ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1057/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1057/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Hotărârea instanței de fond.

1.1. Prin sentința

nr. 46 din 11 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul N.N., în

contradictoriu cu pârâții C.M. și C.A.E., prin care solicita: anularea

Hotărârii nr. 246 din 4 noiembrie 2007 și a răspunsului la cererea privind

procedura prealabilă, emise de primul pârât, și obligarea acestuia la emiterea

unei hotărâri, prin care să constate că reclamantul îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 7 lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006, coroborat cu art. 74 și

75 din aceeași lege; obligarea primului pârât la eliberarea către reclamant a

autorizației de mediator și la înscrierea acestuia în tabloul mediatorilor și

obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune materiale și morale. Prin

aceeași sentință, instanța de judecată a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive, invocată de pârâta C.A.E.

1.2. Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, reclamantul

a absolvit masterul „Medierea conflictelor în drept” organizat de Universitatea

T.M., Facultatea de Drept, în perioada 2006-2007, cu examen în iunie 2007,

conform înscrisului atașat la dosar.

Reclamantul a

solicitat Consiliului de Mediere să constate că îndeplinește condițiile legale

pentru a putea fi numit mediator, conform Legii nr. 192/2006 privind medierea

și organizarea profesiei de mediator, cererea fiind respinsă de Consiliul de

Mediere prin Hotărârea 246 din 4 noiembrie 2007, a cărei anulare a fost

solicitată în cauză.

Refuzul Consiliului

de Mediere a fost justificat, conform răspunsului atașat la dosar, de

aprecierea că reclamantul nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 7 lit. f)

din Legea nr. 192/2006, care se referă la necesitatea absolvirii de către

reclamant a unui curs pentru formarea mediatorilor, care să fie acreditat

conform legii și avizat de Consiliul de Mediere.

În privința

dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de fond a constatat că

exercitarea profesiei de mediator este reglementată prin Legea nr. 192/2006

privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată în M. Of.,

Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, condițiile ce trebuie a fi îndeplinite

pentru a fi mediator fiind prevăzute la art. 7 din acest act normativ.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta C.A.E.,

instanța de fond reține că, în raport cu art. 16 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ținând seama că doamna C.A.E. este

semnatara actelor a căror anulare a solicitat-o reclamantul – contribuind la

elaborarea lor în calitate de președinte al Consiliului de Mediere – și că

d-nul N.N. a solicitat și obligarea sa la plata unor daune, în calitate de

semnatară a actelor în litigiu, pârâta C.A.E. are calitate procesuală pasivă în

prezenta cauză, fiind debitoare în raportul juridic dedus judecății, raport

juridic în cadrul căruia reclamantul se pretinde prejudiciat prin hotărârile

semnate și elaborate de această pârâtă, în calitate de președinte al

autorității pârâte – Consiliul de Mediere.

Examinând temeinicia

acțiunii, prima instanță a reținut că reclamantul a absolvit cursurile de

master în domeniul „Medierea conflictelor în drept”, în perioada 2006-2007,

nefiind contestat faptul că aceste cursuri nu au fost avizate de către

Consiliul de Mediere.

De asemenea, reține

prima instanță, în perioada în care reclamantul urma aceste cursuri, a fost

adoptată Legea nr. 192/2006, care a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 441

din 22 mai 2006, intrând în vigoare la data de 25 mai 2006.

Se arată în

considerentele sentinței recurate că dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea

nr. 192/2006 se aplică și reclamantului și că acestea impun - ca o condiție de

autorizare – evaluarea de către Consiliul de Mediere a conținutului programei

cursului urmat de reclamant, similară îndeplinirii condiției prevăzute de art.

7 lit. f) din Legea nr. 192/2006, care se referă la necesitatea absolvirii unui

curs pentru formarea mediatorilor, care să fie acreditat conform legii și

avizat de Consiliul de mediere, condiție care nu este îndeplinită în speță.

Instanța de fond

constată, totodată, că reclamantul nu a solicitat, prin acțiune, constatarea

caracterului nelegal sau abuziv al refuzului Consiliului de Mediere de a aviza

cursul urmat de domnia sa și nici obligarea Consiliului de Mediere la avizarea

acestui curs, situație în care instanța nu poate verifica dacă acest refuz este

nelegal; dimpotrivă, reclamantul a susținut că nu îi este aplicabilă condiția

prevăzută de art. 7 lit. f) din Legea nr. 192/2006, care impune acreditarea și

avizarea cursului absolvit de către Consiliul de Mediere.

Pe de altă parte,

arată prima instanță, nu se poate reține retroactivitatea aplicării

dispozițiilor referitoare la avizare și la acreditarea cursurilor absolvite de

reclamant, în condițiile în care acest text a intrat în vigoare la data de 25

mai 2006, iar situațiile tranzitorii (respectiv ipoteza persoanelor care urmau

un curs de formare a mediatorilor la data intrării în vigoare a Legii nr.

192/2006 – ipoteză în care se regăsește și reclamantul) sunt reglementate de

art. 72 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, care înlocuiesc condiția avizării

prealabile cu aceea a evaluării programei de studii de către Consiliul de

Mediere.

Referitor la

precizarea de acțiune, prin care reclamantul a invocat, ca motiv de nulitate a

actelor emise de Consiliul de Mediere, faptul că aceste hotărâri sunt semnate

de o persoană – respectiv pârâta C.A.E. – care nu a fost validată ca fiind

membru al Consiliului de Mediere prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2220

din 6 octombrie 2006, întrucât acest ordin face referire la C.A., instanța de

fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că persoana validată de

Ministerul Justiției – C.A. - este o altă persoană decât C.A.E., care a semnat

hotărârile a căror anulare a solicitat-o reclamantul; pentru acest motiv,

instanța de fond nu a reținut critica reclamantului, conform căreia hotărârile

în litigiu ar fi semnate de o persoană care nu a fost validată ca fiind membru

al Consiliului de Mediere, prin Ordinul Ministerului Justiției 2220 din 6

octombrie 2006.

Concluzionează prima

instanță că - în condițiile în care legea impune condiția evaluării de către Consiliul

de Mediere a conținutului programei cursului urmat de reclamant - iar acesta nu

a făcut dovada îndeplinirii condiției respective și nici nu a solicitat

obligarea Consiliului de Mediere la evaluarea și avizarea acestui curs,

acțiunea nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, ca, de altfel și

cererile de obligare a pârâților la plata unor daune și a cheltuielilor de

judecată.

În privința cererii

formulate de pârâtul C.M., de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor

de judecată, instanța de fond a reținut că pârâtul nu a făcut dovada efectuării

unor astfel de cheltuieli.

sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și

nelegală, au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâții.

2.1. Recursul formulat

de reclamantul N.N.

Motive de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

2.1.1. Instanța de

fond nu s-a pronunțat asupra petitului cuprins în precizarea de acțiune din

data de 12 noiembrie 2008, prin care solicita să se constate că Hotărârea nr.

246 din 4 noiembrie 2007 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 15

alin. (1)-(7), art. 41 și 42 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr.

192/2006.

Din probele depuse la

dosar nu rezultă că Hotărârea nr. 246/2007 a fost adoptată într-o ședință

ordinară sau extraordinară a Consiliului de Mediere.

Nu există un

proces-verbal din care să rezulte câți membri au participat la ședință, câți

membri au votat pentru/împotrivă, câți membri s-au abținut, pentru a se putea

constata dacă această ședință a fost sau nu statutară.

Nu există nicio

dovadă la dosar că, în data de 13 septembrie 2007, a avut loc ședința Comisiei

permanente care a avut ca ordine de zi soluționarea cererii, neexistând un

proces-verbal în acest sens.

2.1.2. Sentința

recurată este criticabilă și din perspectiva motivării contradictorii.

În primul rând,

instanța de fond a reținut aplicabilitatea prevederilor de art. 72 alin. (2)

din Legea nr. 192/2006.

Ulterior, instanța de

fond a constatat că nu au fost avizate de către Consiliul de Mediere cursurile

absolvite de recurent.

Instanța de fond a

asimilat evaluarea conținutului programei urmate de reclamant, cu avizarea

masterului, adăugând la lege.

2.1.3. Sentința

recurată este criticabilă și pentru faptul că instanța de fond s-a pronunțat

extra petita.

Instanța de fond a

constatat fără să i se ceară, că acele cursuri absolvite de reclamant nu au

fost avizate de Consiliul de Mediere.

Reclamantul a

susținut că nu îi este aplicabilă condiția prevăzută de art. 7 lit. f) din

Legea nr. 192/2006, care impune acreditarea și avizarea cursului absolvit de

Consiliul de Mediere.

2.1.4. Sentința

recurată este criticabilă și pentru faptul că instanța de fond, în mod greșit,

a respins capătul de cerere din precizarea de acțiune, prin care se solicită

constatarea nulității Hotărârii nr. 246/2007 deoarece este recurată de o

persoană care nu a fost validată prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2220

din 6 octombrie 2006 neexistând identitate între C.A. și C.A.E.

2.1.5. Sentința de

fond este criticabilă și pentru faptul că, în mod greșit, s-a respins capătul

de cerere prin care s-au solicitat despăgubiri.

2.2. Recursul

formulat de pârâții C.M. și C.A.E.

Motive de recurs

întemeiate de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții-pârâți

critică sentința Curții de Apel Timișoara în ceea ce privește respingerea

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.A.E., care a fost

chemată în judecată în calitate de persoană fizică și nu în calitate de

funcționar, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004.

formulată de recurentul-reclamant N.N. la recursul declarat de pârâți.

Recurentul-reclamant

solicită respingerea recursului părților ca nefondat, dispozițiile art. 16

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fiind pe deplin aplicabile.

II. Considerentele instanței de recurs.

recursul declarat de reclamantul N.N.

1.1. Hotărârea nr.

246 din 4 noiembrie 2007, contestată de recurentul-reclamant a fost semnată de

președintele Consiliului de Mediere, conform art. 22 lit. d) din Hotărârea nr.

5/2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a

Consiliului de Mediere.

Semnătura

președintelui Consiliului de Mediere semnifică îndeplinirea tuturor condițiilor

formale de adoptare a hotărârii.

Intimatul nu este

obligat să facă dovada îndeplinirii prevederilor art. 15, 41 și 42 din

Regulament, cât timp recurentul nu contestă semnătura președintelui.

Motivul de recurs

este nefondat.

1.2. Considerentele

instanței de fond nu sunt contradictorii.

Pentru a deveni

mediator, persoana solicitantă trebuie să facă dovada, conform art. 7 lit. f)

din Legea nr. 192/2006, că a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor

sau un program post-universitar de nivel master în domeniu.

Acest curs/master

este necesar a fi acreditat conform legii și avizat de Comitetul de Mediere.

Situația tranzitorie

prevăzută de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 și invocată de

recurentul-reclamant, nu se aplică cauzei de față.

Art. 72 alin. (2)

sus-menționat se referă la urmarea unui „curs de formare a mediatorilor” și nu

la studiile postuniversitare pe care le-a absolvit recurentul.

Criticile aduse de

recurent sunt nefondate, instanța de fond interpretând în mod corect

prevederile Legii nr. 192/2006.

1.3. În aceste

condiții, judecătorul fondului a constatat în mod corect că

recurentul-reclamant nu îndeplinește condiția absolvirii unor cursuri avizate

de către Consiliul de Mediere, iar refuzul intimatului de a-i elibera

autorizația de mediator nu este nejustificat.

1.4. Motivul de

recurs ce privește nulitatea Hotărârii nr. 246/2007 pentru lipsa identității

între C.A., persoana validată de Ordinul Ministerului Justiției nr. 2220/2006

și C.A.E., persoana semnatară a Hotărârii nr. 246/2007, este nefondat.

Din actele dosarului

nu rezultă cele învederate de recurentul-reclamant, astfel încât judecătorul

fondului, în mod corect a respins cererea de administrare a unor probe

suplimentare pe acest aspect.

1.5. În fine, ultimul

motiv de recurs va fi respins ca nefondat deoarece dreptul la despăgubiri se

naște numai în ipoteza admiterii acțiunii formulate și nu a respingerii

acesteia, conform dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată.

privește recursul declarat de pârâții C.M. și C.A.E.

Instanța de fond a

constatat în mod corect că cererea de chemare în judecată a pârâtei C.A.E. a

fost formulată în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei a fost soluționată conform prevederilor

legale, motivele de recurs nefiind întrunite.

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamantul N.N. și pârâții C.M. și C.A.E. împotriva sentinței nr.

46 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2010.