ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8284/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față reține

următoarele;

Prin acțiunea civilă înregistrată la

Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 1512/115/2010 la data de 09 aprilie 2010,

reclamanta M.A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța,

să se constate caracterul politic al măsurii administrative dispuse împotriva

sa, conform art. 2 lit. f), art. 3 lit. e) și art. 5 din Legea nr. 221/2009;

obligarea pârâtului la plata sumei de 650.000 euro, reprezentând daune morale

pentru suferințele suportate în perioada regimului comunist.

În fapt, reclamanta a

arătat că printr-o decizie a Ministerului Afacerilor Interne, în data de 16

ianuarie 1945, a fost ridicată cu forța de la domiciliul său din Dognecea și

sub paza armatei române și rusești, a fost strămutată în U.R.S.S. la „muncă de

reconstruire”, transportul efectuându-se în condiții josnice în trenuri care în

mod obișnuit transportau animale. După mai multe zile de mers cu trenul în

condiții josnice a fost coborâtă din tren în regiunea Rostov unde a fost cazată

în lagăr, acolo urmând să fie domiciliul său până în luna martie a anului 1949.

În toată acea perioadă a fost sub paza armatei, închisă în lagăr împreună cu

alte mii de suflete și obligată să muncească într-o mină. Condițiile erau vitrege,

nu aveau hrană sau apă, hainele erau doar cele de pe ei, iar paznicii lagărului

îi păzeau cu armele, nu aveau voie să vorbească, sau să se întâlnească cu alte

persoane, iar norma de muncă în mină era inumană, cum inumane erau tratamentele

aplicate de paznicii ruși. Astfel, a apreciat reclamanta că a fost împiedicată

să își dezvolte personalitatea, să evolueze din punct de vedere social și

profesional și să dobândească în timp util un statut corespunzător așteptărilor

sale. Lipsirea de libertate de mișcare a avut repercusiuni și în planul vieții

private și profesionale a sa ca persoană deportată din motive politice,

inclusiv după momentul întoarcerii la domiciliu, fiindu-i afectate datorită

condițiilor anterioare anului 1989, viața familială, imaginea și chiar sursele

de venit. În stabilirea cuantumului a solicitat să se aibă în vedere faptul că

orice dislocare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral,

social și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea și de

asemenea, împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte erau cunoscuți ca

o familie deosebită, iar prin îndepărtarea fizică a sa ca măsură administrativă

abuzivă a fost lipsită de posibilitatea de a continua activitățile anterioare

și de a obține venituri corespunzătoare.

Prin Sentința civilă

nr. 848 din 17 mai 2010, pronunțată în Dosar nr. 1512/115/2010, Tribunalul

Caraș-Severin a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta M.A., împotriva

pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

Deoarece, astfel cum

rezultă din chiar titlul legii, aceasta vizează perioada cuprinsă între 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, constatând că legea invocată are scopul de a

repara prejudiciile morale și materiale produse de regimul totalitar instituit

la 6 martie 1945 persoanelor condamnate din motive politice sau supuse unor

măsuri administrative cu caracter politic rezultă pe cale de consecință că

această lege nu se aplică și persoanelor supuse unor măsuri administrative pe

considerații de apartenență la o anumită etnie, anterior datei de 6 martie

1945.

Prin urmare, este

necesar ca măsura administrativă să fi fost dispusă după 6 martie 1945, fapt ce

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și alin. (3) raportat

la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de

reclamantă, prin Decizia nr. 27 din 13 ianuarie 2011, a respins calea de atac

ca nefondată, pentru considerentele ce urmează.

Critica reclamantei

în privința nepronunțării primei instanțe prin dispozitivul sentinței asupra

caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva lor este

întemeiată, întrucât în considerentele sentinței, prima instanță a reținut, în

baza art. 3 din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al măsurii dislocării și

stabilirii de domiciliu obligatoriu întemeiată pe Decizia nr. 200/1951 a

Ministerului Afacerilor Interne. Prin urmare, constatarea caracterului politic

al acestei măsuri administrative, întrucât însăși Legea nr. 221/2009, prin art.

3 lit. e), recunoaște caracterul politic al măsurii fostei Miliții sau

Securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu,

întemeiată pe Decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne.

Reclamanta nu poate

beneficia de despăgubiri morale în baza Legii nr. 221/2009, dar nu pentru

motivul invocat de pârât, respectiv lipsa unei hotărâri judecătorești de

condamnare cu caracter politic.

De altfel, atât din titlul

legii, cât și din întregul conținut al acesteia, rezultă că măsurile

administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu caracter

politic, asimilare care presupune identitatea de tratament în acordarea

măsurilor reparatorii prevăzute de lege.

Motivul pentru care

reclamanta nu are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text legal, care reprezintă

temeiul juridic al acțiunii ei, a fost declarat neconstituțional prin Decizia

nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în

M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamanta, solicitând, în esență, admiterea acțiunii, față de

motivele ce urmează.

Chiar și după

pronunțarea și publicarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 1354/2010 și

nr. 1358/2010, prevederile Legii nr. 221/2009 subzistă, deoarece lipsirea de

libertate a avut repercusiuni în planul vieții private și profesionale, ceea ce

a condus la crearea unui prejudiciu nepatrimonial.

Criticile formulate

pot fi invocate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. întrucât se invocă în fapt neretroactivitatea legii, așa încât excepția

nulității recursului va fi respinsă.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticii formulate, va constata caracterul

nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Prima instanță a

constatat, prin interpretarea corespunzătoare a dispozițiilor Legii nr.

221/2009, că legea nu este aplicabilă situației de fapt dedusă judecății,

astfel cum rezultă din motivarea cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel,

învestită cu critici referitoare la modul de aplicare al legii de către

tribunal, își motivează decizia prin raportare la efectele Deciziei Curții

Constituționale cu nr. 1358/2010, prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale.

Față de conținutul

deciziei, reclamanta a formulat critici doar cu referire la inaplicabilitatea

deciziilor instanței de contencios constituțional.

Criticile sunt

nefondate.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin recursul în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie

2011, publicat în M. Of. la 7 noiembrie 2011, a stabilit ca urmare a Deciziilor

Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, că dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat

efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate

definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional

în Monitorul Oficial.

Dezlegarea dată

probelor de drept printr-un recurs în interesul legii este obligatorie pentru

instanțe conform art. 329 C. proc. civ.

Așadar, cum problema

de drept supusă dezbaterii în recurs a fost dezlegată de Înalta Curte de

Casație și Justiție printr-un recurs în interesul legii, criticile formulate nu

pot fi primite.

Înalta Curte, față de

motivele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva Deciziei nr. 27/A din

13 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2011.