ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2239/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2239/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția

comercială, contencios

administrativ și fiscal, reclamanta S.M.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul de Mediere să

se dispună anularea hotărârii nr. 516 din 2 martie 2008

și a Deciziei

nr. 19 aprilie 2008 de îndreptare eroare materială, ambele emise de

acesta, să fie obligat

pârâtul să emită o decizie prin care să constate că

îndeplinește condițiile impuse

de art. 7 din Legea nr. 192/2006 pentru

a fi autorizată ca mediator și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că la data de 7 februarie 2008 a formulat cererea

nr. 577 prin care a solicitat

autorizarea ca

mediator conform art. 7 lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006,

arătând că

este absolventă a facultății de Drept din cadrul

Universității București și a unui program de master organizat de

Universitatea Titu Maiorescu, având o vechime în

profesie juridică de

peste 28 de ani.

A mai arătat că la

data de 2 martie 2008 i s-a comunicat

hotărârea

contestată, prin care i-a fost respinsă cererea, motivat de

împrejurarea

că nu îndeplinește condiția vechimii de trei ani în

muncă, iar ulterior s-a emis decizia nr. 19 din 19 aprilie 2008, prin

care s-

a înlăturat motivul inițial al respingerii cererii, cu acela că

studiile

sale de master nu sunt agreate de

Consiliul de Mediere. Față de acest

motiv

s-a susținut de către reclamantă că actele contestate sunt lovite

de

nulitate, întrucât a absolvit cursurile de master „Medierea conflictelor în drept"

organizate de universitatea „Titu Maiorescu",

iar prin eliberarea diplomei de către Ministerul Educației și

cercetării

se atestă că respectivele

cursuri au fost acreditate conform legii, iar

cerința avizării

programului de master de către pârât nu putea fi

realizată atâta vreme cât la acel moment Consiliul de Mediere nu

funcționa.

Prin sentința nr. 228

din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a

respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta S.M.

Pentru a

hotărî astfel instanța de fond a reținut că autoritatea

pârâtă Consiliul de Mediere este

un organ autonom, cu personalitate

juridică, de interes public, ce funcționează în

conformitate cu art. 17

din Legea nr. 192/2006 și regulamentul său de

funcționare publicat în M.Of. nr. 505 din 27 iulie 2007, atribuțiile sale fiind

cele expres enumerate de aceste acte normative, printre care și aceea de a

constata

îndeplinirea

condițiilor cerute de lege pentru ca o persoană fizică să exercite profesia de

mediator. S-a mai reținut că, potrivit legii, în

activitatea sa, Consiliul de Mediere emite hotărâri

sau, după caz,

decizii, care sunt acte

administrative în sensul art. 2 lit. c) din Legea

contenciosului administrativ, astfel încât actele

contestate au caracter

administrativ,

fiind emise în regim de putere publică, susținerea

reclamantei că sunt lovite de nulitate neputând fi

reținută.

A

mai constatat prima instanță că, în raport de dispozițiile art. 7

din Legea nr. 192/2006

care stabilește condițiile cumulative pe care

trebuie să le îndeplinească o persoană fizică pentru

a fi numit mediator, în mod corect autoritatea pârâtă a apreciat că ultima

condiție și anume aceea a absolvirii unui program

post-universitar la nivel master în domeniul medierii, care să fie avizat de

Consiliul de

Mediere nu este îndeplinită, neputând fi primită susținerea

reclamantei în sensul că acreditarea cursurilor de master de către

M.E.C. este suficientă pentru a fi îndeplinită

cerința impusă de art. 7

din

lege.

A

mai reținut instanța de fond că trebuie înlăturată și afirmația

reclamantei potrivit

căreia la momentul absolvirii programului de

master în domeniul medierii consiliul nu funcționa,

nefiind deci

necesar avizarea prevăzută de lege, deoarece

Legea nr. 192/2006

fusese publicată în M.Of.

nr. 441 din 22 mai 2006, iar

condiția avizării era prevăzută în actul

normativ.

A concluzionat prima

instanță că situația reclamantei se regăsește în dispoziția tranzitorie a art.

72 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, urmând un curs de formare în domeniul

medierii, iar potrivit art. 74 din lege era necesar ca instituțiile care

organizează

astfel de cursuri să solicite

avizul Consiliului de Mediere, nefiind

exceptate de la această

procedură.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta

S.M.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă susține, în

esență, că motivarea

soluției de către instanța de fond este eronată,

fiind dată cu încălcarea

principiului neretroactivității legii.

In

acest sens se arată că din coroborarea dispozițiilor art. 9 cu cele ale art. 74

din Legea nr. 192/2006 rezultă că acordarea avizului

de către Consiliul de mediere

devine aplicabilă de la data publicării în M. Of. al României, Partea

I,

a Standardelor de formare în

domeniul medierii și,

prin urmare, se pune problema avizării doar a

cursurilor de formare care se derulează după data

publicării în

M. Of. a standardelor de

formare, întrucât cele aflate în

derulare

sunt supuse reglementărilor în vigoare la momentul începerii

lor.

Mai susține recurenta

că după ce a început procedura de

autorizare

a mediatorilor (27 august 2007), la data de 22 octombrie

2007 a fost publicat în M.Of. al României, Standardul

de

formare a mediatorului care

stabilea cerințele programelor de formare

profesională, inclusiv cele de

master și abia pe data de 10 aprilie

2008,

la aproape o lună de la expirarea termenului pentru depunerea

documentelor a fost publicată procedura de

autorizare a mediatorilor,

care însă nu prevedea și procedura de avizare

a programelor de

formare a mediatorilor la

care făcea referire Standardul de formare.

Arată în continuare

recurenta-reclamantă, că potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 288/2004

privind organizarea

studiilor universitare

diplomele de master atestă că titularii acestora

au dobândit cunoștințe și competențe generale și de

specialitate

specifice, iar aceste diplome

eliberate de instituțiile de învățământ superior acreditate să efectueze

cursuri de master respectă cerințele reglementate de dispozițiile O.U.G. nr.

75/2005 privind asigurarea

calității

educației, astfel încât nu pot fi cenzurate de Consiliul de

Mediere.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului,

cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art.

304

1

C. proc. civ.

, Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum

se va arăta în continuare.

Înainte

de a analiza problema de drept dedusă judecății și anume

aceea a necesității avizării de către Consiliul de

Mediere a

programului de master urmat de

recurenta-reclamantă, pe situația de

fapt, Înalta Curte reține două

aspecte și anume:

-

la momentul în care reclamanta

s-a înscris la programul de

master „medierea conflictelor în drept" - octombrie

2005, nu era în

vigoare Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei

de mediator, fiind

evident că înscrierea la acest program de master nu

a fost făcută în scopul de a

beneficia de dispozițiile unei legi care a

intrat în vigoare la data de 22 mai 2006;

- analizarea

îndeplinirii condițiilor impuse de art. 7 din Legea

nr. 192/2006, de către reclamantă, trebuie raportată la momentul în

care aceasta a formulat cererea de autorizare ca

mediator la consiliul

de mediere,

respectiv 07 februarie 2008 și nu la momentul în care aceasta a

absolvit

cursul de master - respectiv iunie 2006, moment la care

Legea nr. 192/2006 era în vigoare doar de o lună de zile.

Fată de cele arătate rezultă că în mod corect, instanța de fond a

reținut că situația reclamantei este

reglementată de dispozițiile

tranzitorii

cuprinse în art. 72 și art. 74 din Legea nr. 192/2006, iar

raportat la data formulării cererii, respectiv 07

februarie 2008, Înalta Curte

constată că intrase în vigoare și Hotărârea

nr. 12 din 7 septembrie

2007 a Consiliului

de Mediere privind aprobarea Standardului de

formare a mediatorului, astfel încât nu se poate vorbi de aplicarea

retroactivă a legii în ceea ce o privește pe reclamantă.

În acest context

faptic, normele juridice aplicabile cererii

formulate

de S.M., prin raportare la motivul respingerii

solicitării acesteia de autorizare ca mediator, erau cele ale art. 7

lit. f),

art. 9, art. 72 și ale art. 74 din Legea nr.

192/2006, precum și

dispozițiile art. 2,

art. 6 alin. (2) și ale art. 8 din Standardul de formare

a mediatorului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 lit. f) din Legea nr. 192/2006

una dintre condițiile

cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o

persoană care dorește să fie autorizată ca mediator

constă în absolvirea unor cursuri pentru formarea mediatorilor, în condițiile

legii, cu excepția absolvenților de programe

postuniversitare de nivel

master în

domeniu, acreditate conform legii și avizate de Consiliul de

Mediere. Prin urmare, din acest text legal se

desprinde concluzia că

programele de

master în domeniul medierii, pentru a putea fi luate în

considerare în procedura de autorizare ca

mediator, trebuie să fie pe

de o

parte acreditate, potrivit actelor normative care stabilesc cadrul

general de organizare a cursurilor de master, în

orice domeniu, cu

recunoașterea

diplomelor de către Ministerul Educației și Cercetării,

iar pe de altă

parte să fie avizate de către Consiliul de Mediere, potrivit Legii speciale nr.

192/2006, această avizare neexistând în

cazul

reclamantei, situație recunoscută de petentă și contracarată cu

argumentul

că nu era necesară.

Având în

vedere că Legea nr. 192/2006 a intrat în vigoare

înainte de absolvirea cursului de master de către reclamantă, situația

acesteia se încadrează în dispozițiile art. 72

alin. (2) din Legea nr.

192/2006,

potrivit cărora „persoanele care au absolvit sau care, la

intrarea în vigoare a prezentei legi urmează un

curs de formare a

mediatorilor în țară

ori în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile

prevăzute la art. 7 lit. a) - e), pot solicita autorizarea ca mediator

în

condițiile prezentei legi, având obligația prezentării documentelor

care atestă programa de formare parcursă.

Consiliul de Mediere va

decide

autorizarea după evaluarea conținutului programei de formare

prezentate, inclusiv a duratei pregătirii".

Prin urmare, legea impune -

ca o

condiție de autorizare - evaluarea de către Consiliul de Mediere

a

conținutul programei cursului urmat de reclamantă, similară

îndeplinirii condiției prevăzute de art. 7 lit. f)

din legea nr. 192/2006,

care se

referă la necesitatea absolvirii unui curs pentru formarea

mediatorilor, care să fie avizat de Consiliul de

Mediere.

Pe

de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 74 din lege avizul Consiliului de

Mediere se solicită de instituțiile și celelalte persoane

juridice care, la data intrării în vigoare a legii,

aveau în derulare

cursuri de formare a

mediatorilor, acordarea avizului fiind aplicabilă

după publicarea

standardelor de formare, adică după momentul 22

octombrie 2007. Mențiunea că aceste cursuri, care erau

în derulare la

momentul intrării în vigoare a legii, se pot finaliza în conformitate cu

reglementările în vigoare la

momentul începerii cursurilor, nu se referă la avizarea de către Consiliul de

Mediere, ci la programa și

durata acestora,

avizarea fiind o condiție posterioară absolvirii și

condiționată de opțiunea unui absolvent, aflat în

această situație, de a

solicita autorizarea ca mediator.

Această

interpretare este susținută și de dispozițiile art. 6 alin. (2)

din Standardul de

formare a mediatorului, intrat în vigoare la data de

22 octombrie 2007, deci anterior

formulării cererii de autorizare de

către reclamantă, care prevăd că „pentru

programele de formare a

mediatorilor incluse în cursuri de nivel master

acreditate, instituțiile

de învățământ superior se supun acelorași reguli de

avizare, evaluare,

examinare și control stabilite prin hotărârile Consiliul de Mediere

pentru furnizorii de

formare (...)"»

ceea

ce

înseamnă că

nu există nici

o situație

exceptată de la avizare.

În

concluzie, din coroborarea textelor legale incidente speței rezultă că pentru

îndeplinirea condiției prevăzută de art. 7 lit. f) din

Legea nr. 192/2006, reclamanta

trebuia să facă dovada că instituția de

învățământ superior în carul căreia a absolvit cursul de master a

solicitat Consiliului de Mediere să efectueze

procedura de evaluare a

programului universitar tip master în domeniul

medierii în

conformitate cu criteriile din

Standardul de formare a Mediatorului.

În lipsa acestei

solicitări de avizare, situația că acest curs de

master este acreditat potrivit regulilor generale de către Ministerul

Educației

și Cercetării nu este o condiție suficientă în lumina prevederilor legii speciale

privind autorizarea mediatorilor, astfel

încât

hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, iar actele atacate sunt

emise în conformitate cu dispozițiile legale menționate

mai sus.

Nu în ultimul rând se

reține și faptul că prin Hotărârea nr.

403/2008

a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a

respins cererea petentei S.M., cu motivarea că

faptele

prezentate în fața acestei

autorități și reiterate prin prezenta acțiune,

nu reprezintă

discriminare.

Pentru

considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.M., împotriva

sentinței

civile nr. 228 din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2009.