ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3035/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 24 aprilie 2012 sub numărul de dosar 3401/2/2012, reclamantele Asociația Profesională a Mediatorilor din România și Asociația Uniunea Mediatorilor P.C. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul de Mediere, solicitând să se dispună, în conformitate cu prevederile art. 1, alin (1) și art. 8, alin (1) din Legea nr. 554/2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, anularea parțială a Hotărârii nr. 7 din 14 ianuarie 2012 emisă de Consiliul de Mediere, publicată în M. Of. nr. 70/27.01.2012, în sensul înlăturării pct. 6 din hotărârea menționată.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 3727 din 5 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantele Asociația Profesională a Mediatorilor din România și Asociația Uniunea Mediatorilor P.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantele Asociația Profesională a Mediatorilor din România și Asociația Uniunea Mediatorilor P.C. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantele solicită, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, susținând că, prin Sentința civilă nr. 3727 din 05 iunie 2012, instanța de fond a respins cererea formulată ca neîntemeiată, dar fără ca sentința să cuprindă motivele pe care se sprijină. În subsidiar, în situația în care se va aprecia că se impune modificarea sentinței, solicită admiterea recursului și admiterea cererii cu consecința anulării parțiale a Hotărârii nr. 7 din 14 ianuarie 2012 emisă de Consiliul de Mediere în sensul înlăturării pct. 6 al hotărârii. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurente și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii". Raportat la prevederile legale enunțate rezultă așadar că, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, hotărârea fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, și o exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv.

Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care, în mod necesar, are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă. Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a se intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Într-adevăr, atâta timp cât în considerentele hotărârii pronunțate, instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat asupra cererii de suspendare-executare cu care a fost învestită. În cauza de față, se constată, în acord cu cele susține și de asociațiile recurente, că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar considerentele sentinței reprezintă, în realitate, copia fidelă, punctuală a cererii de chemare în judecată (aflată la dosar fond), fără să existe o precizare a judecătorului fondului în sensul însușirii în totalitate a susținerilor reclamantelor.

În mod evident, prin omisiunea primei instanțe de a analiza și înfățișa, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele netemeiniciei acțiunii, în raport de actele și lucrările dosarului, dar și de susținerile părțile, ce necesitau un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil. În aceste condiții, recurentelor-reclamante li s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

De asemenea, jurisprudența constantă a Curții europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt analizate de instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor probatorii (Albina contra României, Gheorghe contra României). Instanței nu i se poate cere să dea un răspuns detaliat fiecărui argument al părților, dar întinderea obligației de motivare poate să varieze în funcție de natura deciziei și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Ruiz Torija c. Spaniei).

În raport de cele mai sus arătate, apreciindu-se că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se va dispune, așadar, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1) - (3) și art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de recurente, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care urmează să analizeze și să răspundă motivelor și apărărilor invocate de părți, cu indicarea temeiurilor de drept și de fapt care i-au format convingerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Asociația Profesională a Mediatorilor din România și de Asociația Uniunea Mediatorilor P.C. împotriva Sentinței civile nr. 3727 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2014. Procesat de GGC - NN