ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1175/2017

Decizia nr. 1175/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 06 mai 2014, reclamanta A., în calitate de mediator autorizat, a formulat contestație împotriva Hotărârii/M nr. 733 din 31 mai 2014 emisă de către Consiliul de Mediere, act prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a suspendării din profesia de mediator pentru o perioadă de 3 luni.

Prin Sentința nr. 240 din data de 19 decembrie 2014 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere și a anulat Hotărârea/M nr. 733 din 31 mai 2014 emisă de pârâtul Consiliul de Mediere, cu consecința înlăturării efectelor acestui act administrativ.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Consiliul de Mediere, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în esență, recurentul a susținut următoarele:

- în mod greșit instanța de fond a constatat că actul administrativ contestat nu este motivat, deși în cuprinsul acestuia se menționează temeiul de drept care a stat la baza sancțiunii disciplinare, iar hotărârea contestată respectă condițiile de formă și de fond ale actului administrativ;

- instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 36 și 48 din Legea nr. 192/2006 în condițiile în care, conform procesului-verbal de cercetare disciplinară, intimata-reclamantă a generat starea de incompatibilitate reglementată de art. 36 din Legea nr. 192/2006 și, totodată, a încălcat principiul neretroactivității și imparțialității mediatorului, creând o situație mai favorabilă clientei sale pe care o asista și juridic.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 09 iulie 2015, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod corect că actul contestat nu este motivat, aspect ce atrage nulitatea absolută a acestuia.

A arătat, de asemenea, că intimata-reclamantă nu a încheiat un contract de mediere și nu a încălcat dispozițiile legale menționate în cuprinsul hotărârii contestate.

Totodată, a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii avocatului sau consilierului juridic al recurentei.

Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în baza art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 20 octombrie 2016, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea pronunțată la 09 februarie 2017, completul de filtru a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A. și a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, acordând termen în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pentru soluționarea acestuia în ședință publică.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma motivelor de casare invocate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 41 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu o acțiune împotriva Hotărârii nr. 733 din 31 mai 2014 a Comisiei de Mediere prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a suspendării din profesia de mediator pe o perioadă de 3 luni, pentru încălcarea prevederilor art. 36 și art. 48 din Legea nr. 192/2006.

Soluționând cauza, curtea de apel a admis acțiunea și a anulat hotărârea contestată, reținând, pe de-o parte, că actul administrativ nu este motivat, iar pe de altă parte, faptul că, prin actul sancționator nu s-a reținut o reală vătămare a intereselor autorului sesizării, nefiind îndeplinite condițiile angajării răspunderii disciplinare a mediatorului prevăzută de art. 38 din Legea nr. 192/2006.

Instanța de control judiciar nu împărtășește această interpretare a instanței de fond, întrucât hotărârea contestată îndeplinește cerința de legalitate constând în motivarea acestuia.

Reevaluând înscrisurile administrate la fondul cauzei pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține că, chiar și în lipsa unei motivări proprii, trimiterea la dosarul abaterii disciplinare și la propunerea Comisiei de disciplină, constatată în referatul din data de 12 mai 2014, însușit integral de către recurentul Consiliul de Mediere, așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii contestate, satisface exigența procedurală a motivării actului administrativ.

Aceasta întrucât, anterior pronunțării hotărârii de aplicare a sancțiunii, cercetarea abaterii s-a efectuat de către comisia de disciplină după o procedură reglementată prin dispozițiile art. 40 din Legea nr. 192/2006, procedură în cadrul căreia mediatorul cercetat este îndreptățit să ia cunoștință de conținutul dosarului și să își formuleze apărarea.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în privința motivării actului administrativ, doctrina și jurisprudența pornesc de la premisa că un act administrativ nemotivat îl pune pe cetățean într-o stare de inegalitate cu administrația, prin aceea că necunoscându-se resorturile nu știe cum să le combată.

În cauză însă, resorturile decizionale rezultă cu claritate din cuprinsul dosarului de cercetare disciplinară, intimata-reclamantă fiind reprezentată în fața Comisie de disciplină, așa cum rezultă din cuprinsul referatului din 12 mai 2014, precum și din procesul-verbal al comisiei de disciplină.

Așa fiind, nu se poate susține că intimata-reclamantă nu a cunoscut considerentele avute în vedere de recurentul Consiliul de Mediere pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată intimatei-recurente, de suspendare din profesia de mediator pe o perioadă de trei luni, Înalta Curte reține că temeiul juridic invocat în hotărârea contestată este reprezentat de dispozițiile art. 36 și art. 38 din Legea nr. 192/2006, dispoziții care reglementează obligațiile mediatorului, respectiv răspunderea mediatorului.

Abaterile reținute în sarcina intimatei-reclamante au constat în încălcarea obligației de imparțialitate și neutralitate ce incumbă mediatorului, fiind constatate prin referatul comisiei de disciplină și sancționate prin hotărârea contestată.

Contrar celor reținute de instanța de fond, intimata-reclamantă, în calitate de apărător ales al numitei B., a procedat la emiterea către clienta sa a certificatului de informare nr. 30 din 25 februarie 2014, în condițiile în care cealaltă parte - C. - nu a fost prezentă, intimata-reclamantă recunoscând, în cadrul cercetării disciplinare, că numitul C. nu a fost chemat la ședința de informare, întrucât cunoștea avantajele medierii din cadrul altor dosare anterioare.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 192/2006, "Mediatorul nu poate reprezenta sau asista vreuna dintre părți într-o procedură judiciară ori arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii".

Or, în speță, intimata-reclamantă, prin eliberarea certificatului de informare a acționat în calitate de mediator autorizat, generând, astfel, starea de incompatibilitate prevăzută de art. 36 din Legea nr. 192/2006. De asemenea, neinvitând și cealaltă parte - C. - în procedura de informare privind avantajele medierii, obligație prevăzută de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, intimata-reclamantă a încălcat principiul neutralității și imparțialitatea mediatorului, potrivit cu care mediatorul este neutru și echidistant față de părți, interesele acestora, chiar și în faza de informare prealabilă, fiind un observator care analizează obiectiv problema cu care se confruntă părțile.

Întrucât încălcările constatate de Consiliul de Mediere cu privire la activitatea desfășurată de intimata-reclamantă se circumscriu noțiunii de abatere, în sensul prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 192/2006, conform cărora "Răspunderea disciplinară a mediatorului intervine pentru următoarele abateri: a) încălcarea obligației de confidențialitate, imparțialitate și neutralitate", instanța de control judiciar constată ca fiind justificată emiterea hotărârii contestate.

Pentru considerentele expuse, din care rezultă că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va admite recursul recursul declarat de Consiliul de Mediere împotriva Sentinței nr. 240 din data de 19 decembrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și rejudecând, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul de Mediere împotriva Sentinței nr. 240 din data de 19 decembrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea reclamantei A. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2017.

Procesat de GGC - NN