ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3155/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31.08.2015, reclamanta A., mediator autorizat, titular al Biroului de Mediator A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, anularea Hotărârii nr. M 99/28.05.2015, emisă de pârât, prin care a fost sancționată disciplinar cu amendă în cuantum de 500 RON.

Prin Sentința nr. 51 din 14 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității, invocată din oficiu și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, ca tardiv formulată.

Împotriva Sentinței nr. 51 din 14 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A..

În motivarea recursului declarat se arată, în esență, că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta a formulat, în calitate de reprezentant legal al biroului de mediator, în termenul legal, plângere prealabilă împotriva hotărârii prin care a fost sancționată nemotivat cu amendă în sumă de 500 RON, respectiv la data de 13.07.2015, pârâtul Consiliul de Mediere a respins ca neîntemeiată plângerea formulată la data de 14.08.2015, iar, în data de 28.08.2015, recurenta a formulat în termenul legal de 15 zile (data poștei 14.08.2015) contestație împotriva hotărârii emise de Consiliul de Mediere.

Față de cele menționate mai sus, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, având în vedere faptul că recurenta, în calitate de reprezentant legal al biroului de mediator, a respectat termenele, astfel cum au fost acestea menționate în Hotărârea nr. 99/28.05.2015, emisă de Consiliul de Mediere, respectiv:

- termenul de înaintare a plângerii prealabile;

- termenul de contestație împotriva Hotărârii nr. 99/28.05.2015, emisă de Consiliul de Mediere.

Se arată în motivele de recurs că, în cazul în care instanța va considera că recurenta, în calitate de reprezentant legal al biroului de mediator, nu a respectat termenele, deși acestea nu au fost încălcate, solicită, pe această cale, repunerea în termenul de contestație împotriva Hotărârii nr. 99/28.05.2015.

Subliniază recurenta că Hotărârea nr. 99/28.05.2015 emisă de Consiliul de Mediere a fost contestată în modalitatea și termenele menționate de către Consiliul de Mediere în cuprinsul acestei hotărâri.

Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință, anularea amenzii în valoare de 500 RON, ca fiind netemeinică și nelegală.

Intimatul Consiliul de Mediere a depus întâmpinare cu respectarea condițiilor prevăzute de C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând, în principal, anularea, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 22.02.2018, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din 03.05.2018, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de intimat, a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condițiile de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31.08.2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, în temeiul art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 40 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, anularea Hotărârii nr. M99/28.05.2015, emisă de pârât, prin care i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară constând în amendă în valoare de 500 RON, conform art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 192/2006.

La termenul din data de 14.01.2016, în urma comunicării relațiilor solicitate de la ambele părți privind data comunicării Hotărârii nr. M99/28.05.2015, Curtea de Apel a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, pe care a admis-o, respingând acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, ca tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând, în esență, faptul că prima instanță în mod greșit a admis excepția tardivității cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, astfel că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă.

Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator: "hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancțiunilor prevăzute la art. 39 alin. (1) poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia".

Este adevărat că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează regula caracterului obligatoriu al plângerii prealabile administrative, condițiile și termenele în care se exercită procedura prealabilă, precum și cazurile în care procedura prealabilă, prin excepție de la regulă, nu este obligatorie.

Aceste dispoziții normative devin aplicabile ori de câte ori legea specială prevede dreptul părții de a se adresa instanței de contencios administrativ, potrivit legii, sau de a ataca un act administrativ în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Art. 7 nu este însă aplicabil în cazul actelor administrative reglementate prin acte normative speciale, care prevăd sesizarea directă a instanței într-un anumit termen, ce exclude, în mod logic, parcurgerea unei proceduri prealabile administrative.

Cum, în cauza de față, dispoziția specială prevede posibilitatea atacării hotărârii Consiliului de mediere la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, indiferent de mențiunile inserate în hotărâre, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, prima instanță admițând în mod corect excepția tardivității acțiunii.

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator au caracter special față de cele ale art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel că au fost aplicate cu prioritate, conform regulii de interpretare specialia generalibus derogant.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, Hotărârea nr. M99/28.05.2015 a fost comunicată reclamantei la data de 15.06.2015, astfel că termenul special de 15 zile, prevăzut de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, s-a împlinit la data de 01.07.2015.

Or, așa cum a reținut și instanța de fond în considerentele sentinței recurate, reclamanta a depus prezenta acțiune la oficiul poștal în data de 28.08.2015, cu depășirea termenului legal imperativ, motiv pentru care instanța de fond în mod corect a admis excepția invocată din oficiu și a respins acțiunea ca tardiv formulată.

Înalta Curte apreciază că solicitarea recurentei, în sensul repunerii sale în termenul de formulare a contestației împotriva Hotărârii nr. M 99/28.05.2015, este neîntemeiată, deoarece recurenta nu a administrat nici un fel de probatoriu în susținerea faptului că întârzierea s-ar fi datorat unor motive temeinic justificate, așa cum prevăd dispozițiile art. 186 C. proc. civ.

Drept urmare, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că acțiunea reclamantei a fost depusă cu depășirea termenului legal imperativ, astfel că soluția pronunțată este temeinică și legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 51 din 14 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV