără funcție de copiere, în lista aparatelor pentru care se

datorează remunerația compensatorie este dovedită inclusiv de adresa emisă de

reclamantă sub din 7 martie 2005.

În ipoteza în care

părțile ar fi avut reprezentarea că remunerația compensatorie era datorată și

pentru imprimante, scannere și multifuncționale fără funcție de copiere, nu ar

mai fi fost necesară intrarea în mediere decât cel mult în vederea stabilirii

cuantumului remunerației datorate pentru fiecare tip de aparat.

Așa cum s-a consemnat

în mod expres în chiar cuprinsul Hotărârii arbitrale, aceasta "este

executorie de la data publicării în M. Of. al României, Partea I".

Dispozitivul

Hotărârii Arbitrale este obligatoriu atât pentru reclamantă, cât și pentru producătorii

sau importatorii similari pârâtei, însă cu efecte doar pentru viitor.

Pârâta nu a tăgăduit

existența obligației de plată a remunerației compensatorii și și-a îndeplinit

întocmai și cu bună-credință obligația de plată a acesteia, în acord cu dispozițiile

legale în vigoare la data efectuării importurilor de aparate ce permit

reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog.

Așa cum rezultă din

expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză, pârâta a importat în perioada

ce face obiectul litigiului copiatoare în valoare totală de 382.646,47 RON,

pentru care a datorat suma de 19.132,33 RON, cu titlu de remunerație

compensatorie (5% din valoarea în vamă a aparatelor).

În condițiile în care

pârâta a achitat reclamantei suma totală de 24.435 RON, cu titlu de remunerație

compensatorie, este evident că nu mai datorează niciun fel de sumă restantă

reclamantei.

Modul corect în care

pârâta a efectuat importuri de aparate și a calculat și, respectiv, plătit

remunerația compensatorie pentru copia privată, a fost recunoscut și acceptat

chiar și de către reclamantă, care nu a contestat anterior datei de 14 iunie

2005 cuantumul plăților efectuate de către pârâtă cu titlu de remunerație

compensatorie pentru copia privată. Schimbarea de optică a reclamantei a

intervenit abia ulterior publicării în M. Of. nr. 501/14.06.2005 a Deciziei

Directorului O.R.D.A nr. 123 din 1 iunie 2005 de publicare în M. Of. a

Hotărârii arbitrate din data de 23 mai 2005.

Cu privire la capătul

de cerere ce vizează obligarea pârâtei la plata dobânzii legale comerciale, s-a

reținut că pârâta și-a îndeplinit cu bună-credință și integral obligația de

plată a remunerației compensatorii pentru aparatele în raport de care se datora

aceasta, potrivit legii și practicii de pe piață.

Având în vedere

soluția dată pe capetele principale de cerere, văzând și dispozițiile, art. 274

C. proc. civ., tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de

acordare a cheltuielilor de judecată."

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta, în analiza căruia s-au reținut

următoarele:

În ceea ce privește

primul motiv de apel, nu poate reține susținerea apelantei în sensul că prima

instanță nu ar fi ținut seama de dispozițiile cuprinse în art. 109 din Legea

nr. 8/1996 nemodificată.

Instanța a constatat

ca dispozițiile art. 109 din Legea nr. 8/1996 erau aplicabile în perioada

pentru care reclamanta solicită plata de la pârâtă a diferenței de remunerație

compensatorie, însă a constatat, totodată, că dispozițiile sus-menționate

determină generic aparatele în raport de care se calculează remunerația

compensatorie, fără însă a stabili o listă a aparatelor "ce permit

reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog".

De asemenea, prima

instanța a reținut că, potrivit art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996

nemodificată, reclamantei îi revenea obligația de a elabora tabele și negocia

cu utilizatorii metodologii, iar reclamanta nu și-a îndeplinit această

obligație, condiții în care plata remunerației s-a realizat, cu acordul tacit

al reclamantei, doar pentru copiatoare și multifuncționale cu funcție de

copiere, doar acestea fiind acceptate ca făcând parte din categoria aparatelor

avute în vedere de dispozițiile art. 109 din Legea nr. 8/1996 nemodificată.

Acest aspect a fost

corect reținut de instanță, având în vedere că din probele dosarului nu a

rezultat că, anterior metodologiei stabilite după intrarea în vigoare a

modificărilor la Legea nr. 8/1996 (respectiv prin hotărârea arbitrala din 23

mai 2005, publicată la 14 iunie 2005), reclamanta ar fi solicitat ca la

stabilirea remunerației să fie avute în vedere și alte aparate decât

copiatoarele și multifuncționalele cu funcție de copiere.

De altfel, în apel a

fost depus la dosar un raport de expertiză extrajudiciară realizat la

solicitarea ORDA la 9 mai 2005, în care a fost exprimat punctul de vedere al

unui expert în specialitatea calculatoare cu privire la aparatele care

îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996

modificată, respectiv aparatele de sine stătătoare, concepute pentru realizarea

de copii și care permit reproducerea operelor.

Potrivit concluziilor

acestui raport de expertiză scannerul, imprimanta și aparatul multifuncțional

fără funcție de reproducere nu îndeplinesc cumulativ condițiile impuse de art.

34 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 decât prin interconectare hardware și software

la un sistem de calcul, în condițiile în care prin expresia "indiferent de

modul de funcționare" se înțelege procedeul tehnologic utilizat de către

acestea pentru realizarea funcțiilor constructive.

Or, în raport cu

concluziile raportului de expertiză sus-menționate, rezultă că dispozițiile

cuprinse în art. 109 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 nemodificată au în vedere

aparatele care, în sine, permit reproducerea. Abia ulterior, la modificarea

Legii nr. 8/1996 prin Legea nr. 285/2004, s-a stabilit ca remunerația va fi

calculată în raport de aparatele care, "indiferent de modul de

funcționare", sunt "concepute pentru realizarea de copii", ce

"permit reproducerea operelor".

Abia folosirea în

cadrul textului legal a expresiei "indiferent de modul de

funcționare" a putut permite ca în sfera aparatelor pentru care se

datorează remunerație compensatorie să fie incluse și scannerele, imprimantele

și multifuncționalele fără funcție de copiere, aceste aparate neputând, în

sine, să realizeze reproduceri ale operelor în discuție, acest rezultat fiind

atins în cazul scannerelor și imprimantelor numai în măsura în care aceste

periferice sunt interconectate din punct de vedere hardware la un sistem de

calcul, pe care este implementat software-ul adecvat gestionarii activității

acestui aparat, așa cum rezultă din raportul de expertiză avut în vedere. De

asemenea, din același raport rezultă că multifuncționalele fără funcție de

copiere (scanner, imprimanta sau fax) necesită, ca și scannerele și

imprimantele, conectarea la un sistem de calcul care poate prelua gestionarea

activității acestui aparat și, implicit, a funcțiilor sale.

Concluzia

sus-menționată se desprinde și din dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr.

8/1996 nemodificată, care stabileau că "Prin reproducere, în sensul

prezentei legi, se înțelege realizarea uneia ori a mai multor copii ale unei

opere, în orice formă materială ...".

Or, este evident că

scannerul nu realizează o copie "în formă materială", ci în format

digital care, abia ulterior, poate fi reconvertit în formă materială, dar nu

prin intermediul scannerului, ci prin intermediul unui alt periferic.

Cât privește

imprimanta, aceasta s-ar fi putut încadra în dispozițiile art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 8/1996, în sensul că ar fi realizat funcția de reproducere, însă

imprimanta nu îndeplinea condițiile prevăzute de dispozițiile art. 109 alin.

(2) din Legea nr. 8/1996, care vorbesc de "aparate ce permit reproducerea

operelor fixate pe suport grafic sau analog". Or, imprimantele, deși

conduc la realizarea unor copii în formă materială, ele nu pot reproduce în mod

direct opere fixate pe suport grafic sau analog, ele putând reproduce doar

opere fixate pe suport digital.

În aceste condiții

este neîntemeiată susținerea apelantului în sensul că prima instanța ar fi

interpretat greșit dispozițiile art. 109 raportat la art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 8/1996 nemodificată, neîntemeiată fiind și susținerea în sensul că,

în sfera aparatelor pentru care se datorează remunerație pentru copia privată,

Legea nr. 8/1996 ar fi inclus, încă de la început, și imprimantele, scannerele

și multifuncționalele fără funcție de copiere.

Și susținerile

cuprinse la pct. II din motivele de apel sunt neîntemeiate.

Astfel, apelanta

susține ca în mod greșit prima instanță a reținut că reclamanta este în culpă

cu privire la neîndeplinirea obligațiilor de a purta negocieri cu asociațiile

patronale din domeniu, apelanta susținând că negocierile cu asociațiile

patronale din domeniu, respectiv A.P.D.E.T.I.C., s-au putut realiza numai în

contextul legii noi, neincidente în cauză, respectiv Legea nr. 285/2004, ce

impunea în dispozițiile art. 107 această obligație legală.

Aceasta susținere

este eronată, obligația organismelor de gestiune colectivă de elaborare a

tabelelor și metodologiilor, pe baza negocierii lor cu reprezentanții

asociațiilor patronale de utilizatori, fiind prevăzută expres de Legea nr.

8/1996 și în forma nemodificată, în art. 130 alin. (1) lit. b) și alin. (2).

Cât privește

susținerile în sensul că Hotărârea arbitrală pronunțată la 23 mai 2005 și

publicată la 14 iunie 2005 ar îndeplini o funcție de interpretare în ceea ce

privește aparatele supuse plății remunerației compensatorii pentru copia

privată, acestea nu sunt fondate; interpretarea vizează aparatele menționate în

Legea nr. 8/1996 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 285/2004, așa încât

funcția de interpretare nu poate fi extinsă și la aparatele avute în vedere de

dispozițiile Legii nr. 8/1996 nemodificată, întrucât, așa cum s-a arătat în

analiza primului motiv de apel, în cele două reglementări succesive

dispozițiile legale cu privire la sfera aparatelor pentru care se datorează

remunerație compensatorie au fost substanțial diferite.

Ca atare, instanța

analizând obligația pârâtei de plată a remunerației compensatorie pentru o

perioadă anterioară hotărârii arbitrale invocate, în mod corect a stabilit

această obligație în raport cu dispozițiile legale aplicabile pentru perioada

analizată, iar nu în raport de hotărârea arbitrală invocată, aceasta fiind

operantă doar de la momentul publicării sale, respectiv de la 14 iunie 2005.

În ce privește

susținerea apelantului în sensul că instanța nu ar fi ținut seama de plățile

efectuate de celelalte firme importatoare, apelanta a depus la dosar hotărâri

din care nu reiese că ar fi rămas irevocabile și, pe de altă parte, în

răspunsul la interogatoriu reclamanta a arătat că a încheiat tranzacții

judiciare cu alte firme, așa încât tranzacțiile respective nu pot constitui

nici măcar "practica judiciară" în materie, întrucât nu reprezintă

dezlegări date de instanțe unei probleme de drept similare. Pe de altă parte,

și intimata a depus la dosar practică judiciară în susținerea punctului de

vedere opus.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta C. - S.G.C.D.A., criticând-o pentru

următoarele motive:

incidente în cauză sunt prevederile Legii nr. 8/1996 nemodificată, respectiv

art. 109 care stabilește în mod ineluctabil obligația intimatei de plată a

remunerației compensatorii pentru copia privată în procent de 5% din valoarea

înscrisă în documentele organelor vamale, a aparatelor ce permit reproducerea

operelor fixate pe suport grafic sau analog importate de aceasta și momentul

plății, respectiv cel al punerii în circulație pe teritoriul național a acestor

aparate.

Criteriul

dispozițiilor Legii nr. 8/1996 nemodificată de stabilire a aparatelor supuse

plății remunerației compensatorii pentru copia privată îl constituie

posibilitatea acestora de a permite reproducerea operelor fixate pe suport

grafic și analog.

Argumentele instanței

de apel sunt contradictorii față de raportul de expertiză tehnică realizat la

solicitarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor la data de 9 mai 2005,

în care a fost exprimat punctul de vedere a unui expert în specialitatea

calculatoare (IT) cu privire la aparatele ce îndeplinesc funcții de reproducere

a operelor scrise, fapt ce a condus la interpretare restrictivă și greșită a

legii.

Astfel, dacă prin

acest raport de expertiză tehnică scanner-ul, imprimanta și aparatul

multifuncțional cu sau fără funcție de reproducere îndeplinesc cerințele legii

privind reproducerea operelor scrise (sunt concepute pentru realizarea de

copii, indiferent de modul de funcționare, sunt aparate de sine stătătoare și

permit reproducerea operelor), cu atât mai mult în ipoteza dispozițiilor art.

109 din Legea nr. 8/1996 nemodificată, în care cerința legală pentru aceste

aparate este numai de a permite reproducerea operelor, aceste aparate se

înscriu în condițiile legii sub aspectul plății de remunerație pentru fiecare

aparat în parte.

Aparatele ce permit

reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog respectiv imprimante,

scannere, multifuncționale, copiatoare, prin caracteristicile lor de imprimare,

printare, scanare, faximilare au ca finalitate reproducerea operelor fixate pe

suport grafic sau analog, legitimând plata remunerației compensatorii pentru

copia privată încă de la apariția Legii nr. 8/1996 nemodificată.

Nu s-a ținut seama de

rezultatul expertizei tehnice a ORDA în sensul că în cadrul aparatelor supuse

plății copiei private s-a stabilit că imprimanta face parte integrantă din

sistemul tehnologic de reproducere al cărui terminal este în mod obligatoriu și

necesar un aparat de sine stătător și anume imprimanta.

Dacă în motivarea

expusă în Hotărârea Arbitrală pronunțată în 23 mai 2005, imprimanta permite

realizarea de copii private la data de 14 iunie 2005, respectiv data publicării

în M.Of. nr. 501, cu atât mai mult aceasta permite reproducerea și anterior

acestei date, respectiv în intervalul de 4 noiembrie 2002 - 14 iunie 2005

analizat de instanța de apel, deoarece această funcție de reproducere îi este

dată de către producător cu ocazia conceperii aparatului.

Aparatele ce permit

reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, aparate pentru care

se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată în procent de 5%,

potrivit art. 109 din Legea nr. 8/1996 nemodificată, au fost stabilite în mod

cert odată cu operațiunile de vămuire realizate de organele vamale, ale căror

cuantumuri datorate pe grupe de produse le-au fost transmise detaliat prin

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

nu ține seama de faptul că legislația în vigoare era vechea metodologie

stabilită de dispozițiile Legii nr. 8/1996 nemodificată - art. 109, deoarece

noua metodologie stabilită de art. 107 din Legea nr. 285/2004 se afla în

stadiul de negocieri între părțile expres stabilite de lege.

Este ignorată vechea

metodologie stabilită de dispozițiile art. 109 din Legea nr. 8/1996

nemodificată ce califică în mod expres procentul aplicabil pentru remunerația

compensatorii pentru copia privată în cuantum de 5% precum și aparatele supuse

plății acesteia, respectiv aparatele ce permit reproducerea operelor pe suport

grafic și analog, incriminând-o pe recurenta-reclamantă de neîndeplinirea

obligațiilor legale respectiv de a purta negocieri cu Asociațiile patronale din

domeniu respectiv A.P.D.E.T.I.C.

Aceste motivări ale

instanței de fond și apel nu pot fi reținute în contextul în care negocieri cu

asociațiile patronale din domeniu respectiv Asociația A.P.D.E.T.I.C. s-au putut

realiza numai în contextul legii noi, neincidente în cauză, respectiv Legea nr.

285/2004 ce impunea în dispozițiile art. 107 această obligație legală.

ORDA, prin adresa de

reglementare din 3 august 2008, a stabilit colectorilor unici de remunerație

compensatorie pentru copia privată, inclusiv recurentei-reclamante,

obligativitatea aplicării metodologiei prevăzute de art. 109 din Legea nr.

8/1996 nemodificată până la intrarea în vigoare a noilor metodologii prevăzute

de Legea nr. 285/2004.

Art. IV din Legea nr.

285/2004 dispune că în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei

legi, organismele de gestiune colectivă sunt obligate să inițieze procedurile

de negociere pentru stabilirea metodologiilor privind remunerațiile cuvenite

titularilor de drepturi, iar până la aprobarea metodologiilor negociate conform

prevederilor prezentei legi, se aplică tabele și metodologiile stabilite prin

actele normative în vigoare.

Legea nr. 8/1996 în

formă inițială nu a fost abrogată prin Legea nr. 285/2004 ci doar modificată și

completată, astfel că, referirile Legii nr. 285/2004 se referă la dispozițiile

Legii nr. 8/1996 în formă inițială.

seama și de faptul că hotărârea arbitrală pronunțată la data de 23 mai 2005

îndeplinește o funcție de interpretare în ceea ce privește aparatele supuse

plății remunerației compensatorii pentru copia privată, respectiv pe perioada

în care au avut loc negocieri și până la finalizarea negocierilor prin

hotărârea arbitrală.

și de plățile efectuate de celelalte firme importatoare prin raportări directe

la organismul de gestiune colectivă precum și de practica europeană în privința

aparatelor supuse plății remunerației compensatorii pentru copia privată depuse

de subscrisa C. - S.G.C.D.A. la dosarul cauzei, ce au statuat în rândul

aparatelor supuse plății de remunerație și imprimantele, scanerele și multifuncționalele.

În condițiile în care

în Comunitatea Europeană aparatele în litigiu permit reproducerea operelor

scrise, nu se poate ca în România aceste aparate să nu mai îndeplinească aceste

funcții.

Analizând decizia în

raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

în considerarea celor ce succed:

Art. 109 al Legii nr.

8/1996 în forma inițială prevedea că:

(1) Autorii și

editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o

remunerație compensatorie pentru copia privată efectuată în condițiile art. 34

din prezenta lege.

(2) Remunerația

prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate

ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remunerația

se va plăti în momentul punerii în vânzare pe teritoriul național a acestor

aparate și va reprezenta 5% din prețul de vânzare al aparatelor fabricate în

țară, respectiv 5% din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aparatele

importate.

Prin Legea nr. 285/2004,

intrată în vigoare la data de 29 iulie 2004, s-a modificat Legea nr. 8/1996,

iar, printre altele, noua lege a abrogat art. 109 și a reglementat în art. 107

remunerația compensatorie pentru copia privată.

Art. 107 alin. (1)

din Legea nr. 285/2004 a prevăzut că:

Autorii operelor

reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum și cei ai operelor

reproduse de pe hârtie pe orice alt tip de suport, au dreptul, împreună cu

editorii, producătorii și cu artiștii interpreți sau executanți după caz, la o

remunerație compensatorie pentru copia privată, efectuată în condițiile art. 34

alin. (2).

Art. 34 alin. (2)

modificat prin aceeași lege prevedea că:

Pentru suporturile pe

care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot

realiza reproduceri grafice ale operelor, precum și pentru aparatele de sine

stătătoare, indiferent de modul de funcționare, concepute pentru realizarea de

copii, ce permit reproducerea acestor opere, în situația prevăzută la alin.

(1), se va plăti o remunerație compensatorie stabilită prin negociere, conform

prevederilor prezentei legi.

În alin. (4) al art.

107 s-a prevăzut că se negociază anual cuantumul remunerației între organismele

de gestiune colectivă care reprezintă fiecare categorie de beneficiari și asociațiile

importatorilor și fabricanților de suporturi sau aparate.

În art. IV al Legii

nr. 285/2004 s-a prevăzut că până la aprobarea metodologiilor negociate conform

prevederilor prezentei legi, se aplică tabelele și metodologiile stabilite prin

acte normative în vigoare.

Din analiza

prevederilor legale anterior expuse rezultă următoarele concluzii:

a. Pentru perioada

anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004, de modificare a Legii nr.

8/1996, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din legea nemodificată.

Potrivit alin. (2) al

acestei norme legale, remunerația prevăzută la alin. (1) va fi plătită de

fabricanții sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate

pe suport grafic sau analog.

Prin sentința primei

instanțe, confirmată prin respingerea apelului, s-a reținut că pârâta datorează

pe perioada în discuție remunerația compensatorie pentru copie privată exclusiv

în raport de importurile de copiatoare și multifuncționale fără funcție de

copiere; totodată, cu referire la expertiza judiciară efectuată în cauză, s-a

constatat că în această perioadă pârâta a importat copiatoare.

În ceea ce privește

scannerul, în aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 8/1996

nemodificată, care prevedeau că prin reproducere se înțelege realizarea uneia

sau a mai multor copii ale unei opere, în orice formă materială, instanța de

apel a reținut, argumentat, că aparatul nu îndeplinește această caracteristică.

Cu privire la

imprimantă s-a reținut că, deși acestea conduc la realizarea unor copii în

formă materială, ele nu pot reproduce în mod direct opere fixate pe suport

grafic sau analog, ci doar opere fixate pe suport digital.

Prin cererea de

recurs nu s-a criticat decizia de apel, respectiv modul de dispunere de

instanța de apel, cu încălcarea art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., care prevede obligația ca prin cererea de recurs să se arate motivele de

nelegalitate ale deciziei de apel. S-au atribuit aparatelor în discuție

caracteristici prevăzute de dispozițiile legale incidente, fără a se arăta,

argumentat, greșelile săvârșite de instanță prin reținerea altor aptitudini

tehnice ale acestora, total diferite de cele susținute de către reclamantă.

Pentru perioada

ulterioară datei de 29 iulie 2004 dispozițiile art. 109 din Legea nr. 8/1996

nemodificată nu pot servi ca bază în calculul remunerației nici în temeiul

normei tranzitorii din art. IV al Legii nr. 285/2004, care se referă la

"tabele și metodologii stabilite pe baza actelor normative în

vigoare".

Aceasta deoarece art.

109 al Legii nr. 8/1996 nemodificată nu îndeplinește nici condiția de a fi

tabel sau metodologie și nici pe aceea de a fi în vigoare, așa cum prevede

norma tranzitorie.

Dacă ar fi

intenționat să facă să ultraactiveze art. 109 al Legii nr. 8/1996, legiuitorul

ar fi prevăzut în mod expres că, până la aprobarea noilor metodologii, se

aplică art. 109 din vechea reglementare.

Noua lege s-a referit

în mod neechivoc la operele reproduse de pe hârtie, așadar nu de pe orice tip

de suport ori de pe suport grafic sau analog, cum prevedea legea în forma

inițială.

Prin urmare, pentru

perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004, în determinarea

aparatelor pentru care se datorează remunerația este necesar ca aparatele să

fie apte de a efectua copii ale operelor de pe hârtie și de a fi de sine

stătătoare în accepțiunea legii.

Abia printr-o nouă

modificare a Legii nr. 8/1996, operată prin O.U.G. nr. 123/2005, s-a prevăzut

în art. 107 alin. (1) ca operele să fie susceptibile a fi reproduse pe hârtie,

direct ori indirect, în condițiile art. 34 alin. (2). Cu aceeași ocazie s-a

modificat și art. 34 alin. (2), în sensul că s-a prevăzut plata remunerației

compensatorii "pentru aparatele concepute pentru realizarea de

copii", eliminându-se sintagma "de sine stătătoare" care fusese

introdusă cu referire la aceste aparate prin Legea nr. 285/2004.

În raport de

dispozițiile legale aplicabile ulterior intrării în vigoare a Legii nr.

285/2004, prin cea de a doua critică de recurs se subliniază caracteristica

imprimatei de a fi aparat de sine stătător.

Pe lângă faptul că

instanța de apel nu a reținut această caracteristică pentru imprimantă, ca

situație de fapt, este necesar și ca aparatul să fie apt de a efectua copii ale

operelor de pe hârtie, caracteristică ce nu poate fi reținută în cazul acestui

aparat, cu privire la care instanța de apel a și reținut că poate reproduce

doar opere fixate pe suport digital.

Hotărârea arbitrală

din 23 mai 2005, publicată în M. Of. din 14 iunie 2005, nu poate fi aplicată

retroactiv, ci produce efecte numai de la data publicării, după cum în mod

corect s-a și reținut în cauză.

În ceea ce privește

plățile făcute de alți importatori, critica formulată de reclamantă nu poate fi

primită față de dispozițiile legale aplicabile pe perioada în discuție și modul

în care s-au formulat criticile în prezenta etapă procesuală.

Practica europeană

invocată în susținerea ultimei critici de recurs nu poate duce la schimbarea

soluției, atât timp cât fiecare stat respectă legislația internă, iar cea

română este cea mai sus detaliată.

În considerarea

argumentelor reținute mai sus asupra criticilor formulate, Înalta Curte urmează

să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea

recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta C. - S.G.C.D.A. împotriva Deciziei

civile nr. 205 A din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2012.

Procesat de GGC - CL