ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2634/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Tribunalului Buzău reclamanta A.,mediator autorizat, a solicitat în temeiul prevederilor art. 41 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator cu modificările și completările ulterioare,în contradictoriu cu Consiliul de Mediere București anularea Hotărârii/M/nr. 957 din data de 26.10.2014 emisă de pârât ca fiind nelegală și netemeinică.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 44 din 25 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere și s-a anulat hotărârea nr. 957 din 26.10.2014 emisă de către pârât.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul Consiliul de Mediere a formulat recurs, criticând soluția instanței ca netemeinică și nelegală. Recurentul Consiliul de Mediere a solicitat admiterea recursului și casarea în tot a sentinței recurate și casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantei A. ca neîntemeiată și nelegala, în temeiul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material Recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis cererea reclamantei și a anulat Hotărârea de sancționare nr. 957 din data de 26.10.2014 emisa de Consiliul de mediere. A arătat recurentul că, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea or. 192/2006. modificata și completată, invitația la mediere se transmite in vederea informării și acceptării medierii. In concluzie ședința de informare pe care o desfășoară mediatorul are scopul nu numai de a prezenta pârtilor aspecte generale despre mediere ca metoda alternativa de soluționare a conflictelor ci și pe acela de a convinge părțile de a-și soluționa litigiul pe aceasta cale și de a accepta medierea. Recurentul a precizat că, în speță, Consiliul de mediere a luat act de sesizarea formulata de B. prin care acesta a solicitat verificarea îndeplinirii și respectării prevederilor Legii nr. 192/2006, secțiunea a II-a "Obligațiile mediatorului" de către mediatorul A., iar Consiliul de mediere a procedat la demararea procedurilor disciplinare împotriva mediatorului și a investit Comisia de disciplina prin Hotărârea M nr. 924/27.09.2014 in vederea cercetării plângerii nr. x/16.09.2014. Comisia de disciplina a constatat ca reclamanta a fost martorul uneia din parti in cadrul procesului de divorț și a celui de partaj bunuri comune soluționate de instanța de judecata, astfel că mediatorul nu avea cum sa fie neutru și imparțial in cadrul procedurii de mediere, obiectul cererii de mediere fiind un aspect accesoriu divorțului și in strânsa legătura cu mărturia depusa de mediator in favoarea uneia dintre parti, respectiv "stabilire pensie intretinere minor C." și nici nu putea anticipa, in mod normal, ca părțile chemate la mediere nu vor accepta medierea, scopul mediatorului nefiind doar de a elibera un certificat de informare. Instanța de fond nu a ținut cont de nerespectarea obligațiilor stricte legale, care angajează răspunderea disciplinara a mediatorului A., acesta desfășurând activitatea de mediere in mod defectuos. Instanța de fond in mod eronat a apreciat ca reclamanta însăși a considerat ca nu ii este afectată neutralitatea și imparțialitatea in cadrul activității de mediere și a fundamentat concluzia pe o prezumție simpla aceea ca nici părțile nu au refuzat ca reclamanta sa desfășoare activitatea de informare privind avantajele medierii. Răspunderea disciplinara a mediatorilor intervine pentru abateri disciplinare in urma săvârșirii faptelor care aduc atingere probității profesionale așa cum sunt ele enunțate in cuprinsul art. 52 A 17 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de mediere, modificat. Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință, casarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, în baza încheierii din data de 16.01.2017 Prin încheierea din data de 26.04.2017, completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește condițiile de regularitate și de admisibilitate prevăzute de art. 486 și 487 C. proc. civ. și l-a admis în principiu, fixând termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, potrivit art. 483 alin. (7) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat de recurent, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Cererea de recurs nu cuprinde în concret critici aduse modului de abordare și, în final, soluției asupra căreia s-a oprit curtea de apel, fiind practic reiterate susținerile dezvoltate în motivarea acțiunii depuse în fața primei instanțe. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Din examinarea actelor aflate la dosar, Înalta Curte constată că Reclamanta, în calitate de mediator autorizat, a eliberat numiților D. și E. certificatul de informare privind avantajele medierii nr. 188/4.06.2014, în legătură cu conflictul dintre aceștia, având ca obiect stabilirea pensiei de întreținere a fiului lor, C. Consiliul de mediere a fost sesizat de către numitul B. - fostul soț al reclamantei -, care a solicitat efectuarea de verificări cu privire la respectarea Codului de etică și deontologie profesională a mediatorilor de către reclamantă, față de eliberarea certificatului de informare privind avantajele medierii, menționat anterior, în condițiile în care aceasta a avut calitatea de martor propus de către numita D. în dosarele nr. x/2011 și nr. y/2012, având ca obiect divorț, respectiv partaj bunuri comune. Consiliul de mediere a adoptat hotărârea nr. 957/26.10.2014, prin care a aplicat reclamantei sancțiunea suspendării din profesia de mediator pe perioada de o lună, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 192/2006, pentru nerespectarea prevederilor art. 52 7 lit. a) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de mediere. Potrivit art. 52 7 lit. a) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de mediere "mediatorul are obligația să refuze preluarea unui caz în următoarele situații: dacă a luat cunoștință de orice împrejurare care l-ar împiedica să fie neutru și imparțial". Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului că, din acceptul ambelor părți D. și E. ca reclamanta să desfășoare ședința de informare cu privire la avantajele medierii, rezultă cu evidență că ei, în ciuda faptului că aveau o relație de prietenie cu reclamanta, care a avut și calitatea de martor în litigiile lor privind divorțul și partajul bunurilor comune, totuși nu au considerat că această împrejurare îi afectează acesteia neutralitatea și imparțialitatea. Este important de reținut că certificatul de informare cu privire la avantajele medierii nr. 188/2014 a fost emis într-un alt dosar decât cel în care a avut calitatea de martor, astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 192/2006 potrivit cărora "în toate cazurile, după ce a fost audiat ca martor, mediatorul nu mai poate desfășura activitatea de mediere în cauza respectivă". De asemenea, din analiza certificatului de informare nr. 188/2014, rezultă că activitatea desfășurată de reclamantă a constat în prezentarea unor generalități, respectiv aspecte privind medierea ca metodă de informare a conflictelor, drepturile, obligațiile și avantajele părților și ale mediatorului, precum și rolul acestuia din urmă, iar după prezentarea acestor generalități, ambele părți ale litigiului au dorit ca soluționarea lui să se facă prin intermediul instanței de judecată, ocazie cu care activitatea reclamantei s-a sfârșit. Prin urmare, nu se poate stabili că simpla relatare, în litigiile de divorț și partaj bunuri comune, a unor împrejurări de care a luat cunoștință personal, în condițiile în care reclamanta a depus jurământul prevăzut de art. 319 din Noul C. proc. civ. și având în vedere și principiul bunei credințe reglementat de dispozițiile art. 14 din C. civ., înseamnă că reclamanta avea vreun interes personal sau vreo altă motivație de natură a-i influența neutralitatea sau independența într-un alt litigiu, așa cum pârâtul a susținut. Înalta Curte împărtășește punctul de vedere al primei instanțe, în sensul că nu poate fi reținută susținerea pârâtului, potrivit căreia depozițiile date de reclamantă în litigiile privind divorțul și partajul bunurilor comune ale numiților D. și E. îi afectau acesteia neutralitatea și independența în litigiul privind stabilirea pensiei de întreținere a fiului celor doi, mai ales că, așa cum s-a arătat anterior, nici părțile litigiului nu au apreciat aceasta, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 52 7 lit. a) din Hotărârea nr. 5/2007, așa cum pârâtul a apreciat. Prin urmare, Înalta Curte, contrar susținerilor recurentului, constată că reclamanta nu încălcat prevederile articolului 52 7 lit. a) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de Mediere,cu modificările și completările ulterioare, soluția astfel pronunțată de către instanța de fond fiind conformă unei interpretări și unei aplicări corecte a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în condițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.