ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2720/2010

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 912 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 6464/325/2008 s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților A.R., C.H.N., S.M., G.F. S-a respins acțiunea față de cei sus identificați ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără capacitate de folosință. S-a respins excepția autorității de lucru judecat. S-a respins acțiunea formulată de reclamanții Consiliul Local Municipal Timișoara, Municipiul Timișoara prin primar, Primăria Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu pârâții. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit cărții funciare colective Timișoara, imobilul situat în Timișoara, edificat asupra parcelei, s-a aflat în proprietatea Statului Român, în administrarea operativă a RA U. Timișoara.

Cât privește spațiul în litigiu, vizat de acțiunea în rectificarea cărții funciare, acesta este evidențiat ca făcând parte din părțile comune indivize, înstrăinate către cumpărătorii imobilelor rezultate din apartamentare în cota parte corespunzătoare dreptului lor de proprietate. Reclamanta nu a motivat în drept cererea sa de rectificare a cărții funciare, iar motivarea de fapt a vizat aspecte legate de împrejurarea că încăperea nu este folosită. Or, în speță nu s-a afirmat și dovedit incidența nici uneia dintre aceste situații, motivul invocat de către reclamantă nefiind apt să conducă la admiterea acțiunii, iar mai mult, admiterea acesteia ar însemna ignorarea dreptului de proprietate comună forțată al pârâților asupra încăperii în discuție și limitarea dreptului de proprietate comună al acestora raportat la cotele pe care le-au dobândit prin cumpărare.

Cât privește excepția autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinare de către pârâtele T.L. și C.V., a fost respinsă întrucât hotărârea pe care acestea a invocat-o este sentința civilă nr. 175 din 14 martie 2008 prin care Tribunalul Timiș, a soluționat cererea înregistrată sub numărul 8306.1/325/2007, cu obiect rezilierea contractului de închiriere încheiat între reclamantă și pârâta SC P.C. SRL, obligarea acesteia la plata chiriei neachitate, dosar din care a fost disjunsă acțiunea pendinte. În această situație, tripla identitate de părți, obiect și cauză pretinsă de art. 1201 C. civ și art. 166 C. proc. civ nu este îndeplinită. Întrucât pârâtele mai sus identificate nu au avut capacitate de folosință la data învestirii instanței (în anul 2007), iar actele săvârșite împotriva unei persoane fără capacitate de folosință sunt nule, instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a acestora și a respins cererea în consecință.

Împotriva sentinței civile nr. 912 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 6464/325/2008 au declarat apel reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara solicitând admiterii în principal a apelului așa cum a fost formulat, desființarea hotărârii judecătorești atacate, și trimiterea dosarului Tribunalului Timiș în vederea rejudecării cauzei, cu consecința admiterii acțiunii formulate ca fiind temeinică și legală, iar în subsidiar admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamantă. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 43/A din 25 februarie 2013 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

S-a reținut că tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică în ce privește modul de soluționare a excepțiilor privind lipsa capacității de folosință și a autorității de lucru judecat, asupra cărora, de altfel, apelanta nici nu a invocat motive în calea sa de atac, și de asemenea în mod legal s-a respins și cererea reclamanților vizând rectificarea cărții funciare.

Ori, din înscrisurile de la dosar a rezultat că acest spațiu situat la parterul imobilului este în proprietatea exclusivă a Statului Român și în administrarea Consiliului Municipiului Timișoara, constituind o parte comună indiviză a clădirii, astfel cum reiese din extrasul de carte funciară și această trecere a spațiului în părțile comune s-a făcut de către antecesoarea în drepturi a apelanților prin planul de dezmembrare pe apartamente întocmit în anul 1996 și înscris în acest fel în cartea funciară, după care s-au înscris și cotele părți ale pârâților, în baza contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu apelanții.

Prin urmare, cu prilejul apartamentării și dezmembrării realizate în anul 1996 s-a depus un plan legal aprobat în care s-a inclus la părțile comune indivize și spațiul din litigiu, fără a se putea reține în prezent existența unui motiv de rectificare care să se încadreze în cele patru situații prevăzut de art. 36 din Legea nr. 7/1996, și fără a se indica existența unei erori de fapt sau de drept săvârșită cu prilejul operațiunilor efectuate anterior care sunt certificate în prezent de situația de carte funciară. Împotriva deciziei pronunțate în apel reclamanții au declarat recurs în motivarea căruia formulează critici de netemeinicie în sensul că spațiul din litigiu a fost trecut eronat în părțile comune indivize ale imobilului fapt ce impune rectificarea cărții funciare în sensul celor cerute prin acțiunea introductivă.

Înalta Curte, din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a rămas în pronunțare pe această excepție. Înalta Curte examinând cuprinsul cererii de recurs apreciază că nu sunt critici propriu-zise la adresa deciziei care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare evocate de recurenții art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În cauză simple enumerare a motivelor de nelegalitate raportate la aspecte ce țin de netemeinicia deciziei recurate, neputând fi calificate ca motive de nelegalitate prevăzute expres și limitativ în sensul art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte, urmează să aplice sancțiunea nulității cererii de recurs, conform art. 302 1 alin. (l) pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamanții Municipiul Timișoara prin primar, Consiliul Local Al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 43/A din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, conform art. 302 1 alin. (l) pct. 1 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2010.