ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4097/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 2 iunie 2020, sub nr. x/2019, urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 112/25.02.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal care, la rândul său, a fost învestită urmare a declinării competenței materiale absolute, prin sentința civilă nr. 7319/19.11.2019 pronunțată de Judecătoria Sectorul 1 București, secția I civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, a solicitat obligarea pârâtului la radierea reclamantului din Tabloul mediatorilor și, pe cale de consecință, comunicarea hotărârii de încetare a calității de mediator.

Prin sentința civilă nr. 153 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant arată că pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că nu a contestat taxele profesionale menționate în decizia nr. 366/20.05.2016.

Însă, pe lângă faptul că sumele pretinse de pârât trebuiau însoțite de un act justificativ pentru a le putea contestata în concret, recurentul-reclamant susține că s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani în care respectivele sume puteau fi solicitate, având în vedere că decizia în discuție a fost emisă la 20.05.2016, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 29.08.2019.

Arată că prescripția poate fi opusă, de regulă, pe cale de excepție, de apărare, formulată de cel în folosul căruia curge prescripția, iar excepția de prescripție constituie o excepție de drept material substanțial, iar nu de drept procesual, deoarece are ca obiect un drept subiectiv civil (dreptul material la acțiune) și nu un drept procedural născut în timpul procesului. Deși excepția relativă nu va putea fi pusă în discuție de instanță, totuși, în baza rolului său activ, aceasta poate să atragă atenția părții în drept să o invoce - dacă nu este asistată de avocat sau de mandatar licențiat în drept - asupra dreptului de a invoca excepția (M. Tăbârcă, Gh. Buta, C. proc. civ., comentat și adnotat cu legislație, jurisprudență și doctrină", ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p. 494 și urm., I. Deleanu, Tratat deprocedură civilă. Noul C. proc. civ., vol. I, ed. revizuită, completată și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2016, nota 3, p. 947).

Or, în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Timișoara, instanța de judecată nu și-a îndeplinit rolul său activ, încălcând dispozițiile art. 7 și art. 22 din C. proc. civ., întrucât nu a atras atenția recurentului-reclamant să invoce excepția prescripției extinctive.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu s-a pronunțat expres și direct asupra problemei posibilității instanței de judecată de a invoca din oficiu excepția prescripției. Totuși, CEDO s-a pronunțat în multe cauze, asupra altor probleme ce interesează prescripția extinctivă, în special asupra duratei termenelor de prescripție și a compatibilității acestei durate cu accesul real și efectiv la o instanță.

Legal citat, intimatul-pârât Consiliul de Mediere nu a depus întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește următoarele:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În cauză, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate de reclamant neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță.

Astfel, prin cererea de recurs, nemulțumirea recurentului-reclamant constă în faptul că prima instanță nu i-a atras atenția să invoce excepția prescripției extinctive a dreptului pârâtului de a solicita taxele profesionale menționate în decizia nr. 366/20.05.2016, fără a se raporta la considerentele sentinței atacate și fără a le combate efectiv.

Prin sentința primei instanțe s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, judecătorul fondului arătând că refuzul pârâtului de constatare a încetării calității de mediator a reclamantului este unul justificat, de vreme ce acesta nu a depus documentele prevăzute de lege în acest sens.

În condițiile arătate, susținerile recurentului-reclamant nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În absența unor critici aduse hotărârii primei instanțe, care să se circumscrie motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul ierarhic specific căii de atac a recursului nu poate fi exercitat, instanța superioară neputând proceda la o reevaluare a susținerilor în fapt și în drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefiind aplicabile, pentru verificarea legalității unei hotărâri judecătorești supusă căii de atac a recursului, regulile specifice în materia apelului.

Întrucât, în speță, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, și va anula recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 153 din 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.