ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4269/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată la data de 3 martie 2016 Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat instanței anularea în tot a Hotărârii M nr. 24/15.01.2016 emisă de Consiliul de mediere, hotărâre care are ca obiect aplicarea unei amenzi disciplinare în sumă de 500 RON.

Prin Sentința civilă nr. 113 din 7 iunie 2016 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității invocată de pârâtul Consiliul de Mediere și a respins, ca tardivă, acțiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere

Împotriva Sentinței civile nr. 113 din 7 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând hotărârea atacată ca nelegală și netemeinică.

Prin motivele de recurs se arată că instanța de fond trebuia să aibă în vedere prev. art. 193 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile. Arată că la data de 01.02.2016 a primit Hotărârea M nr. 24/15.01.2016, în aceeași zi a formulat plângere prealabilă și având în vedere că răspunsul întârzie, neîncadrându-se în termenul de 30 de zile a formulat cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare: "Hotărârea Consiliului de Mediere de aplicare a sancțiunilor prev. de art. 39 alin. (1) poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia".

Acesta este un termen de recomandare și nu poate constitui un termen de modificare a art. 11 din Legea nr. 554/2004 deoarece, Legea nr. 192/2006 este o lege generală care reglementează o profesie și nu constituie o lege specială de soluționare a anulării actelor administrative emise de către un organism autonom, cu personalitate juridică.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât Consiliul de Mediere a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 30 iulie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 11 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 decembrie 2018.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă are ca obiect verificarea legalității Hotărârii M nr. 24/15.01.2016 emisă de Consiliul de Mediere prin care s-a aplicat reclamantului A. amendă disciplinară în cuantum de 500 RON.

Prima instanță a admis excepția tardivității invocată de pârâtul Consiliul de Mediere și, în consecință, a respins ca tardivă acțiunea reclamantului.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Într-adevăr, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ prevăd că: Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

Însă, în speța de față, dispozițiile Legii nr. 554/2004 contenciosului administrativ reprezintă norma generală de aplicare, iar Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator reprezintă norma specială.

Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, "hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancțiunilor prevăzute la art. 39 alin. (1) poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia".

Din actele depuse la dosar rezultă că Hotărârea M nr. 24/15.01.2016 a fost comunicată cu reclamantul A. la data de 29.01.2016, acesta intrând în posesia ei la 01.02.2016, aspect confirmat de către reclamant.

Așa fiind nu poate fi primită apărarea recurentului-reclamant că în speță ar fi incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia" și că termenul de 15 zile prevăzut de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 ar fi un termen de recomandare.

Dispozițiile art. 41 din Legea nr. 192/2006 prevăd în mod expres următoarele:

(1) Hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancțiunilor prevăzute la art. 39 alin. (1) poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia.

(2) Acțiunea exercitată potrivit alin. (1) suspendă executarea hotărârii atacate.

(3) Hotărârea de aplicare a amenzii prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. b), rămasă definitivă potrivit legii, constituie titlu executoriu. Neachitarea acestei amenzi în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancționare atrage de drept suspendarea din calitatea de mediator, până la achitarea sumei.

În raport de aceste dispoziții nu are relevanță opțiunea recurentului-reclamant de a urma calea plângerii prealabile așa cum dispun dispozițiile Legii nr. 554/2004 și faptul a așteptat timp de 30 de zile răspuns de la intimatul-pârât atât timp cât termenul de 15 zile prevăzut de norma specială este un termen legal imperativ, iar nerespectarea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac.

În mod corect dispozițiile sus-citate se coroborează cu dispozițiile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora: "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Față de aceste aspecte, Înalta Curte în acord cu prima instanță constată că cererea dedusă judecății a fost formulată tardiv.

Pentru ansamblul argumentelor prezentate, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat și va menține hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 113 din 7 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2018.

GGC - GV