ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1949/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x, reclamanta Biroul de Mediere A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul de Mediere, prin Președinte B., solicitând instantei ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună nulitatea actului juridic nr. 0180/26.01.2015 ref. Hotărâre M nr. 1051/12.12.2014 emisă de pârâta la data de 12.12.2014, dar și suspendarea executării actului până la soluționarea acțiunii.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 1715 din 16 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă; s-a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâții C., D. și E., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate; a fost respinsă cererea de suspendare a executării ca neîntemeiată; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Biroul de Mediere A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul de Mediere prin B. - Președintele Consiliului de Mediere, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul Biroul de Mediere A., prin reprezentant A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate și, pe fond, admiterea cererii astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat în esență, că Hotărârea nr. M1051/12.12.2014 emisă de Consiliul de Mediere, este nemotivată în fapt și în drept, ceea ce conduce la nulitatea acesteia, întrucât simpla trimitere la prevederile art. 39 alin. (1) lit. d) și art. 38 lit. e) din Legea nr. 192/2006, nu reprezintă o motivare.

De asemenea, recurenta invocă faptul că hotărârea atacată nu este motivată, iar faptele reținute în cuprinsul hotărârii nu sunt adevărate, iar sancțiunea aplicată nu se înscrie în cazurile prevăzute de art. 38 din legea nr. 192/2006.

Susține recurenta, că în speță s-a încălcat prezumția de nevinovăție, întrucât s-a procedat la radierea sa de pe Tabloul mediatorilor, înainte de rămânerea definitivă a acestei hotărâri.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea acțiunii ca neîntemeiată.

Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 21.06.2017 în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18.01.2018, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și l-a admis, în principiu, în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 C. proc. civ. întrucât prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate expuse de reclamanți în cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate, iar prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat.

Astfel, se reține din probatoriul administrat, că reclamanta a fost autorizata prin hotărârea nr. 367/20.07.2013 emisa de Consiliul de mediere, sa isi exercite profesia de mediator sub forma "A. - Birou de mediator".

Ulterior, în baza propunerii Comisiei de disciplină a fost emisă hotărârea M nr. 1051/12.12.2014 de către Consiliul de mediere in temeiul art. 19 alin. (4) din Legea nr. 192/2006, prin care reclamanta a fost sancționată disciplinar cu încetarea calității de mediator.

Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, opinie împărtășită de Înalta Curte.

Criticile recurentei referitoare la nemotivarea actului atacat sunt nefondate, întrucât așa cum rezultă din actele aflate la dosar,în propunerea de sancționare a reclamantei întocmită de Comisia de disciplină, au stat următoarele abateri disciplinare săvârșite de reclamantă:

"Grave erori referitoare la procedura medierii, săvârșite de reclamanta, și grave confuzii pe care aceasta le face intre termenii specifici procedurii de mediere, neexistând nici un indiciu al respectării art. 34 din Legea nr. 192/2006 modificata și completata privind medierea și organizarea profesiei de mediator, care specifica in mod clar faptul ca mediatorul are obligația de a-și îmbunătăți permanent cunoștințele teoretice și tehnicile de mediere, urmând în acest scop cursuri de formare continuă, în condițiile stabilite de Consiliul de mediere.

Încheierea de către reclamanta a doua contracte de mediere având același număr de înregistrare și identitate de parți și obiect, dar cu menționarea onorariului diferit. (Anexa 2 și Anexa 3)

Suprapunerea de către reclamanta atât a prerogativelor avocatului cat și a prerogativelor mediatorului.

Falsificarea și folosirea de către reclamanta a instrumentelor oficiale, respectiv stampila având insemnele Consiliului de mediere, prejudiciind imaginea instituției noastre. (Anexa 2 și Anexa 3)

Conform art. 3.1. din contractul de mediere nr. 30/31.08.2014 încheiat de reclamanta, ședința de mediere s-a desfășurat anterior încheierii contractului, ceea ce contravine prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 modificata și completata privind medierea și organizarea profesiei de mediator: "Este interzisă desfășurarea ședințelor de mediere înainte de încheierea contractului de mediere. " (Anexa 2 și Anexa 3).

În acest context, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului constată că sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora hotărârea emisă în baza propunerii de mai sus nu ar fi motivată .

De asemenea, instanța de control judiciar constată că în Hotărârea M nr. 105/12.12.2014 sunt precizate atât textul de lege ce a fost încălcat, cât și temeiul de drept al sancțiunii aplicate, fiind lipsite de relevanță susținerile recurentei potrivit cărora simpla trimitere la prevederile art. 39 alin. (1) lit. d) și art. 38 lit. e) din Legea nr. 192/2006, nu ar fi suficientă, câtă vreme aceste prevederi reprezintă temeiul de lege care a fost încălcat și temeiul de drept al sancțiunii aplicate.

În acest context, Înalta Curte constată astfel cum a apreciat și prima instanță că cercetarea disciplinara a reclamantei s-a efectuat în conformitate cu condițiile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 192/2006 modificata și completata privind medierea și organizarea profesiei de mediator și cu prevederile referitoare la Organizarea și funcționarea Comisiei de disciplină prevăzute in Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului de mediere, fiind lipsite de consistență juridică alegațiile recurentei potrivit cărora cercetarea disciplinară nu s-a efectuat cu respectarea principiului prezumției de nevinovăție, principiul garantării dreptului la apărare, principiul legalității, principiul celerității și principiul aflării adevărului.

În fine, instanța de control judiciar constată că în cauză, membrii Comisiei de disciplina, când au decis efectuarea propunerii de aplicare a sancțiunii disciplinare, au avut in vedere atat înscrisurile depuse in susținerea plângerii formulate la Consiliul de mediere de către dl. F., cat și susținerile reclamantei exprimate verbal in fata Comisiei de disciplina și in scris, prin documente puse la dispoziția acesteia in timpul audierii, fiind respectate principiile garantării dreptului la apărare și principiul legalității.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul juridic al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Biroul de Mediere A. împotriva Sentinței nr. 1715 din 16 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2018.