ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3035/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței

la data de 24 aprilie 2012 sub numărul de dosar 3401/2/2012, reclamantele

Asociația Profesională a Mediatorilor din România și Asociația Uniunea

Mediatorilor P.C. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul de Mediere,

solicitând să se dispună, în conformitate cu prevederile art. 1, alin (1) și

art. 8, alin (1) din Legea nr. 554/2 decembrie 2004 a contenciosului

administrativ, anularea parțială a Hotărârii nr. 7 din 14 ianuarie 2012 emisă

de Consiliul de Mediere, publicată în M. Of. nr. 70/27.01.2012, în sensul

înlăturării pct. 6 din hotărârea menționată.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 3727 din 5 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantele

Asociația Profesională a Mediatorilor din România și Asociația Uniunea

Mediatorilor P.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, ca

neîntemeiată.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantele

Asociația Profesională a Mediatorilor din România și Asociația Uniunea

Mediatorilor P.C. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În cuprinsul cererii

de recurs, reclamantele solicită, în principal, admiterea recursului, casarea

sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

susținând că, prin Sentința civilă nr. 3727 din 05 iunie 2012, instanța de fond

a respins cererea formulată ca neîntemeiată, dar fără ca sentința să cuprindă

motivele pe care se sprijină.

În subsidiar, în

situația în care se va aprecia că se impune modificarea sentinței, solicită

admiterea recursului și admiterea cererii cu consecința anulării parțiale a

Hotărârii nr. 7 din 14 ianuarie 2012 emisă de Consiliul de Mediere în sensul

înlăturării pct. 6 al hotărârii.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurente și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, cu

consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la

aceiași instanță, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit

dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească

se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, "motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților". Constituie motiv de recurs, astfel

cum dispune art. 304 pct. 7 C. proc. civ., situația în care "hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

sau străine de natura pricinii".

Raportat la

prevederile legale enunțate rezultă așadar că, în mod necesar, o hotărâre

judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra

care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la

soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe

de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la

dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz

contrar, hotărârea fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu

nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivarea este,

așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică

garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție,

precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară

a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea

motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului

echitabil, și o exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6

alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Indiscutabil, orice

parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului

observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le

examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin

urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt

corect examinate de către instanță, care, în mod necesar, are obligația de a

proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de

probă.

Pe de altă parte,

nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea

procesului fără a se intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să

justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Într-adevăr, atâta timp cât în

considerentele hotărârii pronunțate, instanța nu analizează probele care au fost

administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă

normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță,

soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind

corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu

permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere

chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat asupra cererii de

suspendare-executare cu care a fost învestită.

În cauza de față, se

constată, în acord cu cele susține și de asociațiile recurente, că hotărârea

instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar considerentele

sentinței reprezintă, în realitate, copia fidelă, punctuală a cererii de

chemare în judecată (aflată la dosar fond), fără să existe o precizare a

judecătorului fondului în sensul însușirii în totalitate a susținerilor

reclamantelor.

În mod evident, prin

omisiunea primei instanțe de a analiza și înfățișa, în mod efectiv, prin

considerentele hotărârii recurate, motivele netemeiniciei acțiunii, în raport

de actele și lucrările dosarului, dar și de susținerile părțile, ce necesitau

un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat astfel dreptul la un proces

echitabil. În aceste condiții, recurentelor-reclamante li s-a cauzat o vătămare

procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se

asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție a

legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

De asemenea,

jurisprudența constantă a Curții europene a Drepturilor Omului subliniază rolul

pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în

sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât

dacă susținerile părților sunt analizate de instanță, aceasta având obligația

de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor

probatorii (Albina contra României, Gheorghe contra României).

Instanței nu i se

poate cere să dea un răspuns detaliat fiecărui argument al părților, dar

întinderea obligației de motivare poate să varieze în funcție de natura

deciziei și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Ruiz

Torija c. Spaniei).

În raport de cele mai

sus arătate, apreciindu-se că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se

va dispune, așadar, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, precum și a prevederilor art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1) - (3)

și art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de recurente, casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

care urmează să analizeze și să răspundă motivelor și apărărilor invocate de

părți, cu indicarea temeiurilor de drept și de fapt care i-au format

convingerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Asociația Profesională a Mediatorilor din România și de Asociația

Uniunea Mediatorilor P.C. împotriva Sentinței civile nr. 3727 din 5 iunie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN