ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2271/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Suceava- Secția contencios administrativ și fiscal, la data de 01.04.2014, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de mediere - prin președinte, anularea Hotărârii nr. 58/25.01.2014 prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare „observație scrisă” , acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit și cheltuieli de judecată.

Competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Curții de Apel Suceava, prin sentința nr. 4565/11.09.2014 a Tribunalului Suceava.

2.Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 33/10.11.2014, Curtea de Apel Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile invocate, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de mediere - prin președinte, a anulat Hotărârea nr. 58/25.01.2014 a Consiliului de mediere București și a respins ca nefondată cererea vizând daunele morale.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, cu referire la excepția vizând lipsa procedurii prealabile, că art. 74 din Hotărârea nr.5/13.05.2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului de mediere și art. 41 din Legea nr.192/2006 nu prevăd necesitatea adresării unei cereri prealabile conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, ci formularea acțiunii direct la instanță.

Cu privire la excepția tardivității instanța de fond a reținut că Hotărârea nr.58/25.01.2014 a Consiliului de mediere București a fost comunicată reclamantului la data de 6.03.2014, iar plângerea a fost expediată de reclamant la data de 21.03.2014 conform ștampilei de pe plicul de trimitere, deci cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 41 din Legea nr.192/2006.

Pe fondul cauzei, în esență, s-a arătat că în afara unei înșiruiri de texte legale, hotărârea nu cuprinde mențiunile legale obligatorii ale actului administrativ:abaterea săvârșită de reclamant și care ar fi antrenat răspunderea disciplinară a acestuia și motivele în fapt și în drept ale actului administrativ-jurisdicțional emis, iar în lipsa motivării hotărârii atacate suspiciunile menționate afectează actul în sine, ducând la anularea acestuia.

Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs pârâtul Consiliul de mediere, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct.5 și 8 din Codul de procedură civilă, republicat.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, următoarele:

- prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin.1 din Legea nr.554/2004, invocată prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond;

- hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că prin întâmpinare a solicitat încuviințarea probei cu  înscrisuri, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei probe;

- în procesul-verbal al comisiei de disciplină încheiat la data de 09.12.2013 era dezvoltată pe larg  abaterea disciplinară săvârșită;

-aspectele reținute de instanța de fond sunt condițiile prevăzute de Codul Muncii pentru cazurile în care sunt emise decizii de sancționare disciplinară a salariaților neputând fi reținute astfel de motive în instanța de contencios administrativ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, arătând că:

- au fost corect respinse de către instanța de fond excepțiile invocate, respectiv neîndeplinirea procedurii prealabile și tardivitatea cererii de chemare în judecată;

- regulile procedurale prevăzute de art.41 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și de art. 67 din Regulamantul de organizare și funcționare a Consilului de mediere, au fost încălcate de pârâtă.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin.(2)-(3) Cod procedură civilă, a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 30.09.2015, conform alineatului (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din 24.02.2016, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condițiile de contradictorialitate, conform art. 493 alin.(7) Cod procedură civilă.

Recurentul a depus la dosar un set de acte în temiul art. 492 din Codul de procedură civilă (filele 29-62).

6.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoare:    Intimatul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 41 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu o acțiune îndreptată împotriva Hotărârii nr. 58/25.01.2014 a Consiliului de mediere București prin care i-a fost aplicată sancțiunea cu

observație scrisă,

conform art. 39 lit.a din Legea nr. 192/2006.

Primul motiv de recurs formulat este întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct.5 din Codul de procedură civilă

,

potrivit cărora  „prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității”.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurentul a susținut că prima instanță, în mod greșit a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 41 alin.1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator,

hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancțiunilor prevăzute la art. 39 alin.1 poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia

.

Art. 7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ reglementează regula caracterului obligatoriu al plângerii prealabile administrative, condițiile și termenele în care se exercită procedura prealabilă, precum și cazurile în care procedura prealabilă, prin excepție de la regulă, nu este obligatorie.                 Aceste dispoziții normative devin aplicabile ori de câte ori legea specială prevede dreptul părții de a se adresa instanței de contencios administrativ,

potrivit legii

, sau de a ataca un act administrativ

în condițiile Legii contenciosului administrativ

. Art.7 nu este însă aplicabil în cazul actelor administrative reglementate prin acte normative speciale, care prevăd sesizarea directă a instanței într-un anumit termen ce exclude, în mod logic, parcurgerea unei proceduri prealabile administrative.

Cum, în cauza de față, dispoziția specială prevede posibilitatea atacării hotărârii Consiliului de mediere la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, indiferent de mențiunile inserate în hotărâre, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, prima instanță respingând în mod corect excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct.8 C.pr. civ. se referă la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Textul are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.                                                                                                                         În cauza de față aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare.

Astfel, instanța de fond a anulat Hotărârea nr. 58/25.01.2014 a Consiliului de mediere București pentru lipsa motivării acestui act administrativ.

Este adevărat că obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective.

În acest sens, art. 31 alin.2 din Constituția României prevede expres că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerentele legate de competența emitentului, ci trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care, pe de o parte, să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

În jurisprudența comunitară s-a reținut în mod constant că amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat sau emis și de circumstanțele fiecărui caz.

Or, în cauza de față, se constată că la pronunțarea Hotărârii nr. 58/25.01.2014 Consiliul de mediere a avut în vedere dosarul abaterii disciplinare și propunerea  Comisiei de disciplină, însușindu-și integral motivarea, astfel cum a fost formulată de Comisia de disciplină în procesul-verbal din data de 19.12.2013.

Se constată, așadar, că înainte de pronunțarea hotărârii de aplicare a sancțiunii, cercetarea abaterii s-a efectuat de către comisia de disciplină după o procedură reglemetată legal, conform art. 40 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. În cadrul acestei proceduri mediatorul cercetat este îndreptățit să ia cunoștință de conținutul dosarului și să își formuleze apărarea.

Așa fiind, nu se mai poate susține că intimatul reclamant nu a cunoscut considerentele avute în vedere de recurentul Consiliul de mediere pentru aplicarea sancțiunii disciplinare.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 13 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „

La primirea cererii, instanța dispune citarea părților și poate cere autorității al cărei act este atacat să îi comunice de urgență acel act, împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei

”.

Din analiza actelor dosarului rezultă că recurentul-pârât a solicitat pe cale de întâmpinare încuviințarea probei cu înscrisuri, cerere asupra căreia instanța nu s-a pronunțat. Mai mult decât atât, chiar dacă dispoziția art. 13 alin.1 nu este imperativă, instanța „

putând

” să solicite înaintarea documentației ce a stat la baza emiterii actului administrativ, Înalta Curte apreciază că nu se putea face o analiză exhaustivă a actului administrativ atacat în lipsa acestei documentații.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art.497 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul de mediere, va casa  sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Casarea  cu trimitere corespunde unei  nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de  jurisdicție, prima instanță urmând a analiza actul administrativ atacat prin prisma documentației ce a stat la baza emiterii sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul de mediere împotriva sentinței nr.33 din 10.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava –Secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2016.