ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3742/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2021 în data de 07.12.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, anularea hotărârii nr. 163/20.11.2020, a deciziei nr. 1005/08.12.2020 și a hotărârii nr. 21/29.01.2021 emise de pârât, obligarea acestuia la repararea pagubei și daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 42/CA/2022 din 7 martie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a admis excepția lipsei de interes a reclamantului în ceea ce privește cererea de anulare a dispozițiilor din Hotărârea nr. 163/20.11.2020 și din Hotărârea nr. 21/29.01.2021 care nu se referă la situația juridică proprie a reclamantului, invocată de pârât; - a respins ca lipsite de interes petitele privind anularea dispozițiilor din Hotărârea nr. 163/20.11.2020 și din Hotărârea nr. 21/29.01.2021 care nu se referă la situația juridică proprie a reclamantului; - a admis excepția de nelegalitate a prevederilor art. 32 alin. (15), (17), (18) și a sintagmei "în cazul neîndeplinirii obligației de plată în termen de două săptămâni de la înștiințarea neîndeplinirii obligației prevăzute de art. 29 alin. (23)" din alin. (19) din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 39/2015 privind aprobarea Statutului profesiei de mediator; - a constatat nelegalitatea prevederilor art. 32 alin. (15), (17), (18) și a sintagmei "în cazul neîndeplinirii obligației de plată în termen de două săptămâni de la înștiințarea neîndeplinirii obligației prevăzute de art. 29 alin. (23)" din alin. (19) din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 39/2015 privind aprobarea Statutului profesiei de mediator; - a respins ca nefondată excepția de nelegalitate a prevederilor art. 32 alin. (16) și (19) sintagma "se va aplica sancțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) lit. n), respectiv suspendarea pentru un termen de 6 luni și încetarea calității de mediator după 6 luni de la suspendare dacă obligația nu este îndeplinită" din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 39/2015 privind aprobarea Statutului profesiei de mediator; - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere; - a anulat punctul 846 din tabelul anexat Hotărârii nr. 163/20.11.2020 emisă de pârât și punctul 820 din anexa la Hotărârea nr. 21/29.01.2021 emisă de pârât; - a anulat Decizia nr. 1005/08.12.2020 emisă de pârât; - a respins ca nefondate restul pretențiilor; - a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 42/CA/2022 din 7 martie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Consiliul de Mediere a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. A arătat că prin sentința recurată, instanța de fond a calificat ca fiind contrară prevederilor legale procedura prin care Consiliul de Mediere se autosesizează în legătură cu nerespectarea, de către mediatorii autorizați, a obligației profesionale instituită prin dispozițiile art. 29 alin. (23) din Statutul profesiei de mediator. Cu privire la acest aspect, recurentul-pârât a considerat că se ridică întrebarea referitoare la cine altcineva, în afară de Consiliul de Mediere - autoritatea care percepe taxa profesională și implicit gestionează și cunoaște realitatea bugetară a instituției, ar trebui să (se) sesizeze în legătură cu neplata la termen a taxelor? Cu privire la motivele de nelegalitate a prevederilor art. 32 alin. (15), (17), (18) și a sintagmei "în cazul neîndeplinirii obligației de plată în termen de două săptămâni de la înștiințarea neîndeplinirii obligației prevăzute de art. 29 alin. (23)" - cuprinsă în alin. (19) reținute de către instanța de fond, și care, în esență, se referă la faptul că procedura specială de cercetare a abaterii disciplinare privind neplata taxelor profesionale înlătură posibilitatea persoanei cercetate de a lua cunoștință de conținutul dosarului, se înlătură procedura invitării la audieri și audierea persoanei cercetate, precum și posibilitatea ca mediatorul cercetat să-și formuleze apărarea, recurentul-pârât a apreciat că se ridică următoarele întrebări legitime: a) Ce anume ar trebui să cerceteze, în dosar, mediatorul autorizat care nu și-a îndeplinit obligația profesională de plată a taxei anuale profesionale până la data de 31 decembrie a anului pentru care respectiva taxă se percepe, când motivul cercetării îl constituie tocmai lipsa acestuia de diligentă în vederea îndeplinirii respectivei obligații și, în condițiile în care, o atare procedură disciplinară are ca temei tehnic o simplă constatare de natură financiar-contabilă cu privire la neefectuarea unei plăți condiționată de un termen? b) Ce anume ar trebui să declare, într-o ipotetică procedură de audiere ținând de o atare cercetare disciplinară, mediatorul autorizat care nu și-a îndeplinit obligația profesională de plată a taxei anuale profesionale până la data de 31 decembrie a anului pentru care respectiva taxă se percepe? c) Care ar fi apărarea unui mediator autorizat împotriva căruia se exercită procedura disciplinară avându-se în vedere faptul că acesta nu și-a îndeplinit obligația profesională de plată a taxei anuale profesionale până la data de 31 decembrie a anului pentru care respectiva taxă se percepe? În opinia recurentului-pârât, aceste întrebări demonstrează lipsa de oportunitate a procedurilor a căror omisiune a fost criticată de către instanța de fond, și care nu și-ar găsi, chiar și la nivel ipotetic, utilitatea practică, avându-se în vedere obiectivitatea pe care o implică sancționarea mediatorilor autorizați pentru motivul neachitării taxei profesionale în termenul stipulat de lege. În continuare, recurentul-pârât a arătat că prin prevederea cuprinsă în art. 38 lit. f) din Legea nr. 192/2006 se instituie dreptul Consiliului de Mediere de a reglementa o procedură specială, în sensul sancționării abaterii disciplinare prevăzută de lit. f) din art. 38, în chiar conținutul Statutului profesiei de mediator. Referitor la considerentele instanței de fond cu privire la faptul că prevederea cuprinsă la art. 38 lit. j) din Legea nr. 192/2006 ar permite ca prin Statut să fie stabilită doar sancțiunea aplicată în caz de neplată a taxei profesionale, nu și procedura de urmat, recurentul-pârât a considerat că se ridică alte două întrebări, respectiv: a) Care ar trebui să fie logistica gestionării câtorva mii de subiecți supuși procedurii cercetării disciplinare (cum a fost cazul procedurii disciplinare finalizată prin emiterea actelor administrative atacate de către reclamantul B. în prezenta cauză), în termenii procedurali a căror omisiune a fost criticată de către instanța de fond? b) S-ar fi putut, realmente, respecta termenul de 60 de zile în care o comisie formată din 3 membri (conform prevederilor art. 40 alin. (2) din Legea nr. 192/2006) ar fi putut audia și lectura apărările unui număr de 3337 de mediatori? Recurentul-pârât a mai arătat că dispozițiile cuprinse în art. 40 din Legea nr. 192/2006 vizează desfășurarea procedurii cercetării disciplinare a mediatorilor în cazul în care Consiliul de Mediere ar fi sesizat cu privire la săvârșirea de către mediatori a unor abateri ce țin de legalitatea desfășurării actului de mediere, precum și de săvârșirea unor fapte care aduc atingere probității profesionale a mediatorilor, acest argument fiind susținut de însăși alin. (1) din cuprinsul art. 40 din Legea nr. 192/2006, care prevede că: "Orice persoană interesată poate sesiza Consiliul de mediere, în scris și sub semnătură, în legătură cu săvârșirea unei abateri dintre cele prevăzute la art. 38". Așadar, recurentul-pârât a susținut că în considerarea interpretării logice a textului de lege citat anterior, prin raportarea acestuia la dispoziția art. 38 lit. f) din Legea nr. 192/2006, apare ca fiind de neînțeles cum "orice persoană interesată" ar putea sesiza Consiliul de Mediere cu privire la neexecutarea de către un mediator autorizat a obligației de plată a taxei anuale până la data de 31 decembrie a anului pentru care aceasta se datorează, în condițiile în care depozitarul plăților efectuate de către mediatori și unicul cunoscător al realității bugetare a Consiliului de Mediere este tocmai Consiliul de Mediere. Totodată, cine altcineva în afară de Consiliul de Mediere ar putea justifica un interes legitim pentru tragerea la răspundere a unui mediator care nu și-a respectat obligația profesională a plății taxei anuale, taxă ce s-ar constitui ca venit la bugetul anual al Consiliului de Mediere? Pe lângă aceste raționamente, casarea sentinței atacate se impune și în considerarea argumentului care se fundamentează pe principiul juridic specialia generalibus derogant, și care se referă la constatarea faptului că prima instanță a admis excepția de nelegalitate a prevederilor statutare menționate ignorând faptul că aceste dispoziții se constituie într-o procedură specială, derogatorie de la procedura prevăzută de dispozițiile art. 40 din Lege. Totodată, respectiva procedură specială a fost edictată pentru a-și găsi aplicabilitatea în cazul unei situații specifice, anume situația sancționării mediatorilor autorizați ca urmare a constatării săvârșirii de către aceștia a abaterii disciplinare a neplății taxei profesionale până la data de 31 decembrie a anului pentru care respectiva taxă este datorată, respectivele prevederi completând dispozițiile cuprinse în Statutul profesiei de mediator (Hot. 39/2015) ca urmare a intervenirii modificărilor operate în cuprinsul Legii nr. 192/2006, prin dispozițiile Legii nr. 154/2019, modificări care vizau, printre altele și instituirea abaterii disciplinare ca urmare a neplății taxei profesionale. Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a prezentat motivul aplicării sancțiunii disciplinare reținut prin decizia contestată în cauză arătând, în esență, că intimatul-reclamant se află în eroare atunci când susține că a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile. În acest sens, a arătat că mediatorul A. a fost sancționat la mai bine de un an de la momentul intrării în vigoare a dispozițiilor art. 38 lit. f) din Legea nr. 192/2006 și la aproape un an de la momentul până la care taxa aferentă anului 2019 ar fi trebuit achitată (31 decembrie 2019 - moment, de asemenea, ulterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 154/2019 care modifica și completa Legea nr. 192/2006, în sensul instituirii și sancționării abaterii disciplinare a faptei de neplată a taxelor profesionale). A mai arătat, în esență, că până la data de 08.12.2020, intimatul-reclamant înregistra un debit în cuantum total de 1800 ron, aferent perioadei 2015-2019 și că plata unei fracțiuni din suma totală datorată, ar fi presupus stingerea obligațiilor fiscale în ordinea vechimii acestora, conform dispozițiilor art. 165 Codul de procedură fiscală. Așadar, chiar și în ciuda achitării unei părți din suma totală datorată, mediatorul A. ar fi rămas cu anul 2019 neachitat, fiind în continuare pasibil de sancționare disciplinară. Acesta este și argumentul justificativ pentru care Comisia de disciplină, constituită prin Hotărârea nr. 139/16.10.2020, a luat în discuție situația mediatorilor care la data de 20.11.2020 figurau cu debit neachitat aferent perioadei anterioare anului 2019 (inclusiv anul 2019) în evidențele contabile ale Consiliului de Mediere. Recurentul-pârât a mai precizat faptul că obligația de plată a taxei anuale profesionale nu este condiționată de existența unei facturi în acest sens, această obligație fiind prezumată fi cunoscută de către mediatori ca efect al însăși obligației de cunoaștere a legii (în special a normelor care reglementează profesia liberală la care aceștia au aderat), cât și din cuprinsul obligației asumate prin însăși Actul de înființare a Biroului de Mediator. Totodată, a arătat că mediatorii care au făcut obiectul procedurii de sancționare disciplinară, printre care se numără și intimatul-reclamant din prezenta cauză, au fost notificați în repetate rânduri, prin newsletter și prin postare pe site-ul Consiliului de Mediere, în cursul perioadei 10.11.2019 - 20.11.2020, cu privire la necesitatea achitării debitelor la zi față de Consiliul de Mediere, fiindu-le, totodată, pusă în vedere posibilitatea de a-și achita restanțele chiar și în mod eșalonat, prin intermediul unei cereri speciale în acest sens. În continuare, după prezentarea modului în care Consiliul de Mediere a demarat procedura de cercetare disciplinară a mediatorilor care figurau cu sold restant în evidențele contabile, recurentul-pârtât a arătat că intimatul-reclamant confundă procedura cercetării disciplinare stipulată în cuprinsul art. 40 din Legea 192/2006 cu procedura stipulată în cuprinsul articolului 38 lit. f) din aceiași lege care se aplică prin coroborare cu dispozițiile art. 32 alin (15)-(19) din Statutul profesiei de mediator, abaterii disciplinare apărute ca urmare a neachitării taxelor profesionale până la finele anului pentru care se datorează respectiva taxă. Conform dispozițiilor art. 29 (23) din Statutul Profesiei de Mediator, mediatorul are, printre alte obligații, și cea a achitării taxei anuale profesionale până la data de 31 decembrie a anului fiscal pentru care respectiva taxă se datorează. Cu privire la această din urmă obligație, însăși Legea nr. 192/2006 în cuprinsul art. 38 lit. f) instituie o abatere profesională aparte (distinctă de cea care își găsește aplicabilitatea în cazurile abaterilor de la etica și deontologia profesională), și anume abaterea disciplinară fundamentată pe neplata taxelor profesionale, abatere ce se sancționează conform statutului profesional. Această din urmă procedură a fost urmată în vederea sancționării intimatului-reclamant din această cauză. Cu privire la alegațiile intimatului-reclamant referitoare la o pretinsă lipsă de legalitate a regimului juridic al taxei anuale profesionale și, prin urmare, o pretinsă lipsă a dreptului Consiliului de Mediere în a pretinde mediatorilor autorizați respectarea obligației profesionale anuale a plății taxei profesionale, recurentul-pârât a considerat că acestea sunt derizorii față de reglementarea normativă cuprinsă în art. 21 din Legea nr. 192/2006. În continuare a făcut referire la practica judiciară pe care a apreciat-o relevantă cu privire la acest aspect, respectiv sentința civilă nr. 1096/2018 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2017, sentința civilă nr. 478/2018 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2017. În ceea ce privește înscrisul emis de Consiliul de Mediere și comunicat intimatului-reclamant sub numărul de ieșire 855/12.07.2021, recurentul-pârât a arătat că acesta nu reprezintă un act de procedură raportat la dosarul de cercetare disciplinară prin care intimatul a fost sancționat pentru neplata taxei anuale profesionale restante, ci se referă la convocarea intimatului în vederea audierii acestuia într-un alt dosar de cercetare disciplinară, comisia de disciplină fiind întemeiată, de această dată, pe dispozițiile art. 40 din Legea nr. 192/2006, constituită în vederea cercetării unor presupuse fapte ce s-ar constitui în abateri de la etica profesională, și care ar fi fost comise de către intimat într-o procedură de mediere derulată în perioada în care acesta era suspendat disciplinar pentru neplata taxei profesionale. Recurentul-pârât a solicitat instanței și respingerea capetele de cerere prin care s-au solicitat de către intimatul-reclamant plata cheltuielilor de judecată și de daune financiare și morale pentru pretinse prejudicii aduse de către Consiliul de Mediere acestuia, estimate de către acesta la suma de 10.000 euro. În acest sens, a precizat că nu Consiliul de Mediere i-a produs intimatului vreo pagubă materială sau morală, ci însăși faptele acestuia (constând în exercitarea fără drept a profesiei ca urmare a intervenirii sancțiunii disciplinare a suspendării din dreptul de exercitare a acesteia, ce trebuia să o prevadă și despre a cărei iminență și aplicare a fost notificat de către Consiliul de Mediere prin e-mail/site CdM, poștă) care tind, la ora actuală, să aducă o pagubă imaginii nobilei profesii de mediator, dacă se va demonstra faptul că intimatul a comis o infracțiune prin exercitarea profesiei în perioada suspendării disciplinare. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 22 iunie 2023, cu citarea părților. În ședința publică din 22 iunie 2023 a fost respinsă excepția tardivității recursului invocată de intimatul-reclamant, raportat la dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora: "Hotărârea pronunțată în prima instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare" coroborate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, care prevăd: "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește" și alin. (2) al aceluiași articol, "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează." Așadar, în raport cu data comunicării sentinței atacate, respectiv 11 martie 2022, recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege, fiind depus, prin poștă, la data de 28.03.2022, respectiv în prima zi lucrătoare care a urmat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul de Mediere este nefondat, pentru următoarele considerente: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Reclamantul a supus controlului instanței de contencios administrativ legalitatea Hotărârilor nr. 163/20.11.2020 și nr. 21/29.01.2021 emise de pârâtul Consiliul de Mediere, precum și a Deciziei nr. 1005/08.12.2020 emise de Președintele Consiliului de Mediere, solicitând anularea acestora. Prima instanță a admis excepția de nelegalitate a prevederilor art. 32 alin. (15), (17), (18) și a sintagmei "în cazul neîndeplinirii obligației de plată în termen de două săptămâni de la înștiințarea neîndeplinirii obligației prevăzute de art. 29 alin. (23)" din alin. (19) din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 39/2015 privind aprobarea Statutului profesiei de mediator. Totodată, a admis în parte acțiunea reclamantului și a anulat pct. 846 din tabelul anexat Hotărârii nr. 163/20.11.2020 emisă de pârât și punctul 820 din anexa la Hotărârea nr. 21/29.01.2021 emisă de pârât (care se referă la situația juridică proprie a reclamantului); a anulat Decizia nr. 1005/08.12.2020 emisă de pârât; a respins ca nefondate restul pretențiilor. Preliminar, Înalta Curte constată că deși recurentul-pârât nu a indicat în mod expres niciunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., criticile de nelegalitate formulate se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, astfel că sentința atacată va fi analizată din perspectiva acestui motiv de casare. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv de casare nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este una corectă. Aspectul esențial dedus judecății primei instanțe vizează procedura cercetării disciplinare prealabile reglementată de prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 196/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, asupra cărora părțile au opinii contrare, în sensul stabilirii dacă parcurgerea acesteia era sau nu obligatorie la adoptarea actelor administrative atacate. Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 1005/08.12.2020 emisă de Președintele Consiliul de Mediere, s-a dispus aplicarea mediatorului autorizat A. a sancțiunii disciplinare a suspendării din exercitarea profesiei de mediator pentru o perioada de 6 luni, începând cu data de 08.01.2021. Decizia nr. 1005/08.12.2020 a fost emisă având în vedere propunerea Comisiei de disciplină constituită prin Hotărârea nr. 139/16.10.2020, de sancționare a mediatorilor care la data de 20.11.2020 figurau cu debit neachitat aferent perioadei anterioare anului 2019 (inclusiv anul 2019) în evidențele contabile ale Consiliului de mediere, precum și Hotărârea nr. 163/20.11.2020 emisă de Consiliul de mediere, cu privire la aplicarea sancțiunii suspendări pentru neplata taxelor profesionale aferente perioadei anterioare anului 2019 inclusiv anul 2019, către bugetul Consiliului de mediere. Totodată, Hotărârea nr. 163/20.11.2020 emisă de Consiliul de Mediere, a avut în vedere (astfel cum este menționat în partea introductivă a sa) dispozițiile art. 38 lit. f) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, precum și prevederile art. 29 alin. (23) din Statutul profesiei de mediator. Conform art. 38 lit. f) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator: "neplata taxelor profesionale constituie abatere disciplinară și se sancționează conform statutului profesional". Totodată, art. 40 alin. (2) din același act normativ statuează că: "Cercetarea abaterii se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data înregistrării sesizării, de către o comisie de disciplină alcătuită dintr-un membru al Consiliului de mediere și 2 reprezentanți ai mediatorilor, desemnați prin tragere la sorți din Tabloul mediatorilor. Membrii comisiei de disciplină sunt numiți prin hotărâre a Consiliului de mediere. Invitarea celui în cauză în vederea audierii este obligatorie. Mediatorul cercetat este îndreptățit să ia cunoștință de conținutul dosarului și să își formuleze apărarea. În caz de neprezentare, se va încheia un proces-verbal semnat de membrii comisiei, din care să reiasă faptul că mediatorul a fost invitat și nu s-a prezentat la termenul stabilit. ". Pe de altă parte, prin Hotărârea nr. 156/2019 pentru modificarea și completarea anexei la Hotărârea Consiliului de mediere nr. 39/2015 privind aprobarea Statutului profesiei de mediator s-a completat art. 32 cu alin. (15) - (19), dispunându-se la alin. (18) și 19 următoarele: (18) "Comisia de disciplină constituită transmite fiecărui mediator înștiințare că motivul înființării acesteia este neplata taxei, menționând ca în termen de două săptămâni să își clarifice situația cu privire la plata acesteia." (19) În cazul neîndeplinirii obligației de plată în termen de două săptămâni de la înștiințarea neîndeplinirii obligației prevăzute de art. 29 alin. (23), se va aplica sancțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) lit. n), respectiv suspendarea pentru un termen de 6 luni și încetarea calității de mediator după 6 luni de la suspendare dacă obligația nu este îndeplinită." Având în vedere dispozițiile legale anterior redate, Înalta Curte constată că prevederea cuprinsă la art. 38 lit. f) din Legea nr. 192/2006 permite stabilirea, prin statutul profesional, a sancțiunii aplicate în cazul nerespectării obligației de plată a taxelor profesionale, însă nu permite stabilirea procedurii cercetării disciplinare prealabile aplicării sancțiunii, aceasta din urmă fiind reglementată prin norme imperative de la care nu se poate deroga prin acte administrative. În cauză, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, s-au înlăturat garanțiile pentru exercitarea dreptului la apărare prevăzute de lege (art. 40 din Legea nr. 192/2006), respectiv invitarea obligatorie a persoanei cercetate în vederea audierii, posibilitatea studierii dosarului și posibilitatea de a-și formula apărarea, fiind înlocuite cu transmiterea unei înștiințări cu privire la motivul înființării Comisiei de disciplină și cu posibilitatea ca în termen de două săptămâni de la primirea acesteia, persoana cercetată să își clarifice situația (art. 32 alin. (18) din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 39/2015). Însă, așa cum reiese din actele dosarului, prin notificarea intimatului-reclamant cu privire la necesitatea achitării debitelor restante față de Consiliul de Mediere, acesta nu a fost încunoștiințat despre procedura disciplinară pornită împotriva sa, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, ceea ce afectează legalitatea actelor administrative atacate. Totodată, nu pot fi primite argumentele recurentului-pârât care consideră a fi lipsită de oportunitate procedura cercetării disciplinare prealabile pe motiv că nu și-ar găsi utilitate practică ori că nu s-ar putea gestiona (în termen de 60 de zile, de către o comisie formată doar din trei membri) un număr de 3337 de mediatori supuși procedurii disciplinare. Câtă vreme neplata taxelor profesionale reprezintă o abatere disciplinară, intimatul-reclamant trebuia să beneficieze de protecția anumitor drepturi fundamentale (prezumția de nevinovăție, garantarea dreptului la apărare, contradictorialitatea), neputând fi justificată înlăturarea acestora din motive ce țin de modul în care recurentul-pârât a înțeles să gestioneze un număr mare de mediatori supuși procedurii disciplinare. A mai susținut recurentul-pârât că dispozițiile art. 40 din Legea nr. 192/2006 vizează desfășurarea procedurii cercetării disciplinare a mediatorilor în cazul în care Consiliul de Mediere ar fi sesizat cu privire la săvârșirea de către mediatori a unor abateri ce țin de legalitatea desfășurării actului de mediere, precum și de săvârșirea unor fapte care aduc atingere probității profesionale a mediatorilor și nu cu privire la neexecutarea de către un mediator autorizat a obligației de plată a taxelor profesionale. Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate, în condițiile în care dispozițiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 196/2006 prevăd că: "(1) Orice persoană interesată poate sesiza Consiliul de mediere, în scris și sub semnătură, în legătură cu săvârșirea unei abateri dintre cele prevăzute la art. 38.", iar la art. 38 lit. f) din același act normativ este prevăzută expres drept abatere disciplinară și neplata taxelor profesionale. Din interpretarea textelor legale, instanța de control judiciar constată că desfășurarea procedurii disciplinare a mediatorilor nu este reglementată doar pentru abaterile disciplinare ce țin de legalitatea desfășurării actului de mediere sau de săvârșirea unor fapte care aduc atingere probității profesionale a mediatorilor, cum în mod eronat susține recurentul-pârât, deoarece Legea nr. 196/2006 nu distinge în funcție de abaterea săvârșită. Prin urmare, în condițiile în care prin art. 32 alin. (15), (17), (18) și (19) din Hotărârea Consiliului de Mediere privind aprobarea statutului de mediator s-a reglementat o procedură distinctă pentru o anumită abatere disciplinară (neplata taxelor profesioanle), deși legea nu distinge în funcție de abaterea săvârșită, în mod just a constatat prima instanță că prevederile art. 32 alin. (15), (17), (18) și șintagma "în cazul neîndeplinirii obligației de plată în termen de două săptămâni de la înștiințarea neîndeplinirii obligației prevăzute de art. 29 alin. (23)" din alin. (19) din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 39/2015 privind aprobarea Statutului profesiei de mediator sunt nelegale. În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este la adăpost de criticile recurentului-pârât, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.