ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 131/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 318 pronunțată în data de 4

decembrie 2007, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul N.N.,

în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere București.

Totodată, a obligat pârâtul să

elibereze pe seama reclamantului autorizația pentru desfășurarea activității de

mediator și a respins în rest acțiunea precizată pe excepția inadmisibilității

pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță, a reținut, în esență, așa curți reiese din considerentele sentinței,

următoarele:

Prin acțiunea precizată reclamantul N.N.

a chemat în judecată pârâtul Consiliul de Mediere București solicitând ca

acesta din urmă să fie obligat la emiterea documentului justificativ prin care

să-l autorizeze în mod expres (post factum) pentru desfășurarea activității de

mediator, conform Legii nr. 192/2006 precum și obligarea la înscrierea în

Tabloul mediatorilor autorizați, în temeiul art. 7 din O.U.G. nr. 27/2003 și a

Legii nr. 192/2006.

În, motivarea acțiunii, reclamantul

arată că în vederea autorizării sale pentru desfășurări activității de mediator

a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7, art. 8 și art. 72 din Legea nr.

192/2006 și art. 39 și art. 40 din Regulamentul pentru aplicarea acestei legi

și conform dispozițiilor art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 termenul de

soluționare este de 30 de z de la data înregistrării.

A mai arătat ca pârâtul, Consiliul de

Mediere nu i-a comunicat niciun răspuns la cererea sa, deși au trecut mai mult

de 30 de zile de la data înregistrării cererii sale, drept pentru care a

formulat prezenta acțiune.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul

Consiliul de Mediere a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă

pentru că nu este autoritate a administrației publice și nu-i sunt aplicabile

prevederile O.U.G. nr. 27/2003 și excepția necompetenței materiale a instanței

de contencios administrativ, excepții respinse potrivit încheierii de ședință

din data de 4 decembrie 2007.

Pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru că în România nu se practică

profesia de mediator în condițiile Legii 192/2006, neexistând încă tabloul

mediatorilor autorizați.

La termenul de judecată din 4

decembrie 2007, instanța a invocat excepția privind neîndeplinirea procedurii

prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind cererea de

înscrierea pe tabloul mediatorilor.

A mai reținut prima instanță că

potrivit art. 42 alin. (1) și (2) din Regulamentul de organizare și funcționare

a consiliului de mediere, dispune că acest consiliu analizează cererile depuse

în ultimele 30 de zile și hotărârea se comunică solicitantului în scris. Cu

toate că reclamantul a formulat cererea către pârât la data de 7 septembrie 2007,

conform dovezii de primire depuse la dosar, și a anexat toate documentele

prevăzute la art. 7 lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006 și respectiv cele

enumerate la art. 40 alin. (1) lit. a)-h) din Regulament, pârâtul nu a

soluționat cererea nici până în prezent ceea ce constituie o vătămare în sensul

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește cererea pentru

înscrierea reclamantului pe tabloul mediatorilor autorizați, instanța a constat

că reclamantul nu a formulat o asemenea solicitare la pârât, astfel că nu a

îndeplinit procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sens

în care a respins-o respinge pe excepția inadmisibilității.

Referitor la calitatea procesuală

pasivă a pârâtului Consiliul de mediere în prezenta cauză,instanța a constat că

este o autoritate publică ce desfășoară o activitate publică potrivit legii în

sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sens în care a respins

această excepție.

î

mpotriva acestei sentinței, în

termen legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul de Mediere București,

criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita

aplicare a legii.

A precizat recurentul în motivele de

recurs că în mod eronat prima instanță a reținut faptul că reclamantul a depus la Consiliul de Mediere toate documentele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 192/2006, și astfel

să-i fie recunoscute drepturile prevăzute de lege.

Consiliul de Mediere, nu era obligat

să soluționeze în termen de 30 de zile cererea reclamantului prin care acesta

solicita să se constate că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 7 lit. a)-f)

din Legea nr. 192/2006.

Recursul este fondat și va fi admis.

Examinând actele dosarului, motivele

de recurs și în raport de prevederile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 318/2007,

Curtea de Apel Timișoara, a admis în parte acțiunea precizată formulată de

reclamantul N.N. și a obligat pe pârât să elibereze reclamantului autorizația

pentru desfășurarea activității de mediator.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că pe art. 7 (referitor la îndeplinirea procedurii

prealabile) lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006, aceasta a fost îndeplinită

conform actelor anexate și depuse la fila 4 a dosarului de fond.

Pentru fondul pricinii, deasemenea,

prima instanță a considerat că reclamantul nu a formulat cerere pentru înscrierea

sa în tabloul mediatorilor și astfel nu a îndeplinit procedura prevăzută de

art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel încât s-a respins acțiunea precizată pe

excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile

obligatorii.

Din ansamblul probator admis și

administrat, rezultă fără posibilitate de tăgadă că, Consiliul de Mediere nu

este autoritate a Administrației publice și astfel nu-i sunt aplicabile

dispozițiile O.U.G. nr. 27/2003. Este un organism autonom care are

personalitate juridică și a fost înființat în temeiul Legii nr. 192/2006, acest

consiliu având atribuții expres prevăzute de art. 20 din Legea nr. 192/2006.

Că este așa rezultă și din faptul că

acest organism își acoperă cheltuielile de organizare și funcționare din

venituri proprii, pe când organele administrației publice le acoperă din

fonduri publice.

Profesia de mediator nu se practică

conform Legii nr. 192/2006, astfel încât reclamantul-intimat nu poate solicita

instanța de contencios administrativ înscrierea sa în tabloul mediatorilor, pentru

că el nu a solicitat acest lucru Consiliului de Mediere, ci doar a cerut

constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 192/2006.

Autorizația se consideră acordată

dacă autoritatea nu răspunde solicitării în termen legal.

O.U.G. nr. 27/2003 se referă la situațiile

în care o persoană solicită autorizarea și nu îndeplinirea unor condiții

prevăzute de lege.

Autorizarea mediatorilor se face în

mai multe etape prevăzute de Legea nr. 192/2006 și după îndeplinirea

condițiilor, persoana în cauză poate trimite Consiliului în vederea înscrierii în

tabloul mediatorilor autorizați, o serie de acte de asemenea prevăzute de

aceeași lege conform art. 39 din Regulamentul de organizare și funcționare a

Consiliului de Mediere.

Din probele administrate, rezultă

fără posibilitate de tăgadă că intimatul-reclamant s-a adresat Consiliului de

Mediere cu o cerere prin care solicită să se constate că îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 7 lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006, el

nesolicitând recunoașterea dreptului de a fi mediator, astfel cum a cerut în

instanță.

Deasemenea, din actele depuse, se

desprinde cu claritate concluzia că reclamantul nu îndeplinește condițiile

prevăzute de Legea nr. 196/2007 pentru ca dreptul său să-i poată fi recunoscut

de instanță.

El este absolvent al unui program

postuniversitar de nivel master, program care nu a fost avizat de Consiliul de

Mediere, fapt care conduce la concluzia că nu îndeplinește o condiție expres

prevăzut de Legea nr. 192/2006.

Nu pot fi aplicabile nici

dispozițiile aprobării tacite prevăzută de O.U.G. nr. 27/2003, întrucât

autorizarea în profesia de mediator, presupune o evaluare a conținutului

programei de formare și nu doar constatarea depunerii unor documente.

Pentru toate aceste considerente mai

sus expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul declarat

de Consiliul de Mediere este întemeiat și va fi admis.

Se va modifica sentința atacată în

sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamantul N.N., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul de

Mediere București împotriva sentinței nr. 318 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal .

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 13 ianuarie 2011.