ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2720/2010

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 912 din 29

septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 6464/325/2008 s-a

admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților A.R., C.H.N., S.M.,

G.F.

S-a respins acțiunea

față de cei sus identificați ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără

capacitate de folosință. S-a respins excepția autorității de lucru judecat.

S-a respins acțiunea

formulată de reclamanții Consiliul Local Municipal Timișoara, Municipiul

Timișoara prin primar, Primăria Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu

pârâții.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, potrivit cărții funciare colective

Timișoara, imobilul situat în Timișoara, edificat asupra parcelei, s-a aflat în

proprietatea Statului Român, în administrarea operativă a RA U. Timișoara.

Cât privește spațiul

în litigiu, vizat de acțiunea în rectificarea cărții funciare, acesta este

evidențiat ca făcând parte din părțile comune indivize, înstrăinate către

cumpărătorii imobilelor rezultate din apartamentare în cota parte

corespunzătoare dreptului lor de proprietate.

Reclamanta nu a

motivat în drept cererea sa de rectificare a cărții funciare, iar motivarea de

fapt a vizat aspecte legate de împrejurarea că încăperea nu este folosită.

Or, în speță nu s-a

afirmat și dovedit incidența nici uneia dintre aceste situații, motivul invocat

de către reclamantă nefiind apt să conducă la admiterea acțiunii, iar mai mult,

admiterea acesteia ar însemna ignorarea dreptului de proprietate comună forțată

al pârâților asupra încăperii în discuție și limitarea dreptului de proprietate

comună al acestora raportat la cotele pe care le-au dobândit prin cumpărare.

Cât privește excepția

autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinare de către pârâtele T.L.

și C.V., a fost respinsă întrucât hotărârea pe care acestea a invocat-o este

sentința civilă nr. 175 din 14 martie 2008 prin care Tribunalul Timiș, a

soluționat cererea înregistrată sub numărul 8306.1/325/2007, cu obiect

rezilierea contractului de închiriere încheiat între reclamantă și pârâta SC P.C.

SRL, obligarea acesteia la plata chiriei neachitate, dosar din care a fost

disjunsă acțiunea pendinte.

În această situație,

tripla identitate de părți, obiect și cauză pretinsă de art. 1201 C. civ și art.

166 C. proc. civ nu este îndeplinită.

Întrucât pârâtele mai

sus identificate nu au avut capacitate de folosință la data învestirii

instanței (în anul 2007), iar actele săvârșite împotriva unei persoane fără

capacitate de folosință sunt nule, instanța a admis excepția lipsei capacității

de folosință a acestora și a respins cererea în consecință.

Împotriva sentinței

civile nr. 912 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în

dosarul nr. 6464/325/2008 au declarat apel reclamanții Municipiul Timișoara

prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului

Timișoara solicitând admiterii în principal a apelului așa cum a fost formulat,

desființarea hotărârii judecătorești atacate, și trimiterea dosarului

Tribunalului Timiș în vederea rejudecării cauzei, cu consecința admiterii

acțiunii formulate ca fiind temeinică și legală, iar în subsidiar admiterea

apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii în

totalitate a acțiunii formulate de către reclamantă.

Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 43/A din 25 februarie 2013 a

respins ca nefondat apelul reclamantei.

S-a reținut că

tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică în ce privește modul de

soluționare a excepțiilor privind lipsa capacității de folosință și a

autorității de lucru judecat, asupra cărora, de altfel, apelanta nici nu a

invocat motive în calea sa de atac, și de asemenea în mod legal s-a respins și

cererea reclamanților vizând rectificarea cărții funciare.

Ori, din înscrisurile

de la dosar a rezultat că acest spațiu situat la parterul imobilului este în

proprietatea exclusivă a Statului Român și în administrarea Consiliului Municipiului

Timișoara, constituind o parte comună indiviză a clădirii, astfel cum reiese

din extrasul de carte funciară și această trecere a spațiului în părțile comune

s-a făcut de către antecesoarea în drepturi a apelanților prin planul de

dezmembrare pe apartamente întocmit în anul 1996 și înscris în acest fel în

cartea funciară, după care s-au înscris și cotele părți ale pârâților, în baza

contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu apelanții.

Prin urmare, cu

prilejul apartamentării și dezmembrării realizate în anul 1996 s-a depus un

plan legal aprobat în care s-a inclus la părțile comune indivize și spațiul din

litigiu, fără a se putea reține în prezent existența unui motiv de rectificare

care să se încadreze în cele patru situații prevăzut de art. 36 din Legea nr. 7/1996,

și fără a se indica existența unei erori de fapt sau de drept săvârșită cu

prilejul operațiunilor efectuate anterior care sunt certificate în prezent de

situația de carte funciară.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel reclamanții au declarat recurs în motivarea căruia

formulează critici de netemeinicie în sensul că spațiul din litigiu a fost

trecut eronat în părțile comune indivize ale imobilului fapt ce impune

rectificarea cărții funciare în sensul celor cerute prin acțiunea introductivă.

Înalta Curte, din

oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a rămas în

pronunțare pe această excepție.

Înalta Curte

examinând cuprinsul cererii de recurs apreciază că nu sunt critici propriu-zise

la adresa deciziei care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea

punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și

la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea

de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din

punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu

vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de

casare evocate de recurenții art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita

cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, sancțiunea care

intervine este nulitatea recursului.

În cauză simple

enumerare a motivelor de nelegalitate raportate la aspecte ce țin de

netemeinicia deciziei recurate, neputând fi calificate ca motive de

nelegalitate prevăzute expres și limitativ în sensul art. 304 pct. 1 – 9 C.

proc. civ., astfel încât Înalta Curte, urmează să aplice sancțiunea nulității

cererii de recurs, conform art. 302

1

alin. (l) pct. 1 lit. c) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs declarată de reclamanții Municipiul Timișoara prin primar, Consiliul

Local Al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva

deciziei nr. 43/A din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială,

conform art. 302

1

alin. (l) pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2010.