ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3980/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 42 din 11 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta C.R.M. în contradictoriu cu C.M., având ca obiect contestație împotriva Hotărârii nr. 685/2008 emisă de pârât, reclamanta solicitând revocarea acestei hotărâri și recunoașterea dreptului pretins, acela al calității și autorizării ca mediator. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în mod corect intimatul C.M. prin hotărârea contestată menținută prin adresa nr. 726 din 17 iunie 2008, a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 192/2006, pentru ca reclamanta să fie autorizată ca mediator, programul de master în domeniul medierii absolvit de contestatoare nefiind avizat de către C.M., nefiind îndeplinită astfel condiția prevăzută de art. 7 lit. f) din Lege.

Ca o consecință, instanța de fond a reținut că Hotărârea cu nr. 685/2008 emisă de C.M. a fost dată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente în materia medierii. Cât privește nulitatea hotărârii contestate, nulitate invocată de reclamantă în sensul că nu cuprinde termenul și calea de atac de care este susceptibilă, instanța de fond a reținut că acest aspect nu are nicio relevanță, întrucât potrivit art. 19 alin. (4) din Legea nr. 192/2006, C.M. adoptă hotărâri în exercitarea atribuțiilor sale, însă actul normativ nu prevede conținutul obligatoriu al acestor hotărâri și nici sancțiunea aplicabilă în cazul lipsei unor mențiuni. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de modificare a sentinței prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșit a legii”. În esență, prin motivele de recurs formulate, reclamanta susține următoarele: - motivarea instanței de fond este eronată în ce privește neîndeplinirea condițiilor de formă a actului atacat, Hotărârea nr. 685/2008 a C.M., recurenta precizând că acest act administrativ nu respectă cerințele de conținut pentru că soluția adoptată nu este motivată și nu cuprinde mențiunea că poate fi contestată și nici procedura de urmat de către persoana nemulțumită de răspunsul primit. - pe fondul cauzei, motivarea instanței de judecată este eronată, fiind dată cu încălcarea principiului neretroactivității legii.

Standardul de formare a mediatorului care stabilește cerințele programelor de formare profesională, inclusiv cele de master a fost publicat în M. Of. la 22 octombrie 2007 și el are efecte doar pentru viitor, astfel încât acesta nu-i este aplicabil, pentru că masterul pe care l-a urmat a fost finalizat anterior datei publicării în M. Of. și anume în sesiunea iunie 2007. Susține recurenta-reclamantă că masterul pe care l-a urmat a fost finalizat imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 192/2006, motiv pentru care îi sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din lege, potrivit cu care masterele în curs de derulare sunt supuse reglementărilor în vigoare la momentul începerii lor. - instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 7 pct. c din Legea nr. 192/2007 privind medierea cât și celelalte acte normative incidente în cauză, cum ar fi Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare și O.U.G.

nr. 75/2005 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior. C.M., susține recurenta-reclamantă nu are calitatea necesară pentru a aviza cursurile de master acreditate de M.E.C., prin această atribuție creându-se de fapt posibilitatea de a restricționa accesul în profesia liberală de mediator. - în fine, recurenta-reclamantă consideră că decizia emisă de C.M. de respingere a solicitării sale de a fi autorizată ca mediator reprezintă un abuz, în condițiile în care în calitate de avocat poate desfășura și activitatea de mediator care este similară celei de negociator, concept ce se regăsește și în Legea de organizare a profesiei de avocat. Intimatul C.M. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte îl va respinge potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Primul motiv de recurs ce vizează nerespectarea cerințelor de conținut privind actul administrativ atacat, Hotărârea nr. 685/2008 emisă de C.M., în sensul că nu a fost motivată și nu cuprinde mențiuni referitoare la termenul în care poate fi contestată și procedura de urmat de către persoana nemulțumită de răspunsul primit, este neîntemeiat, din considerentele sentinței rezultând că instanța de fond a motivat corespunzător această susținere a recurentei-reclamante, precizând că din cuprinsul art. 19 alin. (4) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, nu rezultă că hotărârile adoptate de C.M.

trebuie să aibă un conținut anume, obligatoriu și nici sancțiuni pentru lipsa acestor mențiuni. Pe de altă parte, așa cum corect susține intimatul pârât, art. 41, alin. (1) din Legea nr. 192/2006 prevede că hotărârile C.M. pot fi atacate la instanțe de contencios administrativ în termen de 15 zile de la comunicarea acestora, cale de atac pe care recurenta-reclamantă a urmat-o, astfel că nu se poate considera prejudiciată pentru așa zisele condiții de formă ce nu ar fi fost respectate la momentul emiterii hotărârii contestate. Cel de-al doilea motiv de recurs, ce vizează de aceasta data fondul cauzei, referitor la faptul că procedura de avizare a programelor de master stabilită prin standardul de formare a mediatorului i-ar fi fost aplicată retroactiv, este, de asemenea, nefondat.

Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator a fost publicată (M. Of. nr. 441/22.05.2006), cu câteva luni înainte ca recurenta-reclamantă să înceapă programul postuniversitar de nivel master. În această situație, așa cum corect reține instanța de fond, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 lit. f) din Legea nr. 192/2006 care instituie anumite condiții ce trebuie îndeplinite de o persoană pentru a fi autorizată ca mediator, printre acestea enumerându-se și cea de avizare a programului postuniversitar la nivel de master de către C.M., pe care recurenta-reclamantă nu o îndeplinește. Recurenta-reclamantă acreditează ideea că nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la necesitatea avizării de către C.M.

a cursului urmat de aceasta și invocă dispozițiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, conform cărora „acordarea avizului prevăzut la art. 9 de către C.M. devine aplicabilă de la data publicării în M. Of. al României, partea I, a standardelor de formare în domeniul medierii”, deci se pune problema avizării doar a cursurilor de formare care erau în curs de derulare după data publicării în M. Of. a standardelor de formare. Însă textul art. 72 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, prin conținutul său, reglementează și ipoteza persoanelor care urmau un curs de formare a mediatorilor la data intrării în vigoare a Legii nr. 192/2006, ipoteză în care nu se regăsesc reclamanta care a început programul postuniversitar de master după intrarea în vigoare a Legii, program care nu a fost avizat de C.M., ceea ce echivalează cu neîndeplinirea uneia dintre condiții pentru a putea fi mediator.

Apare astfel ca vădit nefondată susținerea recurentei că i s-au aplicat retroactiv standardul de formare a mediatorului în ce privește condiția avizării programului postuniversitar de master în domeniu, de vreme ce aceasta condiție preexista în Legea nr. 192/2006, act normativ în vigoare la momentul începerii programului absolvit de recurenta-reclamantă. Cel de-al treilea motiv de recurs ce se referă la lipsa calității C.M. de a aviza cursurile de master acreditate de M.E.C., este și el nefondat. C.M. funcționează în baza Legii nr. 192/2006 și a Regulamentului său de organizare și funcționare, acte normative care îi atribuie în mod expres prin dispozițiile prevăzute la art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 20 din Legea nr. 192/2006 și art. 18 lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare, competența de a aviza programa postuniversitară de nivel master în domeniul medierii.

C.M. este deci autoritatea competentă ce are prerogative de a evalua și aviza programe de formare în domeniul medierii, fiind asigurat astfel un nivel de pregătire uniform, performant și calitativ pentru toți mediatorii, impus de interese generale, medierea fiind o activitate de interes public conform prevederilor Legii nr. 192/2006. În ceea ce privește afirmația recurentei-reclamante în sensul că decizia eliberată de C.M. este rezultatul unui comportament abuziv, cu încălcarea dreptului său de a exercita profesia de mediator, trebuie arătat că ea este neîntemeiată, dat fiind că, respectiva deciziei ce este contestată a fost dată cu respectarea legii, astfel că, nu poate fi vorba nici de rea credință, și nici de vreun abuz de drept din partea emitentului.

Faptul că recurenta-reclamantă este avocat de profesie, ceea ce i-ar da dreptul de a exercita și profesia de mediator este irelevant în cauză, cele două profesii fiind diferite, guvernate de acte normative speciale, distincte. Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, fiind dată cu aplicarea corectă a legii, iar recursul formulat este nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ., acesta urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.R.M. împotriva sentinței nr. 42 din 11 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.