ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 348/2017

Obiectul litigiului dedus judecății; 1. a. Prin cererea înregistrată inițial sub nr. x/86/2014, pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea Hotărârii nr. 58 din 25 ianuarie 2014, prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii cu observație scrisă, acordarea de daune morale pentru prejudiciul adus ca urmare a modalității abuzive/ilegale de efectuare a procedurii angajării răspunderii disciplinare, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. 1.b. Declinarea de competență; Prin sentința nr. 4565 din 11 septembrie 2014,Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava. 1.c. Hotărârea instanței de fond; Prin sentința civilă nr. 33 din 10 noiembrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate excepțiile invocate, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. - prin președinte, a anulat Hotărârea nr. 58/25 ianuarie 2014 a B. București și a respins ca nefondată cererea vizând daunele morale. 1.d. Cererea privind completarea dispozitivului; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat completarea dispozitivului sentinței Curții de Apel Suceava nr. 33 din data de 10 noiembrie 2014, întrucât instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, cerere dovedită cu înscrisuri depuse la dosar.

Hotărârea atacată cu recurs; Prin sentința nr. 58 pronunțată în data de 10 martie 2015, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a respins , ca nefondată,cererea formulată de reclamantul A., de completare a dispozitivului sentinței nr. 33 din 10 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal .

Recursul formulat în cauză; Împotriva sentinței civile nr. 58 din 10 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia și admiterea cererii de completare a dispozitivului, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În cuprinsul motivării s-a arătat că sentința a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (3) și (4) și 127 din Statutul profesiei de avocat, art. 453 C. proc. civ., art. 3 C. muncii, art. 29 alin. (1), art. 31 alin. (1) și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, întrucât nu există prevedere legală care să interzică unei persoane fizice să presteze activități de asistență juridică, pentru ea însăși, ca și avocat. Mai mult a precizat că, nu există nici o interdicție legală cu privire la calitatea dublă de avocat și parte într-o pricină. S-a mai susținut că fundamentul juridic al cheltuielilor de judecată solicitate este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”, în cauză B.

Apărările formulate în cauză; Intimatul-pârât B.a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație Justiție; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 19 ianuarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Prin încheierea de ședință din data de 11 octombrie 2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului, în ședință publică, pentru data de 7 februarie 2016.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză; Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constată întemeiată excepția lipsei de interes a recursului invocată de instanță din oficiu, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare, excepție care face inutilă în tot expunerea detaliată și cercetarea în fond a recursului declarat. Conform celor menționate la pct. 1, Înalta Curte reține că reclamantul A. a solicitat completarea dispozitivului sentinței nr. 33 din data de 10 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, susținând că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată. Din verificarea sistemului Ecris și a înscrisurilor din dosar, se constată următoarele: - împotriva sentinței civile nr. 33/2014 a cărei completare se solicită, s-a formulat recurs; - prin Decizia nr. 2271 pronunțată în data de 23 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtul B., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. - în rejudecare Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/39/2016 la data de 5 februarie 2016. - prin sentința nr. 11 pronunțată în data de 18 ianuarie 2017în Dosarul nr. x/39/2016, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a a dmis, în parte, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a anulat Hotărârea nr. 58 din 25 ianuarie 2014 a B. , a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere având ca obiect ”daune morale” și a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., „orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes”. În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie „determinat, legitim, personal, născut și actual”, conform art. 33 C. proc. civ. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004. În cauză, folosul practic urmărit de recurentul-reclamant prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, în admiterea cererii de completare a dispozitivului în sensul acordării cheltuielilor de judecată. Față de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu mai justifică un interes în susținerea recursului, acesta nemaifiind unul actual, de vreme ce, așa cum s-a arătat anterior, sentința civilă nr. 33/2014 a cărei completare se solicită a fost casată prin Decizia nr. 2271 din 23 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. , va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamantul A..