ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2325/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București,

reclamanta M.Z.C., în

contradictoriu cu pârâta Casa Națională

de Asigurări de Sănătate a

Municipiului București, a solicitat suspendarea executării silite începute prin

somația emisă de pârâtă.

Prin întâmpinare, pârâta Casa Națională de

Asigurări de Sănătate a

Municipiului București a invocat excepția

necompetenței materiale și teritoriale a instanței, în subsidiar solicitând

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1375 din 23 februarie

2011 Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția

necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanta M.Z.C., în contradictoriu

cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, în

favoarea

Judecătoriei Sectorului 3.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de

fond a reținut că prin

Decizia nr. XV/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-a statuat cu privire la competența de soluționare în primă instanță

a contestației

formulate împotriva

executării silite propriu-zise și a contestației care vizează

lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării

titlului executoriu ce nu emană

de la

un organ de jurisdicție, că revine judecătoriei această competență de

soluționare.

S-a mai arătat în considerentele sentinței

atacate, că somația emisă de

pârâtă reprezintă un titlu executoriu care

nu emană de la un organ de jurisdicție, astfel că se va aplica procedura

judiciară de contestare stabilită prin lege organică.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta M.Z.C.

a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a

examina motivele de recurs invocate în cauză, Înalta

Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art.

137 C. proc. civ.

, excepția invocată

din oficiu, constată că recursul este

inadmisibil.

Pentru a

ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate:

Potrivit art. 158 C. proc. civ., astfel cum a

fost modificat prin

art. I pct. 20

din Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie

2010: "dacă instanța se declară

necompetentă, hotărârea nu este supusă

niciunei

căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau,

după caz, altui organ cu activitate

jurisdicțională competent".

Din interpretarea logico-juridică a textului

legal sus citat rezultă fără

putință

de tăgadă faptul că împotriva hotărârii de declinare a competenței nu

se

poate exercita nici o cale de atac.

In consecință, pentru considerentele arătate și în

conformitate cu

dispozițiile art.

158 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 202/2010,

coroborat cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.Z.C. împotriva sentinței

nr. 1375 din 23 februarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie

2011.