Decizia nr. 1034/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2213/2015 a Tribunalului București

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2014, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, a solicitat anularea hotărârii x/23.08.2014 și pe cale de consecință, redobândirea calității de mediator, obligarea pârâtului la daune morale în valoare de 15.000 RON și a cheltuielilor de judecată.

Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 2213 din 26 martie 2015, Tribunalul București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.04.2015, sub același număr.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1758 din data de 18.06.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, a anulat, în parte, hotărârea x/23.08.2014, în ceea ce privește sancțiunea aplicată reclamantei, în sensul că a înlocuit sancțiunea de încetare a calității de mediator cu sancțiunea suspendării din calitatea de mediator pe o durată de 6 luni, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Consiliul de Mediere, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului deoarece motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. 5. Procedura derulată în recurs În raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raportorul a apreciat că susținerile recurentului pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care s-a apreciat că excepția nulității nu este întemeiată, însă s-a constatat că recursul este tardiv. Prin încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2018, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 12.03.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este tardiv, s-a considerat de către toți membrii completului că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității căii de atac, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., reținând următoarele: Prin declarația de recurs recurentul-pârât a supus controlului judiciar sentința civilă nr. 1758 din data de 18.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată. Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", însă, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 care la art. 20 alin. (1) stipulează că: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. "Când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește". Conform art. 185 alin. (1) din același cod: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată pârâtului la data de 27.11.2015, conform dovezii de comunicare aflată la dosar fond, iar recursul a fost înregistrat la data de 15.12.2015, conform înregistrării fax . depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textul legal sus citat. Având în vedere că, ultima zi în care se putea înregistra cererea de recurs este data de 14.12.2015, se constată că recursul a fost depus după împlinirea termenului legal. Înalta Curte va ține cont și de dispozițiile art. 186 C. proc. civ. potrivit cărora: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen." Însă, în raport de aceste dispoziții și având în vedere că recurentul nu a solicitat repunerea sa în termen, nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, Înalta Curte va constata că recursul este tardiv formulat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat, ca netimbrat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.