ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 131/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 318 pronunțată în data de 4 decembrie 2007, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul N.N., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere București. Totodată, a obligat pârâtul să elibereze pe seama reclamantului autorizația pentru desfășurarea activității de mediator și a respins în rest acțiunea precizată pe excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa curți reiese din considerentele sentinței, următoarele: Prin acțiunea precizată reclamantul N.N.

a chemat în judecată pârâtul Consiliul de Mediere București solicitând ca acesta din urmă să fie obligat la emiterea documentului justificativ prin care să-l autorizeze în mod expres (post factum) pentru desfășurarea activității de mediator, conform Legii nr. 192/2006 precum și obligarea la înscrierea în Tabloul mediatorilor autorizați, în temeiul art. 7 din O.U.G. nr. 27/2003 și a Legii nr. 192/2006. În, motivarea acțiunii, reclamantul arată că în vederea autorizării sale pentru desfășurări activității de mediator a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7, art. 8 și art. 72 din Legea nr. 192/2006 și art. 39 și art. 40 din Regulamentul pentru aplicarea acestei legi și conform dispozițiilor art. 6 alin. (2) din O.U.G.

nr. 27/2003 termenul de soluționare este de 30 de z de la data înregistrării. A mai arătat ca pârâtul, Consiliul de Mediere nu i-a comunicat niciun răspuns la cererea sa, deși au trecut mai mult de 30 de zile de la data înregistrării cererii sale, drept pentru care a formulat prezenta acțiune. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul de Mediere a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă pentru că nu este autoritate a administrației publice și nu-i sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 27/2003 și excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, excepții respinse potrivit încheierii de ședință din data de 4 decembrie 2007. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru că în România nu se practică profesia de mediator în condițiile Legii 192/2006, neexistând încă tabloul mediatorilor autorizați.

La termenul de judecată din 4 decembrie 2007, instanța a invocat excepția privind neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind cererea de înscrierea pe tabloul mediatorilor. A mai reținut prima instanță că potrivit art. 42 alin. (1) și (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a consiliului de mediere, dispune că acest consiliu analizează cererile depuse în ultimele 30 de zile și hotărârea se comunică solicitantului în scris. Cu toate că reclamantul a formulat cererea către pârât la data de 7 septembrie 2007, conform dovezii de primire depuse la dosar, și a anexat toate documentele prevăzute la art. 7 lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006 și respectiv cele enumerate la art. 40 alin. (1) lit. a)-h) din Regulament, pârâtul nu a soluționat cererea nici până în prezent ceea ce constituie o vătămare în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește cererea pentru înscrierea reclamantului pe tabloul mediatorilor autorizați, instanța a constat că reclamantul nu a formulat o asemenea solicitare la pârât, astfel că nu a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sens în care a respins-o respinge pe excepția inadmisibilității. Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul de mediere în prezenta cauză,instanța a constat că este o autoritate publică ce desfășoară o activitate publică potrivit legii în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sens în care a respins această excepție. î mpotriva acestei sentinței, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul de Mediere București, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii.

A precizat recurentul în motivele de recurs că în mod eronat prima instanță a reținut faptul că reclamantul a depus la Consiliul de Mediere toate documentele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 192/2006, și astfel să-i fie recunoscute drepturile prevăzute de lege. Consiliul de Mediere, nu era obligat să soluționeze în termen de 30 de zile cererea reclamantului prin care acesta solicita să se constate că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 7 lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006. Recursul este fondat și va fi admis. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 318/2007, Curtea de Apel Timișoara, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul N.N.

și a obligat pe pârât să elibereze reclamantului autorizația pentru desfășurarea activității de mediator. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că pe art. 7 (referitor la îndeplinirea procedurii prealabile) lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006, aceasta a fost îndeplinită conform actelor anexate și depuse la fila 4 a dosarului de fond. Pentru fondul pricinii, deasemenea, prima instanță a considerat că reclamantul nu a formulat cerere pentru înscrierea sa în tabloul mediatorilor și astfel nu a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel încât s-a respins acțiunea precizată pe excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii.

Din ansamblul probator admis și administrat, rezultă fără posibilitate de tăgadă că, Consiliul de Mediere nu este autoritate a Administrației publice și astfel nu-i sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 27/2003. Este un organism autonom care are personalitate juridică și a fost înființat în temeiul Legii nr. 192/2006, acest consiliu având atribuții expres prevăzute de art. 20 din Legea nr. 192/2006. Că este așa rezultă și din faptul că acest organism își acoperă cheltuielile de organizare și funcționare din venituri proprii, pe când organele administrației publice le acoperă din fonduri publice. Profesia de mediator nu se practică conform Legii nr. 192/2006, astfel încât reclamantul-intimat nu poate solicita instanța de contencios administrativ înscrierea sa în tabloul mediatorilor, pentru că el nu a solicitat acest lucru Consiliului de Mediere, ci doar a cerut constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 192/2006.

Autorizația se consideră acordată dacă autoritatea nu răspunde solicitării în termen legal. O.U.G. nr. 27/2003 se referă la situațiile în care o persoană solicită autorizarea și nu îndeplinirea unor condiții prevăzute de lege. Autorizarea mediatorilor se face în mai multe etape prevăzute de Legea nr. 192/2006 și după îndeplinirea condițiilor, persoana în cauză poate trimite Consiliului în vederea înscrierii în tabloul mediatorilor autorizați, o serie de acte de asemenea prevăzute de aceeași lege conform art. 39 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de Mediere. Din probele administrate, rezultă fără posibilitate de tăgadă că intimatul-reclamant s-a adresat Consiliului de Mediere cu o cerere prin care solicită să se constate că îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 7 lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006, el nesolicitând recunoașterea dreptului de a fi mediator, astfel cum a cerut în instanță.

Deasemenea, din actele depuse, se desprinde cu claritate concluzia că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 196/2007 pentru ca dreptul său să-i poată fi recunoscut de instanță. El este absolvent al unui program postuniversitar de nivel master, program care nu a fost avizat de Consiliul de Mediere, fapt care conduce la concluzia că nu îndeplinește o condiție expres prevăzut de Legea nr. 192/2006. Nu pot fi aplicabile nici dispozițiile aprobării tacite prevăzută de O.U.G. nr. 27/2003, întrucât autorizarea în profesia de mediator, presupune o evaluare a conținutului programei de formare și nu doar constatarea depunerii unor documente. Pentru toate aceste considerente mai sus expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul declarat de Consiliul de Mediere este întemeiat și va fi admis.

Se va modifica sentința atacată în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamantul N.N., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul de Mediere București împotriva sentinței nr. 318 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal . Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2011.