ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2325/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta M.Z.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, a solicitat suspendarea executării silite începute prin somația emisă de pârâtă. Prin întâmpinare, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței, în subsidiar solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1375 din 23 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta M.Z.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. XV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat cu privire la competența de soluționare în primă instanță a contestației formulate împotriva executării silite propriu-zise și a contestației care vizează lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, că revine judecătoriei această competență de soluționare.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate, că somația emisă de pârâtă reprezintă un titlu executoriu care nu emană de la un organ de jurisdicție, astfel că se va aplica procedura judiciară de contestare stabilită prin lege organică. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta M.Z.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înainte de a examina motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ. , excepția invocată din oficiu, constată că recursul este inadmisibil. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Potrivit art. 158 C. proc.

civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010: "dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent". Din interpretarea logico-juridică a textului legal sus citat rezultă fără putință de tăgadă faptul că împotriva hotărârii de declinare a competenței nu se poate exercita nici o cale de atac. In consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 158 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 202/2010, coroborat cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.Z.C. împotriva sentinței nr. 1375 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2011.