Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.01.2012
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 222/2012

HOTĂRÂRE
19.01.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 222/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 3414 din 15 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta U.M.B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere și a obligat pârâta să înregistreze asociația reclamantă în Registrul Național al Asociațiilor Profesionale a Mediatorilor. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut faptul că pârâta și-a exprimat refuzul de a proceda la înregistrarea asociației reclamante în Registrul Național al Asociațiilor Profesionale a Mediatorilor în considerarea faptului că nu ar exista o hotărâre a Consiliului de Mediere referitoare la domeniile de specializare ale mediatorilor, precum și imposibilitatea de a extinde prevederile Legii nr. 192/2006 către alte activități, cum este cea de mediator bancar.

Altfel spus, pârâta a motivat refuzul cu argumentul că activitatea de mediator bancar nu ar putea, practic, intra în sfera de reglementare a Legii nr. 192/2006. Curtea a apreciat că refuzul autorității publice pârâte, în considerarea competențelor legale ale acesteia și motivelor prezentate, îmbracă un caracter nejustificat, emis cu exces de putere, fiind exercitat dreptul de apreciere prin încălcarea dreptului reclamantei, prevăzut în Legea nr. 192/2006. Împotriva soluției pronunțate a formulat recurs pârâtul Consiliul de Mediere, care a invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a susținut, în esență, următoarele critici: - acțiunea a fost prematur introdusă la data de 11 februarie 2010, fără să se respecte termenul de 30 de zile pentru răspunsul autorității la plângerea prealabilă introdusă la data de 26 ianuarie 2010; - hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, Consiliul de Mediere fiind singura instituție competentă să reglementeze în domeniul medierii, inclusiv în ceea ce privește specializările, potrivit art. 12 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 192/2006, modificată și completată, precum și condițiile în care aceste specializări se dobândesc de către mediatori în concordanță cu prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate în România.

În fața instanței de recurs, recurenta-pârâtă a depus la dosar un înscris nou, respectiv, Decizia nr. 11761/2011 prin care s-a dispus înscrierea intimatei-reclamante U.M.B. în Registrul Național al Asociațiilor Profesionale ale Mediatorilor, conform celor dispuse prin sentința recurată, solicitând prin intermediul notelor scrise, respingerea recursului ca rămas fără obiect. Înalta Curte constată că excepția lipsei de obiect a recursului este întemeiată, recursul urmând a fi respins ca rămas fără obiect, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Obiectul unui litigiu este reprezentat de pretenția concretă pe care instanța trebuie să o analizeze și nu reprezintă altceva decât afirmarea dreptului a cărui protecție se solicită.

În speță, obiectul litigiului vizează obligarea autorității pârâte la înscrierea U.M.B. în Registrul Național al Asociațiilor Profesionale ale Mediatorilor. Față de înscrisul nou depus în recurs la dosar, în speță, Decizia nr. 11761/2011 a Consiliului de Mediere, prin care s-a dispus înscrierea intimatei-reclamante U.M.B. în Registrul Național al Asociațiilor Profesionale ale Mediatorilor, în conformitate cu dispozitivul sentinței recurate, Înalta Curte constată că pretenția intimatei-reclamante a fost realizată și, în consecință, recursul a rămas fără obiect. Față de cele arătate, Înalta Curte va admite excepția lipsei de obiect a recursului, soluție ce face de prisos cercetarea celorlalte motive de recurs și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca rămas fără obiect.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul de Mediere împotriva Sentinței nr. 3414 din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012. Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-06-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3035/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 24 aprilie 2012 sub numărul de dosar 3401/2/2012, reclamantel
ÎCCJ 2015-05-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1952/2015
„D.” Pârâții au susținut că ar fi executat această sentință prin adoptarea Hotărârii nr. 5012 din 26 octombrie 2013, cu următorul conținut: „Art. 1 - Conform dispozitivului sentinței civile nr. 1854 din data de 14 martie 2012 pronunțată de
ÎCCJ 2014-02-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 605/2014
.L.M. a fost autorizat ca mediator, iar prin Sentința nr. 4225 din 15 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 540/36/2010, a fost obligat pârâtul Consiliul de Medi
ÎCCJ 2014-02-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 605/2014
.L.M. a fost autorizat ca mediator, iar prin Sentința nr. 4225 din 15 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 540/36/2010, a fost obligat pârâtul Consiliul de Medi
ÎCCJ 2013-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5289/2013
mpotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Consiliul de Mediere a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul arată că la data de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă